Arhive categorie: Istorie

19 ianuarie în istorie


La data de 19 ianuarie 1915 a avut loc primul atac aerian major asupra unor ținte civile; în Primul Război Mondial (1914-1918) germanii au bombardat prin intermediul a două zepeline orașele Great Yarmouth și King’s Lynn de pe coasta de est a Angliei.

Great Yarmouth and King's Lynn zeppelin raids anniversary | Eastern Daily  Press

Sursa imaginii: https://www.edp24.co.uk/lifestyle/heritage/anniversary-of-first-air-raids-in-norfolk-1150450

Alte date importante din această zi

19 ianuarie 1544 – S-a născut regele Francisc al II-lea al Franței.

19 ianuarie 1736 – Se naște James Watt, inginer mecanic, cel care va crea motorul cu aburi, ceea ce a constituit o etapa importanta a revoluției industriale. A murit la 25 august 1819.

19 ianuarie 1737 – S-a născut Jacques–Henri Bernardin de Saint–Pierre, scriitor francez, precursor al romantismului; a scris, printre altele, romanul „Paul şi Virginia”.

19 ianuarie 1798 – S-a născut Auguste Comte, filosof şi sociolog francez (“Curs de filosofie pozitivă”).

19 ianuarie 1806 – Marea Britanie ocupă Capul Bunei Speranțe în sudul Africii. Termenul Capul Bunei Speranțe a fost utilizat și pentru a numi Colonia Capului, înființată în 1652 în apropierea Peninsulei Capului. Puțin înainte de formarea Uniunii Africii de Sud, termenul se referea la întreaga regiune care avea să devină în 1910 Provincia Capului.

19 ianuarie 1809 – S-a născut marele scriitor, poet si publicist american, Edgar Allan Poe.

19 ianuarie 1821 – S-a constituit Comitetul de Oblăduire, menit să asigure conducerea Țării Românești până la stabilirea succesorului fostului domnitor, Alexandru Șuțu, decedat cu o zi înainte.

19 ianuarie 1834 – S-a deschis, la București, Școala de muzică vocală, declamație și literatură a Societății Filarmonice, nucleul viitorului Conservator. Primul director și profesor de literatură a fost Ion Heliade Rădulescu.

19 ianuarie 1840 – Căpitanul american Charles Wilkes a observat în timpul unei expediții de explorare, coasta estică a Antarcticii și a cerut ca această regiune, cunoscută ulterior drept Wilkes Land, să devină parte a Statelor Unite.

19 ianuarie 1853 – La Roma a avut loc premiera operei lui Giuseppe Verdi, Trubadurul (Il Trovatore).

19 ianuarie 1857 – La Chişinău, în Basarabia țaristă, este încheiat protocolul conform căruia a fost trasată noua frontieră în partea de sud, urmare a înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeii. Unul din rezultatele acestui război pierdut de Imperiul Rus, a fost acela că județele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componența Moldovei, respectiv din 1859 a României, între anii 1856 şi 1878.

19 ianuarie 1872 – S-a născut Frederic Storck, sculptor român de origine germană. Era fiul sculptorului Karl Storck și fratele sculptorului Carol Storck şi soțul pictoriței Cecilia Cuţescu Storck. A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München. A fost profesor la Școala de arte frumoase din București şi membru fondator al societății Tinerimea artistică.

19 ianuarie 1920 – Senatul Statelor Unite ale Americii votează împotriva alăturării în Liga Națiunilor.

19 ianuarie 1945

19 ianuarie 1945 – Armata sovietică eliberează ghetoul din Łódź. Din cei 200.000 de oameni care locuiau în acest ghetou în 1940, mai puțini 900 erau încă în viață 

19 ianuarie 1946 – La Tokio a luat ființă Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient, în scopul judecării criminalilor de război japonezi.

19 ianuarie 1966 – Indira Gandhi a devenit prim-ministru al Indiei.

19 ianuarie 2006 – NASA a lansat prima sondă spațială către Pluto. Sonda, numită New Horizons, a călătorit inițial cu 57.000 km/h, dar după ce a folosit gravitația lui Jupiter pentru a accelera până la 75.000 km/h. A ajuns la Pluto la 14 iulie 2015.

https://stiri.md/article/social/recurs-la-istorie-evenimentele-importante-marcate-pe-19-ianuarie

https://www.historia.ro/sectiune/calendar/articol/armata-sovietica-elibereaza-ghetoul-din-lodz-din-cei-200-000-de-oameni-care-locuiau-in-acest-ghetou-in-1940-mai-putini-900-erau-inca-in-viata

18 ianuarie în istorie


La 18 ianuarie 1725 a murit țarul Rusiei, Petru cel Mare (Petriu I al Rusiei). El a fost țar al Rusiei între 1682-1725 fiind un monarh absolut. Totodată el a deschis societatea rusă spre Europa, a reorganizat armata şi a creat o administraţie centralizată, a trimis la şcoală pe fiii boierilor şi a promovat o politică economică mercantilistă şi protecţionistă.

Acest copil a ajuns să aibă la degetul mic întregul destin al Rusiei -  Descopera.ro
sursa descoperă.ro

În ceea ce privește politica externă Petru dorea ca Rusia să obțină ieșire la Marea Baltică și Marea Neagră. Având în vedere că ne aflăm în plină Croiză Orientală merită amintit și tratatul de alianță semnat cu domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir (1710-1711) în anul 1711 la Luțck. Tratatul avea un caracter antiotoman și a fost pus în aplicarea în același an, dar după pierderea confruntării cu turcii, Dimitrie Cantemir s-a refugiat la curtea țarului Petru I și a rămas în Rusia pentru tot restul vieţii. În 1714, Cantemir a devenit membru al Academiei din Berlin. Enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor, fostul domnitor şi-a adus o importantă contribuţie la cultura universală.

Iată aici și monarhii dinastiei Romanov, dinastie care avea să fie suprimată în mod dramatic de către bolșevici în anul 1918.

romanov-monarques-dynastie-fr

18 ianuarie în istoria României


La 18 ianuarie 1941, în Transilvania de Nord-Est ocupată de Ungaria în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.

14 ianuarie în istoria României


Lista uriaşă a lagărelor comuniste din anii '50. Canalul Dunăre - Marea  Neagră, proiectul faraonic al Gulagului românesc
Sursa: adevarul.ro

În data de 14 ianuarie 1950 a fost emis Decretul 6 privind înființarea lagărelor de muncă forțată în România numite oficial „unități de muncă” destinate celor ce „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară”.

Sursa: buciumul.ro

1881, anul asasinării conducătorilor Rusiei și Americii


Anul 1881 este cel al asasinării conducătorilor SUA și Rusiei. În acel an, când România era proclamată regat, în Rusia și apoi în America erau asasinații conducătorii acestor state. Este vorba de țarul Alexandru al II – lea al Rusiei și de președintele SUA James Garfield. Această stare de lucruri dovedește faptul că extremiști și nemulțumiți au existat dintotdeauna.

Rusia si trădarea naţiunilor balcanice aliate in războiul antiotoman din  1877-1878. Ameninţarea cu ocuparea României | CER SI PAMANT ROMANESC

Primul caz la care vrea să mă refer aici este cel al țarului Rusiei, Alexandru al II le-a (țar din 3 martie 1885-1/13 martie 1881), fiul țarului Nicolae I (1825-1855). Alexandru al II – lea a fost victima unui atentat cu bombă aruncată de un membru al societății secrete „Narodnaia volia” (Voința poporului).

Asasinarea țarului Nicolae II (sursa https://www.historia.ro)

Pe continentul american murea în același an James Garfield (martie – septembrie 1881), cel de al 20 președinte american care a fost împușcat în Iulie 1881 și a murit în septembrie datorită infecțiilor apărute în urma împușcăturii care nu au fost tratate corespunzător.

President James A. Garfield honored before 187th birthday | Cuyahoga County  | news-herald.com

Interesant este faptul că ambii conducători a fost asasinați în anul 1881 când România a fost proclamată regat, iar Carol și Elisabeta au fost încoronați ca rege și regină ai României.
O altă asemănare este aceea că ambii conducători și au început conducerea în luna martie a anului 1881. Un alt aspect interesant este acela că Alexandru al II – lea a venit la conducerea Rusiei în martie 1855 ca urmare a morții tată lui său Nicolae I și și-a sfârșit domnia în urma asasinării tot în luna martie, respectiv 1/13 martie 1881.
Alexandru al II lea a murit în urma unui atac cu bombă, iar James Garfield moare ca urmare a inferctării rănilor netratate corespunzător ca urmare a împușcării sale.

Despre James Garfield am scris în cadrul articolului Președinți americani asasinați

Video: Ce este secularizarea? cu Mihai Maci și Dănuț Mănăstireanu



Dicționar de idei și ideologii este o serie de dezbateri moderate de Cristian Presură și Ciprian Mihali. Tema acestei ediții este Secularizare și îi are ca invitați pe teologul anglican Dănuț Mănăstireanu și lectorul universitar Mihai Maci, preocupat de filosofie în general și în particular de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria şi cu teologia.

Colecționarul de istorie: Cum a înfruntat România tifosul în 1917. Doctori fugiți din spitale, bolnavi abandonați în gări.


Semnale fuseseră, și încă destule: epidemia de tifos care făcuse praf vecina Serbia în 1915-1016, tentativa de epidemie de holeră din Dobrogea în toamna lui 1916 – curajos stăpânită din timp de eroicul doctor Ioan Cantacuzino.
Dar statul român n-avusese ochi să vadă și urechi să audă. Politizate și corupte până-n vârful degetelor, instituțiile erau paralizate.

Iar când, în iarna 1916-1917, în Moldova a izbucnit tifosul, peste poporul român s-a abătut Iadul.

În ultima provincie încă neocupată de invadatorii germano-austro-ungaro-bulgaro-turci se înghesuiseră rămășițele armatei române, administrația și valurile de refugiați.

După dezastruoasele înfrângeri din Dobrogea, Transilvania și Țara Românească, situația era oricum la limită. În țară intraseră și un milion de soldați ruși, care preluaseră frontul. Hrana era puțină, oamenii luptau la propriu pentru o scândură deasupra capului, spitalele gemeau de răniți, mizeria era de nedescris.

Peste toate, iarna venise cu zăpezi și geruri cumplite.

Doctori fugiți din spitale, bolnavi abandonați în gări, antivacciniști avant la lettre. Cum a înfruntat România tifosul în 1917

Metehnele României din timpul Primului Război Mondial sunt încă prezente și astăzi. Și astăzi sunt numiți oameni în funcții publice pe criterii politice fără competențe profesionale, iar sistemul sanitar a fost surprins nepregătit la provocările epidemiei de Covid 19.

RVE București – Repere din viața pastorului Vasile Alexandru Taloș (1944-2020)R


RVE București prin vocea lui Cristi Pavel prezintă în cadrul acestui scurt montaj repere din viața și activitatea pastorului Vasile Alexandru Taloș (1944-2020).

Ioan Alexandru Lăpugean (1948-2020)


Astăzi am aflat încă o veste tristă, aceea a plecării în veșnicii a pastorului Ioan Alexandru Lăpugean. Am avut onoarea să-l cunosc personal și amabilitatea de a filma o serie de interviuri/ dialoguri având ca temă Biserica sub comunism și în libertate.

Dialogurile cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean pot fi urmărite aici:

Marius Silveșan în dialog (1) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean despre cartea Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din zona Făgetului

Marius Silveșan în dialog (2) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 2 Perioada Seminarului

Marius Silveșan în dialog (3) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 3 Realizări și dificultăți în activitatea pastorală

Marius Silveșan în dialog (4) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 4 Literatura religioasă în perioada comunistă

Marius Silveșan în dialog (5) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 5 Omul Ioan Alexandru Lăpugean

Marius Silveșan în dialog (6) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean p. 6 Semnificația ciocanului cu nicovală și a firului cu plumb

Marius Silveșan în dialog (7) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 7 Construcția noii biserici (BCB Betel Făget)

Voi reveni cu detalii biografice. Până atunci postez aici o autobiografie preluată din postarea pastorului Ionel Tuțac.

Pastorul Vasile Bel a scris o biografie succintă pe care o puteți citi pe blogul Istorie baptistă.

Dumnezeu să mângâie familia!

Vasile Alexandru Taloș – Președintele Alianței Evanghelice din România


Decembrie 1989 a adus și în România libertatea politică, dar și cea religioasă atât de dorită. În acest context se formează Alianță Evanghelică din România (AER) despre care a scris cu competență istoricul Bogdan Emanuel Răduț în cartea Alianța Evanghelica din Romania. Istoric si documente, Editura Sitech, Craiova, 2015. Lucrarea amintită cuprinde la pagina 40 și o scurtă biografie a pastorului Vasile Taloș în calitate de președinte al AER.

În final acestei introduceri preiau gândurile istoricului craiovean la plecarea în veșnicii a pastorului Vasile Alexandru Taloș.

Vasile Alexandru Taloş (1944-2020)
Nu am apucat să ne întâlnim personal, dar fratele Taloş m-a ajutat mult în scrierea istoriei Alianţei Evanghelice din România, dar şi în clarificarea unor aspecte din anii ’70 despre istoria baptiştilor. Întotdeauna dispus să-mi răspundă la întrebări. În această dimineață a plecat la Domnul!
Vă las o mică biografie a dânsului, care a fost inclusă în cartea „Alianţa Evanghelică din România. Istoric şi documente”. Este în discuţie o a doua ediţie completată şi adusă la zi, dar, din păcate, nu-l voi mai avea consultant pe fratele.
Mulţumesc pentru tot, frate Taloş!

Mesajul a fost preluat cu acordul autorului de aici: https://www.facebook.com/100001600633249/posts/3894113283985321/?d=n

Citește și schița biografică Vasile Alexandru Taloș 1944-2020

Vasile Alexandru Taloș 1944-2020


Vasile Taloș, pastorul coordonator al Bisericii Creștine Baptiste Bunavestire din București a trecut la Domnul.

Vasile Alexandru Taloș (bunavestire.ro)

Vasile Alexandru Taloș s-a născut la data de 19 mai 1944 în comuna Cisnădie, raionul Sibiu, regiunea Brașov și a decedat la data de 22 decembrie 2020 în București. Acesta fusese internat și se afla la secția ATI în cadrul unui spital din Capitală. A fost căsătorit cu Cornelia și împreună au avut doi copii: Corina și Claudiu. Claudiu este căsătorit cu o fată a sorei de trup a Emiliei Ceuță soția pastorului Ioan Ceuță. Astfel pastorul Ioan Ceuță a fost rudă prin alianță cu cea a pastorului Vasile Taloș.

Vasile Alexandru Taloș a fost pastor baptist, membru în comitetul de redacție al revistei Îndrumătorul Creștin Baptist, organul oficial de presă al Cultului Creștin Baptist în perioada comunistă, profesor la Seminarul Teologic Baptist din București (~1974-1977) unde a predat cursurile Drept bisericesc și Vechiul Testament. După Revoluția din Decembrie 1989 a fost profesor la Institutul Teologic Baptist din București (1990-1998) și la Universitatea Emanuel din Oradea (1998-2094) conform informațiilor publicate de istoricul Bogdan Emanuel Răduţ în cartea despre Alianță Evanghelică din România. După revoluția din Decembrie 1989, într-o perioadă dificilă pentru țară și pentru cult datorită disensiunilor interne și a pericolului scindării Uniunii, a fost ales în anul 1991 președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România slujind în această poziție pe parcursul a două mandate consecutive: 1991-1995, 1995-1999. I-a succedat în funcția de președinte al cultului pastorul Paul Negruț de la Oradea care a deținut la rândul său două mandate succesive: 1999-2003, 2003-2007. Au urmat cele două mandate ale pastorului Otniel Bunaciu din București 2007-2011, 2011-2015. În prezent la conducere se află pastorul Viorel Iuga de la Arad 2015-2019, 2019-2023. Dacă facem abstracție de scindarea Uniunii Baptiste din perioada interbelică și considerăm istoria baptistă ca una unitară, pastorul Vasile Taloș a fost cel de-al 11 – lea președinte al baptiștilor români. De asemenea, după terminarea celor două mandate ca președinte acesta a deținut funcția de vicepreședinte cu misiunea timp de un mandat, activând în această poziție în perioada 1999-2003.

De asemenea, în perioada cât a fost președinte al Cultului Creștin Baptist din România pastorul Vasile Taloș a exercitat pentru o perioada de timp și funcția de președinte al Alianței Evanghelice din România.

După absolvirea Seminarului Teologic Baptist din București, unde a fost coleg cu pastorul Vasile Talpoș, cei doi având cele mai bune medii după cum relevă documentele din arhiva Departamentului Cultelor, Vasile Alexandru Taloș a urmat Facultatea de Drept (anii ‘70). După revoluția din decembrie 1989 a urmat cursuri doctorale în SUA.

A fost ordinat în anul 1969 (?) ca păstor la Biserica Baptistă Mihai Bravu din București activând acolo până la dărâmarea lăcașului de cult în contextul sistematizării orașului București în anii ‘80. După mai multe intervenții la Departamentul Cultelor credincioșii baptiști, care se întâlneau în lăcașul din Mihai Bravu, au primit un imobil pe strada Iuliu Valaori. Spațiul a fost amenajat și a devenit cunoscut după revoluție ca Biserica Valaori . Ulterior, probabil după Revoluție, biserica și-a luat numele de Biserica Baptistă Sfânta Treime. În perioada comunistă numele bisericilor baptiste, poate cu unele excepții, era cel al străzii sau cartierului unde se afla imobilul. Vasile Alexandru Taloș a rămas pastor la biserica Sfânta Treime până la sfârșitul anilor ‘90 când a plecat de acolo. Aproximativ în anul 1999 acesta începe o nouă lucrare, actuala Biserică Baptistă Bunavestire une a fost pastor și apoi pastor coordonator până la decesul acestuia survenit în decembrie 2020. Este de menționat faptul că momentul despărțiri de Biserica Sfânta Treime a fost unul care a surprins datorită rapidității cu care a fost luată decizia. Noua lucrare a beneficiat și de aportul unor membrii din Biserica Sfânta Treime. Conform unor mărturii tot o decizie rapidă care ar fi dus și la tensiuni interne în cadrul Bisericii Sfânta Treime a fost și cea a înființării unei misiuni în cartierul Titan care a devenit ulterior Biserica Baptistă Harul.

Pastorul Vasile Alexandru Taloș s-a remarcat în perioada comunistă printr-un spirit de opoziție față de Departamentul Cultelor și conducerea Uniunii Baptiste. În perioada comunistă în cadrul cultului s-au format două mari tabere, una care era de acord într-o măsură mai mare sau mai mică cu deciziile autorităților, vorbim de o acomodare cu statul și cea de-a doua tabără era cea care considera că este nevoie de opoziție, că drepturile și libertățile se obțin prin luptă. Cele două tabere au dezvoltat într-o anumită măsură un “ethos” diferit care s-a transmis, perpetuat dincolo de perioada comunistă.

În baza informațiilor primite de la pastorul Vasile Brânzei, tatăl său, pastorul Daniel Brânzei rememora o acțiune de opoziție față de Departamentul Cultelor petrecută în anii ‘70 ai secolului XX. Daniel Brânzei amintește de o întâlnire cu păstorii la Departamentul Cultelor când Sorin Iulian, directorul Departamentului Cultelor în perioada respectivă, le a reproșat/ le a zis pastorilor sa vină la el atunci când au probleme. Vasile Taloș, proaspăt absolvent al Facultății de Drept, menționează Daniel Brânzei, a luat cuvântul și a zis că Departamentul Cultelor există din cauza noastră și nu pentru noi. Era un joc de cuvinte referitor la acțiunile Departamentului Cultelor.

O altă întâmplare remarcabilă a fost rememorată de către Petru Cocârțeu, unul dintre membrii ALRC căruia i-a fost intentat proces după evenimentele de la Caransebeș din anul 1978. În acest context Vasile Taloș și-a lăsat celelalte activități și a venit la Caransebeș unde a pregătit apărarea împreună cu un alt avocat reușind sa demonteze la proces două acuzații.

Pastorul Vasile Alexandru Taloș s-a implicat și în alte acțiuni celebre de contestare a acțiunilor autorităților comuniste luate față de Bisericile și credincioșii baptiști. Pentru conformitatea istorică trebuie menționat faptul că activitatea contestatoare din perioada comunistă s-a putut desfășura și într-un context politic intern și extern diferit față de cel al anilor ‘50-‘60. De asemenea, vorbim de faptul că una dintre persoanele vizionare și influente ale baptiștilor români a fost pastorul Iosif Țon, un adevărat mit al baptiștilor. Iosif Țon a fost invitat de mai multe ori la Biserica Baptistă Mihai Bravu din București păstorită de Vasile Taloș. În perioada comunistă cei doi au inițiat mai multe acțiuni de protest.

Pe pagina Bisericii Bunavestire din București se află o scurtă biografie a acestuia pe care o prezint mai jos. De asemenea pastorul Vasile Bel a publicat o biografie a acestuia care poate fi citită aici. Ca istoric am discutat cu pastorul Vasile Taloș despre perioada comunistă și implicarea acestuia în acțiuni de protest și rezistență, informațiile obținute, coroborate cu cele din alte surse au fost publicate în cadrul cărților și articolelor științifice publicate.

V.Al.Talos este un pastor baptist român care a slujit biserica lui Hristos atât în vremurile de restrişte sub dictatura comunistă, cât şi în anii de după revoluţie. A fost multă vreme pastor al Bisericii Sfânta Treime din Bucureşti, iar în ultimii ani s-a implicat în plantarea cu succes a unei noi biserici, anume Biserica Baptistă Bunavestire. Pastorul V.Al.Taloş a fost unul dintre cei care au opus făţiş rezistenţă ateizării forţate a României, situându-se mereu în poziţii de risc pentru a apăra cauza Bisericii lui Hristos. După Revoluţie, a slujit ca preşedinte atât al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste cât şi al Alianţei Evanghelice din România.

https://www.bunavestire.ro/echipa-pastorala/ (accesat 22.12.2020)

Cicero despre istorie


A nu cunoaște istoria înseamnă să fii mereu copil.

Cicero

Petru Lascău despre experimentul comunist al redistribuirii averilor (colectivizare)


Ideea redistribuirii averilor, a folosirii bunurilor în comun nu este una nouă. O regăsim sub o formă sau alta încă din Antichitate.

În ceea ce privește secolul XX este cunoscut, mai mult sau mai puțin, experimentul comunist cu privire la redistribuirea bunurilor. O sintagmă comunistă formulată de Karl Marx în Critica Programului Gotha statua că societatea comunistă își va înscrie pe frontispiciu: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”, concept care a ajuns să fie uneori transpus în practică aliteram. Pentru a înțelege mai bine cum a pus în practică regimul comunist din România ideea redistribuirii averilor am selectat un pasaj memorialistic din postarea pastorului Petru Lascău.

Sursa: adevarul.ro

“Ideea redistribuirii averilor nu m-ar deranja așa de tare dacă n-aș fi experimentat pe propria piele fenomenul. Părinților li s-a luat pământul pe care „l-au dat de bunăvoie” colectivului. Dintr-o dată toți țăranii din sat au devenit egali. Egali de săraci și bogați în același timp. Acum pământul nu mai era al nostru ci al nostru al tuturor, al satului (sau statului). Noi, care avusesem 12 lanțuri de pământ eram egali cu cel care avusese doar unul sau numai grădina din spatele casei. În câțiva ani eram la fel de săraci cu toții, mai ales că fuseseră aleși să ne conducă averea comună cei care fuseseră cei mai săraci înainte. Știam cu toții unde ne vor duce. Dar tata tăcea din gură și se bucura că n-a fost trimis în Bărăgan, așa cum o pățiseră alți „chiaburi”, adică oameni harnici și gospodari care reușiseră să aibe mai mult pământ sau chiar batoză cum evea tata și unchiul. De aceea s-a și mutat la oraș, unde și-a căutat de lucru. Ca el au făcut-o cei mai mulți lăsând satul pustiu, peste care vine neiertător pădurea. Natura detestă vidul.

„Dacă nană Floare, n-ar fi fost așa de bună cu mine, cu toții ați fi acum la canal!” – le-a zis-o Șandor, fosta slugă a familiei care acum era primarul comunei. Nană Floare nu-l trezea când îl găsea dormind ziua în amiaza mare. „Pentru Șandor iar e a ploaie!” spunea nană Floare și apoi îi mai și umplea traista cu bunătăți să ducă le cei de acasă. Soacra mea, fiica lui nană Floare, avea o interpretare originală a lăcustelor care se ridică din fântâna adâncului din cartea Apocalipsei. Aceste lăcuste aveau niște cozi în care stătea toată puterea lor de vătămare a oamenilor. Cumnismul, zicea ea, își are puterea în coadă”.

Pentru a vedea discuția în context citiți postarea AICI

Președinți americani asasinați


Deși Statele Unite ale Americii (SUA) este o țară relativ tânără, a cărei independență datează din secolul XVIII, aceasta s-a confruntat cu tentative de asasinat și asasinate la cel mai înalt nivel. Astfel, de-a lungul timpului au fost asasinați patru președinți americani, fapt care arată nu numai beneficiile acestei poziții, ci și riscurile ei.

1. Abraham Lincoln (1865)

A fost cel de-al 16 presedinte al Statelor Unite (1861-1865), fiind asasinat la data de 15 aprilie 1865 la Petersen House, Washington, D.C.

Abraham Lincoln (wikipedia.org)

2. James Garfield (1881)

În anul în care România devenea regat peste ocean era asasinat cel de-al 20 președinte american, James A Garfield (4 martie – 19 septembrie 1881). Acesta a fost împușcat în iulie 1881 în the Baltimore and Potomac Railroad Station in Washington D.C. Spre deosebire de Lincoln acesta a murit datorită infecților apărute în urma împușcăturii care nu au fost trate corespunzător de către medici.

James Garfield (wikipedia.org)

3. William McKinley (1901)

A fost cel de-al 25 președinte al Statelor Unite, exercitând această funcție între anii 1897-1901. A fost împușcat de două ori în abdomen pe data de 6 septembrie 1901 la Buffalo, New York. A murit pe 14 septembrie 1901.

William McKinley (wikipedia.org)

4. John F. Kennedy (1963)

A fost cel de-al 35 președinte al Statelor Unite (1961-1963) fiind asasinat la Dallas, Texas în noiembrie 1963 la vârsta de 46 de ani. Asasinarea președintelui Kennedy este în continuare un mister pentru că nu se cunoaște cu exactitate cine a tras, câți asasini au fost și ordinul cui l-a/ l-au executat. Interesant că președintele anterior care a fost asasinat, mai exact a murit în urma complicațiilor apărute în urma împușcăturilor, a fost cel de-al 25 președinte, iar Kennedy cel de-al 35.

John F. Kennedy (wikipedia.org)

Dintre cei patru președinți ameticani asasinați, doi au fost asasinați în secolul XIX și doi în secolul XX.

Am scris aceste informații pentru a cunoaște trecutul cu speranța că astfel de lucruri nu se vor mai repeta.

Emanuel Răduţ, Marius Silveşan şi Teodor Colda | Despre Viitorul Bisericii | Dialog cu Viorel Iuga


Cursuri de formare online pe tema educației despre Holocaust și drepturile omului


În aceste vremuri în care accentul se pune pe interdisciplinaritate am onoarea de a recomanda două cursuri de formare având ca temă educația despre Hooocaust și drepturile omului.

Iată mesajul Institutului Intercultural din Timișoara.

Dragi profesori,

Vă aducem la cunoștință oportunitatea de a participa la două cursuri de formare online pentru profesori pe tema educației despre Holocaust și drepturile omului.

1. Cursul european „Learning from the Past – Acting for the Future. Teaching about the Holocaust and Human Rights”:

 – este adresat profesorilor din toată Europa

 – se va desfășura online în limba engleză

 – este realizat de Institutul Olga Lengyel, New York și Institutul Intercultural Timișoara, cu susținerea Consiliului Europei

 – durata cursului va fi de 11 săptămâni, în perioada 21 septembrie – 4 decembrie 2020

 – termen limită de înscriere: 11 septembrie 2020

 – Detalii aici: https://www.intercultural.ro/en/call-for-applications-learning-from-the-past-acting-for-the-future-teaching-about-the-holocaust-and-human-rights/.

2. Cursul „Holocaustul – o lecție despre trecut pentru generațiile prezente și viitoare”:

 – este adresat profesorilor din România și din Republica Moldova

 – se va desfășura online în limba română

 – este realizat de Institutul Olga Lengyel, New York, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” și Institutul Intercultural Timișoara

 – durata cursului va fi de 10 săptămâni, în perioada 28 septembrie – 7 decembrie 2020

 – termen limită de înscriere: 17 septembrie 2020

 – Detalii aici: https://www.intercultural.ro/holocaustul-o-lectie-despre-trecut-pentru-generatiile-prezente-si-viitoare/ .

Important: Cursurile se adresează profesorilor de orice disciplină dar nu se adresează profesorilor care au mai urmat în trecut un curs / seminar / școală de vară organizată de The Olga Lengyel Institute (TOLI). Dacă ați participat în trecut la un curs organizat de TOLI, vă rugăm să transmiteți apelul de înscriere altor profesori care ar putea fi interesați.

Cu bine,

Oana Bajka

Coordonatoare de proiecte

Institutul Intercultural Timisoara

http://www.intercultural.ro | 0751011141

Realitatea la zi – Incursiune în istoria baptistă română cu pastorul Vasile Bel


Emisiunea Realitatea la zi a televiziunii Prodocens Media, moderată de către Cătălin Vasile a avut o temă interesantă, aceea de a realiza o scurtă incursiune în istoria baptiștilor din spațiul românesc. Numită Incursiune în istoria baptistă română aceasta l-a avut ca invitat pe pastorul Vasile Bel de la Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș, un colecționar de literatură creștină și de asemenea, interesat și pasionat de istoria baptiștilor. Îl puteți urmări pe blogul Istorie Baptistă.

Înainte de a vă invita să urmăriți emisiunea, sunt necesare câteva precizări: astfel, emisiunea se concentrează pe perioada Primului Război Mondial și cea interbelică, domenii predilecte de studiu ale pastorului Vasile Bel, dar sunt atinse tangențial perioada Antonesciană și perioada comunistă. Dintre subiectele abordate, două sunt sensibile: 1. scindarea Uniunii Baptiste în două uniuni între anii 1932-1935 și problema colaboraționismului cu autoritățile sau Securitatea. Problematica colaborării cu Securitatea între baptiștii din România este una complexă care nu a fost tratată până acum sistematic, exhaustiv și profesionist. O abordare succintă se regăsește și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

În final doresc să evidențiez un aspect despre care pastorul Vasile Bel vorbește pe larg în emisiune, anume persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică, iar aici este de amintit rolul deosebit avut de James Henry Rushbrooke, despre care găsiți detalii în cartea realizată de Marius Silveșan și Vasile Bel intitulată sugestiv Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Audiență cu folos!

Istoric Biserica Baptistă Hăpria 100 ani


Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Hăpria cu ocazia împlinirii a 100 de ani de credință baptistă.

Teodor Baconschi despre provincialismul temporal


T.S. Eliot descria civilizația ca pe o ieșire din provincialismul spațial și temporal: depășești locușorul tău narcisic de naștere și îmbrățișezi universalul din ambele perspective (istorie și geografie). Noi am recăzut într-un provincialism al timpului, spune Chantal Delsol, și anume cel în care se instalează umanitarismul post-modern occidental, acest urmaș fără transcendență al umanismului creștin.

Noua cruciadă a unui moralism dogmatic, care vrea impunerea virtuții aici și acum, păcătuiește tocmai prin provincialismul său temporal: numai cutuma stabilită în Prezent are valoare etică: trecutul nu mai e decât opusul dispensabil al actualității copleșite de compasiune, în lupta cu Satanul Suferinței. În acest ritm, copiii noștri ne vor acuza de ”crime” care n-au fost încă inventate…

 

Teodor Baconschi

Despre dragoste și credință în vreme de război (II)


După ce am prezentat AICI prima parte a postfeței mele la romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu și publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020), continui acum prezentarea părții a două și ultima din interacțiunea mea ca istoric cu această carte.

O altă trimitere în care putem identifica un  accent autobiografic este acela în care Dinu vorbește cu Miruna și îi spune că aceasta are talent și că pe viitor poate vor scrie o carte împreună. Să fie aceasta? Sau poate nu. Oricum, un crâmpei deja ne-a fost oferit.

În privința cărții, a scrisului, îmi păstrez recomandarea adresată autorului ca acesta să aștearnă pe foaia de hârtie în viitoarele lucrări, tot bagajul informațional pe care simte că trebuie să-l scrie. Simt uneori o cenzurare, o trecere peste anumite detalii şi chiar teme, însă ele trebuie reliefate pentru că dispune, probabil nativ sau nu, de filon narativ, psihologic, textul său având miez.

Un alt subiect important care reiese de pe paginile acestui roman este acela al vieții de credință autentice, dar și relațiile familiale aduse în atenția cititorului prin prezentarea cazului „familiei”, mamă și frate, Mirunei Deleanu.

În privința vieții de credință și a importanței acesteia avem ca model relația și trăirea Mirunei Deleanu și a lui Dinu Romanescu. De asemenea, este interesant contrastul care reiese din relatarea Mirunei despre Dorina, fata pe care a întâlnit-o la Dunăre, când era copilă și lecția de simplitate și compasiune pe care i-o oferă tatăl ei, plecat prea devreme de pe acest pământ. Contrastul este construit între atitudinea Mirunei, care cânta despre Isus, dar avea o atitudine de superioritate față de Dorina, fata de la Dunăre rămasă fără mamă.

În ceea ce privește limbajul se observă introducerea în carte a unor termeni din vorbirea cotidiană pe care îi recomandăm autorului ca în viitoarele lucrări să nu-i mai folosească. Aceștia sunt: individul, un termen de argou pe care îl considerăm impropriu în acest context, plisculsă întâlnească așa piesăclocitoareailaltăpramatiatipușorul. Cu toate că autorul este uneori ironic în exprimare, avem pasaje pline de inspirație, iar unele poezii, toate scrise de autor, sunt deosebite.

Prietenia este un alt subiect tratat în cadrul acestei cărțiiar Cătălin Dupu vorbește aici despre prietenii adevărați. Un grup de prieteni adevărați se formează doar pe baza pasiunilor reale, comune. „Unii oameni nu sunt doar rău intenționați, ci bolnavi. Sunt în depresie și au câteva variante în legătură̆ cu aceasta: știu că sunt depresivi, dar nu vor să o recunoască̆, cunosc în ce situație sunt și caută̆ o soluție sau se răzbună pe alții pentru starea lor. Ei pozează̆ în prieteni, dar fac aceasta ca un paravan”. Este ca un avertisment pe care autorul îl transmite prin intermediul romanului celor din viața reală, care pozează în prieteni adevărați, dar de fapt ei nu sunt ceea ce pretind. Pentru prietenii adevărați, dar și pentru celelalte lucruri este nevoie să fim mulțumitori, deoarece mulțumirea este nu doar un lucru important în viața de zi cu zi, cât și un factor indispensabil al relaționării și al păstrării relațiilor. Cu atât mai mult acum, în aceste vremuri, este nevoie să înțelegem că „nu există iubire fără respect, dragoste fără de apreciere și dor lipsit de fapte făcute din devotament”. Putem spune ca și personajele principale că este nevoie de dreptate, iubire și curaj. Dreptate în societate, iubire în viața de familie și curaj pentru a spune lucrurilor pe nume și pentru a face dreptate și a arăta iubire și compasiune celor din jurul nostru.

Periplul nostru prin romanul Tăcerea zorilor s-a încheiat, dar viața personajelor se continuă dincolo de paginile cărții, însă în alt timp istoric. Cititorul este purtat dincolo de ororile războiului, în perioada regimului comunist din România, regim politic care chiar dacă a fost ostil credinței și împărtășirii adevăratelor valori, le-a permis lui Dinu și Miruna Romanescu, dar și altora ca ei, să-și demonstreze lor înșiși ca familie, dar și celor din jur că, așa cum avem nevoie de libertate, egalitate și dreptate (Liberté, Egalite, Fraternité), avem nevoie și de Dreptate, Iubire și Curaj.

Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.

Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor

Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu

Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date


Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date, poate doar în vreun manual neinspirat. Istoria este de fapt întotdeauna plină de viață, de drame și răsturnări spectaculoase de situație, punctată de persoane în carne și oase, devenite între timp personaje de poveste.

Carturesti.ro

Maxima zilei – 21 iunie 2020


Există două realități a căror zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria.

Lucian Blaga

Sursa: Alin Cristea

Despre dragoste și credință în vreme de război (I)


Dragostea și credința sunt două teme importante pe care le regăsim în literatură sub forme și aspecte diverse. Am făcut referire la ele datorită faptului că acestea se împletesc în romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020).

Pentru cei interesați prezint aici prima parte a postfeței pe care am scris-o pentru această carte.

Tăcerea face parte din ființa noastră efemeră creată de Ziditorul tuturor lucrurilor şidevine element constitutiv al unei povești de dragoste în romanul Tăcerea zorilor al scriitorului Cătălin Dupu. Aș putea spune, parafrazând un titlu celebru, Dragoste și război, cartea lui Hemingway, In love at war tradusă la noi cu acest titlu. Dacă tot am avut Dragoste în vremea holerei al lui Gabriel Garcia Marquez, acum avem și dragoste în vreme de război.

Acțiunea romanului se derulează pe câteva planuri principale și abordează mai multe teme importante, totul pe fondul unei Românii aflată în plin război mondial la mijlocul anilor ’40, respectiv 1943-1944. Unul dintre acestea, cel istoric, prezintă viața din România acelor ani, o țară implicată în cel de-al doilea război mondial luptând alături de Germania, iar un al doilea plan, cel social, este reprezentat de povestea de dragoste dintre Dinu Romanescu și Miruna Deleanu. Povestea lui Dinu, un ofițer român și Miruna, o pictoriță, elevă la școala de contabilitate, este una care conține accente autobiografice, relevate și de faptul că dincolo de paginile cărţii de față autorul este și poet, iar Diana Dupu artist plastic.În plan istoric autorul schițează un tablou sumbru, o Românie care pierduse în vara și toamna anului 1940 aproximativ 1/3 din teritoriul național. Referire la cele două ultimatumuri sovietice din iunie 1940 și răpirea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța. Acest fapt este urmat de cel de-al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940 prin arbitrajul lui Hitler și Ciano, în urma căruia România este nevoită să cedeze NV Transilvaniei către Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, către Bulgaria.De acum înainte se poate vorbi de o colaborare mult mai strânsă între români și germanii, condiționată de situația politică existentă în Europa la momentul respectiv. Pentru decriptarea tuturor aspectelor este nevoie de documentare, de surse despre care autorul ne avertizează că suntem în război, motiv pentru care este nevoie să ne alegem cu grijă știrile. Prezentarea situației istorice nu se limitează doar la referirile ample pe care autorul le face la evenimentele din anul 1940, ci se continuă prin menționarea prezenței trupelor germane pe teritoriul României, la relațiile dintre germani și români, activitatea legației germane la București. Talentul de narator este evidențiat de prezentarea atmosferei din perioada respectivă, dar și din mini portretul lui Ion Antonescu și relațiile sinuoase ale acestuia cu legionarii conduși de Horia Sima. De asemenea, sunt evidențiate destul de bine și tensiunile sociale, precum și starea de spirit a populației ca urmare a bombardamentelor aliaților, precum cel 4.4.’44. Se poate întâmpla ca aceste detalii istorice să-i îndepărteze pe unii cititori de firul naraţiunii, dar, ele sunt justificate în tabloul romanului. Se pot face în acest context trimiteri la autori de romane istorice, precum Vintilă Corbul și Eugen Burada ale căror lucrări abundă de informații istorice. Pe măsură ce am aprofundat Tăcerea zorilor mi-a fost tot mai clar că, dincolo de proză și ficțiune, vorbim de viața reală, că acest roman are trimiteri fine autobio-grafice. Fac această referire ca un cunoscător al scrierilor lui Dupu, la care am semnat mai multe analize socio-istorice la majoritatea cărților publicate. În tușă fină, autorul apare în mai multe ipostaze, precum cel al aviatorului Dinu și al profesorului Dumitru Chelaru. Se poate spune că elementele autobiografice sunt îmbinate cu ficțiunea și misterul fiind transpuse în altă perioadă istorică decât cea în care trăiește autorul. De remarcat și faptul că personajul principal, aviatorul Dinu Romanescu este într-o anumită măsură un alter ego al autorului. În ceea ce-l privește pe profesorul Dumitru Chelaru acesta transpune pe paginile romanului din ideile şi prelegerile lui Cătălin Dupu, acesta susţinând o bogată activitate în calitate de conferențiar. Mai mult, discursul profesorului Chelaru are ceva din misterul scriitorului Paulo Coelho, acel ezoterism oriental așa cum acesta apare în romane celebre precum Alchimistul sau Al cincilea munte.

Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.

Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor

Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu

Ce este istoria?


Această întrebare se află pe buzele multora în aceste vremuri tulburi, dar un răspuns exhaustiv nu a fost încă oferit. Astăzi avem și o întrebare conexă celei din titlu: Mai reprezintă istoria ceva pentru noi? Răspunsurile oferite pot diferi, însă Istoria nu este doar o știință, ci ea reprezintă și evenimentele trecute sau prezente.

Un posibil răspuns la întrebarea din titlu ne este oferit de Napoleon Bonaparte, împărat al Franței între 1804-1814/1815.

„Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra căreia oamenii s-au decis să fie de acord.” – NAPOLEON BONAPARTE

Citatul este preluat de aici: https://www.stelian-tanase.ro/calendar-azi-25-mai-2020

Foto – Congresul biblic din București 1928


Fotografie făcută la Bucureşti în 1928. Se pare că este o conferință pastorală, organizată cu ocazia venirii lui James Rushbrooke în România.

Fotografia a fost postată pe contul de Facebook al pastorului Ionel Tuțac.

Rushbrooke, Ioan Dan, Adam Sezonov
Informatii pe spatele pozei

James Henry Rushbrooke se află pe primul rând de scaune la centru și are mâna la reverul sacoului.

Pe scaune, în mijloc, la stânga lui Rushbrooke, este Dan Ioan, La dreapta lui Rushbrooke (cum privim la poză) e Adam Sezonov. Jos, primul din dreapta, pare a fi Lucașa Sezonov.

Pe scaune, al doilea din stânga cred că e Constantin Adorian iar al treilea e Jean Staneschi.

Cel de-al 5-lea, rândul 2, din stânga este pastorul Dumitru Drăgilă din Lugoj.

Mai cunoaşte cineva vreun participant la această conferință?

Informațiile au fost preluate din comentariile făcute de Ionel Tuțac, Mihai Ciucă și Vasile Bel.

Despre vizitele lui James Henry Rushbrooke în România și implicarea acestuia în obținerea și păstrarea drepturilor și libertăților religioase am scris împreună cu Vasile Bel în cartea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

26 Martie 1881-26 martie 2020: 139 de ani de la Proclamarea Regatului României


În data de 14/26 martie s-au împlinit 139 de ani de la proclamarea Regatului României. Evenimentul a avut loc în anul 1881 după ce România obținuse independența pe câmpul de luptă în cadrul Războiului de Independență (1877-1878). Tot în anul 1881, dar la 10 mai, dată cu multiple semnificații, Carol I și Elisabeta au fost încoronați ca regi ai României.

Evocarea momentului din martie 1881 este evocat de către Muzeul Național de Artă al României.

Astăzi se împlinesc 139 de ani de la Proclamarea Regatului României, după ce România a fost recunoscută ca stat independent ca urmare a Războiului de Independență din 1877.

Ceremonia de încoronare a fost stabilită pentru data de 10 mai 1881, o zi cu multiple semnificații în istoria țării noastre. Carol I este numit „Rege” iar noul statut cere o reședință pe măsură, impunătoare și somptuoasă, fapt ce a dus la contractarea arhitectului francez Paul Gottreau pentru ridicarea acesteia.

Gottreau a construit palatul regal între 1882 și 1885, noul edificiu incluzând și fostul palat domnesc (casa Golescu) în aripa Kretzulescu. Palatul a dăinuit în forma concepută de arhitectul francez până la incendiul din 1926.

Imagine: Palatul Regal în vremea lui Carol I – carte poștală. Sursa: cartea „Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României” de Nicolae Șt. Noica

Palatul Regal în vremea lui Carol I

Sursa: Muzeul Național de Artă al României

Agerpres: Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online


O veste bună venită de la Muzeul Național Cotroceni făcută cunoscută prin intermediul unui comunicat transmis Agrnției Naționale de Presă Agerpres.

Iată comunicatul celor de la Muzeul Național Cotroceni:

Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online de pe site-ul oficial al instituţiei muzeale.

„Accesând linkul http://www.muzeulcotroceni.ro/proiecte/1_publicatii_online.html pot fi descărcate gratuit titluri precum

„Ceremonialul la Curtea lui Carol I de Hohenzollern (1866-1914)”,

„Istoria Cotrocenilor în documente (sec. XVII-XX)”,

„Mănăstirea Cotroceni. Un monument istoric dispărut”,

„Lucia Beller. Poveste, graţie, creaţie”,

„Portrete comice. Istoria în caricatură”,

„Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII lea”,

„Ex Libris Brâncuşi 2018”,

„Familia Regală pe frontul Marelui Război (1916-1918)”,

Sursa: AGERPRES.

Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin


Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.


Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.

În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării

Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.

Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/

 

Winston Churchill – Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău


Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău din câte cunoaștem.

Winston Churchill

Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 343.

Neagu Djuvara – Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite


În cadrul secțiunii dedicate perioadei comuniste din cartea O scurtă istorie ilustrată a românilor, istoricul Neagu Djuvara face o analiză pertinentă, și totodată o demitizare a realizărilor regimului comunist din România, fără a contesta ce anume s-a făcut în perioada amintită. Un alt aspect adus în discuție de autor, atunci când vorbește despre reconstrucție și progres economic, este acela că situația economică a țării noastre ar fi fost alta dacă puteam accepta Planul Marshall și nu am fi avut exploatarea economică prin intermediul societăților mixte sovieto-române cunoscute sub denumirea de SOVROM-uri.

Cu toate acestea este clar, conchide Neagu Djuvara, că într-o anunită măsură am progresat în domeniul economic, dar am regresat în cel moral.


Sursa foto AICI

„Moștenirea cea mai tragică [a regimului comunist din România] constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul. Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat lașitatea la cei mai mulți și eroismul imprudent la câțiva, în care delațiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din banul statului, dar și din cel al vecinului, a sfârșit prin a apărea legitim din cauza privațiunilor permanente și a exemplului de înșelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalități și comportamente. Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de adânc și de generalizat, încât nu știu dacă generația celor care acum sunt tineri îl ca mai putea stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. Poate doar generațiile următoare să reușească a regăsi echilibrul, , dacă ar ști cu hotărâre, să impună cultul cinstei, al respectului pentru cuvântul dat și pentru semeni”.

Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 342.

%d blogeri au apreciat: