Cultura Vieții.ro: Poți să fii creștin, sau poți să ai succes: eliminarea lentă a creștinilor din profesiile intelectuale și din politică


„Zi de zi, devine tot mai dificil să fii atât un bun creștin, cât și un avocat, un medic sau un funcționar public de succes. Și acesta este și scopul”, consideră Jonathon van Maren, director de comunicare al Centrului Canadian pentru Reformă Bioetică, scriitor și orator pro-viață. Articol publicat în original pe LifeSiteNews.

Mereu consider fascinante călătoriile în țările fost comuniste – combinația între arhitectura sovietică decrepită și modernitatea occidentală, reziliența oamenilor și, mai presus de toate, modul în care, în atât de multe cazuri, creștinismul a ajutat popoarele oprimate să își păstreze familiile, moștenirea culturală și speranța. Există atât de multe lecții pe care occidentalii le-ar putea învăța din modul în care s-a propășit comunismul și în care liderii comuniști au încercat să oprime, să priveze de drepturi și să omogenizeze popoarele aflate sub conducerea lor.

Într-adevăr, există similitudini izbitoare între modul în care comuniștii totalitari din blocul estic și marxiștii culturali de aici, din Vest, încearcă să își impună ideologia seculară și anticreștină.

O asemănare m-a frapat în Budapesta săptămâna trecută, când doamna care era ghidul nostru turistic ne-a oprit pe treptele Catedralei Sf. Ștefan pentru a ne explica prin ce metode „se ocupau” comuniștii maghiari de creștini. Nu se punea problema să nu poți fi creștin, a spus ea. Puteai să te rogi acasă, să faci slujbe acasă împreună cu familia și chiar să te botezi și să mergi la biserică. În schimb, în cuvintele ghidei, aveai de ales:

„Puteai ori să fii creștin, ori să ai succes.”

Un caz relevant: pentru faptul că familia ei era creștină și ea era botezată, sora sa a fost prima membră a familiei care a putut urma studii superioare, după dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Această tactică este utilizată predilect de către marxiștii culturali (sau „seculariști”, ca să folosesc termenul mai familiar) și aici în Occident. Încă avem libertate religioasă în Canada – putem să ne rugăm împreună cu familia, să mergem la biserică și să avem orice păreri alegem. Ceea ce încearcă, însă, să facă marxiștii culturali este să ofere oamenilor aceeași „alegere” în Occident: poți să fii creștin, sau poți să ai succes.

Una dintre cele mai ușoare modalități de a-i împinge pe creștini la periferia societății este de a aplica încet, dar sigur, politici care îi exclud pe aceștia din profesiile de elită tradiționale, cum ar fi cele din domeniul dreptului sau al medicinii. Or, tocmai acest lucru îl fac de ceva vreme „forțele de ordine” culturale ale secularismului – și ritmul accelerează. Nu este un război fățiș împotriva creștinismului, încă: mai degrabă, sunt o mulțime de lovituri mici, dar cumulat, mortale.

De exemplu, Colegiul Medicilor și al Chirurgilor din Ontario a înaintat recent o propunere care ar forța medicii să ofere avorturi și contraceptive în anumite circumstanțe și i-ar constrânge să facă trimiteri pentru acestea în practic orice circumstanțe. Conform LifeSiteNews.

Citește articolul integral pe site-ul culturavietii.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: