Copii scofâlciți ca stafidele, condamnați de soartă să se stingă prin canale au ajuns, prin iubirea părintească a călugărului, nu doar oameni normali, ci unii dintre ei „strălucesc” în profesiile lor. Câțiva sunt angajați la birourile din Austria la OMV şi în Paris, la Mariott, la Radisson şi la fabrica Titan, iar ceilalți la mici firme de tâmplărie, panificație și construcţii.

Călugărul iezuit Georg Sporschill e o pildă că există vieți care trăiesc Biblia prin faptele lor pe acest pământ. Trimis de congregaţia sa în România pentru o misiune de 6 luni, în care să aline suferinţele copiilor străzii şi aurolacilor din canalele Bucureştiului, părintele Sporschill a coborât din trenul de Viena în 1991, având cu sine doar cu sacul de dormit, o greacă groasă pentru iarnă şi ceva bani de buzunar. Avea experienţă din munca cu oamenii străzii din Viena, însă ce-a găsit aici l-a copleşit. A fost întâmpinat cu îmbrânceli, a fost lovit de aurolaci, dar cât de nesemnificativ e acest mic inconvenient când scopul este „salvarea de vieţi”. Dragostea lui a fost mai mare decât îndârjirea lor, aşa că părintele Georg i-a învins. Nu înseamnă că nu au fost mici încercări şi ulterior: „Au fost conflicte pe stradă, dar de drag. Odată, când a venit să le-aducă mâncare şi lucruri, părintele Georg a fost înconjurat de aurolacii din canale şi luat pe sus. Copiii străzii i-au zis: «Vrem şi noi la tine şi nu te lăsăm să pleci până nu ne promiţi că ne găseşti şi nouă un loc». I-au dat drumul până la urmă, după ce le-a promis că o să găsească o soluţie pentru fiecare”, îşi aminteşte Fabian Robu, asistent manager la Concordia.

Citește articolul integral pe  http://www.romanialibera.ro