Sărbătoarea mulțumirii la Biserica Baptistă „Betania” Brescia
Ziua de duminică 25.11.2012 a fost ultima zi în care Biserica Baptistă „Betania” Brescia l-a avut ca şi invitat pe fratele Cristian Mihoc, pastor la Biserica Creștină Baptistă „Betel” Botoșani Alături de fratele pastor Cristian Mihoc, în această zi deosebită biserica „Betania” s-a bucurat și de prezența fratelui Aparaschivei Gheorghe de la Biserica Baptistă Română din Milano, care a adus un salut pentru biserică.
A fost un timp de mulțumire la adresa lui Dumnezeu, nu numai pentru această zi specială, ci şi o zi în care mulțumirea a fost pentru harul și mila Sa revărsată asupra noastră în fiecare zi. Fratele pastor Mihoc a avut ca şi temă a mesajului mulțumirea iar textele de referință au fost Psalmul 26:1-7 și Luca 17:11-21.
În Psalmul 26:6-7 David afirma că „Îmi spăl mâinile în nevinovăție … ca să izbucnesc în mulțumiri” . Pentru a putea spune și noi ca şi David, trebuie să trecem mai întâi pe la Golgota, și astfel curățiți și eliberați prin Cristos, putem izbucni în mulțumiri. În Evanghelia după Luca avem exemplul bolnavului de lepră care atunci „… când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare„. Şi noi, cei care am fost vindecați de lepra păcatului, suntem datori să aducem mulțumirile noastre la adresa lui Dumnezeu, dar nu oricum, ci luând exemplul leprosului vindecat de Domnul Isus mai întâi de boala fizică și apoi de cea a păcatului, și care a plecat mântuit.
„Binecuvântează, suflete pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui!” Psalmul 103:2
Fotografiile de mai jos sunt edificatoare pentru bogăția pe care Dumnezeu a oferit-o oamenilor și în acest an.
Poze și text Bogdan Silveșan
Pietre de temelie pentru familie. Cristian Mihoc la BCB Betania Brescia
Biserica Baptistă Româna Betania din Brescia are un nou locaș de închinare
Ne bucurăm să vă facem de cunoscut că Biserica Baptistă Română BETANIA Brescia se întâlnește de curând într-o nouă locație la părtășie în rugăciune, cântare de laudă și ascultarea Cuvântului Lui Dumnezeu.
Vă invităm cu drag ca să ne bucurăm împreună în fiecare joi seara de la ora 20, și în fiecare Duminica dimineața de la ora 9 .30 când are loc și Studiul Biblic.
Adresa este Brescia, via Gulielmo Oberdan nr 31 cod 25128.
Pastor Ioan Martin
David Martin, În bratul Tău
*
David Martin la Biserica Baptistă Română Betania Brescia 08-07-2012
David Martin, Din trupul sfânt al lui Isus
David Martin. Biserica Creștină Baptistă Română Betania Brescia
David Martin, E a treia zi
David Martin. Biserica Creștină Baptistă Română Betania Brescia
S-a constituit Biserica Baptistă Română Betania, Brescia
Ne bucurăm să vă facem de cunoscut că începând cu data de 04 Martie 2012, s-a constituit Biserica Baptistă Română Betania Brescia.
Biserica se adună la închinare și părtășie în fiecare Duminică de la ora 17 la ora 19 în sala Biserici Adventiste Brescia în Via della Volta nr 44 Brescia și Miercuri seara de la 19:30 la timp de rugăciune în acelasi loc.
Vă invităm să cautam sfințirea și să construim părtășie împreuna unii cu alții și toți împreună cu Domnul nostru Isus Cristos, “ caci la aceasta am fost chemați.
Pastor Martin
0039 030 393169
0039 335 8353677