Arhive categorie: Istorie

Iosif Țon – 88 de ani


Iosif Țon, unul dintre liderii proieminenți ai evanghelicilor români ai secolului XX a împlinit 88 de ani.

Acesta a fost pastor baptist, profesor la Seminarul Teologic Baptist din București și la Institutul Biblic Emanuel din Oradea, realizator la Radio Europa Liberă, președinte al Societății Misionare Române.

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Despre rolul său în promovarea libertății religioase în perioada comunistă am scris, atât eu cât și Bogdan Emanuel Răduţ în cărțile noastre, dar și în alte studii și articole științifice.

Cultele neoprotestante si drepturile omului - coperta 1

În anul 2015, profesorul Iosif Țon ne-a acordat un interviu, mie și colegului de slujire pe tărâmul istoriei, Emanuel Răduţ, în care a vorbit despre modul în care familia sa a cunoscut credința baptistă, dar și despre perioada interbelică și cea a celui de-al doilea război mondial.
În cadrul acestui interviu Prof. dr. Iosif Țon vorbește și despre modul în care a cunoscut-o pe Elisabeta, cea care avea să-i fie soție atunci și continuă să-i fie soție credincioasă și devotată. Un ajutor potrivit în viața de familie și în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.
Todată anul acesta (2022) familia Țon Iosif și Elisabeta a împlinit 63 de ani de căsnicie.

Cu acest prilej am realizat și poza următoare, în care alături de Prof. dr. Iosif Țon sunt doi istorici : Bogdan Emanuel Răduţ și Marius Silveșan

PROMO: Centenarul Cultului Creștin Penticostal


Centenarul penticostal (9-11 septembrie 2022) – evenimente publice


*
*
*

Sursa: Departamentul de Tineret al Cultului Creștin Penticostal din România

Arad, 10 septembrie 2022 – lansarea Muzeului de Istorie Baptistă


Astăzi, 10 septembrie 2022, se lansează la Arad, Muzeul de Istorie Baptistă sub egida Centrului de Istorie Genealogie și Statistică Baptistă din Arad (CIGSB), centru care editează și Revista Arhiva Baptistă.

Mai multe detalii pot fi obținute de la istoricul Emanuel Jurcoi

Telefon: 0751 994 515

E-mail: emanuel_jurcoi@yahoo.com

Mai jos o aveți o prezentare a muzeului.

Tvr.ro: Regina Elisabeta a II – a, 70 de ani de domnie


Radio Europa Liberă România: Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a murit


În seara zilei de 30 august 2022 „Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice și responsabil de mișcările perestroika și glasnost, a murit la vârsta de 91 de ani, potrivit presei de stat din Rusia.

Mihail Gorbaciov (romania.europalibera.org)

„Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit în seara asta după o boală gravă și prelungită”, a declarat Spitalul Clinic Central, potrivit agenției RIA, citată de CNN.

Gorbaciov a preluat puterea în 1985 la vârsta de 54 de ani și a devenit cel mai tânăr membru al biroului permanent de conducere al Uniunii Sovietice, Politburo.

Fostul lider sovietic este cunoscut pentru reformele sale de liberalizare a pieței și discursului politic din Uniunea Sovietică. Mișcările politice perestroika („reconstruire”) și glasnost („deschidere”) au venit într-un moment în care economia centralizată a Uniunii Sovietice stagna din cauza lipsei de competiție”.

http://romania.europalibera.org/a/32011314.html

Jean Ologeanu despre construcția Bisericii Baptiste Betania (Nr. 1) Țigănești, Teleorman


Teofil Stanciu – Cine sunt adevărații creștini?


Persistă o convingere care poate fi formulată cam așa: dacă vin vremuri grele, se „cern” adevărații creștini. Nu e imposibil, dar istoria (recentă și veche) ne învață că, de fapt, lucrurile nu se simplifică.

E suficient să citești o istorie mai puțin triumfalistă a Bisericii sau să-l citești pe Wurmbrand ca să vezi că, de fapt, în perioadele de prigoană, lucrurile sunt tot amestecate: există oameni care se opun fățiș, există disidenți discreți, există colaboratori șantajați, există colaboratori entuziaști și există necombatanții. N-am epuizat toate posibilitățile, evident.

Ce vreau să spun e că, cel mai probabil, așteptarea ca lucrurile să se cearnă la modul vizibil e iluzorie. Iar unul dintre cele mai importante motive este că nu avem acces la motivațiile oamenilor. Putem foarte bine să facem lucruri greșite cu motivații corecte și viceversa. Personal, cred că ar trebui luptat cu reflexul de a cerne permanent bunii și răii în mod absolut și de a aștepta ca ei să fie clar separați în lumea de dincoace. Pur și simplu, oamenii sunt incapabili să se judece definitiv unii pe alții. Întotdeauna ne scapă ceva.

Asta nu înseamnă că răul nu trebuie denunțat, că toți sunt o apă și un pământ, indiferent dacă au rezistat (vor rezista) eroic sau au colaborat (vor colabora) entuziast cu propriii opresori. Nicidecum. Dar să nu ne mai hrănim, zic, cu iluzia că lucrurile se vor clarifica și că vom vedea și noi clar în sfârșit. Nu cred că vom avea parte de un asemenea lux. Mereu va trebui să ne confruntăm cu realități complexe și cu alegeri dificile.

De aceea, avem nevoie de un discernământ care nu face împărțeli simpliste (deși, de acord, în ultimă instanță se va separa binele de rău), ci unul care va trebui să decanteze nuanțe. Nicio perioadă de persecuție cunoscută nu a împărțit vreodată creștinii doar în 2 tabere clare pentru toată lumea. Întotdeauna au fost mai multe tabere.

Obsesia purismului a făcut însă victime și după ce persecuțiile sau perioada dificilă a încetat. Satisfacția de a vedea pe cineva pus la stâlpul infamiei este în sine foarte problematică și discutabilă, din perspectivă creștină. Nu cred că o eventuală perioadă dificilă ne va scăpa de dileme, ci doar va aduce altele. Iar judecățile finale nu ne aparțin. După cum, de răspunderea judecăților temporare și temporale nu putem scăpa.

De discernământ ține să accepți că nu poți înțelege tot, în mod absolut, că nu poți suspenda orice evaluare și orice judecată, dar și că nu poți face judecăți simpliste, convenabile, situându-te singur în categoria „purilor” care au dreptul să spună orice despre oricine.

Sursa : https://www.facebook.com/552052348/posts/pfbid0YpRv8uBvX6jxUjmfMCFpzz9XMpTPesgCtRqFx27Nxa4nCsEmoakQzeatCEC8Q4YKl/?d=n

(Text preluat cu permisiunea autorului; titlul ne aparține -MS-)

Petru Lascău – Patru mituri ale societății contemporane


În cadrul acestei predici, care face parte dintr-o serie de predici intitulată Probleme de moralitate contemporană,

Patru mituri ale societății contemporane este cea de-a doua predică din serie unde Petru Lascău vorbește despre patru mituri ale societății contemporane. El are în vedere ceea ce spune Chuck Colson, anume că lumea este dominată de patru mituri foarte mari și aceste mituri sunt cei patru călăreți ai apocalipsei vremurilor noastre.

1. Mitul bunătăți omului. Omul este bun

Omul s- a născut bun, dar la corupt societatea după cum se exprima filosoful iluminist francez Jean Jacques Rousseau. De la minutul 13 este o relatare referitoare la unul dintre evreii supraviețuitori ai Holocaustului care au venit la procesul lui Eichman. Ideea era cea a depravării ființei umane și că fiecare dintre nou suntem capabili de lucruri abdominale, aspect care m-a dus cu gândul la cartea lui William Golding, Împăratul muștelor (Lord of the Flies).

2. Utopia lumii ideale.

Este mitul că natura umană poate fi perfecționată de guvern, de sistemul de guvernare. Este mitul că Noul Ierusalim va fi construit cu instrumentarul politic. Crearea unei lumi perfecte de către om este o utopie, ceva irealizabil. În secolul XX au fost mai mulți oameni omorâți de propriile guverne decât în oricare alt secol. Deși se afirmă că oamenii sunt egali totuși unii au devenit mai egali decât alții. În această lume în care trăim nu există utopie mai puternică decât ideile, o idee este cea mai puternică utopie. În numele unei idei utopice Stalin a omorât 20 milioane de oameni. Comuniștii doreau bu doar crearea unei lumi noi, ci și a unui om nou, ceea ce este o altă utopie. Salvarea din această utopie este numai credința în Dumnezeu deoarece doar El este cel care poate crea o societate nouă.

3 Mitul relativității valorilor morale

Acest mit îl regăsim în postmodernism unde nu mai există un adevăr absolut la care oamenii să se relaționeze ppentru că adevărul este relativ, fiecare are propriul adevăr, adevărul este în noi, fiecare dintre noi are propriile repere și valori morale. Acest mit șterge distincția dintre bine și rău. În consecință societatea devine suna preferințelor indivizilor ei astfel că toleranța devine substituită adevărului. Nu ne mai interesează ce este adevărat sau neadevărat trebuie să fim toleranți, Noi suntem dumnezei și stabilim ce este bine și ce este rău.

4. Mitul individualismului radical.

Eu contez și nu noi. „Noi” nu există. Ni-i trăim într-o comunitate și trebuie să fim parte din ea.

Cu toate acestea trebuie să avem în vedere și faptul că dintr-o altă perspectivă se tinde către anularea individualismului în favoarea colectivismului. Omul și valorile sale individuale trebuie să se supună intereselor societății. vezi în acest sens Evgheni Zamiatin, Noi. Asta se întâmplă în orice societate totalitară pentru că individul nu contează, ci statul, partidul, lunea utopică.

Așadar, îndemnul final al pastorului Petru Lascău este acela de a ne înnoi mintea și a discerne lucrurile din jurul nostru.

1982-2022: 40 de ani de la eliberarea din închisoare a fraților Silviu Cioată, Mircea Cioată, Nelu Toader, Petre Furnea și Constantin Georgescu


Acum 40 de ani, prin Decretul Prezidenţial 200/27 iulie 1982, au fost eliberaţi din închisoare fraţii Silviu Cioată (1931-1997), Mircea Cioată (n.1933), Nelu Toader (1940-2012), Petre Furnea (n.1933) şi Constantin Georgescu (n.1939). Fraţii au stat în arest timp de nouă luni, primele trei luni la Securitate şi următoarele şase luni la Penitenciarul din Caragiale, jud. Dâmboviţa, fiind condamnaţi pentru transportul ilegal de Biblii, în ceea ce Securitatea a numit lotul “Canal 81” Acuzaţi de „complicitate la contrabandă” şi „difuzarea fără autorizaţie a unor imprimate grafice şi fonice” au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 368/6 martie 1982 astfel: Constantin Georgescu şase ani închisoare, Petru Furnea cu Ioan Holzmann şi Silviu Cioată la cinci ani şi şase luni, Horst Feder, Mircea Cioată şi Ioan Toader la cinci ani şi trei luni.

Text și imagine Bogdan Emanuel Răduț preluate prim intermediul paginii de Facebook a fratelui Virgil Achihai

https://www.facebook.com/100002428963291/posts/5291759574248289/?d=n

În completarea celor de mai sus scrise de istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Eugenia Rosian a menționat următoarele:

Interesant. Decretul este semnat pe 27 iulie, ei au fost eliberati pe 30 iulie cu exceptia fratelui Costel Georgescu, care a fost eliberat o zi mai tarziu, pe 31iulie. A fost luat la un interogatoriu sever, chiar in ultima zi, cand de fapt figura drept eliberat.

Liviu Giorgescu, fiul lui Costel Georgescu, aduce clarificări suplimentare:

Tatal meu a fost strigat in dimineata zilei de 30 cu ëliberatul Georgescu” A fost scos din celula, imbracat in civil, a luat toate hainele (era imbracat gros de iarna, cu cizme) si a fost dus la penitenciarul Rahova, lasat im masina la soare mai bine de o ora, apoi incarcerat din nou, imbracat in zeghe, hainele civile aruncate in fundul depozitului. Despre eliberare nimic. A fost dus in celula, acolo l-a intalnit pe Nicu Litoiu, pusese o bomba artizanala la primaria din Ploiesti, dar se pocaise stand in celula cu Klaus Wagner. El i-a fost sprijin tatalui meu in acea noapte, l-a incurajat. Nimeni nu mai spunea ceva de eliberare. A doua zi dimineata a fost elberat. Ancheta a fost din data de 20 iunie pentru el si Klaus, cand au fost transferati la securitatea de pe Rahovei. Generalul care l-a anchetat pe tatal meu ii spunea ca se vor intalni in acea vara la plaja la mare, lucru pe care tatal meu nu il putea crede. Cu generalul nu ne-am intalnit, dar in luna august eram la mare impreuna cu o buna parte din cei care au fost închiși.

Post Scriptum

Din câte știu istoricul Gheorghe Modoran studia documentele referitoare la operațiunea „Canal 81”. Nu știu dacă a și publicat ceva referitor la acest subiect. De asemenea, de acest subiect era interesat și istoricul Bogdan Emanuel Răduț, autorul textului de mai sus, cel care în prezent scrie o teză de doctorat pe istoria Creștinilor după Evanghelie din România.

Andrei Cornea – Adrian Păunescu „știa să contamineze cu entuziasm debordant mulţimile de tineri, ştia să convertească energiile adolescentine în adorarea Conducătorului-Dumnezeu, a divinităţii false a Partidului, Neamului, Strămoşilor”


Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu. Spre deosebire însă de alţii, precum Sergiu Nicolaescu sau Eugen Barbu, Păunescu a introdus o aură mistică în acest cult, altminteri lipsit de viaţă şi de inimă, l-a însufleţit cu o fervoare religioasă în care mulţi au văzut nu numai naţional-comunism, dar şi neo-legionarism, epurat, fireşte, de dimensiunea ortodoxistă. Reprezentaţiile Cenaclului „Flacăra“, săptămînal preluate de televiziune, nu erau simple supape oferite unui tineret în criză de distracţii, ci erau bacanalele mistice pe altarul unui regim care se pretindea ateu şi ştiinţific. Păunescu n-a fost decît un poet sentimental minor, iar a-l face egalul lui Eminescu sau altor mari poeţi, cum s-a făcut zilele acestea, e o blasfemie. Dar a avut geniu de histrion melodramatic şi de conducător de mase. Ştia să contamineze cu entuziasm debordant mulţimile de tineri, ştia să convertească energiile adolescentine în adorarea Conducătorului-Dumnezeu, a divinităţii false a Partidului, Neamului, Strămoşilor şi, nu în ultimul rînd, în autoadorare. Într-o ţară plină de surogate, Păunescu, profetul unui cult idolatru, a confecţionat o mistică-surogat, iar succesul malefic al acesteia s-a mai putut citi pînă astăzi pe feţele plînse ale unora dintre cei care i-au adus ultimul omagiu.

Andrei Cornea, Realitatea și umbra, Humanitas, 2013

https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/cenaclul-flacara-20-1533360.html

28 iulie în istorie


La 28 iulie 1914 s a declanșat Primul Război Mondial, Războiul cel Mare, cum a mai fost numit. Această conflagrației mondială a fost una diferită față de conflictele de până atunci atât ca forțe participante, dar și ca resurse militare, economice și sociale implicate. Cei patru ani de conflict 1914-1918 au avut printre consecințe bulversarea valorilor existente în societățile statelor participante.

Baptiștii români au participat la război fie de partea Puterilor Centrale, respectiv Austro-Ungaria, dacă ne referim la cei din Transilvania sau de partea Antantei, situație valabilă cu precădere pentru baptiștii români din Vechiul Regat.

Aceste aspecte și altele referitoare la baptiștii romani și Primul Război Mondial sunt prezentate în numărul 2/2019 al Revistei Arhiva Baptistă editată de Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad. Numărul dedicat Primului Război Mondial pot fi achiziționate și de pe site-ul Librăriei Grama. Pentru alte informații accesați pagina Arhiva Baptistă

Întâlnire cu Iosif Țon p I + p II – Centrul Creștin Caleb


Partea I este cea în care Iosif Țon și Elisabeta Țon vorbesc despre viața lor.

Elementul de noutate este mărturia Elisabetei Țon

Partea a II reprezintă sesiunea de întrebări și răspunsuri

10 iulie 1509 – Jean (John) Calvin


La 10 iulie 1509 s-a născut la Noyon în Franța, Jean (John) Calvin, teolog și reformator francez, cea mai importantă figură a celui de-a doua generații a reformatorilor protestanți. După a influențat lumea și teologia, Calvin a murit la 27 mai 1564 la Geneva, Elveția.

https://www.britannica.com/biography/John-Calvin

Jean Calvin

Cea mai importantă lucrare teologică a sa a fost tradusă în limba română sub titlul Învățătura religiei creștine publicată de editura Cartea Creștină

Pentru cei care vor să treacă dincolo de aspectele teologice le recomand volumul Jean Calvin și Reforma târzie de Keith Randell apărută în celebra colecție Acces la istorie a Editurii All

Educația laică și teologică de-a lungul istoriei în spațiul românesc – Marius Silveșan


Conferința Căderea regimurilor comuniste în Europa și în lume cu Stelian Tănase


Miercuri seara, 8 iunie 2022, scriitorul Stelian Tănase a fost invitatul profesorului Adrian Cioroianu, directorul general al Bibliotecii Naționale a României, să vorbească despre Istoria căderii regimurilor comuniste, volum publicat la Editura Publisol.

Volumul Istoria căderii regimurilor comuniste a apărut prima dată în anul 2009 la Editura Humanitas.

Conferința Căderea regimurilor comuniste în Europa și în România – Biblioteca Națională a României, 8 iunie 2022


Biblioteca Națională a României începe un ciclu de conferințe lunare care vă va prilejui întâlniri cu intelectuali români de marcă și cu subiectele calde ale zilei (plus subiectele din cărțile noi ale acelor intelectuali!).

Cel care deschide acest ciclu este scriitorul, profesorul, omul de televiziune etc. Stelian Tănase, nume binecunoscut dvs. – miercuri, 8 iunie a.c., de la ora 17h30, in sala #Atrium a #BiblioNatio, dl Tănase ne va vorbi despre cum s-a ajuns de la căderea regimurilor comuniste până la situația de azi din (Est)Europa.

În deschiderea evenimentului, un program artistic – o surpriză, și pentru invitat, și pentru cei ce vor participa.

După conferință, o ședință Q&A: invitatul va intra in dialog cu publicul.

Apoi, la final, o sesiune de autografe pe cea mai recentă carte a dlui Stelian Tănase.

https://www.facebook.com/100008814226504/posts/2843061819330931/?d=n

Centenarul penticostalismului românesc – ITP București, 18-19 mai 2022


În acest an, comunitatea de credincioși penticostali români sărbătorește 100 de ani de la înființarea primei biserici penticostale din România.

Cu acest prilej deosebit, Institutul Teologic Penticostal din București organizează în 18 și 19 mai simpozionul științific internațional cu titlul: „Centenarul Penticostalismului Românesc: istorie și spiritualitate”.

În aceste două zile vom avea onoarea să avem alături de noi profesori și slujitori, atât din România, cât și din Europa, care ne vor prezenta lucrări despre spiritualitatea penticostală și despre momentele importante ale mișcării penticostale din acești 100 de ani.

Simpozionul va avea loc la Institutul Teologic Penticostal și ne dorim să transmitem și online pe canalul nostru de YouTube.

Design afiș: PR & More

https://www.facebook.com/318007758389013/posts/1993594034163702/?d=n

Canonizarea adevărului


Un adevăr – oricât ar fi de „adevărat” – devine, de îndată ce este canonizat, un obstacol în calea cunoașterii. „Îndoiala metodică”, acest principiu fundamental al gândirii moderne, amenințat astăzi de „corectitudinea politică” , rămâne temelia progresului în orice domeniu al cunoașterii.

Florin Constantiniu, Cuvânt-înainte în Ernst Nolte, Războiul civil european 1917-1945. Național – socialism, bolșevism, trad Irina Cristea, Editura Runa (Grupul Editorial Corint), București, 2005, p. 7

Vezi și

Menirea istoriei

Istoria ca justificare pentru atitudinile prezente


„Istoria ca justificare pentru atitudinile prezente, ori Istoria ca cunoaștere a originilor celui care o studiază nu necesită ca Istoria să fie o materie cu conținut științific, ci doar o materie cu conținut propagandistic, metafizic sau ezoteric.”

Hari Bucur – Marcu via Alin Cristea

https://www.facebook.com/100000138452131/posts/4639741052707131/?d=n

Menirea istoriei


Dacă ar fi să reducem la cea mai succintă expresie menirea istoriei, am spune că aceasta trebuie să răspundă la o singură întrebare: „De ce?” Cu alte cuvinte, istoricul caută un raport cauzal: de ce s-a petrecut un anumit eveniment? Chiar atunci când istoricul crede că a stabilit un raport de determinare cauzală, el nu are certitudinea – neavând posibilitatea evenimentului – ca întreaga sa construcție interpretativă este corectă.

Florin Constantiniu, Cuvânt-înainte în Ernst Nolte, Războiul civil european 1917-1945. Național – socialism, bolșevism, trad Irina Cristea, Editura Runa (Grupul Editorial Corint), București, 2005, p. 6.

Nicolae Manolescu – Studiul istoric promovat de adepții (…) corectitudinii politice (…) dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele


Studiul istoric promovat de adepții, pe față sau nu, ai corectitudinii politice, își demitizează eroii și le coboară faptele în banalitate, dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele. „Romanul național“ își alimentează euforia din înălțarea de statui, corectitudinea politică, din dărâmarea lor.

Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei

România literară – Political correctness în studiul istoriei


Convingerea mea, scrie Nicolae Manolescu, este că ideologia n-are ce căuta în studiul istoriei. Studiul istoric nu e un cameleon care-și modifică după împrejurări culoarea. (…)

E clar că adevărul nu e unul singur și nici definitiv, de vreme ce realitatea însăși este contradictorie și în permanentă evoluție. Ceea ce istoricul n-are dreptul să facă este să eludeze, fie și parțial, realitatea: adevărul fiind uneori ambivalent, discursul istoric trebuie să fie, el, congruent.

Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei

https://romanialiterara.com/2022/02/political-correctness-in-studiul-istoriei/

Ce este sovietizarea


Cele două conflagrații mondiale din secolul XX au avut consecințe multiple și de durată asupra spațiului european. Printre acestea se regăsește și apariția totalitarismelor și intrarea Europei de Sud-Est și a unei părți a Europei Centrale sub dominația lui Stalin și a Uniunii Sovietice care va exporta și în România postbelică propriul sistem politic, economic și cultural. Vorbim în fapt despre sovietizarea țării noastre cu acceptul tacit al Marii Britanii și SUA.

„Dacă ar fi să dăm o definiție cuvântului sovietizare, am spune că reprezintă „preluarea mimetică” a unui model politic, economic și cultural specific Uniunii Sovietice”.

În ceea ce privește sovietizare României o încadrăm cronologic începând cu anul 1945 „foind o componentă a sovietizării întregului spațiu est-european intrat sub dominația politică a Moscovei”.

Mihai Vlădia, Sovietizarea României 1955-1948: cauze și consecințe politice, Editura Hoffman, Caracal, 2015, p. 6.

„Să dee Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine…” 11 februarie 1866 – abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza


La 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, România din 1862, este forțat să abdice de către Monstruoasa Coaliție, o coaliție formată din liberali radicali și conservatori l-au determinat pe domnitorul României să semneze actul de abdicare. Se punea astfel capăt celor 7 ani de când acesta se afla la conducerea Principatelor Unite în urma alegerilor din ianuarie 1859.

Prin această abdicare se deschidea calea pentru aducerea principelui străin, cerința Adunărilor ad-hoc din 1857 și începutul monarhiei în România.

Au rămas memorabile cuvintele domnitorului când în drumul său spre exilul din Germania s-a oprit la Cotroceni:

„Să dee Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România”.

Din nefericire aventura monarhică a României se va sfârși la rândul său tot printr-o abdicare forțată, cea a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947.

Așa este istoria României, făcută din momente plăcute și mai puțin plăcute, dar cu credință în Dumnezeu și speranță în inimi vom continua.

TVR1 – Mic portret de mari românce: Martha Bibescu (1889-1973)


TVR1 – Mic portret de mari românce: Maria Rosetty


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 13 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 12 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 11 ianuarie 2022


%d blogeri au apreciat: