Arhive etichetă: Radu Câmpean

Vasile Talpoș – slujbe comemorative și înmormantare


Luni si marti, de la ora 18:00, în cadrul Bisericii Creștine Baptiste „Betania” din Sibiu, se vor desfasura slujbele comemorative de priveghi cu ocazia plecarii la Domnul a fratelui Vasile Talpos. Sluba de înmormântare va avea loc miercuri, 27 octombrie 2021, în aceeasi locatie, la o oră care va fi comunicată ulterior. De asemenea, unii dintre cei care au fost influențați de slujirea fratelui Talpoș vor avea scurte cuvântări, via Zoom, în cadrul celor doua seri comemorative de priveghi și a serviciului de înmormântare de miercuri. Cei care vor fi prezenți la înmormântarea de miercuri, vor transmite mesajul în mod fizic la fața locului. Dumnezeu să mângâie familia îndoliată și să-Și culeagă Slava și cu ocazia acestor evenimente !

Din mesajul transmis de Radu Câmpean, pastor al Bisericii Creștine Baptiste Betania din Sibiu.

Festivitatea de absolvire a promoției 2008-2012 a Institutului Teologic Baptist


Duminică, 8 iulie 2012, în cadrul mirific al Sibiului și al ospitalității Bisericii Creștine Baptiste „Sion” din Sibiu, a avut loc festivitatea de absolvire (graduare) a promoției 2008-2012 a Institutului Teologic Baptist din București.

Evenimentul a beneficiat de prezența absolvenților, familiilor, prietenilor și cunoștințelor acestora, a membrilor Bisericii Baptiste Sion, a conducerii Institutului Teologic Baptist, a unor cadre didactice care au pus în aplicare pe parcursul anilor de studii obiectivul „Formare pentru slujire”, a președintelui Cultului Baptist, reprezentanți ai Comunității Baptiste locale, a slujitorilor locali precum și a altor oaspeți.

Din partea bisericii gazdă formalitățile au fost onorate de către pastorul Sorin Cigher.

Din partea cultului baptist la manifestare a fost prezent președintele instituției, Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, care a adresat un salut și un mesaj spiritual participanților.

Din partea comunității comunității baptiste locale, pastorul Timotei Stânea, presedinte al Comunității Sibiu.

Din partea Institutului Teologic Baptist din București manifestarea a fost onorată prin prezența:

 Conf. univ. dr. Daniel Mariș, rectorul Institutului,

Lect. univ. dr. Ben-Oni Ardelean, prorector,

Lect. univ. dr. Sorin Bădrăgan, decanul Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Institutului,

Prof. Univ. dr. Ioan Străinescu, Conf. univ. dr. Octavian Baban,

*

Lect. univ. Dr. James David Dahl, Daniel Gherman, Mark Cable.

Asist. univ. dr. Amiel Drimbe, Asist. univ. dr. Radu Câmpean,

Prep. univ. Beniamin Poplăceanu, Dr. Marius Silveșan, bibliotecar șef.

Din partea absolvenților a vorbit șeful promoției 2008-2012,  Betuel Văraru.

Rectorul Institutului Teologic Baptist, Conf. univ. dr. Daniel Mariș, a salutat la rândul său participanții, a mulțumit bisericii și comunității gazdă iar în finalul manifestării a înmânat diplomele de absolvire.

*

Pe parcursul festivității, absolvenții Institutului Teologic au adus slavă lui Dumnezeu prin intermediul mai multor cântări, acompaniați de echipa de închinare a bisericii locale.

Albumul foto al evenimentului poate fi accesat AICI:

 

%d blogeri au apreciat: