Sărbătoarea mulțumirii la Biserica Baptistă „Betania” Brescia
Ziua de duminică 25.11.2012 a fost ultima zi în care Biserica Baptistă „Betania” Brescia l-a avut ca şi invitat pe fratele Cristian Mihoc, pastor la Biserica Creștină Baptistă „Betel” Botoșani Alături de fratele pastor Cristian Mihoc, în această zi deosebită biserica „Betania” s-a bucurat și de prezența fratelui Aparaschivei Gheorghe de la Biserica Baptistă Română din Milano, care a adus un salut pentru biserică.
A fost un timp de mulțumire la adresa lui Dumnezeu, nu numai pentru această zi specială, ci şi o zi în care mulțumirea a fost pentru harul și mila Sa revărsată asupra noastră în fiecare zi. Fratele pastor Mihoc a avut ca şi temă a mesajului mulțumirea iar textele de referință au fost Psalmul 26:1-7 și Luca 17:11-21.
În Psalmul 26:6-7 David afirma că „Îmi spăl mâinile în nevinovăție … ca să izbucnesc în mulțumiri” . Pentru a putea spune și noi ca şi David, trebuie să trecem mai întâi pe la Golgota, și astfel curățiți și eliberați prin Cristos, putem izbucni în mulțumiri. În Evanghelia după Luca avem exemplul bolnavului de lepră care atunci „… când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare„. Şi noi, cei care am fost vindecați de lepra păcatului, suntem datori să aducem mulțumirile noastre la adresa lui Dumnezeu, dar nu oricum, ci luând exemplul leprosului vindecat de Domnul Isus mai întâi de boala fizică și apoi de cea a păcatului, și care a plecat mântuit.
„Binecuvântează, suflete pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui!” Psalmul 103:2
Fotografiile de mai jos sunt edificatoare pentru bogăția pe care Dumnezeu a oferit-o oamenilor și în acest an.
Poze și text Bogdan Silveșan
David Martin, În bratul Tău
*
David Martin la Biserica Baptistă Română Betania Brescia 08-07-2012
David Martin, Din trupul sfânt al lui Isus
David Martin. Biserica Creștină Baptistă Română Betania Brescia
David Martin, E a treia zi
David Martin. Biserica Creștină Baptistă Română Betania Brescia