4 aprilie în istorie


Data de 4 aprilie 1944 este cea în care asupra Bucureștiului au fost aruncate mai multe bombe de către anglo-americani. La momentul respectiv România era aliata Germaniei. Acum, la 4 aprilie 2024, avem prilejul să ne aducem aminte despre aceste evenimente la 80 de ani de când s-au întâmplat (1944-2024).

Astfel, la 4 aprilie 1944, aviația americană bombardează Bucureștiul în special centrul Capitalei și Gara de Nord. În urma raidului aerian mii de civili și-au pierdut viața. Bombardamentul a fost unul cinic întrucât nu au fost vizate obiective militare, iar frontul se stabilizase la circa 300 de kilometri de București

Totodată, 5 ani mai târziu, la 4 aprilie 1949, se semna la Washington D. C. Tratatul Atlanticului de Nord punând bazele alianței militare pe care o cunoaștem sub numele de NATO. Astăzi, 4 aprilie 2024 se împlinesc 75 de ani de la acel eveniment și 20 de ani de când România este parte a acestei alianțe (2004-2024).

2 răspunsuri

  1. Am intilnit in America un pilot american doborit in ’44. A pastrat o buna impresie despre romani. Initial, oamenii au vrut sa-l bata dar niste tarani l-au salvat, In lagarul de prizonieri a fost tratat bine si au fost vizitati de o printesa (imi scapa numele). In ’67, printesa a vizitat Detroit; fostul pilot a venit s-o salute evenimentul fiind marcat de presa (Detroit News).

    PS- Pilotul a ajuns un arhitect cu proiecte remarcabile in oras.

    Apreciază

    1. Marius Silvesan | Răspunde

      Interesant cum salvarea lui atunci a adus beneficii ulterioare pentru orasul Detroit

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.