Arhive categorie: Catolici

George Hankock Ștefan – Reforma, limbaj, naționalism și erezie


Reforma, limbaj, naționalism și erezie a fost titlul prelegerii susținute în cadrul Conferinței științifice Reforma protestantă și limbajele credinței organizată de Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București în data de 31 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat în contextul celebrării a 500 de ani de Reformă protestantă.
În cadrul prelegerii se vorbește despre folosirea limbilor naționale pentru traducerea Bibliei și actele de cult, dar și despre naționalism și erezie

Anunțuri

The Protestant Reformation


A wonderful and articulate explanation of the Reformation

The Christian Reformation Part 06: Reconsidering Everything – 500 Year Protestant Reformation



Understanding the context surrounding the origins of the Protestant Reformation 500 years ago. This is Part 6 in the series explaining the influence that Zwingli had in the Protestant movement.
AFIȘEAZĂ MAI MULT

The Christian Reformation Part 05: CALVINISM Commemorating 500 Year Protestant Reformation


Understanding the context surrounding the origins of the Protestant Reformation 500 years ago.

Daniel Barbu, Reforma, confesionalizare și revoluțiile naționale


Reforma, confesionalizare și revoluțiile naționale a fost titlul prelegerii susținute în cadrul Conferinței științifice Reforma protestantă și limbajele credinței organizată de Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București în data de 31 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat în contextul celebrării a 500 de ani de Reformă protestantă.
Prelegerea este una care aduce mai multe elemente de noutate fiind ancorată atât de contextul discuției despre Reforma protestantă, reforma religioasă, cât și de spațiul european și mai specific de cel românesc. Se regăsesc referiri la uniformizarea actului de cult catolic de rit latin prin acțiunea lui Carol cel Mare, cât și referiri la uniformizarea a actului de cult în ceea ce noi numim astăzi bisericile ortodoxe. De altfel, profesorul Daniel Barbu, un om de o erudiție deosebită, are referi la Sir Walter Scott, la Scoția, dar am putea spune și o legătura între Scoția și Biserica Ortodoxă pe care o veți descoperii urmărind prelegerea aceasta.

Radu Gheorghiță – Sola Scriptura


Radu Gheorghiță despre Sola Scriptura la Conferința despre Reformă care a avut la Iași pe 1 octombrie 2017

Emil Bartoș – Reforma Protestantă și răspândirea acesteia


Emil Bartoș despre Reforma Protestantă și răspândirea acesteia

Apariții editoriale (48) – Erwin W. Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi 



Erwin W. Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi, traducere Laurențiu Pășiți, Editura Casa Cărții, Oradea, 2017, 227 pagini.

Punctul de pornire al Reformei l-a reprezentat nevoia stringentă de schimbare din sânul Bisericii Catolice. Evenimentele dramatice care au urmat cuprind schimbările aduse de strădaniile lui John Wyclif în Anglia, arderea pe rug a lui Jan Hus în Praga și afișarea de către Martin Luther a celebrelor 95 de teze pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, în 31 octombrie 1517.Erwin Lutzer surprinde în lucrarea sa figurile proeminente, locurile în care s-au produs evenimente și marile idei care au stat la baza Reformei și explică, de asemenea, influența ei continuă asupra Bisericii și civilizației occidentale.

https://www.ecasacartii.ro/reforma-i-intoarcerea-la-evanghelie.html

Această lucrare este apărută în anul în care celebrăm 500 de ani de Reformă protestantă fiind un instrument util celor interesați de acest subiect. Sunt informații și definiții ale unor termeni care îl vor ajuta pe cititor să înțeleagă mai bine contextul apariției Reformei protestante și a evoluției acesteia.

Cartea a fost publicată în limba engleză cu titlul Rescuing the Gospel, fapt care are sens atunci când citim acestă carte. Chiar aceasta este tema centrală a cărții Salvarea Evangheliei.

Sper să revin cu mai multe informații după ce o voi termina de citit.

Susținere teză de abilitare în teologie Lect. Univ. Dr. Adrian Sârbu


Lect. Univ. Dr. Emanuel Adrian Sârbu a susținut la Facultatea de Teologie Catolică, Universitatea din București, teza de abilitare în teologie cu titlul : Provocări contemporane ale societății românești. Un răspuns creștin.

Comisia de examinare a fost formată din Prof. Univ. Dr. Wilhelm Dancă, Prof. Gheorghe Pătraru – Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Prof. Ștefan Ilioae – Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj.

Lect. Univ. Dr. Emanuel Adrian Sârbu a susținut teza de abilitare: Provocări contemporane ale societății românești. Un răspuns creștin 


La Facultatea de Teologie Catolică, Universitatea din București, Lect. Univ. Dr. Emanuel Adrian Sârbu a susținut teza de abilitare în teologie cu titlul : Provocări contemporane ale societății românești. Un răspuns creștin.

 Comisia de examinare a fost formată din Pr. Prof. Univ. Dr. Wilhelm Dancă, Prof. Gheorghe Patraru – Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi și Prof. Ștefan Ilioae – Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj.

Adevarul.ro: 500 de ani de Protestantism. Cine a fost Martin Luther şi ce a însemnat Reforma pentru Occident


500 de ani de Protestantism. Cine a fost Martin
Luther şi ce a însemnat Reforma pentru Occident

Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la realizarea Reformei Protestante de către Martin Luther, care, pe 31 octombrie 1517, publica cele „95 de teze“ prin care critica abuzurile Papei de la Roma şi vânzarea de indulgențe. Alături de Edictul de la Milano şi de Marea Schismă, Reforma a fost cel de-al treilea mare moment istoric al creștinismului, cu implicații politico-sociale semnificative

Citește mai mult: adevarul.ro/cultura/istorie/500-ani-protestantism

Un articol succint despre începuturile Reformei protestante scris de Alexandra Șerban, reporter „Adevărul”.

Agerpres : Mize religioase și politice ale întâlnirii dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse (DW)


Întâlnirea istorică, pe aeroportul din Havana, între Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse este prima întrevedere la acest nivel între cele două Biserici care are loc după Marea Schismă din 1054, care a împărțit creștinismul între catolicism și ortodoxie. Este un mare eveniment în plan religios, care are însă și numeroase aspecte politice, comentează DW.

Sursa :

http://www.agerpres.ro/externe/2016/02/12/mize-religioase-si-politice-ale-intalnirii-dintre-papa-francisc-si-patriarhul-kirill-al-bisericii-ortodoxe-ruse-dw–20-04-17

Articolul original poate fi citit aici :

http://m.dw.com/ro/întâlnire-istorică-la-havana/a-19044478

Apariții editoriale (31) – Jan Hus, Scrieri despre credință


Jan Hus, Scrieri despre credință

La Editura Oscar Print a apărut în luna mai 2015 volumul Scrieri despre credință, cuprinzând selecții din opera lui Jan Hus,  preot ceh ars pe rug la Konstanz, în 6 iulie 1415.  Traducere și selectarea textelor a fost realizată de Anca Irina Ionescu.

Acad. Razvan Theodorescu este cel care îl numește pe Jan Hus drept un erou al umanității.

Între cei care pot fi numiți pe drept cuvânt eroi ai umanității, în numele unui crez și a libertății de gândire, jertfiți orbește de intoleranta semenilor se număra, neîndoielnic, cehul Jan Hus, de la a cărui moarte pe rugul de la Konstanz, în miezul verii 1415 se împlinesc acum sase veacuri.
Gratie tălmăcirii doamnei Anca Irina Ionescu avem pentru prima oara sub ochi texte husite esențiale, predici și scrisori care refac un peisaj de civilizație în care istorie și teologie se împletesc, schițând atmosfera unui ev mediu crepuscular, care pregătea nemijlocit marea preschimbare spirituala a Europei ce s-a numit Reforma.
Suntem în vremea în care „marea schisma a Occidentului” (1378-1417) împărțise lumea catolica în papi și antipapi, la Roma, la Avignon și la Bologna și când unitatea bisericii apusene era căutata prin unica soluție posibila, „via concilii”. La Pisa în 1409, la Konstanz în 1414- 1417, la Basel în 1431, înalta ierarhie a Ecclesiei petrine încerca sa răspundă așteptărilor unui Occident sfâșiat de îndoieli și așteptări apocaliptice.
Era timpul misticismului speculativ franciscan și al celui dominican din Renania si Flandra, a genezei acelei „devotio moderna” care a dus la faimoasele „béguinages” din Tarile de Jos, la evanghelismul popular iubitor de „Biblia pauperum” și de „Patimi” redate în crudul realism al altarelor politice din aria germană.

acad. Razvan Theodorescu

http://www.oscarprint.ro

45 RON – http://www.oscarprint.ro

36 RON – http://www.elefant.ro

Recomandări editoriale (7) Jean Sévillia, Incorectitudinea istorică


  1. Dacă vreți să știți cum stăm cu corectitudinea istorică vă recomand să citiți Incorectitudinea istorică, scrisă de Jean Sévillia, lucrare tradusă și în limba română la Editura Humanitas, București, 2012, 345 pagini.  Incorectitudinea istorică este o carte interesantă care își propune să demitizeze istoria, să prezinte lucrurile așa cum s-au întâmplat și nu așa cum credem noi că s-au întâmplat. Acesta este unul din motivele pentru care o recomand tuturor celor interesați de istorie, dar și celor care își dau seama că istoria nu este întotdeauna corectă. Am remarcat faptul că autorul are o poziție pro Biserica (referire în principal la Biserica Catolică), deci pro creștină, iar acest lucru se întâmplă într-un context în care este la modă, chiar recomandat, să ataci Biserica, să ataci creștinismul și să acorzi raționalismului, „libertății individuale” un loc proeminent.

În privința surselor am observat că acestea sunt consistente, recente, dar exclusiv în limba franceză, deci mai greu de verificat de către un necunoscător al limbii franceze, sau de o persoană care nu are acces la lucrările citate. Ca și istoric recomand ca informațiile din această carte să fie pe cât posibil verificate și cu alte surse.

Din ceea ce am citit până acum îmi dau seama de faptul că acestă lucrare este structurată pe mai multe subiecte/teme:

1. Isus cel din istorie și Cristos cel din credință. Este de fapt o discuție care atestă istoricitatea lui Isus având ca bază de  pornire cartea Codul lui Davinci, care este o ficțiune cu pretenție de realitate.

2. Ce le datorează Occidentul medieval arabilor, ce nu le datorează. Această parte tratează, abordează rolul arabilor și a civilizației islamice medievale în transmiterea culturii grecești și romane către Occidentul European pe parcursul Evului Mediu.

3. Galileo Galilei, Biserica și știința dorește să-l prezinte pe Galilei în contextul epocii și să arate că Biserica Catolică nu a fost împotriva lui și chiar Papa Urban VIII i-a luat apărarea și l-a scăpat de condamnarea la moarte permițându-i chiar continuarea activității științifice. Apare aici și informația că expresia Eppur si mouve (Și totuși se mișcă) nu aparține lui Galileo Galilei, ci este apocrifă fiind „născocită în 1757, la mai mult de un secol de la moartea astronomului, de către un pamfletar italian instalat la Londra, Giuseppe Baretti, care scrria pentru niște cititori englezi cărora le măgulea antipapismul.” (p.68) Wikipedia.org menționează că această expresie aparține lui Galilei, iar ca sursă este dat un tablou descoperit în 1911 și datat aproximativ 1643 or 1645. Cu toate acestea se menționează că ea este menționată pentru prima data în scris de către Giuseppe Baretti.

4. Colonizarea: este Franța vinovată?

5. Nu mai înțelegem Marele Război

6. Al doilea Război Mondial prin prisma Soluției Finale

7. Vaticanul împotriva lui Hitler

8. Creștinii și evreii de-a lungul istoriei

9. Identitate națională, identități franceze

10. Franța și Islamul: o lungă confruntare

Jean Sévillia, autorul faimosului eseu Corectitudinea istorică, revine acum cu pandantul acestuia, Incorectitudinea istorică. Sumarul cărții, la fel de bogat şi de incitant, include de data aceasta şi probleme controversate, prejudecați ideologice, tabuuri şi mistificări legate de istoria mare, a lumii: De ce oamenii au simțit uneori nevoia să fabrice un nou Isus, după gustul epocii? Care a fost cu adevărat contribuția arabilor în transmiterea cunoștințelor antice în Evul Mediu? Biserica a fost un obstacol în calea științei? Cine a profitat de pe urma colonizării? Cele două războaie mondiale au fost purtate în numele drepturilor omului? Într-un stil ferm, dar echilibrat şi dezinvolt, consacrat deja prin succesul cărților sale, Jean Sévillia construiește, pe baza unei documentări riguroase şi bogate, un traseu sigur pentru ieșirea din păienjenișul de piste false ale interpretării istoriei.

Coperta 4

„«Îmi urăsc istoria», pare să spună societatea noastră; însă această istorie este a noastră, şi nu putem trăi urându-ne. Dacă manipularea istoriei a existat întotdeauna, fenomenul a căpătat o întorsătură acută şi deosebită în cursul ultimelor decenii. Nu numai că figurile eroice şi momentele de glorie celebrate cândva au fost îngropate, dar privirea contemporană se focalizează asupra anumitor episoade. […] De ce atâta ură? De ce această ură de sine?“ (Jean Sévillia)

  Citeşte câteva pagini

http://www.humanitas.ro/humanitas/incorectitudinea-istorică

Incorectitudinea istorică este, pentru Jean Sévillia, o atitudine asumată de luptă împotriva unei corectitudini (istorice, politice, sociale) prost înțelese, prin care unii specialiști sau diletanți manipulează din ce în ce mai puternic în zilele noastre opinia publică pentru a orienta conform unor interese inaccesibile omului de rând. O carte – manifest pentru uzul celor care se simt exasperați de prea numeroasele discursuri mistificatoare ale începutului de secol XXI.

Interior coperta 3.

Am găsit și un articol din anul 2013 realizat de Dan Stanca în care acesta vorbește despre Jean Sévillia și cărțile sale traduse în limba română.

Jean Sevilla este un istoric francez de 60 de ani care prin tot ce a scris a șocat opinia publică europeană. Cărțile sale au apărut şi în românește şi s-au bucurat de aceeaşi audiență. Fiindcă lumea s-a săturat de clișee și de ideologizări ale momentului, o privire lucidă ca a autorului citat este mai mult decât necesară. „Incorectitudinea istorică“ este ultima sa carte tipărită de curând de Humanitas, care deja are parte de o receptare importantă. (…)

El nu admite să i se bage ceva omului pe gât şi să-l înghită ca atare fără să protesteze. Francezii, ca şi românii, deşi ei nu au avut parte de comunism, au fost siliţi să admită multe adevăruri „prefabricate“ cărora li s-au închinat precum unor falşi idoli, cum denunţa odinioară Francis Bacon. Şi această nouă lucrare a sa, după „Corectitudinea istorică“, „Corectitudinea morală“ şi „Terorismul intelectual“, se impune prin aceeaşi sinceritate bulversantă. Bunăoară, el se referă la falsa opinie potrivit căreia francezii au fost nişte colonizatori criminali. Dimpotrivă, colonizarea, în ciuda unor aspecte dure şi într-un fel explicabile, a reprezentat un fenomen civilizatoriu şi de fertilă comunicare între culturi diferite. Europenii nu au fost neapărat nişte acaparatori şi nici africanii sau asiaticii nişte inocenţi. A avut de fapt loc un proces de metisaj din care a luat naştere o altă populaţie, cu alte vederi decât până atunci. De asemenea, combatanţii din Primul Război Mondial nu trebuie priviţi ca simplă carne de tun pe care conducătorii de atunci au aruncat-o în luptă în scopuri imperialiste, cum ar spune marxistul. Într-un climat pacifist ca cel din prezent, ce s-a întâmplat este o oroare. Atunci însă, popoarele erau mult mai belicoase decât acum şi dorinţa de război era deplin autentică. Soldatul francez nu a plecat pe front „târât“ de mai-marii săi, ci convins că face bine. Un alt capitol al cărţii se referă la „mitul“ lui Galilei, la faptul că oamenii, în marea lor majoritate, văd în savantul din secolul XVII exact ceea ce nu este. Galilei nu a fost o victimă a bisericii precum Giordano Bruno. Şi nici Biserica Romano-Catolică nu a manifestat de la început tendinţe de frânare a cunoaşterii ştiinţifice. Adevărul este că Vaticanul nu i-a reproşat savantului viziunea heliocentrică, ci faptul că în sprijinul concepţiei sale nu putea să aducă dovezi. După cum şi Copernic la vremea lui, om de altminteri foarte cucernic, nu putea să dovedească ce gândea. Mai mult de atât. Oamenii de atunci, nu doar Biserica, erau atât de convinşi de poziţia centrală a Pământului în univers, încât orice le zdruncina o asemenea convingere era suspect de o gândire nesănătoasă. Jean Sevilla luptă împotriva clişeelor şi vrea să redea istoriei faţa ei adevărată. Viciem istoria fiindcă îi gândim epocile prin mentalitatea de acum şi nu ne putem pune în poziţia oamenilor şi a instituţiilor de atunci. Din cauza aceasta, istoricii falşi sunt aceia care în loc să respecte adevărul fac ideologie. Incorectitudinea istorică este o capcană în care cad cei mai mulţi, închipuindu-şi că singurul adevăr este acela care aparţine timpului lor.

See more at: http://ziarullumina.ro/incorectitudinea-istorica

Cartea poate fi cumpărată de pe:

 Libris.ro la prețul de  37.05  Lei

Libhumanitas.ro la prețul de 39 lei.

Facultatea de Teologie Romano-Catolică București: Conferința „Suferința vindecată de iubire”


Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București găzduiește joi, 18 iunie 2015, o nouă conferință din ciclul Rațiunile iubirii, cu tema Suferința vindecată de iubire.

Dezbaterea, susținută de conf. univ. dr. Gabriela Blebea Nicolae (Universitatea din București), va avea loc în Auditorium Maximum, la sediul Facultății (Str. G-ral Berthelot nr. 19), la ora 19:15.

http://infoub.unibuc.ro

Discursul Papei Francisc în Parlamentul European (25 nov. 2014)


După cum am menționat și AICI, marți, 25 noiembrie 2014, Papa Francisc, aflat în vizită oficială la Strasbourg, a susținut un discurs în fața Parlamentului European.

Papa Francisc în Parlamentul European: Europei îi putem cere: unde este setea ta de adevăr? (Where is your thirst for truth?)


Marți, 25 noiembrie 2014, Papa Francisc, aflat în vizită oficială la Strasbourg, a susținut un discurs în faţa Parlamentului European.

În cadrul discursului său, Papa Francisc a ținut să întrebe retoric:

„Europei îi putem cere: unde este vigoarea ta?
Unde este acea tensiune ideală care a însuflețit și a făcut măreață istoria ta?
Unde este spiritul tău de curiozitate întreprinzătoare?

Unde este setea ta de adevăr, pe care ai împărtășit-o lumii până acum cu pasiune?

De răspunsul la aceste întrebări va depinde viitorul continentului.”

Sursa: http://www.culturavietii.ro

Vezi de la minutul 1:15

To Europe we can put the question:
„Where is your vigour?
Where is that idealism which inspired and ennobled your history?
Where is your spirit of curiosity and enterprise?
Where is your thirst for truth, a thirst which hitherto you have passionately shared with the world?”

15 mii de Biblii, într-o nouă versiune italiană, vor fi distribuite gratuit, duminică, 5 octombrie, în Piața Sfântul Petru


15 mii de Biblii, într-o nouă versiune italiană, vor fi distribuite gratuit, duminică, 5 octombrie, în Piața Sfântul Petru. (…)

Noua ediție a Bibliei, tradusă în italiană după textele antice, va fi disponibilă nu numai în biserici și librării, dar și în aeroporturi, în supermarketuri și în suplimentul revistei ”Famiglia Cristiana” de joi, 2 octombrie. Biblia cuprinde 1392 de pagini, în formatul compact al unei broșuri și are două inserturi color de 36 de pagini la începutul și http://apa-vietii.blogspot.rosfârșitul volumului. Ediția prezintă și alte elemente interesante pentru cititori, precum introducerile generale și la fiecare carte biblică, note esențiale în subsolul paginii, un atlas în culori cu hărți și reconstituiri și un ghid detaliat pentru cateheți și formatori. În plus, se prezintă și un plan de lectură în 365 de zile pentru cei care își propun să răspundă la invitația Sfântului Părinte Papa Francisc de a avea mereu cu sine o Biblie și de a citi un pasaj în fiecare zi din timpul de peste an.

Sursa: http://www.e-communio.ro

Episcopul emerit de Hong Kong, Cardinalul Joseph Zen: “Suntem gata să mergem la închisoare pentru democraţie”


Episcopul emerit de Hong Kong, Cardinalul Joseph Zen (82 de ani): “Ȋn sfârşit putem vedea toţi adevărata faţă a Beijingului, vor supunere absolută şi nu intenţionează să ne dea ceea ce ne aparţine: democraţia”

R: Eminenţa Voastră, ce cere poporul din Hong Kong?

În Constituţie este prevăzut că Hong Kong-ul, după reîntoarcerea sub China (în 1997), are dreptul să organizeze alegeri, fie pentru şeful guvernului regiunii autonome, cât şi pentru consiliul legislativ. China a făcut promisiuni în 2004, în 2007 şi în 2010, dar de fiecare dată a amânat.

R: De ce?

Deoarece nu doresc să ne dea libertatea de a putea organiza adevărate alegeri, Beijingul doreşte să controleze totul. Noi cerem doar un sufragiu universal valabil pentru alegerile din 2017 şi, în schimb, guvernul central a decis să ne dea posibilitatea de a vota, dar numai candidaţii aleşi de ei. În această situaţie la ce foloseşte votul? La nimic. Iată de ce protestăm!

R: China v-a descris ca fiind “extremişti” şi “subversivi”

Eu am participat la proteste şi pot spune că poporul din Hong Kong este fantastic: în primul rând am organizat un referendum la care au participat 800 de mii de persoane, apoi circa 500 de mii de persoane au ieşit în pieţe pentru democraţie. Acum, poporul încă protestează, dar este disciplinat: nu a răsturnat nici o maşină, nu a spart nici o fereastră şi nici nu a atacat vreun poliţist. Dar ştim toţi că acesta este un act de neascultare civilă: noi ocupăm o parte importantă a oraşului, blocăm traficul. Aceasta este împotriva legii, dar suntem dispuşi să mergem la închisoare  dacă vom fi arestaţi, dar este împotriva moralei. Este legitim să luptăm împotriva unui sistem nedrept.

http://www.e-communio.ro/stire2004-cardinalul-zen-in-piata-cu-studentii-%E2%80%9Csuntem-gata-sa-mergem-la-inchisoare-pentru-democratie

Sondaj CNN – Papa, cel mai popular om în viaţă


Conform unui sondaj realizat de ORC International pentru CNN, Papa Francisc a fost desemnat de către respondenți cel mai popular om în viață. Sondajul comandat de CNN dovedește interesul și aprecierea pe care oamenii o au față de slujirea Papei Francisc. Dovada popularității sale este evidențiată și de desemnarea sa ca omul anului de către Time magazine și The Advocate, o publicație a homosexualilor și lesbienelor. În opinia mea este interesantă această desemnare a Papei ca omul anului, de către Revista Advocate în condițiile în care suveranul pontif nu este de acord cu astfel de practici.

Iată mai jos articolul în limba română prelucrat de cei de la Revista Semnele Timpului. Materialul in extenso se regăsește la link-ul cu sursa CNN de la sfârșitul acestui articolului.

Se vorbește și se scrie atât de mult despre el, încât, chiar şi fără rezultatele unui sondaj de opinie am putea deduce că Papa Francisc este o personalitate contemporană populară. Dar o confirmă şi un sondaj de opinie recent, realizat de ORC International pentru CNN.

popularitatepapa (Foto: thetrumpet.com)Trei din patru americani şi 88% dintre catolicii americani au o opinie favorabilă despre noul papă, iar 86% dintre cei intervievaţi consideră că reuşeşte să fie conectat la problemele contemporane.

În plus, doar 4% dintre americani îl consideră prea conservator şi 7% prea liberal. Restul de 87% care şi-au exprimat opinia consideră că este cel mai potrivit om pentru a conduce Biserica Catolică la acest moment.

 Sursa: CNN

Un anglican, o evreică și un catolic


Un material interesant realizat de Teofil Stanciu, care pune în context viețile și opera a trei scriitori creștini, C.S. Lewis, Simone Weil și Gustave Thibon. Lecturând acest material veți înțelege poate mai bine modul în care aceștia au interacționat cu alte confesiuni creștine, dar și cu cultura. Acest material este în opinia realizatorului său, Teofil Stanciu, „un gest minimal de prețuire pentru niște personaje de prim rang în gândirea creștină a secolului XX.”

Cu drezina

 

2013 a fost un an în care anglicanul C.S. Lewis (1898-1963), evreica Simone Weil (1909-1943) și catolicul Gustave Thibon (1903-2001) au putut fi comemorați și rememorați, grație unor numere rotunde legate de viața lor.

Din păcate, n-am apucat să scriu despre fiecare dintre ei la vremea potrivită (e un mic regret al anului care se încheie). Cum mereu am avut impresia că există niște trăsături care-i unesc pe toți trei, în ciuda numeroaselor deosebiri dintre ei, am încercat să fac măcar un efort de sistematizare a câtorva asemănări pe care le consider deosebit de importante (lista nu e exhaustivă).

 E un gest minimal de prețuire pentru niște personaje de prim rang în gândirea creștină a secolului XX. Indiferent de eventualele afinități sau divergențe pe care, ca cititori, le putem avea cu acești autori, ei merită cunoscuți măcar prin scrierile ce sunt disponibile în limba română.

1. Curiozitate vie. Toți…

Vezi articol original 862 de cuvinte mai mult

Conferința internațională Credința în epoca secularizării


Afiș Conferința internațională Credința în epoca secularizării

După cum am anunțat AICI, în perioada 22-23 noiembrie 2013 se desfășoară la București Conferința internațională Credința în epoca secularizării.

În cadrul acestei conferințe voi prezenta comunicarea: „Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României” Rezumatul comunicării este disponibil în partea de jos a acestui articol împreună cu programul complet al conferinței.

Reiau acum informațiile despre conferință așa cum au fost ele transmise în momentul lansării apelului la contribuții.

În perioada 22-23 noiembrie 2013, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București, în colaborare cu Council for Research in Values and Philosophy organizează conferința „Credința într-o epocă a secularizării“.

22-23 noiembrie 2013

Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București

Tematică

Secularizarea este un fenomen spiritual, cultural și socio-politic complex, care se răspândește neîncetat în unele părți ale lumii prin intermediul mass-media și al globalizării. El implică un stil de viață și o mentalitate specifice acestuia, practic fără nicio referire la Transcendență. Pentru unii, secularizarea este sinonimă cu „moartea lui Dumnezeu“ prevestită de Nietzsche și alți gânditori contemporani. Pentru alții, secularismul este exilul credinței, o libertate radicalizată, în care adevărul devine relativ, iar bunăstarea materială este elogiată, în timp ce calitatea interacțiunii umane este neglijată, iar valorile umane fundamentale se degradează. Într-un context secularizat, Dumnezeu nu mai este menționat în discursul public al fostelor comunități creștine. Valorile moștenite din tradiția Bisericii nu mai sunt importante. Mulți creștini caută și improvizează noi modalități de a trăi, iar credința autentică nu mai este la îndemână. Unii se tem, alții chiar renunță la speranță. Totuși, unii privesc secularizarea ca provocare providențială ce trebuie gestionată cu optimism și curaj, căutând noi căi de actualizare a valorilor credinței și ale Scripturii.

Conferința de față își propune să examineze izvoarele secularizării: ideologiile politice ale ultimelor două secole, globalizarea, autosecularizarea Bisericii în urma Conciliului Vatican II, teologia eliberării, filosofia resentimentului etc.

 De asemenea, se dorește explorarea unor direcții noi de conceptualizare a credinței, precum și de trăire a acesteia într-un context secularizat, astfel încât credința să poată înceta să se dilueze și mai mult, fiind, dimpotrivă, experimentată în mod autentic și integral.

 Se primesc propuneri din partea cercetătorilor ce activează în domeniile de mai jos (care vor fi publicate într-un volum):

— metafizică și fenomenologia religiilor;

— teologie fundamentală și teologie antropologică;

— filosofia culturii și dialog intercultural;

— sociologie și istoria religiilor;

— teologie politică și dialog stat-Biserică;

— rolul și poziția credinței în regimurile politice recente.

Program conferință                                                              

pdf Descarcă document (PDF)

Rezumat comunicare Marius Silveșan, Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României
pdf Rezumat (PDF)

Maxima zilei – 24 septembrie 2013


Înțelepciunea discernământului răscumpără necesara ambiguitate a vieții și ne ajută să găsim mijloacele cele mai potrivite, care nu întotdeauna se identifică cu ceea ce pare mare sau puternic

Papa Francisc

Declarație a Patriarhiei Copte Catolice din Egipt


Text preluat de pe site-ul http://inliniedreapta.net

Declarație a Patriarhiei Copte Catolice semnată de patriarhul Ibrahim Isaac, Patriarh al copților Catolici și Președinte al Adunării Clerului Catolic din Egipt

Declaratia Bisericii Catolice din Egipt

Biserica catolică din Egipt urmărește cu durere și neliniște, însă întru speranță, suferințele îndurate de țara noastră ca urmare a actelor teroriste josnice care ucid persoanele, ard bisericile, școlile și toate instituțiile Statului. Din adâncul inimii, din dragoste pentru patria noastră și în solidaritate cu toți frații noștri egipteni, creștini și musulmani, ne străduim, în masura posibilităților și mijloacelor noastre, să intrăm în contact cu numeroase organizații prietene din lume, pentru a le lumina cu adevărat asupra situației actuale și dorim să insistăm asupra celor ce urmează:

– Sprijinul nostru ferm, lucid și liber cu privire la toate instituțiile tării și în mod special poliția egipteană și forțele armate care desfășoară întregul lor efort pentru protecția patriei .

– Apreciem comportamentul țărilor care se străduiesc în mod loial să înțeleagă caracterul specific al evenimentelor actuale și refuzăm în mod absolut și categoric orice tentativă de a interveni în afacerile interioare ale Egiptului sau de a influența deciziile lui suverane, oricare ar fi scopul sau pretextul.

– Suntem recunoscători în ce privește mass-media egiptene și străine care comunică știrile și evenimentele cu obiectivitate și integritate și condamnăm mass-media care propagă minciuni și falsifică adevărul în scopul de a induce în eroare opinia publică mondială.

– Suntem recunoscători în ce privește participarea cetățenească a nobililor musulmani care s-au menținut de partea noastră, în cea mai mare masură a posibilităților lor, pentru a apăra bisericile și instituțiile noastre.

– În sfârșit, interpelăm conștiința mondială și toți responsabilii țărilor, rugându-i să înțeleagă autentic și să acorde încrederea lor faptului că ceea ce se întâmplă în prezent în Egipt nu este o lupta politică între facțiuni rivale, ci este vorba despre o luptă a tuturor egiptenilor împotriva terorismului.

– În incheiere, prezentăm condoleanțele noastre tuturor familiilor și apropiaților victimelor, și cerem Domnului Dumnezeu vindecarea tuturor răniților.

Traiască Egiptul liber.

+ Ibrahim Isaac

Patriarhul din Alexandria al Copților Catolici
Presedinte al Adunarii Clerului Catolic din Egipt
Cairo, 18 august 2013

originalul

Andreea Lupşor, Luther și reforma protestantă (Rev. Historia)


Articol preluat din Revista Historia

Martin LutherMartin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități istorice ale epocii moderne timpurii. Profesorul de teologie, devenit figura centrală a reformei protestante, a influențat radical – prin învățăturile sale – nu doar istoria Europei, ci și Biserica Catolică, ce a trebuit ea însăși să recurgă la o reformă (Contrareforma) pentru a-și salva autoritatea. În plus, mișcarea protestantă inițiată de Luther a contribuit enorm la declinul limbii latine ca limbă de cult în țările europene, aceasta lăsând loc limbilor naționale.

Cele 95 de teze:

1. Când Stăpânul şi Învăţătorul nostru Isus Hristos a spus „Pocăiţi-vă!” a vrut ca toată viaţa credincioşilor să fie o căinţă.

2. Acest cuvânt [„căinţă”] nu poate fi înţeles ca referindu-se la taina penitenţei, şi anume ca mărturisire şi iertare, aşa cum este ea administrată de preoţi.”

3. Totuşi, ea nu înseamnă doar căinţă interioară; o asemenea căinţă este fără valoare dacă nu duce la mortificări exterioare ale cărnii.

4. Pedeapsa păcatului durează tot atât ura de sine (adică adevărata căinţă interioară), anume, până la intrarea în regatul cerului.

5. Papa nici nu doreşte, nici nu poate ierta vreo pedeapsă, cu excepţia celor impuse prin propria-i autoritate sau prinMartin Luther bătând în cuie cele 95 de teze (kevinnunez.org) aceea a canoanelor.

6. Papa nu poate ierta nici o vină, decât dacă spune şi arată că ea a fost iertată de Dumnezeu; sau, mai sigur, prin iertarea culpei [doar] în cazurile rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul său de a acorda iertare în aceste cazuri ar fi nesocotit, vina ar rămâne, cu siguranţă, neiertată.

7. Dumnezeu nu iartă nimănui vina decât dacă, în acelaşi timp, îl smereşte în toate lucrurile şi îl face supus vicarului, preotului. […]

20. Prin urmare, papa, atunci când foloseşte cuvintele „deplina iertare a tuturor pedepselor” nu iartă cu adevărat „toate pedepsele,” ci doar pe cele impuse de el […]

21. Predicatorii indulgenţelor se înşeală când spun că prin indulgenţele papilor omul e dezlegat de orice pedeapsă şi izbăvit.

27. Ei [preoţii] predică numai învăţături lumeşti, spunând, de îndată ce banii cad în cutie, că sufletul zboară [din Purgatoriu] […]

32. Cei care se consideră siguri de mântuirea lor pentru că au scrisori de iertare vor fi condamnaţi pentru veşnicie, împreună cu învăţătorii lor.

36. Fiecare creştin adevărat care se căieşte are dreptul la deplina iertare a pedepsei şi a vinovăţiei, chiar şi fără scrisori de iertare.

38. Totuşi, iertarea şi binecuvântarea papală nu trebuie cu nici un chiar[ ignorate, căci ele reprezintă, după cum am spus, o proclamare a iertării divine […]

50. Creştinii trebuie învăţaţi că, dacă papa ar avea cunoştinţă de jaful făcut de cei care predică indulgenţele, el ar prefera, mai curând, ca biserica Sfântului Petru să fie arsă din temelii, decât să fie ridicată cu pielea, carnea şi oasele turmei sale […]

62. Adevărata bogăţie a Bisericii este preasfânta Evanghelie a slavei şi graţiei lui Dumnezeu […]

75. A socoti că iertările papale sunt atât de mari, încât să poată mântui un om, chiar dacă el, prin absurd, ar fi siluit-o până şi pe Maica Domnului, este o nebunie.

82. Papa este prea crud dacă având într-adevăr puterea de a elibera toate sufletele din Purgatoriu, nu acordă gratis sufletelor în suferinţă ceea ce dă pe bani sufletelor privilegiate.Cele 95 de teze

De la Cetatea lui Dumnezeu la Edictul din Nantes., Ed. Alexandru-Florin Platon si Laurenţiu Rădvan. Iaşi: Ed. Polirom, 2005, p.463-464.

Refuzul lui Luther de a abjura la Dieta de la Worms

Dar dacă Maiestatea Voastră Imperială şi Luminăţiile Voastre doriţi un răspuns direct atunci răspunsul meu lipsit de întorsături este următorul: Să fiu biruit prin mărturii ale Scripturii sau prin argumente pertinente – căci eu nu dau crezare numai papei sau conciliile, fiind limpede că adeseori aceştia s-au înşelat sau s-au contrazis –şi atunci, fiind eu biruit prin scrierile sfinte ce-mi sunt prezentate, conştiinţa mea este prinsă de cuvântul Domnului. Fără de aceasta nici nu pot şi nici nu vreau să abjur nimic, fiind anevoios, dăunător şi periculos să acţionezi contrar conştiinţei . Eu nu pot să fac altfel. Aici stau. Să-mi ajute Dumnezeu! Amin

Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 140

Idei de bază ale doctrinei luterane – predică rostită de Luther la Erfurt (1521)

[…] Adevărata pietate constă în două feluri de fapte: acelea făcute pentru alţii, care sunt cele corecte, şi cele făcute pentru noi înşine, care sunt neimportante […] Cineva construieşte biserici, altcineva merge în pelerinaj la Sfântul Iacob, un al treilea posteşte sau se roagă, poartă o rasă, merge în picioarele goale sau face altceva de felul acesta. Asemenea fapte nu înseamnă totuşi nimic şi trebuie cu totul desfiinţate. Reţineţi aceste cuvinte: nici una din faptele noastre nu are vreo putere. […]

Păcatele noastre îşi au obârşia în Adam, şi deoarece Adam a mâncat mărul, noi am moştenit păcatul de la el. Dar Hristos a nimici moartea de dragul nostru, pentru ca noi să putem fi mântuiţi prin faptele sale, care sunt străine nouă, şi nu prin ale noastre.

Dar stăpânirea papei ne-a tratat pe toţi împreună cu totul altfel. A făcut reguli despre postit, rugăciune şi mâncatului untului, astfel încât, cine ţine poruncile papei va fi mântuit şi cine nu va fi al diavolului. Acesta a fermecat poporul cu închipuirea că bunătatea şi mântuirea stau în propriile noastre fapte. Dar eu vă spun că nimeni dintre sfinţi, oricât de sfinţi ar fi fost, nu şi-ar fi găsit mântuirea prin propriile fapte […] De aceea, ascultaţi-mă bine: aceasta este pricina pentru care mântuirea nu stă în propriile noastre fapte, de orice ar fi ele, şi nu poate fi atinsă fără credinţă. [….]

Dacă vrem să avem credinţă, trebuie să credem Evanghelia, pe Pavel, etc. şi nu scrisorile de autoritate ale papei sau decretalele, ci mai degrabă să ne ferim de ele ca de foc. Pentru că orice vine de la papă strigă: daţi, daţi şi dacă refuzaţi, atunci sunteţi ai diavolului […]

Pricina pentru care lumea este atât de stricată şi în greşeală este că de multă vreme n-au mai fost adevăraţi predicatori. Sunt probabil trei mii de preoţi, printre care nu se pot găsi patru buni – Dumnezeu să aibă milă de noi în această ruşine strigătoare la cer! Si atunci când găseşti un predicator bun, el trece prin Evanghelie cu uşurinţă, şi o continuă cu o povestire, […] sau amestecă în ea ceva din dascălii păgâni, Aristotel. Platon, Socrate şi alţii, care sunt toţi împotriva Evangheliei şi de asemenea împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu au avut cunoştinţă de lumina pe care o avem noi. […]

 Astfel încât copii cresc în rătăcire; ei merg la biserică gândind că mântuirea înseamnă rugăciune, post şi ascultarea slujbei. Aceasta este greşeala predicatorilor. […]

Cineva ar putea să vină şi să întrebe: Nu trebuie să mai ţinem deloc legile făcute de oameni? Sau nu putem să postim şi să ne rugăm, şi aşa mai departe, atâta timp cât ţinem drumul drept? Răspunsul meu este că acolo unde se găsesc adevărata iubire creştină şi credinţa, orice ar face omul este meritoriu; şi fiecare poate face ceea ce doreşte, atâta vreme cât nu caută fapte, care nu-l pot mântui.

           Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 141-142

Scrisoarea despre tălmăcirea Bibiliei

Ştiu foarte bine, şi papistaşii o ştiu mai puţin decât dobitocul morarului, de cât meşteşug, de câtă sârguinţă, înţelepciune şi minte e nevoie ca să tălmăceşti bine; căci ei nici n-au încercat. Proverbul spune: cine clădeşte la marginea drumului, găseşte mulţi sfătuitori. Aşa îmi merge şi mie. Aceia care niciodată n-au putut vorbi cumsecade, cu atât mai puţin să tălmăcească, sunt cu toţii sfătuitorii mei, iar eu trebuie să fiu învăţăcelul tuturor. Şi dacă i-aş fi întrebat cum s-ar tălmăci în nemţeşte primele două cuvinte din Mat. 1 liber generationis, nici unul n-ar fi ştiut să spună nici pâs; şi viclenii de ei, judecă chiar cartea în întregime. Aşa a păţit şi Sfântul Ieronim.

Şi ca să mă întorc la subiect, dacă papistaşul vostru vrea să pălăvrăgească de pomană, spuneţi-i pe scurt aşa: Doctorul Martin Luther vrea să fie aşa, şi spune: Sic volo, sic jubeo, sit pro ratione voluntas! Căci nu vrem să fim nici elevii, nici discipolii papistaşilor, ci stăpânii şi judecătorii lor, vrem să ne grozăvim şi noi o dată; şi după cum Pavel se laudă faţă de sfinţii lui turbaţi, vreau şi eu să mă laud faţă de aceştia. Sunt ei doctori? Eu de asemenea. Sunt învăţaţi? Şi eu. Sunt predicatori? Şi eu. Sunt teologi? Şi eu. Sunt disputatores? Şi eu. Sunt filozofi? Şi eu. Sunt dialecticieni? Şi eu. Scriu cărţi? Şi eu.

Şi eu am să mă laud mai departe „Eu pot să interpretez psalmii şi profeţii. Ei nu pot. Eu pot tălmăci, ei nu pot. Pot citi Biblia, ei asta nu pot; eu pot să mă rog, ei nu pot. Şi ca să intru în amănunte: Eu cunosc dialectica şi filozofia lor mai bine decât ei toţi laolaltă. Şi ştiu cu adevărat că nici unul dintre ei nu-l înţelege pe Aristotel. Şi de s-ar găsi unul dintre ei toţi, care să înţeleagă un cuvânt înainte sau un capitol din Aristotel, îmi dau capul. Eu nu spun decât adevărul: căci am fost crescut din tinereţe în învăţătura lor şi ştiu prea bine cât de adâncă şi cuprinzătoare este. Şi ei ştiu de asemenea, tot atât de bine, că eu stăpânesc tot ceea ce ei cunosc; şi totuşi ei se poartă cu mine ca şi cum aş fi un oaspete în arta lor, un oaspete, care s-ar fi pripăşit într-o bună zi la casalor, şi care n-ar fi auzit nici ce învaţă ei pe alţii, nici n-ar fi văzut ce ştiu eu. Atât de grozav se laudă cu meşteşugul lor şi mă învaţă lucruri pe care eu le-am învăţat acum douăzeci de ani, când mi-am tocit tălpile ducându-mă la învăţătură încât aş putea să le răspund la toate plângerile şi ţipetele lor cu cântecul acelei târfe: de şapte ani ştiu că cuiele din potcoavă sunt de fier.

Acesta e răspunsul la prima voastră întrebare, şi vă rog să nu răspundeţi, ferească Dumnezeu, la plângerile zadarnici ale acestor măgari decât atât: aşa vrea Luther, şi el zice că e un doctor, mai presus decât toţidoctores din toate locurile unde stăpâneşte papa. Şi aşa să rămână. De-acum înainte am să-i dispreţuiesc cum i-am şi dispreţuit, atâta vreme cât se vor purta cum se poartă.

Mi-am dat osteneala să tălmăcesc cât mai bine, curat şi lămurit în nemţeşte. Şi ni s-a întâmplat adesea să căutăm un singur cuvânt 14 zile, chiar trei, patru săptămâni şi câteodată tot nu l-am găsit. La Iov am lucrat, M. Philipp, Aurogallus şi eu, astfel încât uneori în patru zile n-am putut termina decât trei rânduri. Mai bine aşa, căci acum e gata şi e tălmăcit, îl poate citi şi pricepe oricine, poate trece cu privirea peste trei, patru pagini, fără măcar să se împiedice de vreo greutate. Dar nici nu-şi dă seama ce pietroaie şi ce buturugi au fost aici, pe când acum treci peste ele ca pe o scândură dată la rindea. A trebuit să asudăm şi să ne căznim mult pentru a înlătura din drum astfel de pietroaie şi de buturugi, încât acum mergi uşor pe acel drum. E uşor să ari, după ce ogorul a fost curăţat. Dar să smulgă copacii şi beţele din pământ şi să pregătească ogorul ,asta nu vrea nimeni. De altfel, să nu te aştepţi la vreo mulţumire. Doar însuşi Dumnezeu, cu soarele lui, cu cerul şi pământul, ba chiar cu jertfirea fiului său, n-a primit nici o mulţumire; aşa e şi aşa rămâne lumea, naiba s-o ia, că de schimbat nu vrea să se schimbe.

Am vrut să vorbesc nemţeşte, nu latineşte, nici greceşte, pentru că mi-am pus în cap să tălmăcesc în nemţeşte. Nu trebuie să întrebi literele din limba latină cum să vorbeşti nemţeşte, ci întreabă despre asta pe mama de acasă, pe copiii de pe stradă, pe omul obişnuit din piaţă, uită-te la gura lor cum vorbesc ei şi ia-te după dânşii ca să ştii cum să tălmăceşti, şi atunci au să vadă că le vobreşti nemţeşte.

Chiar Christos spune: ex abundentia cordis os loquitur, dacă m-aş lua după măgari, m-aş ţine de litere şi aş tălmăci: din abundenţa inimii vorbeşte gura. Spune-mi, oare asta e nemţeşte? Care german înţelege aşa ceva? Ce înseamnă pentru un german abundenţa inimii? Aşa nu vorbeşte nici un german, fie că vrea să spună că cineva are o inimă prea largă, fie că are prea multă inimă. Dar chiar şi aşa şi tot n-ar fi bine tălmăcit. Căci abundenţa inimii nu e nemţeşte, e tot atât de puţin cât şi abundenţa casei, abundenţei sobei, abundenţa băncii: ci mama din casă şi omul obişnuit zic: cui îi e inima plină gura îi vorbeşte. Asta înseamnă o germană bine vorbită; aşa m-am căznit eu să tălmăcesc, şi, din păcate, n-am nimerit-o totdeauna.

 Căci literele latineşti împiedică peste măsură să vorbeşti bine nemţeşte […]

Şi ce să mai lungesc vorba despre tălmăcire! Dacă ar fi să spun toate pricinile şi gândurile mele despre fiece cuvânt, desigur aş avea de scris un an. Am aflat eu acum cât meşteşug, câtă osteneală şi trudă cere tălmăcirea, de aceea nu rabd drept judecător şi dojenitor vreun măgar sau vreun catâr papistaş care n-a încercat să tălmăcească nicicând. Cui nu-i place tălmăcirea mea, n-are decât s-o lase în plata Domnului; naiba să-i mulţumească cui nu-i e pe plac şi care o schimbă fără ştirea şi voia mea. Dacă trebui e schimbată, am s-o schimb eu însumi.

           Ed. Cornelia Comorovski, Literatura Umanismului şi Renaşterii, vol. 2, p. 64-67.

Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1521 către Spalatin)

Pentru numele lui Dumnezeu, cei din Wittenberg vor da soţii până şi călugărilor! Mie, cel puţin, niciodată!

Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1524 către Spalatin)

În dispoziţia în care m-am aflat până acum şi-n care mă aflu încă, nu-mi voi lua o soţie. Nu pentru că nu mi-ar cere-o trupul şi sexul; nu sunt nici de lemn, nici de piatră; spiritul meu însă nu este îndreptat spre căsătorie atâta timp cât zilnic aştept moartea şi supliciul destinat ereticilor.

Mă aflu în mâna lui Dumnezeu ca orice creatură căreia îi poate schimba şi reschimba pornirile inimii, pe care o poate ucide sau o poate menţine în viaţă în orice oră şi-n orice minut […] Nu te mira că nu mă însor, eu, îndrăgostitul pe care-l denigrează toţi!”

Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1526 către Schuldorp)

Şi eu m-am căsătorit, şi chiar cu o călugăriţă. Aş fi putut să mă abţin, căci nu aveam motive speciale ca să mă hotărăsc. Am făcut-o ca să-l sfidez pe Diavol cu toţi solzii de pe el, pe cei care-mi făceau dificultăţi, pe principii şi episcopii care-s destul de nebuni pentru a interzice clericilor să se căsătorească. Şi aş fi foarte dispus să provoc un scandal şi mai mare dacă aş găsi ceva care să-i placă foarte mult lui Dumnezeu, iar pe ei să-i scoată din sărite!

[…]

Luther despre principi (scrisoarea din 1521 către Spalatin)

Mai întâi, nu voi suporta ceea ce-mi spui, că principele [electorul Frederic] nu mai vrea să se scrie contra celui din Mainz [Albrecht de Brandenburg] şi să fie tulburată pacea politică. Mai bine să vă pierd pe toţi, pe tine, chiar pe Principe şi pe toată lumea! Am rezistat în faţa papei care l-a creat pe cel din Mainz, şi acum să cedez în faţa creaturii sale? Vorbeşti despre aur: nu trebuie tulburată pacea publică; dar suporţi ca el să tulbure pacea eternă a lui Dumnezeu prin faptele sale nelegiuite şi sacrilegiile care duc la pierzanie? Încă o dată nu, Spalatin, încă o dată nu, Principe. În interesul turmei lui Hristos şi pentru a servi de exemplu şi altora, să ne opunem din toate puterile acestui lup devorator.

Discuţie dintre Luther şi Melanchton consemnată de jurnalul lui Anton Lauterbach (iunie 1538)

Lauterbach: Oare câţi dascăli vor fi urmaţi în secolul următor?

Luther: Confuzia va ajunge la culme. Nimeni nu va voi să se lase guvernat de opinia sau autoritatea altcuiva. Fiecare va dori să fie propriul său rabin – vedeţi-i deja pe Osiander, Agricola…câte scandaluri vor urma, câtă risipire! Cel mai bine ar fi ca principii, printr-un conciliu, să prevină o asemenea nenorocire; dar papiştii n-ar fi de acord; se tem foarte tare de lumină!

Melanchton: Oh, să dea Domnul ca principii şi statele să se înţeleagă asupra unui conciliu şi a unei formule de împăcare în privinţa doctrinei şi ceremonialului, interzicând fiecăruia să se îndepărteze de ele fără o bază anume, scandalizându-l pe celălalt! Da, e de trei ori lamentabilă faţa Bisericii noastre, mascată cu un asemenea strat de slăbiciuni şi scandaluri!

Fragmentele sunt preluate din Lucien Febvre, Martin Luther, un destin

BIBLIOGRAFIE

  • Andrei Oţetea. Renaşterea şi Reforma. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1968.  Capitolul VIII. Reforma(p. 249-282)
  • Lucien Febvre. Martin Luther, un destin. Bucureşti: Ed. Corint, 2001. Capitolul 3. Retragerea în sine (p. 161-216)
  • Erik. H. Erikson. Psihanaliză şi istorie. Tânărul Luther.Editura Trei, 2001. Capitolele VII şi VIII Credinţă şi mânie şi Epilog  212-254.
  • Keit Randell. Luther şi Reforma în Germania. Bucureşti: Ed. All, 2002.

Facultatea de Teologie Romano-Catolică – dezbaterea „Abordări morale ale credinței” (28.02.2013)


Dezbaterea Abordari morale ale credintei

 

Joi, 28 februarie 2013, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București organizează dezbaterea Abordări morale ale credinței. Evenimentul face parte din seria Conferințelor Facultății de Teologie Romano-Catolică pe tema Rațiunile credinței.

Dezbaterea Abordări morale ale credinței este moderată de Pr. lect. dr. Emil Moraru, prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București.

La acest eveniment sunt invitați Î.P.S. acad. prof. dr. Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de București şi membru de onoare al Academiei Române, cu prezentarea Credința ca izvor de alegeri morale şi dr. Gabriela Blebea Nicolae, membru al Societății Tomiste din România, cu prezentarea „Așa îmi spune mie conștiința” sau Despre conștiință ca ghid moral.

Dezbaterea Abordări morale ale credinței va avea loc începând cu ora 19:00 la Facultatea de Teologie Romano-Catolică în Auditorium Maximum(Str. G-ral Berthelot, nr. 19, sector 1, et. IV).

http://topub.unibuc.ro/dezbaterea-abordari-morale-ale-credintei/

9 Things You Should Know About Pope Benedict XVI


As head of the Catholic Church Pope Benedict is the spiritual leader to more than one billion people around the globe. But today the 85 year old announced he will resign on February 28 because of his advanced age. Here are nine things you should know about the former Cardinal Joseph Ratzinger.

1. Benedict is the 265th pope and the first to resign in over 600 years.

Pope Benedict XVI

Pope Benedict XVI

2. Benedict XVI was elected pope at the age of 78. He is the fifth oldest person to have been elected pope (the other four were 79 at the time of their election).

3. Born Joseph Ratzinger, he was six years old when the Nazis came to power in his native land of Germany. Although his family was staunchly anti-Nazi, he briefly was forced—like all German teens—to join the Hitler Youth. In 1943, while still in seminary, he was drafted into the German anti-aircraft corps as Luftwaffenhelfer (air force child soldier) though he deserted two years later without having fired a shot. In 1945, after his desertion, he was recognized as a German soldier by the Americans and sent to a prisoner of war camp near his hometown. He was released a few months later and returned to seminary.

4. After being ordained as a Catholic priest in 1951, Ratzinger became an academic theologian. He had a long career as an academic, serving as a professor of theology at several German universities, before being appointed a cardinal in 1977. Prior to the promotion Ratzinger had relatively little pastoral experience.

5. In 1976, he suggested that the Augsburg Confession, the primary confession of faith of the Lutheran Church and one of the most important documents of the Lutheran reformation, might possibly be recognized as a Catholic statement of faith. He later backed off this position because of differences between Catholics and Lutherans on the understanding of justification.

6. In 2001, Ratzinger convinced John Paul II to put Congregation for the Doctrine of the Faith—the Vatican office that Ratzinger oversaw—in charge of all investigations and policies surrounding sexual abuse in order to combat such abuse more efficiently. According to John L. Allen, Jr.,

By all accounts, Ratzinger was punctilious about studying the files, making him one of the few churchmen anywhere in the world to have read the documentation on virtually every Catholic priest ever credibly accused of sexual abuse. As a result, he acquired a familiarity with the contours of the problem that virtually no other figure in the Catholic church can claim.

Driven by that encounter with what he would later refer to as „filth” in the church, Ratzinger seems to have undergone something of a „conversion experience” throughout 2003-04. From that point forward, he and his staff seemed driven by a convert’s zeal to clean up the mess.

Of the 500-plus cases that the Congregation for the Doctrine of the Faith dealt with prior to Benedict’s election to the papacy, the substantial majority were returned to the local bishop authorizing immediate action against the accused priest – no canonical trial, no lengthy process, just swift removal from ministry and, often, expulsion from the priesthood. In a more limited number of cases, the congregation asked for a canonical trial, and in a few cases the congregation ordered the priest reinstated.

7. During his time as a cardinal, Ratzinger’s liberal Catholic critics dubbed him „God’s Rottweiler” because of conservatives positions and actions such as his denunciation of homosexuality and same-sex marriage, his disciplining of Latin American liberation theologians, and his censure of Asian priests who viewed non-Christian religions as part of God’s plan for humanity.

8. Ratzinger is the author of 66 books. His first book was published in 1966 and his most recent in 2012.

9. Ratzinger didn’t really want to be pope. In 1997, at the age of 70, he asked Pope John Paul II for permission to become an archivist in the Vatican Secret Archives and a librarian in the Vatican Library, but the pope refused. At the time of his election to pope, Ratzinger had hoped to retire peacefully and said that „At a certain point, I prayed to God ‘please don’t do this to me’ . . . Evidently, this time He didn’t listen to me.”

Sorce: http://thegospelcoalition.org

Călugărul iezuit Georg Sporschill e o pildă că există vieți care trăiesc Biblia prin faptele lor pe acest pământ


Un articol de  DANIEL BEFU

Acum e pensionar și-și trăiește bătrânețile undeva în Austria. Pare a fi un bătrânel blajin şi normal, dar numai asta nu e. El este un călugăr austriac care a lucrat timp de 19 cu aurolacii din jurul Gării de Nord iar rezultatele obținute prin jertfirea sa nu au întârziat să apară.

 Copii scofâlciți ca stafidele, condamnați de soartă să se stingă prin canale au ajuns, prin iubirea părintească a călugărului, nu doar oameni normali, ci unii dintre ei „strălucesc” în profesiile lor. Câțiva sunt angajați la birourile din Austria la OMV şi în Paris, la Mariott, la Radisson şi la fabrica Titan, iar ceilalți la mici firme de tâmplărie, panificație și construcţii.

Călugărul iezuit Georg Sporschill e o pildă că există vieți care trăiesc Biblia prin faptele lor pe acest pământ. Trimis de congregaţia sa în România pentru o misiune de 6 luni, în care să aline suferinţele copiilor străzii şi aurolacilor din canalele Bucureştiului, părintele Sporschill a coborât din trenul de Viena în 1991, având cu sine doar cu sacul de dormit, o greacă groasă pentru iarnă şi ceva bani de buzunar. Avea experienţă din munca cu oamenii străzii din Viena, însă ce-a găsit aici l-a copleşit. A fost întâmpinat cu îmbrânceli, a fost lovit de aurolaci, dar cât de nesemnificativ e acest mic inconvenient când scopul este „salvarea de vieţi”. Dragostea lui a fost mai mare decât îndârjirea lor, aşa că părintele Georg i-a învins. Nu înseamnă că nu au fost mici încercări şi ulterior: „Au fost conflicte pe stradă, dar de drag. Odată, când a venit să le-aducă mâncare şi lucruri, părintele Georg a fost înconjurat de aurolacii din canale şi luat pe sus. Copiii străzii i-au zis: «Vrem şi noi la tine şi nu te lăsăm să pleci până nu ne promiţi că ne găseşti şi nouă un loc». I-au dat drumul până la urmă, după ce le-a promis că o să găsească o soluţie pentru fiecare”, îşi aminteşte Fabian Robu, asistent manager la Concordia.

Citește articolul integral pe  http://www.romanialibera.ro

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (VIII). Monseniorul Vladimir Ghika: sfântul de la Jilava


vladimiri-ghika-amicus.blogspot.ro

Arestat in 1953, Monseniorul Ghika, nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghika, a fost adus la Jilava şi supus unor mari umilinţe. Dezbrăcat de reverendă, imbrâncit, lovit, a fost aruncat intr-o celulă de circa cinci metri pe şase, alături de alţi deţinuţi, rânduiţi pe priciuri unul peste altul de-a lungul pereţilor. Impresionaţi de starea jalnică in care se afla, unul i-a oferit o cămaşă, altul un pulover, altul un pantalon.

Convieţuirea cu marele om le-a adus tuturor calmul şi tăria necesare pentru a depăşi suferinţa fizică şi psihică la care erau supuşi. Blând şi convingător, in urma unor discuţii cu un vechi comunist, acesta din urmă nu numai că s-a convertit, dar a promis că la ieşirea din inchisoare işi va boteza copiii. Deseori, după cină, Monseniorul incepea să povestească despre ţările pe unde umblase. In Japonia il intâlnise pe impărat şi, devenind prieteni, s-a rugat pentru el să-i dea Dumnezeu un fiu. Atingându-i fruntea, i-a spus in limba japoneză: „Să te binecuvânteze Atotputernicul”.

Pentru cei 242 de locuitori ai celulelor era un sprijin moral, pe unii ii spovedea, altora le risipea indoielile, oferea informaţii din vasta sa cultură sau povestea cu insufleţire despre uimitoarea sa experienţă de călător pe toată planeta.

Nu s-a lăsat antrenat in discuţii politice, a spus doar: „Mi-e ruşine de urmaşii noştri. Ce vor spune despre noi, care am trăit intr-un secol stăpânit de două cărţi sub nivelul semidoctismului: Mein Kampf şi Capitalul lui Marx” ?

Era alaturi de fraţi in orice imprejurare. Chiar dacă puterile lui erau tot mai slăbite, işi oferea porţia de mâncare sau o impărţea cu cei din jur. Pentru a spori şi mai mult chinul deţinuţilor infometaţi şi slăbiţi, gardienii ii scoteau la plimbare cu mâinile la spate, cu capul in pământ, in cerc, de-a lungul zidului, fără permisiunea de a vorbi. Unul dintre temniceri i-a spus Monseniorului: „Moşule, aşează-te jos!” Monseniorul i-a răspuns liniştit: „Mulţumesc, domnule miliţian, dar nu mă voi aşeza decât dacă şi ceilalţi vor avea această permisiune”.

Despre Monseniorul Ghika, cuvinte de mare preţ au fost rostite de părintele Tertulian Langa. Pentru a nu impieta asupra frumuseţii celor spuse, redăm integral fragmentul:

„Am cunoscut un om, cel pe care il vedeţi acolo cu barbă, Mons. Ghika, un om dăruit de Dumnezeu cu nişte calităţi extraordinare. Avea 45 kg, vorbea 26 de limbi, era pictor, pianist, scriitor, era poet, era om de ştiinţă, avea 6 doctorate. Toate calităţile omeneşti erau prezente in el, incât odată l-am intrebat:

– Monseniore, nu mai rămâne să-mi spuneţi decât că aţi fost şi campion de box al Franţei.

El, care era o făptură fragilă, transparentă, mi-a răspuns:

– Chiar campion de box n-am fost, dar am fost campion la ciclism.

Acest om a fost in România şi l-am intrebat:

– Monseniore, dumneavoastră care aţi umblat in toate ţările din lume, in afară de Statele Unite, ca misionar, de ce n-aţi stat acolo? De ce aţi venit aici?

Mi-a dat un răspuns unic. Pentru unul care nu avea limba maternă româna, deoarece familia nu vorbea româna, pentru unul care nu a invăţat să scrie româneşte, ci franţuzeşte sau greceşte, pentru unul care nu avea cum să aibă conştiinţă de român, mi- a dat un răspuns uluitor:

– Câtă vreme poporul meu ducea o viaţă comodă, liberă, eu puteam să-mi permit să trăiesc in altă parte, dar când poporul meu a ajuns la suferinţă, eu nu puteam să fiu in altă parte decât acolo unde era poporul meu.

Si a venit să sufere cu poporul său. Deci acesta era poporul lui, pentru care venise să sufere. Nu Franţa, nu Canada, nu Argentina, nu Australia pe unde a umblat, nici Indochina, ci acest popor in care s-a născut şi care ii reprezenta identitatea, pentru acesta a venit să trăiască in suferinţa lui. Peste ani de zile, instalându-se comunismul la noi in ţară, regele a fost expulzat şi românii fugeau aşa cum fug şi azi. Monseniorul a venit la aceşti români de care nu se ocupa nimeni. Si pe cel pe care nu l-au inghiţit tigrii, nu l-au sfâşiat leii, nu l-au muşcat viperele, cobrele, cu care se juca, l-au mâncat românii. A iubit in aşa măsură poporul ăsta, incât a venit să stea alături de el in suferinţă.

La plecarea regelui şi a familiei sale, pentru că familia lui, a Monseniorului Ghika, il insoţea pe rege in exil, mergând să-mi iau rămas bun de la el, ştiind că pleacă, fratele său avea toate bagajele pregătite, l-am intrebat:

– Dar dvs. nu plecaţi?

– Nu, cum să mă duc, oasele mele nu se pot odihni in altă parte decât in pământul strămoşilor mei.

Fără să facă un spectacol din acest eroism, s-a dezbrăcat, când a ajuns in inchisoare la Jilava, in ismene, pentru că nu-l puteau lăsa in reverandă. A intrat la Jilava in ismene, el, prinţul, latifundiarul.

A mai spus odată cineva, care s-a dus să lupte in Spania impotriva comunismului, ce ajunsese la putere inainte de Franco: ‘Eu l-am iubit pe Cristos şi merg fericit la moarte pentru el’. Şi a murit in Spania ucis de comunişti. Pe Monsenior nu l-au omorât comuniştii din Franţa, nu l-au omorât ateii din Revoluţia Franceză, nu l-a omorât Hitler, ci l-au omorât cei pentru care a venit să impartă cu ei suferinţa. A fost imposibil? Pentru că de aici a pornit toată discuţia noastră, dacă există noţiunea de imposibil, dacă este imposibilitatea compatibilă cu gândirea creştină, desigur este incompatibilă cu lipsa de logică, desigur este incompatibilă gândirea creştină cu imoralitatea, să-i ceri unui sfânt să se prostitueze este o imposibilitate morală, este o contradicţie in termeni şi nu-i putem cere lui Dumnezeu să se contrazică pe sine, decât să fie fidel faţă de propria sa dumnezeire. Dumnezeul lui Cristos s-a manifestat in apostoli, in puritatea Fecioarei Maria, in zelul misionarilor şi in viaţa modestă, săracă, a Monseniorului Ghika.

Indrăznesc să afirm un gând plin de mândrie: Monseniorul a venit in România ca să se intâlnească cu mine, pentru că eu eram un român şi a venit să impartă soarta mea de roman. Iată cum Monseniorul a forţat imposibilul ca să se poată intâlni cu mine, nu cu mine, cu numele meu, ci cu persoana umană pe care o intruchipez, pentru care a venit şi căreia i-a vorbit, pe care l-a spovedit, pe care l-a comunicat şi pe care l-a instruit. Aşa că nu cred că este o mândrie când spun că a venit pentru mine. Ba da, a venit să se intâlnească cu mine, pentru că şi eu făceam parte din planul Sfintei Providenţe care s-a implinit in Monsenior, in intâlnirea cu mine. Mai poţi spune, când eşti martorul unor asemenea imprejurări, că există imposibilul, când Dumnezeu l-a adus pe Monsenior din Indochina sau din Brazilia sau de la periferia Parisului să se intâlnească cu mine, cu soţia mea şi cu toţi cei care am fost atunci in jurul lui?” (Interviu cu pr. Tertulian Langa, 21 iunie 2008, Cluj Napoca)

Imnul Răscumpărării

Rugăciunea, fiind pentru cei mai mulţi din celule marea consolare, sărbătoarea Paştelui era aşteptată cu emoţie. La Jilava şi in toate inchisorile comuniste din România, săptămâna sfântă, Noaptea Invierii, Dumninica Paştelui au fost trăite cu mare intensitate.

In Vinerea Mare s-au servit porţii mari de carne, pentru a spori şi mai mult suferinţa, dar nimeni nu a mâncat decât pâine. Toată săptămâna fusese o vreme in care domnise liniştea, pacea şi buna inţelegere, iar exemplul generalului Mardare de a cere iertare a fost urmat de toţi şi, imbrăcaţi in haina iertării, aşteptau Invierea. La ora 12 noaptea, in toate celulele a răsunat Liturghia, rugăciunile le-au inundat inimile de bucurie şi le-au umplut sufletele de un imens elan de credinţă şi speranţă. Din piepturile lor răsunau emoţionant cuvintele sfinte: Cristos a inviat!, Cristos a inviat!, Cristos a inviat! In toate celulele se auzea Imnul Răscumpărării in ciuda furiei turbate a gardienilor. Masa pascală, constând din pâine şi puţină zeamă de la amiază, a incheiat ceremonia Invierii. Jilava se cufundase din nou in intuneric când, deodată, venind parcă din fundul Pământului, s-a auzit din nou: ‘Cristos a Inviat din morţi!’ Socotind greşit ora invierii, unicul mormânt rămas singur, inălţa către cer Imnul Speranţei. (Constantin Cesianu, Salvat din Infern, Ed. Humanitas)

Liturghie in celulă

Părintele Calciu a fost inchis in celulă cu doi puşcăriaşi de drept comun, unul şi-a spintecat mama iar celălalt, mai tânăr, l-a ucis pe „opozantul lui la mâna unei fete”. A ajuns in celulă cu cei doi pentru că a refuzat să muncească „pentru comunişti”. Alături de puşcăriaşii de drept comun, parintele trebuia să lucreze la confecţionarea lădiţelor de fructe şi impreună cu ei să realizeze norma stabilită pentru fiecare zi; in caz de refuz, puşcăriaşii puteau să-l omoare. Sub ameninţări şi injurături, părintele a refuzat să muncească, rugându-se in gând pentru călăii lui. Intr-o zi, aceştia s-au apropiat de el şi i-au spus: „Nu te mai omorâm. Lasă s-o facă gardienii! Dacă au nevoie să te omoare, să te ucidă ei! Noi nu te mai omorâm!”. De acum părintele putea face Liturghia oricând, pentru că ei nu se mai impotriveau. Intr-o zi, in timpul celebrării, părintele s-a intors cu faţa către ei şi a rostit: „Pace tuturor”. Cei doi stăteau ingenuncheaţi şi amândoi erau plini de lumină. (Viaţa părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana)

 Fragment din lucrarea „Preoţia in spaţiul concentraţionar”  de Camelia Pop

  Sfarsit

http://www.zf.ro

Arrticole relaționate:

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (I) Richard Wurmbrand

OMUL SUB VREMI /Infernul comunist sau drumul spre fericire (II) Malmaison – Monseniorul Vladimir Ghika

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (III) Gherla – Iuliu Hossu, Tertulian Langa, Richard Wurmbrand, Matei Boilă

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (IV). Lotul de la Salcia: Matei Boilă și Tertulian Langa, Calciu Dumitreasa”

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (V). Richard Wurmbrand

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (VI) – Nu l-am găsit. Posibil ca VII să fie de fapt VI.

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (VII). Episcopii Iuliu Hossu și Anton Durcovici la Sighet

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (VII). Episcopii Iuliu Hossu și Anton Durcovici la Sighet


Altarul din celula de la Sighet

In singurătatea celulei, vreme de patru ani, şapte luni şi 11 zile, cât a durat şederea episcopului Iuliu Hossu la Sighet, preoţii greco-catolici inălţau rugăciuni lui Dumnezeu, la inceput in picioare pe două rânduri, faţă in faţă, apoi, pe măsură ce restricţiile se inăspreau, in picioare tăcuţi cu faţa spre perete. In cele din urmă se rugau in taină pe paturile lor.

Iuliu Hossu, scos la muncă in curtea inchisorii si trecând pe furiş pe lângă fereastra lui Iuliu Maniu, le dădea binecuvântarea lui şi colegilor săi. Istoricul Constantin C. Giurescu stătea cu mâinile ridicate la cer, bucurându-se pentru orice cuvânt bun.

Şederea episcopului Hossu la Sighet s-a incheiat in dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1955, dar surghiunul a continuat la Curtea de Argeş, la Ciorogârla şi in final la Mănăstirea Căldăruşani, unde a trăit, cu domiciliu forţat, până când s-a stins din viaţă, la 28 mai 1970. Ultimele sale cuvinte au fost „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.

Printre cei inchişi la Sighet se număra un alt martir al credinţei, episcopul romano-catolic Anton Durcovici (in fotografie). In 1949 a fost arestat de Securitate pe o stradă din Bucureşti, impreună cu preotul Rafael Friedrich. Inainte de a veni la Sighet, au stat amândoi intr-un lagăr al Ministerului de Interne din Bucureşti şi la Jilava.

Episcopul catolic Anton Durcovici (Camelia Pop, Preotia in spatiul concentrational)

Anton Durcovici s-a născut in Austria la 17 mai 1888, intr-o familie modestă. Tatăl său a fost rezervist in armată şi a participat la acţiunea de anexare a Bosniei şi Herţegovinei, teritorii care au revenit Austriei la Congresul de Pace de la Berlin din 1878. Mama sa, din cauza dificultăţilor materiale, s-a mutat la familia unei rude la Iaşi, in 1895.

Anton a urmat cursurile primare la şcoala bisericii parohiale din Iaşi, apoi şcoala Sf. Andrei şi liceul Sf. Iosif din Bucureşti. In 1906 este admis la Universitatea Pontificală Urbariană din Roma, iar in 1910 este hirotonit preot de episcopul Romei in bazilica romană. In 1911 se intoarce in România, la Arhidieceza din Bucureşti. Pentru merite deosebite, papa l-a numit „protonotar apostolic” la 24 septembrie 1935.

La Sighet, aflându-se in mijlocul episcopilor, preoţilor şi fraţilor de suferinţă, a suportat mai uşor tratamentul brutal la care a fost supus. Aproape de deţinuţi, ii incuraja să poarte crucea suferinţelor cu răbdare, din iubire faţă de Dumnezeu, pentru că, spunea el, ‘va suna şi ziua mântuirii’.

Conducerea inchisorii a observat că episcopul se bucura de mult respect in rândul tuturor şi, ca să-l umilească, a dat ordin să fie purtat gol prin celule. Imbrâncit in sala unde deţinuţii curăţau cartofi, episcopul a rostit cu amărăciune: „Eu sunt episcopul Anton, daţi-mi ceva să mă acopăr”. După ce a fost bătut şi schingiuit, l-au aruncat intr-o celulă să moară singur, asistat numai de şoareci.

Viaţa Monseniorului Durcovici s-a sfârşit in noaptea de 11 spre 12 decembrie 1951. Ultimele cuvinte rostite in timpul agoniei şi auzite de părintele Rafael Friederich din celula alăturată au fost: „Antoniue Episcopus! Orate pro me ut non deficiar: morior fame et siti: da mihi absolutionem; Antoniu muribundus!” («Anton, Episcop, rugaţi-vă pentru mine ca să nu cedez; mor de foame şi sete; dă-mi dezlegarea; Anton in agonie!»).

Părintele Prunduş, pus să cureţe celula in care a murit episcopul, o descrie astfel: „Camera fiind mare, pe timp de iarnă era foarte friguroasă. Avea două ferestre duble, dar la o fereastră lipsea geamul din afară. Patul pe care a zăcut şi a murit era perpendicular pe peretele uşii. Lângă el era un pat gol, două gamele goale şi o a treia gamelă in care era puţin gris fiert in apă şi pe care se vedeau urme de şoareci. Tot aici erau două bucăţi de pâine uscată, una incepută de el, a doua incepută de şoareci. Intr-o gamelă era o bucăţică de marmeladă din care se vedea că a gustat”.

O lume mare intr-o celulă mică

In general toate celulele erau mici, adăpostind un număr mai mare de oameni decât permitea suprafaţa redusă. Lumina era slabă, aerul inchis, hrana insuficientă. Dimineaţa se aducea ceai sau surogat de cafea şi un sfert de pâine pentru toată ziua. La prânz se primea o supă limpede şi un polonic de mâncare: fie cartofi, fie varză, fie arpacaş, uneori carne mai ales in vinerea mare, iar seara resturile de la prânz.

Deşteptarea era la 5 dimineaţa şi imediat se scoteau tinetele, iar oamenii se spălau sumar fiecare inainte de venirea ceaiului. Pe urmă se intra in programul obişnuit, se făceau rugăciunile de dimineaţă, uneori impreună, când aveau un preot printre ei, alteori separat, se spălau ciorapii şi se curăţa celula. După prânz incepeau activităţile intelectuale: se invăţau limbi străine, se ţineau cursuri de teologie, artă, literatură, ştiinţe, se rezolvau nelămuririle.

Pentru a umple golul vieţii din celulă, cei cu talent deosebit povesteau romanele cele mai cunoscute ale literaturii universale. Plăcerea acestor şezători era uneori umbrită de frica de a fi prinşi, ceea ce insemna triminterea lor la carceră. Intr-una dintre seri se povestea romanul lui Tolstoi „Război şi Pace”, când deodată spaima i-a cuprins pe toţi auzind vocea unui sergent care ţipa. Peste o clipă, bunul gardian, care asculta şi el curios, le-a spus râzând: „Măi! Mărit-o mai repede pa Nataşa că de mâine nu sunt de serviciu şi nu te mai pot urmări”.

Bucuria cu care erau povestite şi interpretate romanele era atât de mare, incât in acele clipe realitatea din afara celulei dispărea cu totul. Veşti importante nu reuşeau decât să tulbure şi să intrerupă un moment esenţial din lectura romanului. Sabin Ovidiu Cotruş, prietenul lui Matei Boilă, povestea cu pasiune romanul lui Dostoievski „Posedaţii”, când s-a aflat vestea morţii lui Stalin. Toţi erau foarte emoţionaţi in afară de povestitor, mai preocupat de interpretarea pe care a dat-o el sinuciderii lui Stravoghin decât de moartea lui Stalin.

Pentru unii viaţa in celulă era ca la Universitate. Nicăeri nu aflau atâtea cărţi, filme, ştiinţă şi posibilitatea de a invăţa limbi străine. Matei, deşi inchis a doua oară, a venit aici cu oarecare bucurie. Invăţa şi el patru-cinci limbi străine, nu foarte bine dar le invăţa, asculta cu interes povestirea filmelor, cărţilor şi era fascinat de cele ce se discutau.             L-au arestat pentru că nu se putuse adapta la viaţa nouă, iar povestea lui reprezintă evocarea unei lumi iremediabil pierdute. „Inainte de a fi inchis, am trăit din plin bucuria comerţului şi de asta am ajuns de două ori aici. Nu pot lucra in fabrică sau in birou; fac orice ca să lucrez in libertate. La 14 ani am plecat de acasă spre oraş. Am nimerit intr-un atelier de cizmărie. M-am speriat la inceput când am văzut că un simplu pantof e făcut din 24 de piese cu 24 de denumiri diferite. Apoi am incercat ceva mai special: să plec singur, cu un minimum de unelte şi materiale, in căutarea clienţilor, să merg agale, să intru in vorbă cu câte o femeie sau un copil care stătea in poartă, să-i intreb apoi dacă n-au incălţăminte de reparat. Totul a mers bine până am nimerit intr-o familie de cizmar. M-am trezit la poliţie, apoi condamnat pentru practică ilegală şi vagabondaj. După o scurtă detenţie, am ajuns in fabrică. Acolo am inţeles de ce lumea de azi pretutindeni nu este bună. Intâi am inţeles un lucru: că in fabrică nu se putea lucra cu bucurie. Bucuria e niţel strâmbă, pe când in fabrică e in linii drepte. Omul pune in mişcare maşina şi pe urmă maşina il mişcă pe om”.

In alte părţi, conferinţele spărgeau monotonia abrutizantă a celulelor. La Aiud, Sighet, Târgu Ocna şi Jilava, unde erau inchişi cei mai de seamă oameni ai ţării, cursurile, dezbaterile, făceau parte din programul zilei. După un an sau doi in preajma unor asemenea somităţi, elevii şi studenţii ştiau mai multe decât un doctor in drept, filosofie sau fizică.

La Târgu Ocna, pe lângă rugăciuni şi o viaţă spirituală intensă, se ţineau cursuri de medicină, literatură, istorie, politică. In egală măsură, erau luate in considerare cunoştinţele modeste despre plugărit sau coibănit. Se făceau expuneri filosofice sau ştiinţifice de mare valoare intelectuală. Oameni simpli s-au dovedit capabili să asimileze şi să sintetizeze cele mai pretenţioase idei. Ierarhia nu se făcea in funcţie de originea socială sau etnie, ci in funcţie de virtuţi.

Inchisoarea Jilava, fost depozit sub pământ pentru obuze şi spaţii de dormit camuflate pentru soldaţi, se afla la o adâncime apreciabilă, deasupra căreia creştea iarba şi păşteau vitele. Aerul insuficient ii făcea pe deţinuţi să stea pe rând la uşă, pentru a inspira câteva guri bune de aer.

Ignorând atmosfera improprie din celulă: frig, foame, sete, răcnetele gardienilor, vizitele inopinate ale locotenentului Ştefan, Lotul Noica, din care făcea parte şi Nicolae Steinhardt, organiza cercuri de cultură: lecţii de sanscrită, istorie, istoria artelor, spaniolă, biologie generală, istoria culturii, filosofia dreptului. De asemenea se povesteau marile cărţi ale veacului: „Doktor Faustus” de Thomas Mann, „Mari iniţiaţi” de Eduard Schure, „Revoluţia maselor” de Ortega y Gasset. Nicolae Steinhardt preda un curs de engleză, urmând, la rândul său, lecţii de catehizare cu părintele Mina, ieromonah basarabean.

*) Fragment din lucrarea „Preoţia in spaţiul concentraţionar”

http://www.zf.ro

Arrticole relaționate:

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (I) Richard Wurmbrand

OMUL SUB VREMI /Infernul comunist sau drumul spre fericire (II) Malmaison – Monseniorul Vladimir Ghika

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (III) Gherla – Iuliu Hossu, Tertulian Langa, Richard Wurmbrand, Matei Boilă

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (IV). Lotul de la Salcia: Matei Boilă și Tertulian Langa, Calciu Dumitreasa”

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (V). Richard Wurmbrand

%d blogeri au apreciat asta: