Azi am fost la cumpărături. Pe lângă obișnuitul lapte și sana, m-am oprit și în dreptul raionului de jucării – doar este Ziua copilului…

Am scrutat cu privirea oceanul nesfârșit de jucării colorate și mulțimea de copii veseli care înotau printre ele, fără a putea să-ți dai seama care încotro merge. Pe ce să pun și eu mâna? Ce să le duc celor doi băieței, cărora mama lor le zisese încă de dimineață că azi e Ziua copilului?

În cele din urmă, m-am hotărât: le-am cumpărat două seturi de jucării pentru nisip – că în ultima vreme au mai pierdut din vechile lor lopățele și forme pentru nisip – și, mare surpriză, le-am cumpărat o casă! Nu o casă adevărată – deși ne rugăm și pentru asta, dar e cu totul altă discuție – ci una formată dintr-un cadru simplu de plastic peste care vine așezat acoperișul și zidurile: o bucată mare de nailon, colorată cu ferestre, flori, văcuțe și girafe.

Când Teo și Elias au văzut cadoul, s-a declanșat sărbătoarea: ochii li s-au luminat de bucurie, zâmbetul făcea tandem cu chichotele de bucurie, cântecele nu conteneau să umple atmosfera, iar țopăitul lor era conectat parcă la impulsurile de bucurie care se revărsau din inimile lor. Apoi, cu întregul instrumentar al fericirii, cei doi au început să facă ocol în jurul căsuței, s-o inspecteze, sau poate să-și delimiteze teritoriul – oricum, urmează să aflu!

Asemenea scene memorabile sunt bune nu doar pentru a avea ce să discuți peste ani cu partenerul de viață, printre insule de nostalgie și albume foto, ci sunt ocazii de a ne aminti că trebuie să fim copii. Domnul Isus spunea:„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”(Matei 18:3)

În relația cu Tatăl ceresc trebuie să avem o atitudine asemănătoare cu cea a copiilor: să fim recunoscători, să avem o bucurie autentică, să cântăm și să-L preamărim pe Domnul. Mai mult, să acceptăm darul salvării, fără a complica lucrurile cu „perspectivele noastre profunde de oameni maturi”. Să ne încredem în Dumnezeu cu simplitatea pe care o vedem la copiii noștri atunci când se încred în noi. Să iertăm ca ei și să nu ținem mânie pe semenii noștri. Să ne ridicăm atunci când suntem căzuți și să (ne) jucăm mai departe. Să mergem să-i împăcăm pe cei din jurul nostru atunci când plâng. Să găsim satisfacție chiar și în lucrurile monotone ale vieții (G.K. Chesterton), să ne lăsăm impresionați mai ușor de frumusețea creației, să mergem de mână, să spunem „te iubesc!” și „mulțumesc” și toate celelalte din universul copilăriei. Pe scurt, să nu uităm să fim copii!

Costel Ghioancă,

http://bisericaadonai.ro/editorial/