Arhive categorie: Puncte de vedere

Andrei Pleșu: Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală


Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală, eficientă, riscantă (cu excepțiile de rigoare: Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu, Vasile Paraschiv, Dan Petrescu și alții, nu mulți). Am recuperat „onoarea nereperată“ fie prin amplă gesticulație antiguvernamentală după 1989, fie prin forjarea unui concept discutabil: „rezistența prin cultură“. În alte foste țări comuniste, lucrurile au arătat (și arată) altfel.

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/binele-raului-totalitar

Acomodarea a fost unul dintre cele trei paliere alâturi de rezistență și colaborare care au caracterizat și spațiul evanghelic în comunism, inclusiv cel baptist. A se vedea în acest sens studiile și lucrările de specialitate printre care si Marius Silvesan, Bisericile Creștine Baptiste din România (1948-1965) între acomodare, persecuție și rezistență.

Reclame

România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu


România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).

Iată un fragment din articolul cu pricina:

A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, ad­ventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.

Continuarea în România literară nr. 36-37/2019

News.ro: Un şofer din Norwich a fost suspendat de la locul de muncă pentru că a refuzat să conducă un autobuz cu număr în culorile curcubeului, simbolul comunităţii gay


Conform unei informații preluate de la The Guardian, un şofer din Norwich care nu a vrut să conducă un autobuz cu numărul decorat în culorile curcubeului, simbolul minorităţii gay, a fost suspendat de la locul de muncă.

Motivul a fost acela că în localitatea respectivă a avut loc săptămâna Pride. La această acțiune s-a alăturat și compania de transport, iar autobuzele Konectbus au afișat numerele în culorile curcubeului. Acesta este contextul în care șoferul a spus călătorilor că că „acest autobuz promovează homosexualitatea şi a refuzat să-l conducă”.

Relevant pentru înțelegerea atitudinii companiei este și comunicatul acesteia:

„Compania noastră nu permite niciun fel de comportament din partea şoferilor care nu susţin un astfel de punct de vedere. Şoferul implicat în incident a fost suspendat şi o anchetă este în derulare”. 

Sursa: https://www.news.ro/entertainment/un-sofer-din-norwich-a-fost-suspendat-de-la-locul-de-munca-pentru-ca-a-refuzat-sa-conduca-un-autobuz-cu-numar-in-culorile-curcubeului-simbolul-comunitatii-gay-1922405815002019081119088382

Napoleon I își exprimă asentimentul anexării de către Rusia a Moldovei și Țării Românești


Napoleon I (sursa Wikipedia)

În contextul războiului ruso-turc din 1806-1812, la finalul căruia prin Pacea de la București (1812) Rusia a anexat Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru), teritoriul Țărilor Române a fost obiectul unor negocieri între țarul Rusiei Alexandru I și împăratul Franței Napoleon I (Napoleon Bonaparte). Dorința Rusiei era aceea de a anexa în întregime Țara Românească și Moldova și stabilirea graniței cu Imperiul Otoman pe Dunăre. Transilvania nu era luată în discuție deoarece aceasta se afla de la sfârșitul secolului XVII sub controlul austriecilor. În contrapartidă față de acordul Franței, Alexandru I „promitea ca trupele ruse să țină în șah Austria, spre a o împiedica să atace Franța sau să se alieze cu Anglia”. Observăm aici o politică europeană care nu ținea cont de principiul naționalităților și nici de originea noastră latină, ca și a Franței de-altfel, ci de una proprie intereselor Marilor Puteri.

Mai mult decât atât „la deschiderea lucrărilor Corpului Electiv din 3 dec 1809, Napoleon își exprima asentimentul anexării de către Rusia a Finlandei, Moldovei, Țării Românești si a unei părți din Galitia”.

Visul Rusiei de a ocupa în întregime și chiar a anexa teritoriul Țării Românești și Moldovei nu s-a putut concretiza datorită campaniei lui Napoleon din Rusia (1812). Astfel, așa cum am menționat mai sus, aceasta s-a mulțumit cu anexarea Basarabiei, care nu era puțin lucru fiindcă îi asigura acesteia accesul la Dunăre și îi lărgea accesul pe care îl avea deja la Marea Neagră.

Această alianță temporară dintre Rusia și Franța mă duce cu gândul la o altă alianță temporară, cea dintre Rusia comunistă din timpul lui Stalin și Germania nazistă din timpul lui Hitler. Interesant că și în acest al doilea caz unul din aspectele negocierilor dintre cele două puteri l-a constituit teritoriul românesc.

Astăzi, 14 Iulie 2019, când Franța își serbează ziua națională (14 Iulie 1789), consider ca este necesar sa cunoastem si aceste evenimente. Ele reprezintă realitatea și subtem nevoiți să le acceptăm fie că ne plac sau nu. Totidată, trebuie menționat aici si faptul că am beneficiat de sprijinul Franței în câteva momente importante din istoria modernă a țării noastre:

1859 – realizarea unirii sub Alexandru Ioan Cuza,

1866 – venirea principelui străin (Carol I),

1916/1917 – rolul misiunii militare franceze în reorganizarea armatei române și

1918/1919 – recunoașterea unirii din 1918.

Zece sfaturi pentru a-ți salva copiii | onisimbotezatu


Copiii sunt o moștenire, spunea înțeleptul Solomon în Psalmul 127. Dacă primești ca moștenire o mașină, iar zece ani nu îi schimbi niciun filtru sau cauciuc, oare va merge perfect? Același lucru cu o casă, ogor, orice moștenire, inclusiv copiii- care sunt moștenire eternă. Avem exemple atât pozitive cât și negative în cauză. Tu cum…
— Read on onisimbotezatu.wordpress.com/2019/07/10/zece-sfaturi-pentru-a-ti-salva-copiii/

Care este Ziua Independenței României : 9 sau 10 mai 1877?


Ziua Independenței României este una care suscită încă dezbateri la trei decade de la căderea comunismului.

Profesorul Adrian Cioroianu demitizează o găselniță rostogolită ieri, 9 mai 2019, prin presă, la 30 de ani de la căderea comunismului, conform căreia data de 9 mai este Ziua Independenței României. Este adevărat că declarația de independență a fost citită în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, pe data de 9 mai 1877, dar independența a fost proclamată în mod solemn pe data de 10 mai 1877 de către conducătorul statului, domnitorul Carol I (rege din 1881).

Prin urmare, Ziua Independenței României este 10 mai 1877 și nu 9 mai 1877.

Putem să facem un exercițiu de imaginație: Ministrul de externe citește în Parlament o declarație, poate să fie chiar și una de război, dar asta nu înseamnă ca acea declarație intră în vigoare, își face efectul de la momentul respectiv nefiind promulgată de președintele țării. Cel care are aceste prerogative prin Constituție. La fel s-a întâmplat și în anul 1877.

Inducerea ideii că Ziua Inependenței este 9 mai și nu 10 mai au facut-o comuniștii cu scopul de a-l scoate din memoria publică pe regele Mihai și prin extensie a realiza o separare între independența României și monarhie.

Astfel, 10 mai are o dublă semnificație:

1. Ziua monarhiei

2. Ziua Independenței

Nihil Sine Deo

Religii seculare – conferință cu Mihail Neamțu la Facultatea de Teologie Baptistă (15.04.2019)


Luni, 15 aprilie 2019, la Facultatea de Teologie Baptistă din București, strada Berzei 29, Mihail Neamțu, intelectual creștin ortodox de dreapta, scriitor, politolog, va conferenția despre religiile seculare. Moderatorul întâlnirii va fi Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, pastor baptist și cadru didactic al Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București. Conform anunțului de pe afiș, evenimentul va începe la ora 14.

Sursa: Facebook Emil Bartoș

După o scurtă cercetare, dat fiind faptul că nu-mi era cunoscută expresia religii seculare, am înțeles că avem cel puțin două categorii de religii seculare. Pe de o parte religiile seculare clasice în care intră și comunismul, considerat ca fiind și o religie politică, iar pe de altă parte noile religii seculare.

Astfel, conform istoricului român al religiilor, Mircea Eliade, „o bună parte a lumii moderne, ajunsă la o anumită „maturitate”, uită de Dumnezeu. Ateii și indiferenții religioși fac posibilă o nouă „moarte a lui Dumnezeu” și chiar o uitare a „morții lui Dumnezeu. […] O lume fără Dumnezeu este o lume dominată de religii seculare.” Nicu Gavriluță, Noile religii seculare – corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și trans umanismul, pp. 10-11

Dintre noile religiile seculare, profesorul universitar Nicu Gavriluță menționează: corectitudinea politică, noile tehnologii și transumanismul.

Rolul lui J. H. Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947 – carte în curs de apariție


Sunt bucuros să anunț faptul că după o muncă susținută, desfășurată împreună cu pastorul Vasile Bel, urmează să apară la Editura Risoprint din Cluj Napoca lucrarea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Lucrarea are 281 de pagini și prezintă, pentru prima dată în limba română într-o astfel de formă, informații despre rolul pe care J. H. Rushbrooke l-a avut în obținerea și păstrarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști într-o perioadă tumultuoasă din acest punct de vedere.

James Henry Rushbrooke (1870‐1947), lider baptist englez, a fost cel de‐al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându‐se la conducerea acestei instituții între anii 1939‐1947.

Susținerea sa s‐a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit spre cei din România, pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, în calitate de creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.

Cartea beneficiază de prefață din partea Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, două studii științifice realizate de Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu și Lect. Univ. Dr. Teodor Colda. Postfața a fost scrisă de Dr. Constantin Ghioancă.

În ceea ce privește grafica și realizarea coperții, suntem mulțumitori sprijinului primit din partea lui Ruben Ologeanu.

Pe parcursul cărții sunt prezentate informații biografice despre J. H. Rushbrooke, vizitele sale în România. De asemenea sunt prezentate și acțiunile desfășurate între 1907 (anul primei vizite în România) și 1947 (anul morții acestuia) în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România, dar și pentru alte confesiuni religioase minoritare.

Cartea costă 20 lei și poate fi achiziționată de la autori.

Voi reveni și cu alte detalii.

Ioan – Aurel Pop – 100 de Adevăruri Istorice. Românii în mediul virtual


Profesorul Ioan – Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre cum se comportă românii în mediul online.

Newsweek – Mărturiile românilor despre atrocitățile comise de soldații sovietici


Peste 2.000 de români au reacționat la postarea Ambasadei Rusiei, care susținea că soldații sovietici n-au comis atrocități pe teritoriul României. Ei au povestit cum soldații ruși le-au umilit bunicii, cum femeile din satele lor au fost violate și cum li s-au furat animalele.

https://newsweek.ro/actualitate/marturiile-romanilor-despre-atrocitatile-comise-de-soldatii-sovietici

Stelian Tănase – ISTORIA CA O GRĂMADĂ DE GUNOAIE


Mistificarea adevărului istoric prin filmele avându-l ca scenarist pe Titus Popovici pentru a servi propagandei comuniste.

https://www.stelian-tanase.ro/istoria-ca-o-gramada-de-gunoaie/

Baptiștii din România după 1989


Istoriografia baptistă cuprinde cu precădere lucrări (inclusiv articole) care tratează cea de-a doua parte a secolului XX. Aspect de altfel de înțeles dat fiind interesul pentru perioada comunistă, dar și impactul acesteia asupra mentalului colectiv.

Pe de altă parte, sursele privind această perioadă sunt mult mai multe și într-o anumită măsură accesibile. Avem documente în cadrul mai multor arhive din țară și străinătate.

Un alt motiv pentru care perioada comunistă a suscitat un interes mai mare se datorează problematicii, încă neelucidată pe deplin, a colaborării cu Securitatea care acționa ca și poliție politică. În acest context au apărut poziționări și repoziționări, inclusiv în mass media laică, dacă putem vorbi și de una religioasă.

Dacă despre perioada interbelică și cea comunistă avem lucrări cu caracter istoric, mai mult sau mai puțin obiective, realizate cu aplecare către adevăr sau nu, despre istoria baptiștilor din România după 1989 sunt mult mai puține lucrări. Personal nu cunosc o carte sau un articol care sa trateze această perioadă prin integrarea istoriei confesionale baptiste în cea a României, dat fiind faptul că, oricât ar dori unii, acestea nu pot fi despartite. Ma refer la o istorie care sa integreze referiri atât la plusuri cât și la minusuri, la realizări și nerealizări, la aspecte pozitive și la cele mai puțin pozitive. Sa privească ca un tot unitar toate zonele istorice ale României. Înțelegând prin aceasta, referiri echilibrate atât la zona de vest, nord-vest unde prezența baptiștilor este mai mare, cât și la zona de sud și est. La instituțiile emblematice ale acestora.

O privire sumară asupra perioadei de după 1990, având ca moment de cotitură anul 1989 ne permit să observăm faptul că baptiștii români au facut unele schimbări imediat după Revoluția din decembrie 1989, iar altele mai târziu. Este de înțeles într-o anunită măsura faptul că apraoape 50 de ani de comunism și-au pus amprenta asupra modului de gândire și de acțiune. Totuși, mai încet sau mai repede, aceștia s-au conectat la lumea liberă, au adoptat reforme care au schimbat forma exterioara de închinare.

Au apărut posturi de radio, reviste si instituții de învățământ preuniversitar și universitar.

La nivel universitar funcționează două mari instituții de învățământ baptiste, Institutul Teologic Baptist la București și Universitatea Emanuel din Oradea.

De menționat că baptiștii nu au nici acum un post de radio oficial sau televiziune precum Biserica Ortodoxă Română sau, mai aproape de spațiul confesional evanghelic, Biserica Adventistă. Radio Vocea Evangheliei este un post de radio al Alianței Evanghelice din România. Alianța Evanghelică din România nu are și un post de televiziune propriu, însă există două posturi de televiziune pe care doresc să le menționez aici. Este vorba de Credo TV și Alfa Omega TV deținute după cunoștințele mele de persoane din mediul penticostal, sau cu afiliere penticostală fapt reflectat și în grila de programe. A se vedea în acest sens și emisiunile de la Alfa Omega TV care reflectă o politică editorială carismatică.

In privința mass media lucrurile stau mai bine in sensul că există un organ oficial de presă, respectiv Revista Creștinul Azi. De asemenea, la Arad apare Revista Farul Creștin, cea care a fost până în anul 1945 organul oficial de presă al baptiștilor din România.

La nivel editorial baptiștii au o editură proprie, dar nu și tipografie.

Ar fi interesant de văzut ce îi unește pe baptiștii din România și ce anume îi separă, aspecte interesante dacă luăm în considerare faptul că este confesiunea evanghelică (neoprotestantă) cea mai veche (sec XVII) și cu cea mai veche prezență în spațiul românesc (sec XVIII).

Societatea contemporană vine cu provocările ei motiv pentru care este nevoie să ne cunoaștem trecutul ca să putem învăța din el.

Baptiștii români şi implicarea acestora în Marea Unire din 1918


Anul 2018 este unul important si pentru comunitatea baptista din România, fapt evidențiat si de aparițiile editoriale care vin sa prezinte implicarea baptiștilor in evenimentele din anul 1918 sau premergătoare acestuia.

Dintre aparițiile editoriale care fac o legatura între baptiștii români si Unirea din 1918, Conf. Univ. Dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Seghedin s-a oprit la două lucrări despre care puteți citi AICI.

Baptiștii și Marea Unire din 1918: adevăruri și fapte scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica

Cea de-a doua lucrare este realizată de Teodor – Ioan Colda, cuvânt înainte Daniel Mariș și se intitulează Biserica Baptistă Golgota din București și Marea Unire a Românilor.

Ambele volume evidențiază implicarea baptiștilor în societatea românească la începutul secolului XX, atât în timpul Războiului pentru Reîntregire Națională, cât și în anul de grație 1918 când s-a realizat România Mare prin unirea provinciilor românești cu Regatul României.

Aceste lucrări, scrise de către pastori baptiști, constituie un imbold pentru cercetarea istoriei baptiștilor din acea perioadă într-un mod sistematic.

Revenind la subiectul celor două volume este de evidențiat contribuția importantă pe care acestea o aduc la cunoașterea istoriei confesionale și implicit a celei naționale.

Cartea scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica este un volum care cuprinde pe lângă articole de presă referitoare la baptiștii din România și Marea Unire din 1918, care constituie materialul principal al cărții, documente de arhivă, secțiune care merită îmbunătățită, precum și mărturii despre baptiști români care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ce s-a ținut la 1 decembrie 1918.

Cea de-a doua lucrare prezentată și în ordinea apariției editoriale este a Lect. Univ. Dr. Teodor-Ioan Colda care dovedește si onaplecare asupra istoriei comunității baptiste din România pe parcursul secolelor XIX și XX.

Biserica Baptistă Golgota din București, a cărei istorie seculară se împletește cu cea a României moderne, are meritul de a fi un far de lumină în orașul București. Implicarea acesteia în treburile cetății, atașamentul față de valorile creștine și naționale, precum și oamenii dedicați Cuvântului lui Dumnezeu, precum Constantin Adorian, sunt evidențiate de această lucrare. Meritul cărții constă și în prezentarea într-un mod cronologic și concis a evoluției din punct de vedere spiritual și administrativ, dar și a implicării în plan social a Bisericii Baptiste Golgota din București, prima biserică baptistă română din Vechiul Regat. La un secol de la Marea Unire din 1918, cartea documentează implicarea credincioșilor baptiști în realizarea idealului de veacuri al românilor, acela de a trăi liberi și a avea un stat al lor.

Demersul editorial este unul binevenit, iar subiectul este de asemenea interesant și de dorit a fi inteles, cu atât mai mult cu cât anul 2018 este Anul Centenar al României.

Sorin Lavric – Semnul mediocrității


La mulți ani, România!


Anul 2018 marchează centenarul României, împlinirea a 100 de ani de la momentul 1918 când în trei etape (martie, noiembrie, decembrie) provinciile românești s-au unit cu Regatul României. La 27 martie 1918 s-a votat unirea Basarabiei cu Țara Mamă (România), la 28 noiembrie 1918 s-a votat unirea Bucovinei cu România, iar ca o încununare a tuturor acestor eforturi, la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a dat citire de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a Rezoluției Marii Adunări Naționale prin care s-a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Vechiul Regat.

Acest proiect de unitate națională nu a fost unul facil, beneficiind de un context politic internațional favorabil, de jertfa unor generații întregi, dar și de implicarea unor oameni politici, remarcând aici contribuția deosebită a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris. Sfârșitul Primului Război Mondial (1914-1918) și dispariția imperiilor multinaționale din vecinătatea noastră în cadrul cărora se aflau sau se aflaseră teritorii românești (Imperiul Țarist, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman) au fost de asemenea factori pe care trebuie să-i luăm în considerare.

Deși România Mare a încetat să existe în vara anului 1940, România ca țară a rezistat vitregiilor timpului și astăzi, 1 Decembrie 2018, îi serbăm centenarul.

Dincolo de aspectul politic avem și unul social și religios. La realizarea visului de veacuri al românilor, unirea, și-au adus contribuția și oameni de cultură, dar și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Greco-Catolice, dar și ai altor confesiuni religioase. Printre acestea din urmă doresc să evoc și contribuția celor de factură protestantă, precum confesiunea baptistă ai căror credincioși s-au jertfit pentru țară în Războiul de Reîntregire Națională, au dorit unirea și au militat pentru ea prin modul lor de a gândi și acțiunile lor.

Doresc să evoc aici și jertfa lui Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, care și-a vândut o pereche de boi pentru a-și cumpăra un apărat de fotografiat cu care a imortalizat momente unice de la Marea Adunare Națională întrunită la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.

Faptul că unirea românilor într-un singur stat nu a fost proiectul unei singure persoane sau partid politic este evidențiat și de istoricul Florin Constantiniu:

“Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”

Pentru toate acestea se cuvină să le aducem tuturor recunoștiință și să nu ne uităm istoria.

Video: Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală


O discuție despre Marea Unire din 1918 și rolul baptiștilor în realizarea acestui ideal național alături de pastorul Vasile Bel, coautor al cărții Baptiștii și Marea Unire din 1918 : adevăruri și fapte, Dr. Marius Silveșan, istoric, Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” 

Moderatorul serii a fost Dr. Ștefan Cornu, pastorul bisericii gazdă, Biserica Adonai.

Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală – Adonai București, 18 noiembrie 2018


În Primul război mondial existau doar câteva facțiuni protestante în România. Printre acestea se numără și baptiștii.
Care a fost rolul acestora în marea unire? Au fost ei dizidenți, împotrivitori unirii, așa cum presupun unii? Cum au străbătut ei vremuri așa de frumoase pentru această națiune, dar așa de complicate, cu niște convingeri ferm ancorate în Scripturi?

Formatul întâlnirii va fi unul antrenant, de tipul întrebări și răspunsuri, împreună cu invitații noștri speciali.
În compania pastorului Vasile Bel, autor al cărții „Baptiștii și marea unire din 1918” și a istoricului Dr. Marius Silveșan vom analiza aspectele istorice ale relației baptiștilor cu Marea unire.
De asemenea, vom analiza și latura teologică a baptiștilor împreună cu Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” În ce mod teologia și practica baptiștilor le-au influențat convingerile politice și cetățenești.
De asemenea Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, ne va ajuta să înțelegem mai bine lumea de la începutul veacului trecut, abordând aspectele socio-culturale ale României acelor vremuri.
Moderatorul serii va fi Dr. Ștefan Cornu, pastor al bisericii gazdă, biserica Adonai.

Va fi un timp de reflecție asupra trecutului și asupra unor oameni care nu s-au sfiit să creadă și să trăiască potrivit Sfintelor Scripturi în vremuri în care ar fi putut fi înțeleși total greșit.

https://www.facebook.com/events/305829010017795

 

Dănuț Jemna “Societatea democratică se bazează pe acceptarea diferențelor de opinie, credință și comportament”


Societatea democratică se bazează pe acceptarea diferențelor de opinie, credință și comportament. Toleranța are la bază încrederea în capacitatea semenilor de a exprima unicitatea lor într-un cadru care recunoaște demnitatea și valoarea fiecăruia, iar expresia de sine nu se realizează în dauna celorlalți, ci în realizarea unui bine comun.

https://danutj.wordpress.com/2018/11/02/increderea-si-capitalul-social-1/

Is Trump Our Cyrus? The Old Testament Case for Yes and No | Christianity Today


Is Trump Our Cyrus? The Old Testament Case for Yes and No | Christianity Today
— Read on www.christianitytoday.com/ct/2018/october-web-only/donald-trump-cyrus-prophecy-old-testament.html

Adrian Papahagi, Familia naturală: o discuție „artificială”?


Biserica Creștină Baptistă Nădejdea București și referendumul pentru definirea familiei


Biserica Creștină Baptistă Nădejdea din București susține demersul privind stipularea în Constituție a faptului că familia este formată dintre un bărbat și o femeie.

Faptul că o familie este formată dintre un bărbat și o femeie nu constituie o noutate dat fiind faptul că așa a stabilit Dumnezeu încă de la începuturi. Participarea la acest referendum este o oportunitate adiministrativă oferită credincioșilor, după cum spunea Lucian Bălănescu. Evident că nu este singura, de aceea ca și cetățeni ai acestei țări trebuie să fim activi din punct de vedere social și să alegem în cunoștiință de cauză atunci când ni se oferă această oportunitate. În decembrie 1989 s-a murit pentru ca noi astăzi să avem libertate.

Oliver Jens Schmitt : Observăm tensiuni mari în sânul populației românești – între BOR și Biserica Greco-Catolică, între BOR și români neoprotestanți, între BOR și un milion de stiliști


În presa românească a apărut recent un interviu cu istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relația dintre Biserica Ortodoxă și puterea politică, din care am selectat câteva aspecte care se referă la relația cu românii neoprotestanți.

Dupa 1918, cu ridicarea la rang de patriarhie, BOR a fost, cel putin in perioada interbelica, cea mai mare biserica ortodoxa libera, in sensul ca n-a fost supusa prigoanelor ca biserica sub dictatura bolsevica in Uniunea Sovietica.

In acelasi timp, prin Constitutie, a obtinut un rang politic extrem de ridicat, ca „biserica dominanta”.

BOR a contribuit activ la omogenizarea politica si culturala a unei tari multietnice si multiconfesionale. Si, daca excludem 30% dintre cetateni, adica pe cei de alta apartenenta etnica, observam tensiuni mari in sanul populatiei romanesti – intre BOR si Biserica Greco-Catolica, intre BOR si romani neoprotestanti, intre BOR si un milion de stilisti (etnici romani care tin calendarul vechi) din Basarabia.

BOR si statul (interbelic, antonescian si comunist) au colaborat strans pentru a reprima aceste institutii si curente concurente. Si, nu din intamplare, greco-catolicii si neoprotestantii au devenit victime ale acestei colaborari intre stat si BOR.

Amandoua au ravnit sa cladeasca o societate nationala omogenizata si nivelata. […]

BOR a sustinut mereu acest proiect de omogenizare nationala si a obtinut asta – in dauna cetatenilor de alta confesie: evrei, greco-catolici si altii – pozitia politica si economica dominanta pe care o detine astazi.

http://ziare.com/stiri/istoricul-oliver-jens-schmitt-despre-relatia-dintre-biserica-ortodoxa-si-puterea-politica-intr-o-romanie-devenita-tinta-a-strategiei-de-destabilizare-a-rusiei

Neamul se mântuieste înaltând ziduri pâna la cer, precum Turnul Babel ?!


Neamul se mântuieste înalțând ziduri până la cer, precum Turnul Babel, sau se mântuiește mărturisind Adevărul și ocrotind pe cei nedreptățiți ?!”

Luana Hristanti Rigot

Regele Ferdinand I și cultele religioase din România interbelică 


În plan religios, Regele Ferdinand I declarase drept biserici naționale Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar regimul cultelor era favorabil și celorlalte biserici: romano-catolică, armeano-catolică, armenească, luterană, calvină, cultelor neoprotestante, dar și cultelor necreștine, precum cel musulman, cel mozaic sau altor culte necreștine, precum Martorii lui Iehova sau unitarienii. Biserica Ortodoxă Română obținuse ridicarea la rangul de Patriarhie, iar fostul episcop ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, devenise Patriarh al României.

http://m.romanialibera.ro/aldine/history/mostenirea-lui-ferdinand-cel-loial–la-moartea-sa–in-1927–romania-era-intr-o-situatie-privilegiata–cum-s-a-naruit-munca-regelui–465910

Ferdinand I

Informația de mai sus trebuie completată cu informații suplimentare. Astfel,  regimul cultelor nu era favorabil, așa cum afirmă  domnul Claudiu Pădurean, autorul articolului, și celorlalte bisericii, în afara bisericilor istorice. Mă refer aici în primul rând la „cultele neoprotestante” (adventist, baptist, creștin după Evanghelie și penticostal.), termen care, deși exista, nu era folosit decât rar.

Dovada afirmațiilor mele stă în legislația perioadei, începând chiar cu anul 1921, dar și ulterior.

Nu îmi propun să tratez acum în extenso această problemă despre care am scris în cadrul unor studii științifice publicate sau în curs de publicare, însă voi prezenta câteva elemente.

Unul dintre acestea este cel legislativ

Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între alteleLibertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare a statului.

Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927.

Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică

Ceea ce se observă aici este faptul că articolul 22 din Constituția României Mari (1923) Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, însă acest lucru era garantat numai cultelor, nu tuturor confesiunilor religioase recunoscute de stat. De asemenea, prin Legea Cultelor din 1928, care a generat numeroase dezbateri și opoziție înainte de adoptare, inclusiv din partea Bisericii Ortodoxe Române. Problema viza printre altele și recunoașterea statutului de cult religios pentru confesiunea baptistă. De asemenea, se cerea recunoașterea în baza faptului că avusese acest statut în Transilvania înainte de 1918, îndeplinea criteriile legale, i se promisese acest lucru și mai mult decât atât România se angajase prin Tratatul Minorităților din anul 1919 la respectarea drepturilor minorităților religioase.

  Principala lege, care a fixat regimul cultelor în România şi care a stat la baza activităţii respective până în anul 1948, a fost Legea pentru regimul general al cultelor din aprilie 1928.
În ce priveşte legătura între stat şi culte, legiuitorul a preferat sistemul superiorităţii statului faţă de biserică, numit şi sistemul autonomiei bisericeşti, urmând a satisface atât pretenţiunile juste ale Bisericii, cât şi drepturile normale ce decurg din suveranitatea Statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927. (…)

Mai erau admise de lege:
a. Asociaţia religioasă baptistă (cu 35 comunităţi baptiste române, 55 germane şi 15 maghiare – cu peste 3.000 case de rugăciuni în total);
b. Asociaţia religioasă adventistă de ziua a şaptea, cu comunităţi grupate în şase conferinţe zonale şi având 520 case de rugăciuni. În 1920 se organizează unirea acestor comunităţi din România;
c. Asociaţia religioasă a lipovenilor, având peste 57.000 de credincioşi şi reşedinţa la Fântâna Albă, în Bucovina.
Pe lista celor interzise în conformitate cu prevederile legii din aprilie 1928 figurau: secta nazarinenilor, a adventiştilor reformaţi, a secerătorilor, a penticostaliştilor, a inochentiştilor, a bisericii lui Dumnezeu apostolice, a martorilor lui Dumnezeu (Iehova), a stundiştilor, a duhoborţilor, a molocanilor şi a studenţilor în Biblie (mileniştilor).

Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică

Se observă faptul că deși statul prevedea în Legea fundamentală din anul 1923 că libertatea conștiinței este absolută, venea cu îngrădiri de ordin legal și făcea o departajare între confesiunile religioase pe care le împărțea în legale și interzise, iar pe cele acceptate în culte religioase și asociații religioase.

În ceea ce priveşte religia locuitorilor, situaţia în perioada interbelică conform recensământului din anul 1930 se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeano-catolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.

Un alt aspect pe care doresc să-l menționez aici face referire la vizitele în România ale Dr. J. H. Rushbrooke, secretar general și apoi președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Domnia sa a venit în România de mai multe ori, uneori chiar și de două ori într-un an pentru a intervenii la autorități ca acestea să respecte ceea ce s-au angajat, respectiv libertatea religioasă. Aspectele menționate aici sunt evidențiate și în cadrul unui volum care urmează să apară și voi detalia informațiile la momentul oportun.

Deși nu am tratat decât superficial acest subiect amplu, doresc să atrag atenția asupra faptului că perioada interbelică merită mai multă atenție în ceea ce privește situația religiei în general și a confesiunii baptiste în particular.

 

 

N T Wright on Gay Marriage


Dr. N T Wright (Oxford) gives his position on gay marriage.

Dionis Bodiu: Mijlocul bate mesajul – Stephen Hawking


Stephen Hawking a biruit, într-un fel, moartea, sfidând cu încăpățânare previziunile sumbre ale medicilor. Sau, mai bine zis, Dumnezeu l-a ținut. Căci, iată, dacă există cineva care nu s-a temut de încăpățânarea lui Stephen, acesta în mod sigur este chiar Cel ce l-a ținut viu atâta vreme. Dumnezeu i-a dat zile, mai multe decât cei mai optimiști fii ai oamenilor. Nu s-a temut nici de gura lui, nici de mintea lui, nici de aura prometeică a aventurii sale printre noi. Cred că l-a păstrat în viață pentru noi, fricoșii lui preaiubiți. Prin el, ne-a testat anduranța la deconspirarea tainei, tocmai nouă, celor atât de siguri pe cele citite și auzite, nu cercetate. Sau, poate că Dumnezeu ne spune printr-un astfel de om că nu trebuie să ne frică de lume și de tainele ei, atât timp cât întotdeauna va exista înaintea ochilor noștri orizonturi de cucerit, căi de străbătut, taine de scos la lumină.

https://dyobodiu.wordpress.com/2018/03/14/mijlocul-bate-mesajul-stephen-hawking/

R.C. Sproul – We Are Not Autonomous


In this brief clip from his teaching series Willing to Believe, R.C. Sproul explains how understanding human freedom as human autonomy is the end of any idea of a sovereign God.

https://www.ligonier.org/learn/series/willing_to_believe/

Esențe, un dialog între scriitorul Cătălin Dupu și istoricul Marius Silveșan despre literatură și istorie


Un dialog între scriitorul Cătălin Dupu și istoricul Marius Silveșan despre relația dintre literatură și istorie.
Putem vorbi de o relație între literatură și istorie? Este importantă reflectarea istoriei în literatură?

Ce subiecte istorice a abordat scriitorul și omul de cultură Cătălin Dupu în scrierile sale? Întrebările de mai sus oferă câteva direcții referitoare la temele abordate în cadrul acestui dialog.

Citește, ascultă, share-uiește.

Stelian Tănase – Trecutul nu e un pod cu vechituri


Trecutul nu e un pod cu vechituri […] E chiar viata noastră. Trecutul n-a trecut, şi trăieste – asta fireşte dacă nu ţinem prea zelos şi cu tot dinadinsul să îl nimicim.

http://www.stelian-tanase.ro/un-cartier-bucurestean-sub-lama-buldozerelor

Lecturi zilnice din istoria Bisericii (4) „banchete canibale ale sufletului”


Subiectul acestei postări, luptele de gladiatori, este unul atipic prin modul de abordare. Spun atipic deoarece astăzi noi privim luptele de gladiatori prin prisma unor condiționări culturale, fără a ne gândi la semnificația și rolul pe care acele lupte le aveau la momentul respectiv în Imperiul Roman. Pentru unii dintre noi gladiatorii erau niște eroi, oameni care luptau pentru eliberarea din robie. Vezi în acest sens filmul Gladiatorul cu Mel Gibson

Revenind la gladiatori am găsit o afirmație a aunui autor creștin conform căreia „luptele de gladiatori erau banchete canibale ale sufletului”. Deci, iată că acele lupte nu erau atât de glorioase pe cât le credeam.

Voi reveni asupra acestui subiect în următoarea postare cu citate din această carte de istorie a Bisericii.

J. Stephen Lang, Lecturi zilnice din istoria Bisericii: 365 de povestiri și rugăciuni care îți vor întări credința, traducere Alexandru Nădăban, Editura Casa Cărții, Oradea, 2013, p. 6.

Cartea poate fi cumpărată de la Editura Casa Cărții sau din librării.

Pentru mai multe detalii vizitează site-ul https://www.ecasacartii.ro/lecturi-zilnice-din-istoria-bisericii.html

%d blogeri au apreciat asta: