Arhive etichetă: România Liberă

România liberă -Refugiaţii dintr-o tabără din Iordania primesc raţia de hrană prin recunoaşterea irisului


Nelson Mandela 1918-2013 „o viață întinsă miraculos împotriva tuturor circumstanțelor”


Nelson Mandela (Manager Express)

Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud (1994-1999) și un luptător îndârjit împotriva segregării rasiale, a murit joi la vârsta de 95 de ani din cauza unor complicații apărute în urma unei infecții la plămâni. Acesta este considerat a fi arhitectul unei tranziții pașnice către democrație după trei secole de dominație a apartheidului. 

Nelson Mandela, născut  la sfârșitul primului război mondial,l în iulie 1918  în satul sud-african Mvezo, a fost primul președinte de culoare sud-african și unul dintre cei mai respectați oameni de stat din lume. A studiat dreptul, iar în 1952 a reușit să deschidă în Johannesburg prima firmă de avocatură condusă de oameni de culoare. De atunci a început și lupta sa împotriva legilor apartheidului. A fost lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituționalizeze segregația în Africa de Sud. A petrecut 27 de ani în detenție, în perioada 1964-1990. Din închisoare, el a devenit simbolul oprimării poporului său.

Negocierile conduse de Nelson Mandela în anii ’90 cu președintele sud-african F.W. de Klerk au condus la încheierea sistemului de segregare rasială din țara sa natală. Pentru eforturile lor, Mandela și Klerk au primit în 1993 Premiul Nobel pentru Pace.

Ceea ce a însemnat Nelson Mandela pentru Africa de Sud dar și pentru lumea întreagă prin modelul său este surprins de Silviu Rogoberte, fost consulul general al României la Cape Town, Africa de Sud,  în cadrul unui articol pentru HotNews.ro. Iertarea dușmanului – o politică de stat care a funcționat, consider că este un titlu sugestiv pentru sintetiza într-o frază o viață de om așa cum a fost.

„95 de ani, o viata întinsă miraculos – împotriva tuturor circumstanțelor – pe parcursul unui secol, au marcat fără precedent istoria Africii de Sud și implicit, prin consecințe, istoria omenirii. Este probabil pentru prima data în istorie când iertarea dușmanului a fost ridicata la rang de politica de stat, și a funcționat.

Mai mult chiar, prin Comisia de Adevăr și Reconciliere conceputa de Nelson Mandela și Arhiepiscopul anglican Desmond Tutu, un principiu fundamental Biblic, “veți cunoaște Adevarul și Adevarul va va face liberi”, combinat cu idea iertării, au devenit baza acțiunii politice și chiar juridice. O națiune răvășita, aflata în pragul celui mai sângeros conflict imaginabil, a fost plasata ireversibil pe calea reconcilierii, a construcției unei societăți coerent-democratice în care exista loc pentru toți.

Numai un lider care a înțeles sa lase la porțile închisorii în care a stat 27 de ani orice resentiment sau ura împotriva celui care l-a trimis acolo pe nedrept, pentru a fi el însuși liber, putea sa așeze bazele unei astfel de politici. Mărturisirea de buna-voie a adevărului și iertarea dușmanului au avut puterea miraculoasa de a salva un stat aflat pe marginea prăpastiei.

Asta a fost posibil doar sub îndrumarea providențială a unui lider care a fost primul gata sa pună în practica ceea ce le-a cerut compatrioților săi. Din aceste motive este considerat de toți, indiferent de rasa, culoarea pielii, religie sau origini sociale Tata Madiba, Părintele întregii națiuni. Pentru asemenea fapte și-a câștigat dreptul de a fi model de umanitate la nivel global.

Prin natura slujbei pe care am avut-o am avut șansa sa experimentez, în modul cel mai direct în ultimii ani, magnitudinea prețuirii și a respectului pentru Madiba manifestate în propria lui țară. În fapt, Africa de Sud nu se poate imagina pe sine fără Madiba. ”

Resurse folosite

Manager Express

România Liberă

The Independent

HotNews.ro

Upadate

După realizarea articolului de mai sus am mai găsit alte două surse care vin să vorbească despre viața și activitatea lui Nelson Mandela și dintr-un alt unghi, să prezinte și un alt punct de vedere.

Sfântul Mandela?

mandela

Nelson Mandela a trecut în neființă. Neaeroloagele îl trec în ficțiune. E momentul să temperăm puțin idolatria.

Cam așa se poate rezuma articolul celor care editează site-ul inliniedreapta.net. În cadrul acestui articol se face referire la activitatea comunistă a lui Nelson Mandela, la implicarea pe parcursul anilor de început ai carierei politice în acțiuni considerate a fi teroriste. Totodată se fac referiri și la o serie de oameni politici pe care Nelson Mandela i-a admirat: Fidel Castro, Che Guevara, Yasser Arafat.

mandela1 (1)

mandela2 (1)

 

„Timp de ani de zile Mandela nu a găsit nimic de criticat la regimul criminal al lui Robert Mugabe din Zimbabwe. Prin tăcerea sa Mandela s-a făcut complice la brutalitățile, spolierea și foametea impuse asupra unei întregi națiuni de către un satrap sadic. Abia pe 25 iunie 2008 a catadicsit să atingă, tardiv, acest subiect: “În vecinătatea noastră am fost martori la… eșecul tragic al conducerii din Zimbabwe.” Slabă consolare pentru demnitatea nenumăratelor victime ale dictatorului Mugabe.”

Cel dea-l doilea articol la care fac referire este cel al lui Albert Mohler.

 

Călugărul iezuit Georg Sporschill e o pildă că există vieți care trăiesc Biblia prin faptele lor pe acest pământ


Un articol de  DANIEL BEFU

Acum e pensionar și-și trăiește bătrânețile undeva în Austria. Pare a fi un bătrânel blajin şi normal, dar numai asta nu e. El este un călugăr austriac care a lucrat timp de 19 cu aurolacii din jurul Gării de Nord iar rezultatele obținute prin jertfirea sa nu au întârziat să apară.

 Copii scofâlciți ca stafidele, condamnați de soartă să se stingă prin canale au ajuns, prin iubirea părintească a călugărului, nu doar oameni normali, ci unii dintre ei „strălucesc” în profesiile lor. Câțiva sunt angajați la birourile din Austria la OMV şi în Paris, la Mariott, la Radisson şi la fabrica Titan, iar ceilalți la mici firme de tâmplărie, panificație și construcţii.

Călugărul iezuit Georg Sporschill e o pildă că există vieți care trăiesc Biblia prin faptele lor pe acest pământ. Trimis de congregaţia sa în România pentru o misiune de 6 luni, în care să aline suferinţele copiilor străzii şi aurolacilor din canalele Bucureştiului, părintele Sporschill a coborât din trenul de Viena în 1991, având cu sine doar cu sacul de dormit, o greacă groasă pentru iarnă şi ceva bani de buzunar. Avea experienţă din munca cu oamenii străzii din Viena, însă ce-a găsit aici l-a copleşit. A fost întâmpinat cu îmbrânceli, a fost lovit de aurolaci, dar cât de nesemnificativ e acest mic inconvenient când scopul este „salvarea de vieţi”. Dragostea lui a fost mai mare decât îndârjirea lor, aşa că părintele Georg i-a învins. Nu înseamnă că nu au fost mici încercări şi ulterior: „Au fost conflicte pe stradă, dar de drag. Odată, când a venit să le-aducă mâncare şi lucruri, părintele Georg a fost înconjurat de aurolacii din canale şi luat pe sus. Copiii străzii i-au zis: «Vrem şi noi la tine şi nu te lăsăm să pleci până nu ne promiţi că ne găseşti şi nouă un loc». I-au dat drumul până la urmă, după ce le-a promis că o să găsească o soluţie pentru fiecare”, îşi aminteşte Fabian Robu, asistent manager la Concordia.

Citește articolul integral pe  http://www.romanialibera.ro

România Liberă: Iisus a intrat în taxi


BUCUREȘTI. Câțiva șoferi de taxi au ales o cale originală de a combate mitocănia din trafic și din viața de zi cu zi

Nu înjură, nu mai ţin bâta de baseball în portbagaj, creează în maşini o „ambianţă creştină” şi deschid „discuţii pe teme spirituale”. Aceştia sunt cei 20 de autointitulaţi „taximetrişti creştini”, care fac totul pentru a-şi duce clienţii nu doar la destinaţie, ci şi spre mântuire.

O foaie laminată de pe bordul maşinii reflectă în geam cuvintele unui verset: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemaţi-L, câtă vreme este aproape”. Din boxe răsună un psalm difuzat de postul de radio Vocea Evangheliei, iar buzunarele uşilor taxiului sunt burduşite cu volume religioase. „Am şi torpedoul plin. Sunt cărţi doctrinare creştine”, îmi explică şoferul. „Le citesc în timp ce aştept clienţii.”

În lateral, pe bord, o carte de vizită: „Ion Apetrei, Grupul Taximetriştilor Creştini (GTC). Oferim siguranţă, profesionalism, încredere, ambianţă creştină, discuţii pe teme spirituale.”

Membru al GTC de mai bine de un an, taximetristul Apetrei este, întâi, reticent când îi cer să-mi explice ce este atât de deosebit să fii şi „taximetrist creştin”. Dar tremurul vocii îi creşte pe măsură ce clientul îi pune întrebări. Ion Apetrei devine dornic să împărtăşească momentul în care Domnul i-a schimbat viaţa. Şi vrea să fie cât mai convingător: „Trebuie să le spunem oamenilor să vadă lumina. Credeţi că dumneavoastră veţi primi mântuirea? Gândiţi-vă la asta!”.

Pe un afiş aplicat pe luneta maşinii stă desenată forma unui peşte, pe care scrie, cu litere negre, JESUS. „Vine de la pilda cu peştele şi cu Iisus”, mă lămureşte bărbatul de 56 de ani.

În fiecare sâmbătă, creştin-ortodoxul Ion Apetrei se întâlneşte, într-o cameră a unei biserici evanghelice din cartierul Berceni, cu ceilalţi taximetrişti intitulaţi creştini, din Bucureşti. Grupul, înfiinţat acum un an şi jumătate, numără în jur de 20 de membri. Cifra nu este exactă, pentru că „unii mai vin, alţii mai pleacă”. Sunt angajaţi la diferite companii de taximetrie, precum Taxi Club, Taxi Speed 2000, Taxi Meridian sau Apolodor. Membrii GTC au apartenenţe religioase variate – creştini ortodocşi, creştini după Evanghelie, penticostali, baptişti, adventişti, „liber-cugetători”. Spun însă că îi aduce laolaltă „dragostea pentru Domnul, care este unul singur”.

„Ce frumos şi ce plăcut e să fii creştin!”

Liderul lor este, bineînţeles, tot un taximetrist – penticostalul Remus Munteanu, iar întâlnirile săptămânale pe care le păstoreşte n-au nicidecum aerul unor reuniuni profesionale. „În prima parte vom aduce laude Domnului, apoi ne vom îmbărbăta prin povestirea expe¬rienţelor cu Dumnezeu pe care le-am avut în ultima săptămână, adică manifestări supranaturale, intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, vise. Apoi vom vorbi despre activitatea noastră de taxi”, punctează liderul GTC cele trei etape ale întâlnirii. Acestea echivalează cu scopurile grupării GTC, aşa cum sunt ele trecute în statutul grupului: 1. Vestirea Evangheliei pentru salvarea oamenilor 2. Părtăşia 3. Îmbunătăţirea activităţii de taxi.

Întâlnirea începe apoi creştineşte: cei zece participanţi, adunaţi în jurul unei mese cu fursecuri şi sticle de suc, se ridică în picioare şi spun „Tatăl nostru”. În acelaşi ton, citesc psalmi şi recită cântări cu titluri precum „Eram jos în păcat, dar Iisus m-a salvat”, „Ce frumos şi ce plăcut e să fii creştin” sau „Suntem o familie unită, suntem o familie reală”. Din capul mesei, liderul grupului, care are şi pregătire teologică, acompaniază grupul la chitară. Urmează alte rugăciuni şi psalmi, pe care taximetriştii le recită pios, cu ochii închişi şi mâinile împreunate la piept.

„Dacă cineva mă irita, îi rupeam oglinda cu bâta”

„Membrii noştri sunt oameni care nu fumează, nu înjură, nu fură, nu mint, nu pun manele”, explică Remus Munteanu de ce crede el că ar putea opta clienţii pentru un taximetrist creştin. Spusele sale sunt aprobate, în cor, de ceilalţi. De exemplu, de mai bine de un an, taximetristul Cristian Ioniţă s-a lăsat de fumat şi şi-a redus considerabil debitul de înjurături la volan. Dacă până acum înjura de 17-18 ori pe oră, acum a ajuns la „maximum o înjurătură pe lună”. „Problema mare nu era înjurătura, ci focul, ura pe care o simţeam din cauza unor prostii din trafic: că mi-a luat ăla faţa, că unu’ ieşea din parcare şi vroia să-l las. Puneam problema ego-ului înainte, până să-l găsesc pe Dumnezeu”, se destăinuie taximetristul.

Colegul său, Nelu Moise, a făcut progrese şi mai mari. A renunţat la bâta de baseball din portbagaj şi s-a lepădat de nervii şi de tremurul genunchilor care-l apucau când se ivea vreun blocaj în trafic. „Dacă cineva mă irita, îi rupeam oglinda cu bâta. Acum, chiar dacă turbez de furie, de-mi iese sânge pe nas şi flăcări pe urechi, mă controlez”, spune tânărul. Nici soţia sa, Elena Moise, tot taximetristă, nu-i mai „spurcă” pe ceilalţi participanţi la trafic şi nu le mai pune frâne în faţă celor care îi taie calea.

Dumnezeu şi rolul Lui în taximetrie

Şoferii de taxi cu Evanghelia pe buze ţin să spună că nu se consideră mai buni decât „ceilalţi „. Nu de puţine ori se întreabă însă dacă Domnul nu le dă, uneori, sarcini cu mult mai importante decât cele banale ale vieţii de taximetrist. Aşa s-a întrebat şi creştinul după Evanghelie Mihai Negrea, când pe bancheta din spate a taxiului său a urcat o femeie cu o îndeletnicire total necreştinească: pornografia. „Din discuţia pe care o avea la telefon – bineînţeles că scopul meu este să îmi văd de treabă, nu să ascult ce vorbesc clienţii la mobil – dar, dintr-odată, mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a dat-o mie în mâini, cum s-ar spune.” Pasiunea din vocea taximetristului-salvator e întreruptă doar de râsetele stârnite de o remarcă a liderului de grup: „În sensul bun, vrei să spui”. Mihai Negrea trece repede peste acest moment mai lumesc al colegilor săi şi le împărtăşeşte gândurile care-l măcinau în timp ce o privea în oglinda retrovizoare pe făptura care se apropia, periculos, de pierzanie: „Doamne, chiar nu mă poţi folosi în nici un fel? Dacă ai avut milă de noi, pe care ne-ai scos din mocirlă, n-ai milă şi de ea?!”. Îşi răspunde singur la întrebare şi intră în vorbă cu „domnişoara din mediul viciat”: „Zic: «Credeţi că lui Dumnezeu îi place ce faceți? Vă simțiți fericită şi împlinită?»” La ambele întrebări, clienta îi răspunde „nu”.

Citește continuarea pe

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/iisus-a-intrat-in-taxi-208560.html

Articol semnalat de Clujul Evanghelic

%d blogeri au apreciat asta: