Arhive categorie: Articole

Sorin Lavric – Semnul mediocrității


Reclame

În curs de apariție : Marius Silveșan, “Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară” în vol. Studii de istorie eclesiastică


Sunt bucuros să anunț aici apariția unui studiu inedit privind situația baptiștilor din România în perioada 1930-1947. Grație eforturilor editoriale depuse de Marius Oanță, va apărea curând un volum de studii consistent intitulat Studii de istorie eclesiastică, Editura Sitech, Craiova, 2018.

În cadrul acestui volum (pp. 137-170) se regăsește și studiul „Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară”. Acesta oferă o analiză documentată și argumentată a situației baptiștilor din România pe parcursul dictaturii regale al lui Carol al II-lea (1930-1940), in timpul regimului Antonescu (1940-1944) și în perioada de trecere (1944-1947) către regimul comunist, care se considera unul de democrație populară.

MSN.com: Analysis: Divorce, drugs, drinking: Billy Graham’s children and their absent father


https://www.msn.com/en-us/news/us/analysis-divorce-drugs-drinking-billy-graham%E2%80%99s-children-and-their-absent-father/ar-BBJpS16?li=BBmkt5R&ocid=spartandhp

Arhivele Olteniei: Bogdan Emanuel Răduț, Contribuția și perspectiva evanghelicilor români asupra Revoluției din decembrie 1989


Istoricul Bogdan Emanuel Răduț se apleacă în acest studiu asupra modului în care  evanghelicii români s-au implicat în Revoluția din decembrie 1989, dar și asupra modului în care aceasta s-a reflectat în presa cultelor evanghelice, precum și în istoriografia Evanghelică postdecembristă.

Revoluționari într-un camion al Armatei - decembrie 1989 (ro.wikipedia.org)

Evenimentele petrecute la finele anului 1989 au suscitat interesul dezbaterilor din ultimul sfert de veac. Asupra lor planează întrebarea, încă nelămurită, dacă a fost revoluţie populară sau lovitură de stat. Interesul arătat de conaţionalii noştri, faţă de cărţile care apar pe piaţă tratând acest subiect, ne arată setea de adevăr, dar şi dorinţa de cunoaştere şi înţelegere. Pentru generaţiile tinere, 1989 poate nu înseamnă nimic, dar pentru cei care au participat atunci poate înseamnă totul. Cercetările pentru acest subiect le-am început în 2014. O parte dintre ele le-am susţinut sub formă de comunicare ştiinţifică în cadrul unui simpozion şi apoi publicate. Dar am continuat şi dezvoltat subiectul, domeniul fiind încă generos. Prezint o nouă variantă, cu noi adăugiri la înţelegerea contribuţiei şi perspectivei pe care evanghelicii au oferit-o revoluţiei. Cel puţin pentru ei. Plecând întâi de la cunoaşterea identităţii istorice a acestora, vom aborda mai multe paliere. În primul rând, prezenţa evanghelicilor în revoluţie, prin câteva exemple, precum şi gradul lor de implicare în evenimentele ce au dus la prăbuşirea unui sistem bazat pe ateism şi materialism dialectic. Apoi, vom vedea cum au privit aceştia Revoluţia, cum au reflectat-o în presa internă a cultelor, ce a însemnat pentru ei şi ce impact a avut asupra comunităţilor religioase ale acestora. Nu mă îndoiesc de faptul că poate există şi alte opinii decât cele prezentate în acest studiu, de aceea nu emit nicio pretenţie de exhaustivitate. Cercetarea acestui subiect nu se bazează pe documente de arhivă, de altfel acestea fiind şi sumare sau chiar inexistente, ci pe memorialistică, conştient, totodată, de subiectivismul acesteia, precum şi pe corespondenţa privată cu persoane implicate activ în acele zile.

Articolul poate fi citit accesând link-ul următor: http://arhiveleolteniei.ro/

Adevarul.ro: Destinul cutremurător al românului Richard Wurmbrand, unul dintre cei mai influenţi creştini ai omenirii: a schimbat pe veci gândirea SUA despre comunişti


Ziarul Adevărul prezintă o biografie succintă și bine scrisă a pastorului luteran Richard Wurmbrand.

Pastorul Richard Wurmbrand este considerat unul dintre cei mai influenţi creştini din toate timpurile. Cărţile sale, despre religie şi chinurile îndurate în închisorile comuniste din România, au fost publicate în peste 80 de limbi. În urma sa a rămas şi o operă caritabilă uriaşă.

Unul dintre cei mai apreciaţi istorici ai Creştinismului, britanicul Geoffrey Hanks, l-a inclus pe Richard Wurmbrand în lucrarea sa, „70 Great Christians”, în care a analizat influenţa a diverşi lideri religioşi în cele 20 de secole de Creştinism.

Publicaţia „Times” l-a numit „un român gigantic”, iar alt prestigios cotidian britanic, „The Guardian”, apreciază că, în anii ’60, în plină teroare roşie în estul Europei, Richard Wurmbrand a reuşit să schimbe pentru totdeauna percepţia Occidentului asupra comunismului.

Cum înţelegea Vestul ce se întâmplă în lumea comunistă i s-a revelat lui Richard Wurmbrand în Norvegia, în 1964, stat căruia regimul roşu din România îl vânduse pe pastorul luteran contra sumei de 10.000 de dolari. Liderul religios tocmai terminase „un stagiu” prelungit de 14 ani în închisorile comuniste. Chemat să vorbească în faţa mai multor militari americani staţionaţi în Norvegia, Wurmbrand a fost întrebat de către un colonel cum ar putea Vestul să încerce să coexiste cu regimul totalitar din Est.

Drept răspuns, pastorul român, cunoscut pentru dramatismului comportamentului său, s-a îndreptat înspre ofiţerul american şi i-a smuls portofelul din buzunar. Apoi i-a spus: „Ţi-am luat banii! Banii tăi sunt în buzunarul meu. Să coexistăm!”.

Ulterior, ofiţerul american l-a convins pe Richard Wurmbrand să plece în Statele Unite ale Americii pentru a pleda cauza anticomunismului cu replica:

„Domnilor, să-l trimitem pe acest om în America să le smulgă portofelele tuturor stângiştilor şi să le deschidă ochii!”.

Citește continuarea aici: http://adevarul.ro/locale/iasi/destinul-cutremurator-romanului-richard-wurmbrand-unul-cei-mai-influenti-crestini-omenirii-schimbat-veci-gandirea-sua-despre-comunisti-1_551bffb4448e03c0fd1e74dd/index.html

Contributors.ro – De unde ne documentăm când vorbim despre Reforma protestantă – un inventar la zi al resurselor disponibile în limba română –


Un articol bine documentat și scris despre resursele în limba română disponibile despre Reforma protestantă. Materialul este realizat de un om al cărților, Teofil Stanciu, care a citit sau răsfoit majoritatea, dacă nu toate lucrările menționate. 

http://www.contributors.ro/cultura/de-unde-ne-documentam-cand-vorbim-despre-reforma-protestanta-%E2%80%93-un-inventar-la-zi-al-resurselor-disponibile-in-limba-romana-%E2%80%93?attest=true&wpmp_tp=3

Aș mai adăuga la listă încă trei cărți la lista prezentată. 

 Stefan Zweig,  Lupta în jurul unui rug. Castellio împotriva Calvin , lucrare care îl prezintă pe Calvin ca un mic dictator la Geneva, cel care a fost de acord și cu arderea pe rug al lui Servetus. Citind această carte ai cumva impresia, falsă de altfel că George Orwell s-a inspirat din viața Genevei din timpul lui Calvin pentru a scrie celebrul său roman 1984 în care se prezintă un regim politic dictatorial care dorea nu numai controlul vieții politice, ci și pe cel al societății în ansamblul acesteia prin controlarea oamenilor. Revenind la lucrare, cred că autorul a scris unele lucruri și le-a privit prin filtrul raționalismului și umanismului. 

Ce-a de-a doua lucrare pe care doresc să o Menționez este cea a istoricului român Andrei Oțetea, Renașterea și Reforma.  


Lucrarea a fost publicată inițial de către  Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941 fiind republicată într-o ediție puțin diferită, din câte am înțeles, adică cenzurată, în anul 1968 la Editura Științifică din București. 

Cea de-a treia lucrare pe care doresc să o menționez este cea a istoricului Sorin Bulboacă, Structuri politice și confesionale în Banatul Lugojului și Caransebeșului (1552-1658)


Dacă mai sunt și alte resurse vă rog să le menționați în comentariii. 

Ce sunt baptiștii – protestanți sau neoprotestanți? – Marius Silveșan


Astăzi, 31 octombrie 2017, când se celebrează 500 de ani de Reformă protestantă, reiau un material publicat în numărul din septembrie 2015 al Revistei România Evanghelică în care discut despre originea baptiștilor având ca punct de pornire disputa protestant – neoprotestant.

În ce curent religios putem să-i încadrăm pe baptiști și care sunt argumentele pro sau contra unei încadrări a baptiștilor la neoprotestanți sunt întrebările la care ne propunem să răspundem. În ceea ce privește folosirea termenului neoprotestant pentru a-i încadra pe baptiști, Dorin Dobrincu îl consideră ca fiind o etichetă improprie pentru acest grup religios din punct de vedere doctrinar, cu atât mai mult cu cât el nu este unul eterogen.

În lucrarea Bisericile Creștine Baptiste din România între 1944-1990 Ioan Bunaciu folosește termenul mișcări evanghelice pentru a defini ceea ce generic numim biserici neoprotestante. Sintagma de neoprotestantism a fost importată din spațiul german, iar conceptul de neoprotestantism este prea vag, fapt care permite încadrarea din punct de vedere teologic a unor denominațiuni care au puține lucruri în comun, afirmă Dorin Dobrincu în articolul „Religie și putere în România. Politica statului față de confesiunile (neo)protestante, 1919-1944”.

O clarificare din punct de vedere teologic și doctrinar este adusă de către profesorul universitar Otniel Bunaciu. În cadrul articolului „Identitatea baptiștilor din România, o moștenire ce poate fi reinvestită”, Otniel Bunaciu precizează

faptul că folosirea termenului de neoprotestanți pentru a-i încadra pe baptiști, folosit adesea în România, este incorectă. „Strict vorbind, această încadrare nu este adevărată deoarece neoprotestantismul este un curent teologic care s-a dezvoltat în Germania în secolul al XIX-lea, curent cunoscut și sub numele de teologie liberală. Având o învățătură care îi încadrează în mișcarea evanghelică, baptiștii nu aparțin gândirii neoprotestante, ci mai degrabă protestanților evanghelici. Probabil, cei care folosesc termenul neoprotestant îl folosesc pentru a arăta că baptiștii aparțin unei mișcări mai târzii din cadrul Reformei.”

Afirmația conform căreia baptiștii sunt protestanți este susținută și de pastorul și profesorul universitar Marius Cruceru, care menționa în cadrul unui interviu acordat lui Cristian Bădiliță (publicat sub titlul „Baptiștii nu sunt o sectă” în Cristian Bădiliță, Otniel Vereș, Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăți despre marile tradiții creștine) că „baptiștii au apărut ca o mișcare desprinsă în aparență din Reforma radicală.” Faptul că li se spune neoprotestanți este greșit deoarece ei sunt protestanți.

Un punct de vedere diferit se găsește în lucrarea lui Iosif Țon, Credința adevărată, unde autorul consideră ca fiind corectă încadrarea baptiștilor la neoprotestanți deoarece „au dus protestantismul mai departe decât ceilalți protestanți prin introducerea botezului adulților și separarea bisericii de stat.” Un alt element în favoare încadrării baptiștilor la curentul neoprotestant este în opinia autorului citat faptul că avem asemănări doctrinare între baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie și adventiști. Iosif Țon consideră că prin asemănările doctrinare dintre baptiști și celelalte culte evanghelice menționate anterior, a căror doctrină și apariție le datăm din secolul al XIX-lea, îi putem considera și pe baptiști ca fiind neoprotestanți.

O explicare mult mai clară a asocierii dintre baptism și neoprotestantism în România este cea prezentată în cartea lui Petre Hldachi-Brucovineanu, Fațetele reale ale sectelor religioase, apărută la Editura Politică în anul 1983. Conform autorului cărții menționate, deși baptiștii sunt protestanți și au apărut în secolul XVI, ei se încadrează în curentul neoprotestant „datorită perioadei de pătrundere în țara noastră, respectiv pe la mijlocul secolului al XIX-lea”. Opinia autorului este relevantă prin menționarea faptului că încadrarea se datorează nu doctrinei, ci momentului în care baptiștii au intrat în contact cu statul și cu Biserica Ortodoxă în spațiul vechiului Regat, deși protestantismul era prezent în spațiul românesc încă din secolul al XVI-lea.

Prin urmare, baptiștii sunt protestanți din punct de vedere al doctrinei, iar încadrarea lor în curentul neoprotestant s-ar datora faptului că ortodoxismul românesc a intrat în contact cu această confesiune în secolul al XIX -lea. De altfel, în România termenul neoprotestant are alte conotații decât în Occident, iar în documentele și legile din perioada 1919-1944 pe care le-am consultat în diferite arhive nu am regăsit încadrarea baptiștilor în curentul neoprotestant. Acest fapt poate să conducă către ideea că acest termen s-a impus în limbajul românesc începând cu a doua jumătate a secolului XX, la aproape un secol de la recunoașterea de către autorități a primei biserici baptiste din Vechiul Regat în anul 1856.

The New Yorker: How Trump Uses “Religious Liberty” to Attack L.G.B.T. Rights


Un articol interesant, semnalat de către Dionis Bodiu, despre politica administrației Trump față de L.G.B.T și modul în care au fost folosiți copiii în lupta pentru obținerea cât mai multor drepturi de către minoritățile sexuale.

Deși autoare este pro L.G.B.T, pasajul de mai jos arată cum stau lucrurile în realitate prin focalizarea atenției pe aspecte care țineau de drepturile copiilor de a decide în privința aspectelor care țin de sexualitate în paralel cu politica statului referitoare la protecția copiilor. 

„It seems both inevitable and ominous that the re-litigation of L.G.B.T. rights will center on children. Much of the success of the American L.G.B.T. movement in the last couple of decades has turned on avoiding confrontation with the perception of the homosexual threat to children. The strategy has been either to desexualize gays by shifting the conversation to marriage and parenting or—brilliantly—to position transgender children as the ones in need of protection. As a result, advances in L.G.B.T. rights have occurred despite a parallel trend toward ever more policing of sex and an intensifying drive for the protection of children from nearly everything.”
Read full article here 

https://www.newyorker.com/news/news-desk/how-trump-uses-religious-liberty-to-attack-lgbt-rights?mbid=nl_Daily+101117&CNDID=49341245&spMailingID=12118509&spUserID=MTg2MTUwMzg1Nzk4S0&spJobID=1260937311&spReportId=MTI2MDkzNzMxMQS2

Teodor Baconschi : Dintr-o explozie de vitalitate, după doliul Postului mare, am transformat Sfintele Paști nu doar într-o chermeză comercială, ci și într-un festival de iepuroi pe steroizi, instalați în geologia de carton a unor ouă de dinozauri


Bizantinii, strănepoții lui Euripide, au jucat o singură piesă de teatru: ”Christos Paschon” (Christus Patiens), care înfățișa în versuri Patimile Domnului. Noi, mai balcanici, deși trăitori într-un imaginar ”Bizanț după Bizanț”, ne-am pierdut simțul dramei cosmice pe care răstignirea, moartea și Învierea lui Iisus Hristos o desfășoară anual, prin memoria liturgică a Bisericii.Dintr-o explozie de vitalitate, după doliul Postului mare, am transformat Sfintele Paști nu doar într-o chermeză comercială, ci și într-un festival de iepuroi pe steroizi, instalați în geologia de carton a unor ouă de dinozauri. Nu ne întrece nimeni în arta de a copia Apusul consumator mai prost chiar decât copiem Orientul pravoslavnic. – Teodor Baconschi

Stelian Tănase: Mass-media, facebook-ul, Hollywoodul, furnizează realități virtuale, basme, fantezii, etc. La vot este vorba despre viața concretă, cu salarii, locuri de muncă, șomaj, copii, pensii, boli și spitale


Mass-media, facebook-ul, Hollywoodul, furnizează realități virtuale, basme, fantezii, etc. La vot este vorba despre viața concretă, cu salarii, locuri de muncă, șomaj, copii, pensii, boli și spitale. Confruntați cu această realitate, americanii au lăsat Hollywoodul la menirea lui – să-i distreze, să le furnizeze  iluzii, dar de mers, au mers  pe mina lui Trump care le-a vorbit despre ce îi doare. Trump a atins niște răni. S-a referit la frustrări, la îngrijorări și temeri din Amrica profundă.

http://www.stelian-tanase.ro

Gaspar Gyorgy – Frica mea de a vorbi în public. Când mă prezint în fața unui auditoriu ca în fața plutonului de execuție


„O adevărată salvare sunt exercițiile de respirație abdominală și cele de imagerie dirijată. Primele se referă la o respirație conștientă (inspir și expir, de mai multe ori, numărând pe patru timpi) – care îi transmite sistemului meu limbic (și „amigdalei”) că sunt în viață și îi conferă cortexului prefrontal timp să intre în funcțiune (potrivit studiilor de specialitate, procesarea emoțională este în medie cu 400 de milisecunde mai rapidă decât procesarea rațională/cognitivă).”

https://republica.ro/frica-mea-de-a-vorbi-in-public-cand-ma-prezint-in-fata-unui-auditoriu-ca-in-fata-plutonului-de-executie

TheGospelCoalition.org : 9 Things You Should Know About C. S. Lewis


File:CSLewisPlaque.jpg

Wikimedia Commons

Today (22 November) is the fifty-third anniversary of the death of Clive Staples Lewis, one of the most well known, widely read, and frequently quoted Christian authors of modern times. Here are nine things you should know about the author and apologist who has been called “The Apostle to the Skeptics.”

1. Lewis is best known for his seven children’s books, The Chronicles of Narnia. But he wrote more than 60 books in various genres, including poetry, allegorical novel, popular theology, educational philosophy, science-fiction, children’s fairy tale, retold myth, literary criticism, correspondence, and autobiography.

2. Lewis’s close friend Owen Barfield, to whom he dedicated his book The Allegory of Love, was also his lawyer. Lewis asked Barfield to establish a charitable trust (“The Agape Fund”) with his book earnings. It’s estimated that 90 percent of Lewis’s income went to charity.

3. Lewis had a fondness for nicknames. He and his brother, Warnie, called each other “Smallpigiebotham” (SPB) and “Archpigiebotham” (APB), inspired by their childhood nurse’s threat to smack their “piggybottoms.” Even after Lewis’s death, Warnie still referred to him as “my beloved SPB.”

4. In 1917, Lewis left his studies to volunteer for the British Army. During the First World War, he was commissioned into the Third Battalion of the Somerset Light Infantry. Lewis arrived at the front line in the Somme Valley in France on his 19th birthday and experienced trench warfare. On April 15, 1918, he was wounded, and two of his colleagues were killed by a British shell falling short of its target. Lewis suffered from depression and homesickness during his convalescence.

5. Lewis was raised in a church-going family in the Church of Ireland. He became an atheist at 15, though he later described his young self as being paradoxically “very angry with God for not existing.”

6. Lewis’s return to the Christian faith was influenced by the works of George MacDonald, arguments with his Oxford colleague and friend J. R. R. Tolkien, and G. K. Chesterton’s The Everlasting Man.

7. Although Lewis considered himself to an entirely orthodox Anglican, his work has been extremely popular among evangelicals and Catholics. Billy Graham, who Lewis met in 1955, said he “found him to be not only intelligent and witty but also gentle and gracious.” And the late Pope John Paul II said Lewis’s The Four Loves was one of his favorite books.

8. After reading Lewis’s 1940 book, The Problem of Pain, the Rev. James Welch, the BBC Director of Religious Broadcasting, asked Lewis to give talks on the radio. While Lewis was at Oxford during World War II he gave a series of BBC radio talks made between 1942 and 1944. The transcripts of the broadcasts originally appeared in print as three separate pamphlets—The Case for Christianity (1942), Christian Behaviour (1943), and Beyond Personality (1944) — but were later combined into the book Mere Christianity. In 2000, Mere Christianity was voted best book of the 20th century by Christianity Today.

9. On November 22, 1963, exactly one week before his 65th birthday, Lewis collapsed in his bedroom at 5:30 p.m. and died a few minutes later. Media coverage of his death was almost completely overshadowed by news of the assassination of President John F. Kennedy, who was killed less than an hour earlier. In 2003, Lewis was added to the list of saints commemorated on the church calendar of the Episcopal Church.

https://www.thegospelcoalition.org/article/9-things-you-should-know-about-c.s.-lewis?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=tgcblog#When:2016-11-22T06:02:00+00:00

Adevarul.ro: Cea mai grosolană fraudă electorală din istoria României. Cum au câştigat comuniştii în ’46, deşi partidele istorice obţinuseră 80% din voturi


Cea mai grosolană fraudă electorală din istoria României. Cum au câştigat comuniştii în '46, deşi partidele istorice obţinuseră 80% din voturi

http://adevarul.ro/locale/zalau/cea-mai-grosolana-frauda-electorala-istoria-romaniei-castigat-comunistii-46-partidele-istorice-obtinusera-80-voturi-1_583191885ab6550cb8abf0dc/index.html

70 de ani de la alegerile din 19 noiembrie 1946 falsificat de comuniști

Costel Ghioancă – Ce să facem când familia este sub asediu?


familia (crestintotal.ro)

În ultima perioadă de timp am asistat la atacuri tot mai susținute și mai sistematice la adresa familiei creștine. Sigur, ultima dezbatere aprinsă – referendumul pentru modificarea Constituției în privința definirii familiei – nu constituie doar o încolțire a valorilor moral-creștine (cum este cazul în alte situații), ci are în vizor însăși deconstrucția ideii de familie, o lovitură în fibra fundamentală din care este țesută celula societății, o ridiculizare a conceptului de umanitate. Subiectul este, oricum, extrem de sensibil, iar când în joc sunt implicate și instituții, evident că panica unora – în paralel cu extazul altora – atinge cote care ies din matricea unui ”calm social”.

Atacul continuă cu arsenalul ”nevinovatului Halloween”, o sărbătoare fățiș ocultă, menită să domesticească lumea spiritelor rele – de parcă nu s-ar simți și așa destul de mult ”acasă” în lumea noastră – , impusă prin presiune socială chiar și copiilor de grădiniță.
Putem să adăugăm multe alte strategii de destabilizare a familiei: violența și imoralitatea din mass media – chiar și din desenele animate – ”educația sexuală” livrată elevilor în școli, carierismul, materialismul, nerespectarea rolurilor rânduite de Dumnezeu în familie etc.
Ce să facem când familia este sub asediu? Încerc să indic o serie de repere care poate vor fi utile pentru unii dintre noi:

1. Îndepărtarea ”elementului-surpriză” și a așteptărilor nerealiste
Să nu lăsăm ca aceste atacuri să ne ia prin surprindere. Păstrând o viziune biblică asupra lumii, ne amintim că trăim într-o lume căzută, nerăscumpărată încă pe deplin. Statul nu va sluji Biserica, iar când o va face, va emite o factură mult prea scumpă. Istoria încă vorbește.

2. Să nu fim nepăsători
Chiar dacă nu trăim cu iluzia unui ”stat creștin/moral”, nu înseamnă că trebuie să renunțăm să fim „sare și lumină” în societatea în care trăim. Izolaționismul nu este sănătos nici pentru Stat și nici pentru Biserică. Este nevoie să ne pronunțăm asupra direcțiilor în care merge societatea și cred într-o implicare a creștinilor în toate sferele societății, cea politică, culturală, socială, economică etc. Dumnezeu a folosit și poate folosi asemenea slujiri. Cu toate acestea, să nu uităm că luptele spirituale pot fi câștigate doar prin adevărul Evangheliei. De aceea răspunsul nostru trebuie să fie după modelul Domnului Isus: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1 Petru 2:12-15)

3. Paradoxal, adevărata luptă nu e în Societate, ci în Biserică
Noi nu putem câștiga lupta cu Statul (nici măcar nu este lupta noastră). Singurul care îi ridică și coboară pe împărați, Cel de stabilește cursul istoriei este Dumnezeul Suveran. Pentru mulți, iluzia este că dacă vor lupta cu Statul va fi apărată familia. Nu rezonez cu această perspectivă. Cred că trebuie să avem o mărturie pentru Stat, să ne exprimăm public într-un mod christic, însă avem de luptat – în sensul bun al cuvântului – în Biserică. Acolo avem ”societatea lui Dumnezeu”, acolo găsim oameni modelați de Evanghelie și favorabili valorilor creștine. De membrii noștri trebuie să avem grijă: să investim în familii, să predicăm Scriptura – nu povești nemuritoare – să indicăm cu precizie care este modelul biblic al familiei, să ne pronunțăm fără frică asupra rolurilor în familie, să promovăm o cultură a ”altarului familiei”, ca loc de părtășie regulată și închinare înaintea lui Dumnezeu, să promovăm smerenia și decența, nu divertismentul religios, să vorbim despre suferință nu despre Evanghelia prosperității, să prețuim mai mult identitatea creștină decât membralitatea eclezială, să postim împreună cu copiii noștri și câte altele…
Dacă bisericile sunt sănătoase spiritual, nimic nu va putea să distrugă familiile noastre, fiindcă atunci când Statul va veni să ne ceară ceea ce este contrar voii Domnului, vom prefera mai degrabă să murim decât să renunțăm la ce credem. Biserica și-a apărat valorile cu Evanghelia și cu sânge – al ei nu al altora –, nu prin politică! Întrebarea cu adevărat relevantă este: cât de pregătite sunt Bisericile? Aici este lupta! Să nu ne trezim că ducem „războaiele altora”.
4. Să ne încredem în Dumnezeu
Știu că sună a ”clișeu”, dar se întâmplă adeseori să ratăm cel mai evident lucru. Devenim tot mai sofisticați, ne considerăm atât de înțelepți încât „încrederea în Dumnezeu” devine doar o lozincă religios-corectă, iar nu o realitate plină de har și de speranță. Mărturia Bibliei ne arată că Dumnezeu a răsturnat de atât de multe ori planurile celui rău, că a schimbat cursul istoriei, că El este în controlul tuturor lucrurilor. Ce adevăruri minunate în care să ne găsim odihna sufletelor noastre!

Pastor, Costel Ghioancă

Material publicat pe bisericaadonai.ro și preluat cu permisiunea autorului

Christianity Today – Virginia Prodan: I Found the Gospel in Communist Romania


I Found the Gospel in Communist Romania

Like most people, I was born with a hunger for truth and freedom. Unfortunately, I was born in Communist Romania under the brutal totalitarian regime of Nicolae Ceausescu. Ceausescu’s Romania was a land of lies, where simply questioning a government directive could lead to imprisonment, physical torture, and—in some cases—death.

Needless to say, we lived in a constant state of anxiety and mistrust. Anyone could arbitrarily denounce a neighbor, classmate, or family member for making “anti-government” statements. The government even had spies planted in the churches. The best way to avoid trouble was to remain silent, question nothing, and try to blend in.

For years, I watched my parents and relatives play the part of “good citizens” while privately whispering their contempt for the government. I wondered,Why do people always speak in whispers? Why are they so afraid to speak the truth? (…)

After all, the communist government was notoriously anti-church. Under Ceausescu’s rule, Christians were frequently arrested, beaten, and imprisoned. Church buildings were bulldozed, their land confiscated to make room for Ceausescu’s palace. Anyone who questioned his anti-God stance was either thrown in jail or “disappeared.” For all I knew, this could be a trick to test my loyalty. I paused briefly to consider my next move. Then I saw once again that look of peace and contentment. I wanted that—so much so that I decided it was worth the risk.

Read entire article on

http://www.christianitytoday.com/ct/2016/october/i-found-gospel-in-communist-romania.html?start=1

Virginia Prodan is an international human rights attorney, and an Allied Attorney with the Alliance Defending Freedom.

She is the author of Saving My Assassin (Tyndale).

look-inside
Virginia Prodan, Saving my assasin

Note: This article was reported first by https://roevanghelica.wordpress.com

Ziarul Adevărul: Klaus Iohannis, somat „să se exprime pro creştinism“


Klaus Iohannis, somat „să se exprime pro creştinism“: „Dacă nu, ne vom exprima noi pro schimbare, inclusiv a dumneavoastră“

http://adevarul.ro/locale/timisoara/klaus-iohannis-somat-sa-exprime-pro-crestinism-daca-nu-vom-exprima-pro-schimbare-inclusiv-dumneavoastra-1_58067fc05ab6550cb8aecb79/index.html

Președintele României, domnul Klaus Iohannis este chemat de Alianța evanghelică din România prin vocea pastorului Viorel Iuga, președintele în exercițiu al Alianței, să susțină familia tradițională.

Albert Mohler Jr.: From Father to Son – J.R.R. Tolkien on Sex


In this essay, Dr. R. Albert Mohler, Jr. reflects on J.R.R. Tolkien’s letter to his son Michael dealing with matters of marriage and sexuality. Mohler writes:

„Tolkien traced unhappiness in marriage, especially on the part of the husband, to the Church’s failure to teach these truths and to speak of marriage honestly. Those who see marriage as nothing more than the arena of ecstatic and romantic love will be disappointed, Tolkien understood. ‘When the glamour wears off, or merely works a bit thin, they think they have made a mistake, and that the real soul-mate is still to find. The real soul-mate too often proves to be the next sexually attractive person that comes along.'”

Click Here to Read More

Ruben Ologeanu : Risen. Perspective personale


risen

Ruben Ologeanu realizează prin intermediul articolului semnalat de mine aici o cronică a filmului Risen, tradus în limba română sub titlul  Misterul înălțării.

http://blocnotes.ro/risen-perspective/#more-3916

Nicolae Geantă – Lăcașe de cult în România. Evoluția postdecembristă (1)


Statistici 2

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2016/04/lacase-de-cult-in-romania-evolutia_17.html

Herlo Teodor (Petru) – schiță biografică


Acest material prezintă scurte informații biografice despre pastorul baptist Herlo Teodor (Petru) pe baza informațiilor publicate de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria bisericilor baptiste din România și Marius Silveșan în lucrarea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

Oarecum inedit în cazul acestui pastor este faptul că  în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R este condamnat la doi ani (1 an închisoare și 1 an interdicție corecțională), dar face recurs la Deva împotriva sentinței de condamnare, iar tribunalul îl achită.

Fotografiile inserate fac parte din albumul Biserica Baptistă Petroșani de pe contul Facebook al lui Alin Cristea.

*

“Biserica din Petroşani s-a înfiinţat după anul 1944, prin credincioşii baptişti stabiliţi aici în căutare de lucru. În jurul anului 1954 se stabilea aici şi familia Herlo Petru, din Cermei, judeţul Arad, care s-a dovedit foarte activă în organizarea bisericii. După venirea în Petroşani, această familie s-a stabilit pe strada Cărbunelui nr. 5, unde, până în anul 1955, au avut loc şi întrunirile bisericii.

04

Biserica Baptistă Petroșani – sursa Alin Cristea

Pe data de 5 septembrie 1955, biserica s-a constituit statutar, iar pe data de 24 septembrie 1956, a primit autorizaţia de funcţionare. Tot în anul 1956 a fost cumpărat şi imobilul de pe strada Aurel Vlaicu nr. 3, care a fost folosit ca locaş de închinare. Un rol important în realizarea acestui proiect l-a avut Herlo Petru.

În jurul anului 1960, pastor al bisericii devenea Herlo Petru, dar în anul 1959, Departamentul Cultelor a introdus o nouă metodă pentru intimidarea pastorilor şi conducătorilor bisericii prin aplicarea articolului 256, din Codul Penal, care prevedea închisoarea de la 6 luni la 2 ani pentru cei care îndeplineau anumite funcţii fără autorizaţie din partea Statului.

59

Teodor Herlo, Gligor Cristea, Buni Cocar, Teodor Cenușe – sursa Alin Cristea

În anul 1961, în urma arondării bisericilor, numărul pastorilor baptişti a fost redus de la 550 la 180, astfel că pastorul Herlo Petru nu mai figura pe schema Uniunii Baptiste, dar a continuat să predice în biserică şi să organizeze programele acesteia.

Tribunalul din Petroşani i-a intentat un proces şi, în baza articolului 256, l-a condamnat la 2 ani de detenţie; a fost, însă, achitat în recurs de către Tribunalul din Deva, în urma dovezii că, din momentul în care fusese anunţat că nu mai era pastor, nu mai oficiase acte de cult (anume botezul, cina şi cununiile religioase) în biserică.”

Ioan Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Universităţii Emanuel şi Editura Făclia, Oradea, 2006. Transcrierea a fost realizată de Alin Cristea

*

Pastorul Ioan Bunaciu îl menționează cu numele de Herlo Petru, dar documentele de arhivă îl menționează sub numele de Herlo Teodor.

*

Despre cazul pastorului Herlo Teodor de la Petroșani condamnat în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R. am scris și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), p. 340.

Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965 - copertă față

Pastorul Herlo Teodor din Petroșani a fost condamnat în anul 1961 de către Tribunalul Popular al orașului Petroșani în baza noilor prevederi ale Codului Penal al R.P:R. ,,la 1 an închisoare corecțională și 1 an de interdicție corecțională constând în cele prev. – de  art. 58 pct. 2 și 3 cod penal”.
Ca răspuns la condamnarea sa, Herlo Teodor face recurs la Tribunalul regional Deva, ,,care cu decizia penală 2.169/1961 din 13 oct.1961” l-a achitat de orice penalitate și a trecut cheltuielile penale în sarcina statului.” (p. 340)

Pastorul Herlo Teodor a fost acuzat de faptul că a continuat să îndeplinească funcția de pastor după ce i-a fost retrasă recunoașterea de către Departamentul Cultelor.

Pentru a pune situația în context menționez că „în anul 1960 se modifică Codul Penal prin introducerea unei precizări care pedepsea penal persoanele care oficiau acte de cult fără a avea aprobările legale. Ca urmare a modificării Codului Penal erau pedepsiți și cei care oficiau acte de cult fără aprobările legale. (…) Prin Decretul Lege Nr. 212 pentru modificarea Codului Penal, publicat în Buletinul Oficial, Nr. 8 din 17 iunie 1960, la art. 1, pct. 44 s-a adăugat la art. 256 din vechiul Cod Penal, alineatul 3 cu următorul cuprins: «Pedeapsa prevăzută la alineatul 1 se aplică și persoanelor care îndeplinesc funcții clericale sau administrative fără recunoașterea Departamentului Cultelor, precum și cei celor care, nerespectând îndatoririle ce le revin, permit să se îndeplinească astfel de funcții fără această recunoaștere.” (pp. 165-166)

 

Evenimentul Zilei.ro: ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII: 8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială


Povestea Zilei Internaționale a Femeii începe cam așa: în anul 1911, o activistă socialistă din Germania, Clara Zetkin, a organizat pentru prima oară ceea ce urma să se numească Ziua Internațională a Femeii, ca un simbol al luptei pentru drepturile femeilor care munceau. În 1917, Lenin a proclamat oficial ziua de 8 martie ca fiind Ziua Femeii în Uniunea Sovietică, iar de atunci tot mai multe țări au împrumutat această sărbătoare.

http://www.evz.ro/care-este-de-fapt-povestea-zilei-de-8-martie.html

Vezi povestea detaliată a nașterii acestei zile a femeilor în cadrul articolului

ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII: 8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială

http://www.evz.ro/ziua-anti-femeii-gingasul-8-martie-este-manjit-cu-sange

Marius Corduneanu : Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului


the-arsenal

Diego Riviera, The Arsenal (1928)

Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului. Din păcate până și filosofii s-au cam molipsit de boala care ar fi trebuit doar studiată! Nici nu mai înțeleg despre ce revoluție mai poate fi vorba când mai toți îs deja setați de revoluțiile socialiste? Cum ar fi o realitate monistă care-și trădează mereu caracterul dualist? Ce plictiseală ar fi în lumea în care socialismul nu ar avea țapi ispășitori, victime ceremoniale asupra cărora să-și verse toate frustrările funciare! Așadar, dragi camarazi, la arme sau pe arme?

https://alonewithothers.wordpress.com/2016/02/09/viva-la-revolucion-2/

The Gospel Coalition : 3 Ways Our Culture Is Different than Every Other Culture in History


We live in a turbulent cultural moment. The world around us is rapidly changing, and we face many challenges unprecedented in the history of the church. Augustine fought the Pelagians; Aquinas synthesized Aristotle; Luther strove with his conscience; Zwingli wielded an axe; but probably none of them ever dreamed of a world in which people could choose their gender. Secularizing late-modernity is a strange, new animal.

Identifying the historical and global isolation of our culture does not discredit it. “Weird” does not always equal “wrong.” Nonetheless, seeing ourselves in a broader perspective can go a long way toward humbling and opening us up to where Scripture wants to transform our thinking. I say “our” thinking because our first impulse in cultural critique shouldn’t be bashing others, but searching our own hearts. Since culture isn’t what we see but what we see through—the glasses, not the landscape—we’re often more “conformed to this world” (Rom. 12:2) than we realize.

Three Modern Eccentricities 

Here are three ways our culture is eccentric in its basic instincts about God, morality, and life—ways we tend to see things differently not only than Solomon, Jesus, and Paul, but also Aristotle, the Aztecs, and Attila the Hun.

1. God is in the dock.

I’m currently writing my doctoral dissertation on Anselm (1033–1109). I’m always amazed by how exercised he was by the problem of divine mercy. Throughout his writings he labored over the question: how can a just and righteous God pass over sins and spare the undeserving?

Today we have the opposite problem. Divine mercy is assumed, and divine justice must be explained. How could a good and loving God ever judge people? (This is one of the top seven objections to Christianity Tim Keller tackles in The Reason for God.)

What’s so striking to me isn’t that Anselm and American culture have different answers, but that they’re asking different questions. For an 11th-century monk, it simply never occurred to him that God, rather than man, would be the one needing to be justified. C. S. Lewis captured this distinction well: “The ancient man approached God (or even the gods) as the accused person approaches his judge. For the modern man, the roles are quite reversed. He is the judge: God is in the dock.”

Perhaps the greatest example of this role reversal is the rise of atheism, a relatively rare phenomenon before the modern West. There are some scattered examples in pre-modern times of various kinds of materialism or agnosticism, but they’re strikingly sparse. For every one Lucretius or Democritus, you can find entire centuries and nations that know nothing but priests, monks, imams, lamas, shamans, sages, and sorcerers.

2. Morality is about self-expression.

In most cultures throughout history it was assumed that external reality is fixed—and that the basic point of life is to conform ourselves to it in some way. Buddha and Plato agree on this point; they only differ on what the conforming process looks like.

Our culture, by contrast, tends to exalt human desire and aspiration such that the point of life is for external reality to be conformed to it. To paraphrase Lewis: For the wise men of old the cardinal problem had been how to conform the soul to reality; today it’s how to subdue reality to the wishes of men.

In the late-modern West we’ve reduced truth to a personal construct and lost confidence in reason’s ability to access external reality. Thus the only foul in ethics is “harm,” and the only requirement for sexual behavior is “consent.” Basically, for many in our culture, you should be able to do anything you want so long as you don’t inhibit someone else’s self-expression.

Plato could have at least understood Buddha’s four noble truths. Buddha would have comprehended Plato’s advocacy for reason and justice. Both would be only perplexed and exasperated with the modern mantra “be true to yourself.”

3. Life is starved of transcendence.

In most ancient cultures, life and meaning were relatively stable. You didn’t have people like Albert Camus contemplating whether the absurdity of human existence necessitated suicide among the ancient Mongols, Mayans, or Vikings. As Brother Lippo Lippi put it in Robert Browning’s poem, “This world’s no blot for us, nor blank; it means intensely, and means good: to find its meaning is my meat and drink.”

Many today lack this sense of objective meaning; we are starved of transcendence, community, stability; we’re aching to find something big to live for; we feel listless, adrift, barren. Think of Nietzsche’s anguish in proclaiming the death of God in the late 19th century—in a milder, semiconscious way, this is how many feel today.

Our standard of living has risen, but so have our suicide rates; we are smarter, but more uncertain; surrounded with pleasure, but less fulfilled; able to do almost anything but uncertain whether to do anything.

I believe much of the sexual confusion and brokenness in our culture is the result of this deeper, existential void. We use things like sex and money to address basic questions of identity and fulfillment. As Kellerrecently observed, “In ancient cultures people had sex and made money to build a community; today, they do so to build an identity.” Or as Trevin Wax puts it, “One reason our culture is so sex-saturated is that we are so transcendence-starved.”

How Should We Respond?

Gospel faithfulness demands we engage our culture with both truth and love, yielding neither to compromise on the one side nor escapism on the other. This means we cannot simply bemoan the encroaching cultural darkness, swatting at the errors around us with our theological club. As TGC’sTheological Vision for Ministry puts it, “It is not enough that the church should counter the values of the dominant culture. We must be a counterculture for the common good.”

In responding to these metaphysical, ethical, and existential Copernican revolutions in our culture, I believe we must work hard to establish the corresponding subversive biblical doctrine in each of three areas: (1) a high view of God, (2) a thoroughgoing notion of repentance, and (3) a transcendent vision of worship.

1. God is transcendent.

2. Life comes through death.

3. Beholding God is our goal

http://www.thegospelcoalition.org

 

Ruben Ologeanu :Doamna Alina Mungiu Pippidi și banii norvegienilor


Săptămâna trecută doamna Alina Mungiu Pippidi a scris un articol în care realiza o legătură între protestele pentru familia Bodnariu și manipularea Rusiei. Scopul era, în opinia doamnei Pippidi, acțiuni împotriva Occidentului. Printre răspunsurile pe care persoane din mediul evanghelic sau din afara acestuia l-au dat articolului menționat voi publica acum articolul lui Ruben Ologeanu.

Răspunsuri au mai oferit Emanuel Conțac și Ioan Brie, Viorel Iuga, dar și Dorin Dobrincu. Acesta din urmă într-un comentariu scurt și concis pe Facebook. Cu siguranță au mai fost și alte răspunsuri, dar pe cele menționate le-am citit integral și mi-au rămas în minte.

Un articol interesant despre acest subiect a scris și Teofil Stanciu din Oradea.

Articolul lui Ruben Ologeanu încearcă să atragă atenția asupra unor derapaje. În ceea ce privește derapajele din media românească am citit un articol interesant pe portalul celor de la Deutsche Welle în care Horațiu Pepine, autorul articolului, menționa că atunci când sunt probleme sau se dorește discreditarea unor acțiuni se face trimitere la Rusia. Se asociază acțiunea respectivă cu interesele Moscovei cu consecințe grave uneori la nivelul mentalului colectiv.

În dezbaterea publică românească, Rusia ocupă o poziție privilegiată. Lăsând la o parte analizele politice și strategice profesioniste (infime ca număr), presa e invadată de numeroase demascări ale propagandei rusești, care ar fi reușit să se infiltreze în cele mai ascunse cotloane ale vieții publice din România și Europa occidentală.

În ceea ce privește cazul Bodnariu trebuie precizat foarte clar că poziția exprimată de doamna Alina Mungiu Pippidi nu este conformă cu realitatea, evanghelicii din România sau diaspora sunt pro occidentali și nu pro ruși.

Iată mai jos articolul integral al lui Ruben Ologeanu publicat pe blocnotes.ro și preluat cu permisiunea autorului

Screenshot (4)Nu am pus la îndoială raționamentul și buna credință a doamnei Alina Mungiu Pippidi nici când a pus pe hârtie piesa Evangheliștii, nici săptămâna trecută când a înfierat cu dușmănie campaniile împotriva deciziei Barnevernet de a lua în mod abuziv copiii familiei Bodnariu și ai altor familii. Dar de data aceasta aserțiunile doamnei Alina Mungiu Pippidi au stârnit o stare de uluire rar întâlnită.

Doamna anterior menționată susține cu subiect și predicat că toate mitingurile acestea sunt organizate de Putin și au drept scop destabilizarea Occidentului. Cu alte cuvinte, miile de oameni din diferite părți ale țării și ale lumii sunt adunați sub comanda lui Putin pentru a deturna democrația Occidentală spre o societate totalitară. Argumentul suprem al doamnei Alina Mungiu Pippidi este faptul că lozincile „sunt printate color și într-o engleză impecabilă.” Ori, se știe, singurii vorbitori de engleză impecabilă și singurii deținători de imprimante color sunt, evident, rușii.

Este dreptul autoarei să lanseze ipoteze în stânga și în dreapta, dar când face acest lucru pe o platformă finanțată de organizația Vellenes Fellesorganisasjon din Norvegia, parcă ipotezele domniei sale nu mai sunt atât de credibile și nici de bună credință. Și nici ale lui Moise Guran când vine vorba despre cazul Bodnariu aflat în aceeași postură. Dar cel puțin cel din urmă nu este atât de vocal pe tema enunțată.

Ar mai fi și alte lucruri de zis, dar mă sună Putin.

Cristian Câmpeanu – Presa este liberă atunci când se confruntă cu abuzurile statului


Presa este liberă atunci când se confruntă cu abuzurile statului, nu când este în cârdășie cu statul social-democrat pentru a ascunde realitățile incomode.
Cristian Câmpeanu

http://inliniedreapta.net/jurnal/progresism-si-democratie-norvegiana/

Un punct de vedere privind dezbaterea „Cazul Bodnariu – de la ei la noi”


Afis-BODNARIU-1

Duminică, 31 ianuarie 2016, Biserica Baptistă Adonai din București a organizat o dezbatere privind educația și drepturile copilului în România contemporană.
Au participat la această dezbatere: Dr. Octavian Baban – teolog, Denis – Roxana Gavrilă – jurist, Dr. Alexandru Vlașin – specialist în asistență socială, Dr. Marius Silveșan – istoric. Moderator a fost Dr. Costel Ghioancă – pastorul Bisericii Adonai. În sală au fost în jur de 60-70 de persoane interesate de acest subiect printre aceștia și jurnalistul evanghelic Alin Cristea din Oradea.
Dezbaterea a fost una multifațetată și interesantă prin opiniile exprimate de specialiști în teologie, drept, asistență socială și istorie. Referirile la cazul Bodnariu au fost doar tangențiale.
Octavian Baban, pastor și profesor universitar, a prezentat punctul de vedere al unui teolog. A prezentat punctul de vedere al Bibliei privind educația copiilor. Au fost exprimate cu această ocazie gânduri frumoase și profunde. Concluzia a fost aceea că este nevoie o disciplinare a copiilor (a nu se confunda cu bătaie) realizată cu dragoste și înțelepciune.
În calitate de jurist, Roxana Gavrilă a avut intervenții documentate prin prezentarea legislației românești privitoare la drepturile copiilor, la drepturile și obligațiile părinților. Au fost  avute în vedere și sancțiunile pe care le prevede legea în cazul protecției copiilor. Participanții, dar și cei care au urmărit transmisia live realizată de Prodocens Media au putut observa faptul că există similitudini între legislația românească și cea norvegiană privitoare la drepturile copiilor. Evident că există și diferențe, dar dezbaterea nu s-a concentrat pe aceste aspecte. Cert este că și legislația românească are prevederi referitoare la drepturile copiilor, dar nu avem încă pârghiile, instrumentele de aplicare a acestora. Abuzuri au loc și în România fiind nevoie de o mărire a capacității instituționale pentru un răspuns promt și adecvat la astfel de probleme. Legislația există aceasta trebuind respectată și aplicată. Roxana Gavrilă în calitate de jurist a evidențiat faptul că și legislația românească prevede interzicerea pedepsirii copiilor.
Dovezile au venit din diferitele legi, din Constituție sau Codul Penal.

De la cadrul juridic trecem la cel al asistenței sociale, a modului în care efectiv instituțiile cu atribuții în domeniu  intervin în cazurile sociale. Dr. Alexandru Vlașin, profesor universitar și specialist în asistență socială, a evidențiat cazuri în care instituțiile abilitate intervin. Acesta a făcut referire și la cazurile în care a lucrat cu copiii străzii, iar unii dintre aceștia i-au spus că nu le arată dragoste. Contrariat a aflat că pentru acei copii proveniți de la case de copii dragostea era percepută prin aplicarea bătăii. Nu ne iubiți pentru că nu ne bateți a fost reproșul pe care aceștia l-au adus. A fost nevoie să le explice că dragostea nu înseamnă bătaie. Un asistent social, cu atât mai mult cu cât are o  reală cu Dumnezeu se va dedica muncii sale și va transmite dragostea primită de la Creator și către copii.
Cea de-a patra poziție a fost exprimată de mine în calitate de istoric. Am adus în discuție aspecte legate de educația religioasă în perioada comunistă și modul în care aceasta a fost reglementată de către stat. Am făcut trimitere și la cartea lui Eric Vogelin, Religiile politice pentru că sistemul comunist are caracteristicile unei religii politice. Prin urmare, bătălia nu se mai să doar sub aspect legislativ, sub aspect formal, ci la nivel de mental. O bătălie pentru controlarea minții oamenilor. Am vorbit de un control al educației religioase nu numai la nivelul general al societății, ci și în mod particular în biserici (referire în special la cele evanghelice). Printre întrebările care mi-au fost puse au fost și două care au suscitat un interes mai mare. Prima dintre ele s-a referit la democratie, concret dacă ne putem referi la acest sistem politic în termeni de religie politică. Am răspuns că nu m-am gândit la această asociere, dar într-o anumită măsură putem vorbi, chiar dacă caracteristicile față de comunism sunt diferite.
Cea de-a doua întrebare s-a referit la ciclicitatea istoriei. Ne mai putem confrunta în România cu aspecte din perioada comunistă ? Este posibil, dar acum avem exercițiul democratic, putem protesta, veghea ca astfel de lucruri să nu se mai repete.
Ca un gând final pot spune că dezbaterea a fost interesantă, dar și utilă. Fiecare dintre participanți a căutat să argumenteze cu puncte de vedere din domeniul de autoritate fără a se lansa în acuzații la adresa vreunei persoane sau instituții.

Marius Silveșan

Nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice ~ Beniamin Faragau


agnus dei - english + romanian blog

Beniamin Faragau

Romani 14:1

Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.  

Poate va intrebati, ce fel de indemn este asta de anul nou? Dragii mei, care dintre voi stie ce se va intampla in urmatoarele cinci luni cu vietile noastre? Nimeni, absolut nimeni. Dumnezeu a pus o cortina intre ziua de azi si ziua de maine si nu trebuie sa mergem nici la ghicitori, nici la vrajitori. Toate lucrurile astea sunt interzise in Biblie. Ci, trebuie sa ne atarnam de Dumnezeu, sa umblam cu El prin credinta. Dar, cu siguranta ca si in anul acesta vor fi batalii de dat, lucruri de realizat. Dragii mei, si in anul acesta va fi nevoie de fiecare strop de energie pe care o avem, sa o punem laolalta , sa conjugam puterile noastre pentru a da bataliile care vor sta inaintea noastra.

Sunt foarte multe…

Vezi articolul original 169 de cuvinte mai mult

Marius Silveșan, „Identitatea baptistă și comunismul în România” în volumul Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism, Polirom, Iași, 2015


La Editura Polirom din Iași a apărut de curând volumul Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism avându-i ca și coordonatori pe Cosmin Budeancă și Florentin Olteanu. Îmi exprim și pe această cale gratitudinea pentru munca depusă și interesul arătat în direcția pregătirii simpozionului și a editării acestui volum către toți cei implicați.

Volumul „Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism, care reunește lucrările prezentate la ediția a IX-a a simpozionului internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus, derulat între 9-12 iulie 2014 a apărut la Editura Polirom sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și a Memorialului Rezistentei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”.
În cadrul acestui volum, al cărui cuprins poate fi consultat integral AICI, se găsește și un studiu realizat de subsemnatul, studiu ce poartă titlul
„Identitatea baptistă și comunismul în România” (pp. 386-402)

Prin intermediul acestui studiu ne propunem să abordăm interacțiunea dintre baptiști și comunismul din România. Avem în vedere modul în care baptiști își definesc identitatea, dar și modul în care aceasta a fost percepută de către comunism ca sistem ideologic, dar și de către reprezentanții comunismului românesc.
Pentru abordarea acestor subiecte prezentăm în partea de început informații despre originea baptiștilor având în vedere rădăcinile și crezurile acestora. Pornind de aici avem în vedere aspecte care privesc modul în care baptiștii își definesc identitatea precum și de valorile pe care le promovează. Interacțiunea baptiștilor cu comunismul în România este tratată prin prisma valorilor baptiste și valorilor comuniste, evidențiind faptul că aveau valori divergente, dar și valori comune cu un mod diferit de transpunere a acestora în viața comunității. Am considerăm, de asemenea, relevant să prezentăm modul în care erau percepuți baptiștii de către comunism din punct de vedere ideologic, cât și practic, referindu-ne în acest ultim caz la modul în care era înțeles baptismul ca doctrină religioasă, precum și credincioșii baptiști de către cei care transpuneau în practică ideologia comunistă.

Identități sociale, politice și religioase în comunism (coperta 1)

Dr. Daniela Mariș – BARNEVERNET sau MIC GHID DE PSIHIATRIE CU SUSU’N JOS


Știam de ceva timp de documentarea unui astfel de material și iată că acesta a fost finalizat și a apărut public prin publicarea pe pagina de Facebook a doamnei dr. Daniela MARIȘ. Articolul dovedește documentare și competență, fiind primul articol de acest gen scris de la declanșarea cazului Bodnariu. Daniela MARIȘ este absolventă a Universitatății de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, iar în prezent este medic cu specialitatea Medicina de Familie și Ecografie și consilier nutriție la CMI Dr. Daniela Mariş – metabolic balance. Este căsătorită cu Dr.  Daniel Mariș, pastorul coordonator al Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București, Conferențiar universitar și rectorul Institutului Teologic Baptist din București. Am făcut această introducere pentru acei dintre cititori care doreau să știe ce competențe are și cine este Dr. Daniela Mariș.

Daniela Mariș - facebook.com/metanoiaarad

Daniela Mariș – facebook.com/metanoiaarad

Am urmarit cu multa atentie desfasurarea dramei familiei Bodnariu, inca de la primele informatii aparute pe social media. Asemenea multora dintre noi, am trecut si eu prin cateva stadii de procesare a realitatii, primul fiind cel de negare. In mintea mea, imaginea aceea idilica a tarilor nordice, superdezvoltate si supercivilizate, a Norvegiei in speta, cumva nu se potrivea cu incredibilul act al confiscarii a cinci copii, cel mai mic dintre ei fiind inca alaptat la san.

Am trecut la stadiul urmator, cel de informare legata de practicile faimoasei structuri de protectie a copilului numita Barnevernet. In saptamanile ce au urmat au iesit la iveala niste aspecte desprinse parca din Kafka. Tot mai multe situatii documentate, surprinzator de asemanatoare cu a familiei Bodnariu, au aparut pe scena publica. In urma publicarii cercetarilor Mariannei Haslev Skanlånd, in legatura cu cele 69 de motive ale preluarii de catre Barnevernet a copiilor, au inceput sa se lanseze intrebari de genul: “Ce are de-a face omleta si grosimea feliilor de paine cu confiscarea copiilor?”; “De ce nu are voie copilul sa le zambeasca strainilor de pe strada?”; “De ce trebuie pedepsit parintele pentru ca bebelusul intoarce fata in partea opusa cand e spalat pe fata?”, etc.

Pentru ca in spatele oricarui experiment, fie el medical, social sau de orice alta natura, sta o teorie anume, indiferent cat de geniala sau stupida ar fi ea, am incercat sa o descopar pe cea care guverneaza activitatea Barnevernet. (Recunosc ca am fost orientata in directia corecta atat de interesul meu pentru psihiatrie ce dateaza inca din facultate, cat si de munca de documentare a mai multor persoane, printre care d-na dr. Mariana Goron si d-l Steven Bennett). In acest fel am ajuns, pe de o parte, la teoria atasamentului, iar pe de alta parte, la legislatia statului norvegian privitoare la protectia copilului.

Le luam pe rand. Teoria atasamentului este o teorie lansata de psihiatrul britanic John Bowlby si completata de psihologul canadian Mary Ainsworth, care, pe scurt, sustine (pe model evolutionist), ca la baza comportamentului relational al oricarui individ sta relatia de atasare fundamentala, genetic determinata, formata inca de la nastere, de o anumita persoana. Initial aceasta persoana a fost considerata mama, ulterior insa a fost denumita generic “persoana de referinta”. Aceasta relatie de atasare este atat de importanta pentru copil, incat acesta isi va organiza comportamentul si gandirea in asa fel incat aceasta relatie sa aiba continuitate, aceasta continuitate fiind esentiala pentru insasi supravietuirea individului respectiv. Copilul va “plati” chiar cu deranjamente functionale pastrarea atasamentului fata de persoana de referinta. Relatia de atasament copil-persoana de referinta este atat de puternica, incat afectarea ei, ruperea ei, disparitia ei, duce la tulburari emotionale si cognitive mai mult sau mai putin grave atat in copilarie, cat si in viata de adult, tulburari care se traduc prin: pasivitate, apatie, retardul dezvoltarii, agitatie, hiperactivitate, lipsa de atentie, incapacitatea de a stabili relatii semnificative si de lunga durata, instabilitate emotionala, depresie, etc. Este important de precizat aici ca exista cateva tipuri de atasament considerate NORMALE, chiar daca nu toate sunt optime: atasamentul autonom (optim), relational-evitant, nesigur-preocupat, neprelucrat si neclasificat. De asemenea, exista tipuri de tulburari de atasament PATOLOGICE, care se diagnosticheaza de catre psiholog sau psihiatru, in urma unor evaluari minutioase, prin teste standardizate si prin verificarea criteriilor de incadrare intr-o anume categorie de patologie psihiatrica (pe baza DSM – Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale), si se trateaza numai la indicatiile psihiatrului. Cauzele cele mai grave care duc la tulburari de atasament patologice sunt: neglijarea, abuzul sau violenta persoanei de referinta asupra copilului.

Toate (aproape) bune si frumoase, insa problemele incep la modul in care agentii Barnevernet aplica aceasta teorie. Ca peste tot in lume, “practica ne omoara”. (Si daca nu ne omoara, atunci spune multe despre noi). Am identificat cateva probleme majore, care devin cauzele dramelor prin care trec, fara exceptie, familiile despre ale caror situatii am citit:

1. De departe, aspectul cel mai condamnabil este ca se porneste de la prezumtia de VINOVATIE a parintilor. Se pleaca din start in sens invers fata de normal, si anume de la convingerea de nestramutat ca acei copii (care in final vor fi luati din familie) sufera, de fapt, de tulburare PATOLOGICA de atasament. Asta ar insemna automat ca au fost fie abuzati, fie neglijati, fie loviti in vreun fel, astfel incat trebuie neaparat inlaturati din mediul agresiv. Urmarea fireasca a acestei prezumtii este sa se caute (sau sa se fabrice ad-hoc) dovezi in acest sens.

2. Aceasta prezumtie de vinovatie pleaca de la niste “ingrijorari”, “presupuneri”, exprimate de persoane care nu au calitatea de a evalua situatia dpdv psihiatric, dar li se ofera recomandarea si puterea de a o face, deschizand calea larga spre abuzuri ale sistemului. Vezi situatia fetelor Bodnariu, care au fost luate pe un denunt in care directoarea isi exprima “ingrijorarea” ca “s-ar putea” ca fetele sa fie disciplinate acasa.

3. O alta mare problema este ca diagnosticul de tulburare patologica de atasament (care, in marea majoritate a cazurilor, este FALS) il pun niste persoane care NU SUNT PSIHIATRI. Daca, in cel mai bun caz, sunt psihologi, din toate relatarile de pana acum reiese ca acestia nu aplica nici teste standardizate, nici evaluare repetata, cu stabilirea diagnosticului in functie de toate criteriile din DSM. Nici nu ar avea cum, caci totul se face pe fuga, se declara scurt ca asa ar sta lucrurile, fara dovezi, si se iau copiii in regim de urgenta. Psihologii care au incercat sa semnaleze discordanta intre situatia familiilor si severitatea masurilor luate au devenit indezirabili pentru sistem, din declaratiile activistului norvegian pentru drepturile omului Marius Raikerås. Conferentiara Gunn Astrid Baugerud, de la Colegiul Universitar de Stiinte Aplicate din Oslo, a sesizat, intr-un studiu de psihologie criminalistica, aceasta discrepanta intre problemele familiilor si masurile extreme de preluare de urgenta a copiilor intr-un numar nejustificat de cazuri

4. Felul in care se fabrica dovezile este o batjocura la adresa psihologiei si a medicinei civilizate, in mod special a psihiatriei. Cateva exemple: copilul intoarce fata cand este spalat pe fata de tata – asta inseamna ca se teme de tata sa nu fie lovit, nu o reactie normala a copilului atunci cand i se pune mana uda pe fata, cum este de fapt; copilul priveste cu interes alti oameni de pe strada – aceasta inseamna pentru Barnevernet criteriul A2 din DSM-IV-TR la tulburari reactive de atasament, si anume sociabilitate indiscriminativa a copilului (si nu interesul normal pentru alte fiinte, care denota dezvoltarea neuro-psihica normala a copilului, cum este de fapt); mama plange cand i se smulge copilul din brate de catre Barnevernet – deci este depresiva – fara evaluare, fara criterii de diagnostic, fara diagnostic diferential; mama sufera de o profunda ambivalenta in ce priveste angajarea in relatii interpersonale (ambivalenta pe care tatal copilului o neaga) – acest lucru sugereaza, pentru Barnevernet, ca mama are o tulburare patologica de atasament, care se va reflecta in atasamentul copilului fata de mama, aspect sustinut tot de teoria atasamentului, dar neconfirmat in cazul in speta; copilul mananca prea repede – cu siguranta a fost victima unui incest; copilul mananca prea incet – cu siguranta a fost victima unui incest; copilului nu-i plac icrele – cu siguranta a fost victima unui incest (in ultimele trei cazuri nu am gasit nici un corespondent in psihiatria actuala); copilul este dus in mod obsesiv la medicul de familie sau la urgente, pentru motive fictive, doar pentru a demonstra incapacitatea mamei de a-l ingriji, etc.

5. Felul in care sunt tratati ulterior copiii luati dovedeste tot o abordare intoarsa pe dos a teoriei atasamentului. Intentiei evidente de a rupe atasamentele stabile formate in familiile biologice si de reatasare de alte familii, ca si cum dezlipim un sticker dintr-un loc si il lipim intr-altul, i se spune la Barnevernet “interesul superior al copilului”. Sa luam exemplul copiilor Bodnariu. De ce au fost separati cei cinci frati? Pentru ca se pot “popula” trei noi familii cu ei: cinci timbre pe trei plicuri, nu? De ce au fost grupati copiii mai mari doi cate doi, de varste apropiate, si de ce li s-a dat program diferit de vizitare de catre parinti? Pentru ca atasamentul fata de familia lor biologica este in stadii diferite de formare, in functie de varsta: Eliana si Naomi au deja un atasament stabil (format deja de la 5-6 ani in sus), deci ele au trebuit separate complet de parinti, fara vizitare, fara conversatii telefonice, fara cadouri. Ca urmare, telefoanele de cate 10 minute permise parintilor au fost o mare concesie, facuta doar de dragul autoritatilor romane. Acest lucru nu ar fi trebuit niciodata sa se intample, dar s-a intamplat, gratie implicarii tuturor celor care au iesit in strada, astfel ca s-a aflat ca a existat o scrisoare a fetelor, care a fost impiedicata sa ajunga la parinti, iar una dintre fetite a declarat: “Am crezut ca urmeaza sa muriti”. Ele nu ar fi trebuit niciodata sa afle ca parintii nu sunt morti deloc, ar fi trebuit sa inceapa deja sa isi puna in miscare mecanismele de reatasare la noua familie, conform Barnevernet. Cu cei doi baieti, de 2 si 5 ani, Matei si Ioan, situatia este si mai inumana: la aceasta varsta, teoria atasamentului sustine ca despartirile repetate au efect de “consolidare a doliului”. Ca urmare, mama a fost lasata sa ii vada periodic, ca ei sa dezvolte agresivitate fata de ea, si apoi sa nu mai doreasca sa o vada, pentru ca asa spune teoria ca trebuie sa se intample. Acesta este motivul pentru care unul dintre copii a intrebat: “Chiar a spus tati ca ii este dor de mine?”. Cu cel mic, nu si-au batut prea tare capul, i-au permis cu “generozitate” mamei sa il viziteze de doua ori pe saptamana, fiindca el nici nu va sti ca a avut-o de mama pe Ruth, daca va ramane la Barnevernet. Nu a contat ca au riscat retard in dezvoltare rupandu-l de la sanul mamei, nu a contat nici ca l-au iradiat degeaba cu o tomografie computerizata a intregului organism, desi puteau sa-i faca ecografii neiradiante in diferite zone ale corpului, pentru a vedea daca a fost sau nu agresat.

6. Merg mai departe cu rationamentul: daca aceasta dezlipire de familia biologica – lipire de o familie surogat, urmata de multe ori de transfer la o alta familie, si apoi la o alta familie, ar fi atat de benefica pentru copil, de ce statisticile recente arata ca se raporteaza un numar de 8-9 decese pe luna ale copiilor aflati in plasament, rata mult mai mare decat a copiilor din populatia generala? De asemenea, de ce rata adoptiilor copiilor norvegieni aflati in custodia Barnevernet este mult mai mica decat rata plasamentului temporar in familii surogat, care merge in majoritatea cazurilor pana la atingerea varstei de 18 ani, dupa cum a aflat delegatia parlamentara romana in urma vizitei din Norvegia? Nici macar nu intru in rationamente legate de aspectele financiare ale sustinerii si promovarii Barnevernet, au facut-o altii inaintea mea, mult mai bine.

Intorcandu-ne la al doilea punct principal al argumentatiei mele, care priveste legislatia norvegiana de protectie a copilului, trebuie mentionate cateva aspecte. Motivele esentiale ale preluarii copilului din familia biologica si plasarea lui intr-o familie surogat sunt exact cele descrise de teoria atasamentului: neglijenta, abuzul sau violenta asupra copilului. Aceasta nu ar fi o problema in sine, insa statisticile publicate de Biroul national de statistica norvegian arata ca, din totalul de motive, doar 20% se refera la neglijenta, violenta, abuz de orice natura si consum de droguri. Restul de 80% au motive nejustificate (“alte motive”). Pe de alta parte, articolele din lege care guverneaza activitatea Barnevernet si care sunt cele mai contestate, sunt cele cuprinse sub numarul 4.12, sectiunile A-D. De exemplu, sectiunea A permite statului sa preia un copil daca conditiile fizice si psihologice din mediul de viata al copilului nu se ridica la standardul prevazut de Barnevernet. De aceea, daca agentului nu ii place cum face mama omleta, sau daca acesta considera ca feliile de paine sunt prea groase, copilul este luat. Daca parintele are o problema temporara la picior si nu se poate urca pe scara sa spele geamul, copilul este luat. Daca hainele nu sunt impachetate in sifonier asa cum doreste agentul, copilul este luat, etc. Logic, nu? De asemenea, sectiunea D a aceleiasi legi recomanda statului sa preia copilul daca se SUSPECTEAZA ca acesta va suferi neglijenta sau abuz candva in VIITOR. Ca urmare, parintele care provine el insusi din custodia Barnevernet, este insemnat cu fierul rosu si este considerat la risc, asa ca nu va avea parte de copiii proprii. Parintele care a apelat vreodata la Barnevernet, este automat trecut pe lista neagra si urmarit pana in… panzele albe (la propriu). Parintilor carora li s-au luat deja unul sau mai multi copii, trebuie sa le fie clar ca toti copiii pe care ii vor mai avea vreodata in Norvegia vor fi confiscati in acelasi chip. Fara asistenta, fara ajutor, fara consiliere, fara un diagnostic corect, fara un tratament corespunzator. O activitate neprofesionista, prestata de niste agenti fara pregatire corespunzatoare, deghizata ca “interes superior al copilului” si glazurata cu o urma de psihiatrie intoarsa pe dos – aceasta este protectia copilului din Norvegia.

Nu pot incheia fara sa spun ca exista si o altfel de asistenta psihiatrica in Norvegia, asa cum a inteles sa o practice asistenta medicala cu specializare in psihiatrie infantila, Ruth Johanne Bodnariu: prin consilierea telefonica a adolescentilor pentru evitarea actelor de auto-agresiune, prin intermediul liniei de urgenta Kirken SOS. Pentru aceasta, precum si pentru activitatea ei cu copiii strazii din Romania, ea a fost citata in 2012 in cel mai prestigios jurnal psihiatric din tarile scandinave, Jurnalul de Sanatate Mintala (http://napha.no/…/13…/Mener-kjarlighet-reduserer-selvskading). Pe un astfel de OM, Barnevernet o „rasplateste” luandu-i copiii. Daca este implicata aici si razbunarea personala a unui agent Barnevernet, cu atat mai rau. Rezultatul este umilitor pentru toata tagma medicala.

Sunt acum la etapa in care mi-am definitivat diagnosticul asupra Barnevernet. Nu m-am grabit sa il declar, fiindca am avut nevoie de timp pentru documentare, caci situatiile acestea de viata si de moarte nu se pot evalua intr-o zi-doua. Insa, pana cand statul norvegian continua sa sustina, cu o candoare demna de o cauza mai buna, incalcarile flagrante ale drepturilor omului si ale tuturor principiilor de buna practica medicala, produse de Barnevernet, m-am hotarat: nu mai vreau sa vad fiordurile in urmatorii 50 de ani.

Dr. Daniela Mariș

Ruben Ologeanu – Dumnezeu are simțul umorului: Azi Richard Dawkins


Un articol interesant care îl readuce în atenția opiniei publice pe Richard Dawkins, de data aceasta cu o comparație interesantă între creștinism și islamul radical.

dawkinsDupă ce a sărit în apărarea clipului care promova rugăciunea Tatăl nostru, clip ce a fost oprit recent de la difuzare în cinematografele din Marea Britanie, Richard Dawkins, celebrul critic al creștinismului, revine în atenția publică cu încă o afirmație surprinzătoare: „Creștinismul este cea mai bună apărare împotriva Islamului radical„.

Citește mai mult din acest articol

%d blogeri au apreciat asta: