Iosif Ton – 48. Sa-L cunoastem pe Dumnezeu ca Tata
Printre lucrurile unice care L-au caracterizat pe Isus din Nazaret a fost și modul în care se referea El la Dumnezeu ca ”Tatăl Meu”. Titlul devine și mai special când știm că în limba pe care o vorbea El, aramaica, El folosea cuvântul ”Aba” (pronunțat de noi românii ca ”Ava”), care era un diminutiv al cuvântului ”Tată” și care în românește ar fi ”Tăticu”. Modul acesta de a se adresa lui Dumnezeu era șocant, părea lipsit de reverență și exprima o intimitate cu Dumnezeu nemaiauzită până atunci.
Primii creștini au preluat acest mod de adresare lui Dumnezeu, folosind chiar termenul din limba aramaică. De aceea Pavel poate scrie creștinilor din Roma: ”Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un Duh de înfiere, care ne face să strigăm ”Ava”, adică ”Tată”! (Romani 8:15); și creștinilor din Galatia: ”Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă ”Ava”, adică ”Tată”! (Galateni 4:6). Există indicii în Noul Testament că Domnul Isus i-a introdus și pe ucenici în această intimitate cu Dumnezeu, dar trebuie să vedem cum a făcut El lucrul acesta în mod treptat. Ucenicii unui rabin erau tratați ca robi (sclavi!) ai rabinului, fiind puși de rabin să facă toate muncile de servitor pe care le făcea de obicei un sclav. În ultima seară, după ce a încheiat cu ei noul Legământ, Domnul Isus le spune: ”Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu”, apoi le explică: ”Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, fiindcă v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:14-15).
Articole similare
Iosif Ton – 47. Invatatura Domnului Isus despre cer
Ne întoarcem acum din nou la învățăturile Domnului Isus. De data aceasta ne vom uita la învățăturile pe care ni le dă El despre cer și despre viața de dincolo de moarte.
Mai întâi, o observație cu caracter general. Am arătat deja că Domnul Isus a fost primul care ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu ca existând în trei Persoane. Tot El este primul care ne-a vorbit pe larg despre Satan și despre îngerii lui. Și tot El ne-a descris existența a două împărății sau a două domenii în care există oamenii: unii în împărăția lui Satan și alții în Împărăția lui Dumnezeu. Tot El este acela care, prin moartea pe cruce în locul nostru, a făcut posibilă trecerea oamenilor dintr-o împărăție în cealaltă.
Acum descoperim iarăși ceva nou. Vechiul Testament este foarte vag când este vorba despre viața de dincolo de mormânt; Domnul Isus este Cel care ne vorbește mult și pe larg despre cer, chiar din momentul când, vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu, o numește și „Împărăția cerurilor și când ne învață să ne rugăm: „Facă-Se voia Ta pe pământ cum se face în ceruri.”
Trebuie să adăugăm că Domnul Isus este de asemenea Cel care ne vorbește mult despre iad, ca despre locul de chin în care merg cei care nu s-au împăcat aici pe pământ cu Dumnezeu.
Domnul Isus știa că învățăturile pe care ni le va da despre cer vor fi primite cu suspiciune și necredință. Iată ce-i spune El lui Nicodim, după ce i-a vorbit despre nașterea din nou, sau „nașterea de sus”:
„Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?” (Ioan 3:11-12).
Articole similare
Iosif Ton – 46. Stapanire si responsabilitate (1)
În articolul anterior am formulat o teză de foarte mare importanță, și anume, că dacă am ști care sunt scopurile ultime ale lui Dumnezeu cu omul, am înțelege mult mai bine actuala situație din lume. Dumnezeu este Suveran, în sensul că tot ce se întâmplă în lume se întâmplă fiindcă Dumnezeu decide să se întâmple, sau permite să se întâmple. Și El decide sau permite să se întâmple fiindcă ceea ce se întâmplă produce rezultatele finale pe care le urmărește El.
Dumnezeu a permis ca iudeii, romanii, Irod și Pilat, să se unească împotriva lui Isus și să-L răstignească deoarece prin aceasta Dumnezeu a făcut posibilă ieșirea noastră de sub Satan și a produs împăcarea lumii cu Sine (Vezi Fapte 4: 26-28). De asemenea, la un moment dat în viitor cele mai feroce forțe ale răului, fiara și cele zece coarne, se vor uni să facă răul suprem la care s-au gândit ele, dar de fapt ele vor duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu: „Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I ducă la îndeplinire planul Lui” (Apocalipsa 17:12-17), dar biruința finală va fi a Mielului și a celor „chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El” (v.14).
Să ne gândim acum bine, dacă Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat și ar fi murit numai ca să ne procure nouă dreptul de a merge în cer când murim, și dacă în viața din cer toți am fi egali, fiindcă totul a fost numai prin har și numai prin credință, atunci viața din momentul în care am crezut și până la moarte n-ar mai avea nici un rost, nici o rațiune. Nici suferințele de aici n-ar mai avea rost și nici strădania pentru transformare și pentru formarea unui caracter cristic n-ar mai avea nici o finalitate.
Să mai adăugăm la această ecuație și faptul că Domnul Isus ne-a învățat să ne strângem comori în cer (Matei 6: 19-21) și ne-a spus că dacă ne strângem comorile pentru această viață și nu ne îmbogățim „față de Dumnezeu” suntem nebuni (Luca 12:15-21).
Ce fel de viață va fi atunci în cer? Ce vom face acolo? Cum ne putem trăi viața aici pe pământ ca să devenim bogați acolo? Și ce fel de „cer” va fi acela dacă acolo vom fi săraci, fiindcă nu ne-am adunat acolo bogățiile?
După învățătura Domnului Isus, și a lui Pavel, există o legătură strânsă între felul în care trăim aici după ce ne-am întors la Dumnezeu și felul de existență pe care o vom avea în cer!
Articole similare
Iosif Ton – 45. Destinul nostru ceresc
Am început această serie de articole prin a arăta că Domnul Isus Cristos ne dă un întreg sistem de gândire, o întreagă concepție despre lume și viață.
Apoi am văzut că apostolul Pavel ne oferă exact aceeași concepție despre lume și viață și ne îndreaptă privirile spre învățătura Domnului Isus și ne cheamă să ne formăm și să avem același fel de gândire pe care îl avea Domnul Isus Cristos (Filipeni 2:5).
Cu alte cuvinte, învățăturile pe care le găsim în cele patru Evanghelii și învățăturile pe care le găsim în epistolele lui Pavel, precum și cele ale lui Iacov, Petru și Ioan, formează un tot unitar și deci ne putem forma din ele un sistem unitar de gândire.
Dar noi nu am terminat încă de clădit sistemul nostru de gândire, ci doar i-am formulat elementele cele mai fundamentale. Lucrul cel mai fundamental pe care l-am stabilit este că Dumnezeu există din veșnicia trecută în veșnicia viitoare ca trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Învățătura despre Dumnezeu ca o Triunitate nu putea origina într-un om: ea ne-a fost dată de Fiul, care S-a întrupat și ni L-a făcut cunoscut în felul acesta pe Dumnezeu (Ioan 1:1-18).
Al doilea lucru fundamental pe care l-am stabilit este că Dumnezeu – Sfânta Treime a făcut planul de a-Și face persoane ”după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26-28). Întreaga Biblie este istoria în care Dumnezeu își formează, din masa umanității, oameni care acceptă să ”umble cu Dumnezeu” și să se formeze după chipul Lui. Această modelare după chipul lui Dumnezeu este formulată de Dumnezeu prin aceste trei chemări/porunci/țeluri: (1) ”Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”; (2) ”Fiți desăvârșiți, așa cum Tatăl vostru este desăvârșit”; și (3) ”să fie făcuți asemenea chipului Fiului Său”, sau ”până când Cristos va lua chip în voi”.
Am văzut că scopul central al școlii lui Isus este să-I formeze lui Dumnezeu Tatăl, fii care seamănă cu Tatăl lor și să-Și facă frați care seamănă cu El și că noi suntem chemați să împlinim acest scop studiind învățăturile Domnului Isus și trăind după ele – în unire cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt. Am văzut de asemenea că acesta este scopul central al tuturor învățăturilor pe care ni le dă apostolul Pavel, precum și Iacov, Petru și Ioan.
Articole similare
Iosif Ton – 44. Credinta si ascultare
Dacă ”Evanghelia” este numai ceea ce a făcut Domnul Isus murind pentru noi pe cruce, atunci, desigur, cuvântul cheie al teologiei lui Pavel este ”îndreptățirea”, sau ”îndreptățirea prin credință”. Dar am văzut că pentru Pavel ”Evanghelia”, ca și pentru Domnul Isus, este tot planul lui Dumnezeu de a-Și face fii și fiice după chipul și asemănarea Sa și că acum, prin unirea cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt, această transformare radicală, această metamorfozare, este posibilă.
Problema noastră este că noi nu credem că aceste realități – unirea cu Cristos și lucrarea Duhului Sfânt în noi – sunt reale, adică trebuie înțelese literal și că noi suntem chemați să acționăm pe baza lor, să le trăim, și ele să devină centrul gândirii noastre și rațiunea noastră de a fi.
În Evrei 3-4, situația vieții creștine este asemănată cu situația evreilor în pustiu. ”Vestea bună” pentru ei a fost că ei pot intra imediat după încheierea legământului cu Dumnezeu în belșugul vieții din Canaan. Dar ei n-au crezut că lucrul acesta este posibil și n-au ascultat când li s-a spus; ”Intrați în țară, căci este a voastră!” Și fiindcă n-au crezut și n-au ascultat, au rămas în sărăcia și în uscăciunea din pustie.
Tot așa este și situația vieții creștine. Domnul Isus a venit și ne-a deschis posibilitatea ”vieții din belșug” în unire cu Sfânta Treime și în trăirea în această părtășie reală, transformatoare și împlinitoare! Dar nouă nu ne vine să credem că lucrurile acestea sunt reale și, de aceea, nu ascultăm să începem chiar acum să trăim după învățăturile date nouă de Domnul Isus! Și fiindcă nu credem și nu ascultăm, trăim într-o viață aridă de pustiu spiritual și nu știm de ce viața aceasta spirituală este atât de goală!
Articole similare
Iosif Ton – 43. Ce este ”Evanghelia”?
De la Martin Luther încoace, ”Evanghelia”, în sensul de ”vestea bună” se reduce la faptul că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre și că prin credința în această jertfă căpătăm dreptul să mergem în ceruri când murim.
Uitându-ne prin acești ochelari la epistola către Romani, ”Evanghelia” este doar partea care vorbește despre scopul morții Fiului lui Dumnezeu, mai exact partea de la început, până la 5:8. Partea de la 5:9 înainte nu mai este ”Evanghelia”, ci este o învățătură pentru cei care au crezut deja în ”Evanghelie”.
Este foarte important să facem efortul să descoperim ce înțelege Pavel însuși prin cuvântul ”Evanghelie”. Vom porni la drum printr-o analiză a capitolului 15 din epistola către Corinteni, care începe așa:
”Vă fac cunoscut, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba ați crezut. V-am învățat, înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie” (1 Corinteni 15: 1-8).Teologii formați la școala lui Martin Luther consideră că numai discuția până la acest punct este ”Evanghelia”. Ceea ce urmează de aici încolo, despre învierea lui Isus și despre înălțarea Lui la cer, despre întronarea Lui la dreapta lui Dumnezeu și despre destinul nostru ceresc deschis nouă prin învierea și întronarea Lui în cer, nu mai constituie ”Evanghelia”, ci o învățătură pentru cei credincioși. Observați că ”Evanghelia” ar fi atunci numai ceea ce li se predică celor necredincioși, ca să vină la pocăință. De aici și idea că ”evanghelizarea” este acțiunea prin care se urmărește aducerea la pocăință a celor necredincioși.
Articole similare
Iosif Ton – 42. Pavel si scopul creatiei
Să recapitulăm ce am descoperit până acum din concepția lui Pavel despre lume și viață. Din momentul în care Domnul Isus i-a ieșit în cale pe drumul Damascului, Pavel a fost cucerit de acest Isus, Care este viu, și acum este înălțat la dreapta lui Dumnezeu. L-a recunoscut că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii si conducătorul universului și al istoriei.
De acum, pentru Pavel mai există un singur scop în viață: să-L facă pe acest Isus cunoscut în toată lumea: evreilor, grecilor, romanilor și tuturor celorlalte națiuni, până la marginile pământului.
Dar Isus din Nazaret a fost răstignit de romani. Înainte de a spune orice altceva despre Isus, Pavel știa că trebuie să explice de ce a trebuit ca El să moară și să arate lucrurile realizate de El prin moarte.
Prin neascultarea lui Adam, întreaga omenire a intrat în conflict cu justiția lui Dumnezeu, s-a separat de Dumnezeu, a intrat sub stăpânirea lui Satan și, pe lângă acestea, a intrat otrava sau infecția păcatului în întreaga omenire.
Prin moartea Lui pe cruce, Isus – care era Fiul lui Dumnezeu din veșnicii – a împăcat omenirea cu Dumnezeu, satisfăcând dreptatea lui Dumnezeu și a anulat dreptul lui Satan de a mai fi stăpân peste omenire (Coloseni 2:14-15).
Dar moartea Fiului lui Dumnezeu n-a rezolvat toate problemele produse de neascultarea lui Adam și de rebeliunea față de Dumnezeu în care trăiește omenirea de atunci încoace.
Articole similare
Iosif Ton – 41. Puterea Duhului vietii in Cristos
În Romani 5:10, Pavel a scris că vom fi mântuiți prin viața lui Cristos. În capitolul 6, Pavel a scris că ne-am făcut una cu Cristos printr-o moarte asemănătoare cu a Lui ”pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui” (6:6). În continuare, Pavel scrie că, din moment ce suntem ”în Cristos” (6:11), trebuie să ne dăm mădularele lui Dumnezeu și să-L ascultăm numai pe El, în loc să mai ascultăm de păcat.
Dar Pavel nu ne spune cum ne ajută viața în Cristos să nu mai ascultăm de păcat. Sau mai exact, nu ne spune lucrul acesta în cap.6, ci ni-l spune în capitolul 8. În 7:14-25, Pavel discută pe larg problema puterii tiranice a păcatului introducând în discuție un termen nou, ”carnea” (în Cornilescu, ”firea pământească”). Iată textul cheie: ”Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în carnea mea, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac” (Rom. 7:18-19).
Și ceva mai departe:
”Fiindcă după omul din lăuntru îmi place legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primită de mintea mea și mă ține rob legii păcatului care este în mădularele mele. Oh, nenorocitul de mine, cine mă va elibera de acest trup de moarte?” (Rom. 7: 22-24).Soluția la această problemă ne este oferită în aceste cuvinte: ”În adevăr, legea Duhului vieții în Cristos m-a eliberat de legea păcatului și a morții” (Rom. 8:2). Comentatorii sunt în general de acord că aici cuvântul ”lege” are sens figurat și că putem înlocui acest cuvânt cu ”putere”: ”Puterea Duhului vieții în Cristos m-a eliberat de puterea păcatului și a morții”.
Articole similare
Iosif Ton – 40. Viata „in Cristos”
Epistola către Romani se împarte în patru părți cu teme foarte ușor de identificat:
1. De la 1:1 la 5:8, despre separarea omului de Dumnezeu și despre modul în care, prin moartea Lui pe cruce, Fiul lui Dumnezeu repară separarea sau ruptura și ne aduce înapoi la Dumnezeu, sau ne împacă cu Dumnezeu;
2. De la 5:12 până la 8:39, despre viața ”în Cristos” și ”în Duhul Sfânt”;
3. De la 9:1 până la 11:36 despre împietrirea în necredință a lui Israel, despre vremurile națiunilor și despre reîntoarcerea lui Israel; și
4. De la 12:1 până la 15:33 despre modul în care se trăiește după voia lui Dumnezeu din moment ce ai intrat ”în Cristos!” și ”în Duhul Sfânt”.
Totul se încheie cu un capitol de salutări.
Poate că ați observat că am scris că partea întâi se termină la 5:8 și că partea a doua începe la 5:12. Am scris așa deoarece versetele 9-11 din cap.5 aparțin și la partea întâi și la partea a doua: ele constituie trecerea de la una la cealaltă. Să ne uităm cu atenție la ele. Pavel ne spune că ceva s-a întâmplat – pentru noi – prin moartea lui Cristos și că de acum încolo ceva se va întâmpla – pentru noi – prin viața lui Cristos. În 5:10 el formulează totul succint:
– prin moartea Lui am fost împăcați cu Dumnezeu;
– prin viața Lui vom fi mântuiți.
Articole similare
Iosif Ton – 39. Temele principale ale lui Pavel
Domnul Isus i-a ieșit în cale lui Saul din Tars, i-a schimbat direcția vieții și i-a fixat slujba pe care urma să o aibă: ”…el este un vas pe care l-am ales să ducă Numele Meu înaintea națiunilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel” (Faptele ap. 9:15). ”Numele Meu” poate fi înlocuit cu ”Persoana Mea”. Sarcina lui Pavel era să-L facă cunoscut pe Domnul Isus Cristos imperiului roman.
Am văzut că de la început el și-a dat seama că se va lovi de o barieră enormă: a fost faptul că Isus a fost răstignit de romani. Bariera aceasta trebuia dată la o parte, adică trebuia să înceapă prin a explica rațiunea morții Lui pe cruce, ca să-L poată apoi prezenta pe Isus Însuși.
Să vedem dacă această afirmație se justifică.
În epistola către Romani, Pavel începe prin explicarea înstrăinării omului de Dumnezeu prin neascultare și a consecințelor acestei înstrăinări, apoi explică modul în care Dumnezeu Însuși a rezolvat problema prin moartea pe cruce a Fiului Său. Toate acestea i-au luat lui Pavel de la capitolul 1 până la 5:8, unde concluzionează totul prin aceste cuvinte:
”Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).
Articole similare
Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.
Cele 25 de mesaje ale pastorului Iosif Țon apărute după asocierea sa cu Mișcarea Străjerilor, prin intermediul cărora își prezintă teologia, se regăsesc listate cronologic aici
Mesaje ale pastorului Iosif Ton in care scrie despre ceea ce crede si gandeste (1) Mesajele 1-25
Iosif Ton – 26. Isus din Nazaret si Duhul Sfant
Iosif Ton – 27. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (1)
Iosif Ton – 28. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (2)
Iosif Ton – 29. Cum ramanem in El
Iosif Ton – 30. Teodorescu Ionel
Iosif Ton – 31. Stadiile uceniciei (1)
Iosif Ton – 32. Stadiile uceniciei (2)
Iosif Ton – 33. Petru in scoala Domnului Isus
Iosif Ton – 34. Ioan in scoala Domnului Isus
Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir
Iosif Ton – 36. O vedere de ansamblu a invataturii Domnului Isus











