Arhive etichetă: Amiel Drimbe

Maxima zilei – 25 octombrie 2012


Oamenii nu te iubesc pentru tine însuți ci pentru ei înșiși. 
Ei își proiectează asupra ta propriile lor așteptări.

Amiel Drimbe la Capela ITB (3.09.2012)

Reclame

Festivitatea de absolvire a promoției 2008-2012 a Institutului Teologic Baptist


Duminică, 8 iulie 2012, în cadrul mirific al Sibiului și al ospitalității Bisericii Creștine Baptiste „Sion” din Sibiu, a avut loc festivitatea de absolvire (graduare) a promoției 2008-2012 a Institutului Teologic Baptist din București.

Evenimentul a beneficiat de prezența absolvenților, familiilor, prietenilor și cunoștințelor acestora, a membrilor Bisericii Baptiste Sion, a conducerii Institutului Teologic Baptist, a unor cadre didactice care au pus în aplicare pe parcursul anilor de studii obiectivul „Formare pentru slujire”, a președintelui Cultului Baptist, reprezentanți ai Comunității Baptiste locale, a slujitorilor locali precum și a altor oaspeți.

Din partea bisericii gazdă formalitățile au fost onorate de către pastorul Sorin Cigher.

Din partea cultului baptist la manifestare a fost prezent președintele instituției, Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, care a adresat un salut și un mesaj spiritual participanților.

Din partea comunității comunității baptiste locale, pastorul Timotei Stânea, presedinte al Comunității Sibiu.

Din partea Institutului Teologic Baptist din București manifestarea a fost onorată prin prezența:

 Conf. univ. dr. Daniel Mariș, rectorul Institutului,

Lect. univ. dr. Ben-Oni Ardelean, prorector,

Lect. univ. dr. Sorin Bădrăgan, decanul Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Institutului,

Prof. Univ. dr. Ioan Străinescu, Conf. univ. dr. Octavian Baban,

*

Lect. univ. Dr. James David Dahl, Daniel Gherman, Mark Cable.

Asist. univ. dr. Amiel Drimbe, Asist. univ. dr. Radu Câmpean,

Prep. univ. Beniamin Poplăceanu, Dr. Marius Silveșan, bibliotecar șef.

Din partea absolvenților a vorbit șeful promoției 2008-2012,  Betuel Văraru.

Rectorul Institutului Teologic Baptist, Conf. univ. dr. Daniel Mariș, a salutat la rândul său participanții, a mulțumit bisericii și comunității gazdă iar în finalul manifestării a înmânat diplomele de absolvire.

*

Pe parcursul festivității, absolvenții Institutului Teologic au adus slavă lui Dumnezeu prin intermediul mai multor cântări, acompaniați de echipa de închinare a bisericii locale.

Albumul foto al evenimentului poate fi accesat AICI:

 

Studenții Institutului Teologic Baptist București în sala de examen (26 iunie 2012) – foto


După cum am menționat anterior, săptămâna 24-30 iunie 2012 a fost cea a examenelor finale, atât pentru studenții Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București cât și pentru cei ai Institutului Teologic Baptist din București.

Fiind prezent la examene am surprins pe pelicula fotografică momentele respective. Oare se văd și emoțiile?

Un zâmbet surprins pe pelicula fotografică

Dar nu a fost tot timpul doar zâmbet, dar nici încrâncenare.

Fiind înconjurați de portretele înaintașilor, studenții Institutului Teologic Baptist au dorit să demonstreze că duc mai departe învățătura acestora, învățătură pe care știu să o exprime și în scris

Unii au în continuare puterea să zâmbească

Scriem, gândim, zâmbim. În toate acestea slava este a lui Dumnezeu.

 

Și profesorii zâmbesc

Amiel Drimbe, un profesor optimist

Citește și:

Absolventii Institutului Teologic Baptist Bucuresti promotia 2012 – foto

Vezi si albumul foto Studenții FTB – 19 iunie 2012

%d blogeri au apreciat asta: