Trei atitudini posibile. Tu, pe care o alegi ?


Citind cu atenţie Sfânta Scriptură mi-am dat seama cât a fost de sincer fiecare scriitor al acestei Cărţi Sfinte şi de fapt cât de drept este Autorul acestor scrieri sfinte, adică Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care i-a inspirat pe toţi scriitorii de-a lungul celor 1500 de ani, timpul necesar scrierii Bibliei noastre de azi. Biblia conţine pe paginile ei adevărul adevărat despre înaintaşii noştri, lăsând să se descopere slăbiciuni omeneşti, păcate omeneşti, ambiţii omeneşti, virtuţi omeneşti… lucruri pe care dacă ar fi trebuit să le scriem noi despre „oamenii lui Dumnezeu” din vechime, poate le-am fi acoperit sau le-am fi prezentat intr-o altă lumină. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a avut deosebită grijă să nu se denatureze adevărul, subliniind atât slăbiciunea omenească cât şi puterea şi slava lui Dumnezeu care a fost întotdeauna în controlul tuturor lucrurilor respectând însă voinţa liberă a omului. Virtuţile omeneşti supuse Atotputernicului Dumnezeu au fost răsplătite şi binecuvântate. Păcatele omeneşti au fost pedepsite şi au avut consecinţe atât pe termen scurt cât şi pe termen lung sau unele pentru veşnicie pentru cei ce le-au săvârşit şi pentru urmaşii acestora. Am desprins trei atitudini posibile din scrierile sfinte. Iată-le :

1.      Fac ce vreau. 

Mă gândesc la multe exemple dar mă voi opri la unul singur. Cain, fiul lui Adam şi al Evei. Aduce jertfa pe care o vrea el,  se mânie şi i se posomorăşte faţa în ciuda sfatului divin primit, lasă să se cuibărească în inima şi mintea lui gândul uciderii fratelui sau Abel, deşi fusese atenţionat de Dumnezeu, invită pe Abel la o plimbare la câmp, înşelându-l pe acesta, ştiind bine ce intenţii diabolice are, devine primul criminal din omenirea noastră ucigându-şi fratele, este foarte arogant, deşi se simte descoperit, minte în faţă pe Dumnezeu… şi este blestemat. (Gen.4:1-11)  Tu ce crezi ? Este bine aşa ? De câte ori ai procedat astfel, făcând ce vrei tu, fără să te intereseze ce vrea Dumnezeu de fapt cu tine ? Gândeşte-te, mai este încă har pentru pocăinţă.

2.      Fac ce-mi place.

Am terminat de citit încă o dată cartea Judecători. Există „un refren” al cărţii care se repetă de mai multe ori :  „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.” (Jud. 17:6; 18:1; 19:1; 21:25)  Foarte interesant ! Fiecare să facă ce-i place lui fără să ţină cont de cei din casa lui, de cei din marea lui familie, de naţiunea lui, de Dumnezeul lui, de legile existente. Imaginaţi-vă cum ar arăta un oraş, o ţară, în care fiecare conducător auto, în trafic fiind, ar face ce-i place lui ! Ce îngrozitor ar fi ! Şi când te gândeşti că suntem înconjuraţi parcă tot mai mult de astfel de oameni care fac exact ce le place lor, te cuprind fiorii ! Samson a făcut ce i-a plăcut lui (Jud.14:3) şi a ajuns să-şi piardă demnitatea, libertatea, vederea şi viaţa ! Tu ce faci ? Faci numai ce vrei tu ? Faci numai ce îţi place ţie ? Fii foarte atent că va veni în curând „nota de plată”.

3.      Fac ce trebuie, ce vrea Dumnezeu de la mine.

Marele şi fiorosul persecutor al creştinilor, Saul din Tars, după ce s-a pocăit sincer, a ajuns la concluzia că este cel mai bine în viaţă să faci ce trebuie şi anume ce vrea Dumnezeu de la tine. De aceea I-a pus întrebarea Domnului Isus care i s-a arătat pe drumul către Damasc : „ Doamne, ce vrei sa fac ?” (Faptele apostolilor 9:6). A primit răspuns, l-a ascultat, l-a împlinit şi a fost binecuvântat de Dumnezeu. A ajuns cel mai cunoscut şi cel mai citat dintre apostoli. A înfiinţat multe Biserici. A vestit Evanghelia la foarte mulţi oameni. A sfârşit viaţa pământească în credinţa mântuitoare prin Domnul Isus Christos şi a mărturisit că aşteaptă răsplata de la Domnul pentru osteneala lui. Tu vrei să faci voia Domnului măcar începând de astăzi ? Dumnezeu în bunătatea Sa ne mai oferă o şansă. Foloseşte-o ! Vei fi tu binecuvântat şi vei deveni o binecuvântare pentru ceilalţi.

Pastor, Elisei Pecheanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: