Joi, 30 octombrie 2013, în capitală va debuta o nouă ediţie a târgului de carte cu discount KILIPIRIM. Din experiența anilor trecuți pot menționa că reducerile sunt cam la același nivel cu Târgul de carte Gaudeamus care va fi prezent la Romexpo București în luna noiembrie. De asemnea, nu toate editurile prezente la Kilipirim vor fi și la Gaudeamus, unde numărul expozanților va fi mult mai mare iar oferta diversă.
• Kilipirim, ediţia de toamnă din acest an: 30 octombrie – 3 noiembrie, zilnic între orele 10.00 şi 20.00. Intrarea este liberă
• Organizat în centrul capitalei: Galeria Dalles
• Discounturi substanţiale la standul fiecărei edituri
• Evenimente dedicate iubitorilor de carte – la parterul Galeriei Dalles / Cărti şi produse ezoterice, la Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare ‘A Noua Dimensiune’ – la etaj
Organizat în cadrul Galeriei Dalles, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2013, zilnic între 10.00 şi 20.00, KILIPIRIM reprezintă o ocazie unică pentru iubitorii de carte din Bucureşti de a achiziţiona cărţi cu reduceri substanţiale din oferta celor mai importante edituri autohtone. Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Litera, Orizonturi, Univers, Corint Junior, Aramis, Girasol, House of Guides, Vivaldi, Prut, Noi Media Print sînt doar o parte dintre editurile care vor avea standuri în cadrul KILIPIRIM. Fiecare expozant practică, la Kilipirim, reduceri substanţiale de preţuri: cele mai noi titluri pot fi cumpărate cu un discount de 10%, iar titlurile mai vechi din ofertă ajung la reduceri de pînă la 70%.
http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/kilipirim-editia-8