Avem cântar, oglindă şi metru ca să urmărim dezvoltarea omului din afară. Dar cum putem urmări bunăstarea părţii din noi care durează? Aceasta poate fi diferită pentru fiecare dintre noi, dar şi în acest domeniu există câteva oglinzi, balanţe şi rulete care ne vor ajuta să fim pregătiţi:

a) Autoanaliza şi mărturisirea;

b) Prietenii care te iubesc suficient ca să-ţi spună adevărul;

c) Timp să fii singur şi să-L asculţi pe Dumnezeu;

d) Timp petrecut în Scriptură şi înnoirea minţii;

e) Examinarea calendarului şi a cărţii de credit;

f) întrebările precum: “Cât de uşor sunt descura­jat mai nou?” şi “Cât de uşor mă enervez comparativ cu ultimele şase luni?”

g) Atenţia faţă de gândurile tale. Spre ce este atrasă mintea ta? Invidia, învinovăţirea, spiritul de judecată sau pofta îţi fură viaţa şi bucuria? E timpul să devii serios şi să lucreazi la omul tău lăuntric!

Greutatea începe să se mute de la extremităţile corpului spre cen­tru. Şi fiecare persoană trecută de treizeci de ani poate să-ţi spună asta. Ei te iubesc, dar sincer, abia aşteaptă să ajungi şi tu acolo. Te poţi opune, dar nu vei câştiga. Poţi cheltui timp şi bani pe omul din afară: poţi să faci exerciţii, să te înfometezi, să-ţi injectezi Botox, să-ţi întinzi pielea, să-i faci lifting, liposucţie, poţi să te bronzezi şi să te îmbraci de la o renumită casă de modă, dar adevărul este că „toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână” (Ecclesiastul 3:20). Dar iată ce contează: nu vei înceta niciodată să exişti. Sufletul tău, omul lăuntric, se află în pro­cesul de a deveni ceva ce este fie incredibil de bun, fie inimaginabil de rău. Acel ceva este prin­cipalul lucru pe care îl vede Dumnezeu când se uită la tine. Asta contează cel mai mult pentru El. Aşa că lucrează la omul dinăuntru!

Cu toţii ne dorim să fim iubiţi şi să avem succes, şi astfel căutăm un simţ al împlinirii în slujba noastră sau în alţii. Dar prin faptul că aşteptăm ca o persoană sau o filă de cec să facă ceea ce numai Dumnezeu poate, continuăm să fim dezamăgiţi. „Blestemat să fie omul … care se spri-jineşte pe un muritor căci este ca un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte … într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul,… Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu;… în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă” (leremia 17:5-8). împlinirea nu vine când eşti înconjurat de persoanele potrivite sau când ai mai mulţi bani, prestigiu şi realizări. O casă mare nu te va împli­ni; doar vei avea mai mult de curăţat. Cea mai recentă maşină nu te va împlini; vei ajunge să ai cheltuieli mai mari. O promovare nu te va împlini; vei avea parte de mai mult stres şi vei munci mai mult. Da, vei face mai mulţi bani, dar după ce-ţi plăteşti taxele şi după ce îţi cumperi lucrurile de care ai nevoie pentru a-ţi păstra imaginea, te vei întoarce de unde ai plecat. La sfârşitul unei vieţi petrecute în „goană după vânt” (Ecclesiastul2:ll), Solomon a spus: „Să ascultăm, deci, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui” (Ecclesiastul 12:13). Cel pe care îi cauţi astăzi a fost cu tine în tot acest timp şi este gata să te întâlnească în nevoile tale. Trebuie doar să-L inviţi înăuntru!

Neemia a reclădit zidurile Ierusalimului în mai puţin de două luni. Cum a reuşit? Prin pasiune! A renunţat la o slujbă bună şi a lucrat plin de pasiune. „Am zidit zidul… şi poporul lucra cu inimă” (Neemia 4:6). Dar mai întâi citim: „Ei mi-au răspuns:”… zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.” Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos şi am plâns” (Neemia 1:3-4). Să remarcăm:

1) Pasiunea este primul pas spre a realiza ceva. Dorinţa ta, nu coeficientul de inteligenţă sau ADN-ul tău, îţi hotărăşte destinul. Cu cât îţi doreşti mai mult, cu atât mai mare este potenţialul tău.

2) Pasiunea va mări puterea voinţei. Doar când îţi doreşti ceva suficient de mult vei plăti preţul pentru a-l avea. Dumnezeu dispreţuieşte atitudinea lipsită de entuziasm: „O, dacă ai fi rece sau în clocot!” (Apocalipsa 3:15). O persoană nehotărâtă nu ajunge nicăieri, „este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1:8).

3) Pasiunea te va schimba. Când dorinţele tale sunt în armonie cu voinţa lui Dumnezeu şi le urmezi cu pasiune, vei deveni o persoană mai eficientă.

4) Pasiunea va face ca imposibilul să devină posibil. Fereşte-te de „experţi”. Uneori ceea ce ei prezintă drept înţelepciune este doar o orbire. În 1895, Lord Kelvin, preşedintele Societăţii Regale din Anglia, a spus: „Maşinile zburătoare mai grele ca aerul nu sunt posibile”. În 1905, preşedin­tele Graver Cleveland a spus: „Femeile sensibile şi responsabile nu îşi doresc să voteze”. În 1923 câştigătorul premiului Nobel pentru fizică, Robert Millikan a spus: „Nu există nici o probabilitate ca omul să poată desface atomul”. Domnul Isus a spus: „toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Marcu 10:27). Când devii plin de pasiune pentru scopurile lui Dumnezeu, El îţi va arăta ce este posibil.

Lui Ioan şi Andrei nu le-a fost suficient să-l asculte pe Ioan Botezătorul. Mulţi dintre noi ne-am fi mulţumit să stăm în preajma celui mai celebru evanghelist al poporului. Putea oare să existe un învăţător mai bun? Da. Când Ioan şi Andrei L-au întâlnit pe Domnul Isus, Cel despre care vorbea Ioan Botezătorul, ei l-au lăsat pe Ioan şi L-au urmat pe El. Să observăm întrebarea lor: „unde locuieşti?” „Veniţi de vedeţi” le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia şi… au rămas la El” (Ioan 1:38-39). Ei doreau să-L cunoască pe Isus şi să afle care sunt lucrurile de care-I pasă, care sunt lucrurile care fac ca inima Lui să ardă şi sufletul să-l fie plin de durere şi apoi să se uite la faţa Lui şi să-l urmeze paşii. Ei doreau să afle dacă El poate fi cine spunea Ioan că este; şi dacă este Acela, ce caută El pe pământ? La o asemenea întrebare nu se poate răspunde vorbind cu alţii, tre­buie să petreci timp cu „Omul” însuşi. Răspunsul lui Isus către ucenici şi către tine este „veniţi de vedeţi”. Ce să vedem?

1) Cum îşi foloseşte El puterea. Nici măcar o dată Domnul Isus nu şi-a folosit puterea pentru a-i impresiona pe alţii sau pentru a Se îmbogăţi în vreun fel.

2) Cum se raportează El la oameni. El nu i-a văzut ca pe unii care îl deranjează, care îl irită sau care sunt obstacole în calea Lui spre împlinire personală. Nu. „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36).

3) Care îi sunt priorităţile, „oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte… Iar El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga” (Luca 5:15-16). Ştia El ceva ce noi nu ştim? Nici un angajament nu este mai greu de respectat sau mai important, decât să petreci timp în rugăciune în fiecare zi.

Brian Dyson, fost vice-preşedinte al companiei Coca-Cola, şi-a prezentat discursul de început la Georgia Tech în 1996. El a spus: „Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care trebuie să jonglezi cu cinci bile în aer. Denumeşte-le cum vrei: muncă, familie, sănătate, prieteni şi spirit. Vei înţelege curând că munca este o bilă de cauciuc. Dacă o scapi, va sări înapoi. Dar celelalte patru bile, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul sunt din sticlă. Dacă o scapi pe una din ele, ea se va strica, se va crăpa, va fi afectată şi chiar va fi distrusă. Nu va mai fi niciodată la fel. Trebuie să înţelegi lucrul acesta şi să lupţi pentru echilibru în viaţa ta”.

Mulţii dintre cei pe care îi admirăm nu sunt echilibraţi; ei pot construi mari biserici şi companii, dar nu pot construi relaţii strânse. Solomon a scris: „m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o” (Cântarea Cântărilor 1:6). Pastorii care îi învaţă pe alţii importanţa clădirii unor relaţii de familie puternice, cresc uneori copii care devin nemulţumiţi pentru că nu au avut parte de timpul şi atenţia tatălui şi li s-a spus: „Trebuie să facem aceste sacrificii pentru Dumnezeu şi pentru lucrare”. In ce domenii din viaţa ta nu există echilibru? În încercarea de a nu scăpa bila prestaţiei tale publice, ai grijă să nu scapi bila vieţii tale personale; care contează cel mai mult. Biblia subliniază un lucru: „să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni… cine nu are aceste lucruri, este orb” (2 Petru 1:5-9).

Un alt tip de sub-personalitate care contribuie la teama noastră de oameni se numeşte „criti­cul”. Este acea parte a omului care judecă în mod constant propriul lui comportament, care îl compară în mod nefavorabil cu ceilalţi, îi scoate în evidenţă slăbiciunile şi-i aduce aminte de eşecuri. Expresiile sale favorite faţă de sine însuşi sunt „Eşti prost; nu eşti în stare să faci un lucru cum trebuie? Uită-te la cutare cât este de capabil. Tu de ce nu poţi fii la fel?” În timp ce „tipul care şe îngrijorează” suferă de anxietate, „criticul” suferă de stimă de sine scăzută. Care este soluţia? Învaţă să înlocuieşti expresiile critice cu „Ei sunt ceea ce i-a făcut Dumnezeu „să fie; eu sunt ceea ce m-a făcut Dumnezeu şi mă accept ca fiind creaţia Lui unică. Fac greşeli, dar eu nu sunt o greşeală. Prin harul lui Dumnezeu, mă străduiesc să mă fac persoana iubită şi capabilă aşa cum m-a făcut Dumnezeu”.

„Victima” este un alt tip de sub-personalitate care stă la baza temerii noastre. Este acea parte din noi care se simte neajutorată sau deznădăjduită, care crede că suntem deplasaţi şi nedemni, care vede obstacole insurmontabile în drum şi deplânge modul în care stau lucrurile. Expresiile sale preferate faţă de sine includ: „Nu pot… este inutil. Nu voi reuşi niciodată. De ce să mai încerc măcar?” Înlocuieşte acest discurs de victimă cu „Nu trebuie să fiu perfect acum. Sunt o făptură nouă în Hristos şi cresc puţin câte puţin în fiecare zi. Aleg să văd paharul pe jumătate plin şi nu pe jumătate gol. Dacă Dumnezeu spune că pot, aleg să cred că pot; şi aşa va fi la timpul Său şi în felul Său”. Confruntă-ţi temerile. Fă ceea ce ţi-a fost teamă să faci. Promisiunea lui Dumnezeu „… Eu sunt cu tine” (leremia 1:19) a fost tot ce a avut nevoie Ieremia şi este tot ce ai nevoie şi tu.

„Cel ce se îngrijorează”. Cei ce se îngrijorează anticipează ce este mai rău, creează imagini exagerate ale unei potenţiale tragedii şi sunt mereu hiper-vigilenţi faţă de orice semn de necaz, oricât de mic. Expresia lor preferată când vorbesc cu ei înşişi este: „Dar dacă…?” învaţă să înlocuieşti această expresie cu „Şi ce dacă…? Prin harul lui Dumnezeu voi învăţa să mă descurc. Pot să mă tem, dar totuşi să acţionez. Nu-mi place, dar pot suporta până trece. Mă voi obişnui cu asta prin exerciţiu şi cu ajutorul lui Dumnezeu”. Când s-a instalat teama lui Ieremia şi a vrut să fugă de datoria de a vorbi în public, Dumnezeu i-a spus: „te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te.scap” (leremia 1:7-8). În loc să fugi de o situaţie, alege să o confrunţi prin credinţă; şi vei vedea cum Dumnezeu te va ajuta să scapi!

Mintea noastră limitată nu poate cuprinde dragostea lui Dumnezeu deoarece ea este fără condiţii. El nu ne iubeşte „dacă”, ci „în ciuda”. Ca părinte, poate nu eşti de acord cu comporta­mentul copilului tău, dar întotdeauna îl iubeşti şi îl accepţi. Pavel întreabă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35). Apoi răspunde: „Sunt bine încredinţat că nimic nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8:38). Nu ţi se pare de neînţe­les? Eu-l tău este suficient de mare pentru a crede că există anumite păcate peste care Dumnezeu nu poate trece; cum ar fi cele pe care nu le comitem niciodată. Îţi aduci aminte de fariseul din Templu care se ruga: „Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta” (Luca 18:11). Trebuie să înţelegi un lucru: standardul lui Dumnezeu este perfecţiunea şi nu ai putea-o atinge nici într-o mie de vieţi! Harul este singura nădejde pe care fiecare dintre noi o are.

Dragostea noastră pentru Dumnezeu are legătură cu iertarea pe care am primit-o de la El. Fariseii au fost şocaţi că Isus îi îngăduie acelei femei cu reputaţia şubredă să îngenuncheze la picioarele Lui, spălându-i-le cu lacrimile ei şi ştergându-i-le cu părul ei. Ei gândeau: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti… că este o păcătoasă” (Luca 7:39). Problema nu era că Isus nu ştia, ci că nu I-a păsat. „Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” (Luca 7:48). Apoi El ne spune con­cluzia: „cui i se iartă puţin, iubeşte puţin” (Luca 7:47). Care ar trebui să fie răspunsul nostru faţă de dragostea lui Dumnezeu? „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 loan 5:3).