Vorbește Doamne…
Cuvintele sunt de prisos atunci când trebuie să vorbim despre importanța comunicării cu Dumnezeu. Avem nevoie mereu și mereu de o viziune proaspătă de la Domnul deoarece, așa cum citim în cartea Proverbelor 29:18, „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzește Legea!”
Adesea, viziunea (sau „descoperirea”) din partea Domnului este, cred eu, confundată cu formulări de tipul misiunii și viziunii ONG-urilor pe când, versetul din Proverbe, citat mai sus, indică în paralelismul său că „descoperirile” rezidă în abilitatea poporului de a „păzi Legea”. Viziunea (sau vorbirea, dacă vreți) din partea Domnului ar trebui să o percepem în termenii unei relații dinamice cu Dumnezeu, a unei părtășii zilnice cu El. Concret, cred că avem nevoie de viziune de la Domnul nu doar în a formula trei propoziții pe care să le scriem pe un perete ci în a ne trăi viața de credință: să știm ce și cum să vorbim, cum să gândim, cum să acționăm, ce decizii să luăm, cum să ne înfrânăm, cum să ne răstignim firea, cum să iubim, cum să iertăm, cum să dăruim etc.
Nu este de mirare atunci că Samuel, unul din cei care au auzit vorbirea Domnului pe când „vedeniile nu erau dese”, era „culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.” (1 Sam. 3:3b). Sigur, făcând o paralelă care are limitele ei, ar trebui să conștientizăm încă odată provocarea de a locui în prezența Domnului. Hristos este în noi și noi în El dar relația trebuie îngrijită și crescută prin sfinițire continuă, lepădare de sine, post și rugăciune, citirea Cuvântului, implicare în slujire și alte aspecte care țin de viața de credință.
În lumea agitată în care trăim este imperios necesar să ne „facem timp” pentru Domnul, să stăm acolo unde este chivotul. Doar așa Dumnezeu ne vorbește, îl simțim aproape chiar și în deciziile mărunte, trăim fără frică, ieșim din labirintul confuziei și știm încotro să mergem: atât la nivel individual cât și la nivel comunitar.
Provocările societății în care trăim sunt mari și determină ca bătăliile spirituale să fie pierdute, adesea, nu la nivelul declarațiilor sau acțiunilor corporative ci la nivelul micro-cosmosului uman, la nivel personal. Dumnezeu nu vorbește și oamenii nu știu ce au de făcut din cauză că mulți credincioși sunt mai preocupați de „politicile comunitare” decât de „cercetarea de sine”. Suntem ispitiți să judecăm și să evaluăm pe alții mai repede decât să privim în propriile noastre inimi.
Cert este că avem nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească și cred că o va face cu atât mai repede cu cât avem curajul să punem în lumina reflectoarelor însăși propria noastră ființă.
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
http://www.emanueldej.ro
Partajează asta:
Maxima zilei – 13 mai 2012
Adevărata consacrare care rezistă intemperiilor vremii, este aceea care este întemeiată pe jaloanele Iubirii Dumnezeiești.
Partajează asta:
Doamne, dar cu acesta ce va fi ?
Ioan 21:21
Aceasta este întrebarea lui Petru adresată Domnului Isus cu privire la Ioan. Petru primise din partea Domnului reabilitarea publica în urma întrebării adresate acestuia de trei ori : „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?” şi în urma răspunsului întreit dat de acesta: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Este anunţat apoi de Domnul cu privire la felul în care va muri, proslăvind astfel chiar şi prin moarte pe Dumnezeu, adresându-i în final chemarea : „Vino după Mine.” Petru, urmându-L pe Domnul, vede venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, adică pe Ioan. Ştiind ce-i rezervă lui viitorul, deoarece Domnul îl anunţase, este acum motivat profund de curiozitatea umană cu privire la Ioan. De aceea îl abordează pe Domnul cu întrebarea directă : „Doamne, dar cu acesta ce va fi ?”
1. Aceasta este o întrebare care este de dorit în ceea ce priveşte relaţiile interumane, interfrăţeşti, relaţiile dintre membrii bisericii. Ea denotă interesul sincer cu privire la fratele de credinţă. Întrebarea lui Cain adresată lui Dumnezeu : „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu ?” scoate în evidenţă dezinteresul total faţă de comportamentul sau situaţia fratelui său. Biblia ne învaţă „ să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24) Să ne rugăm dar unii pentru alţii ca să putem avea o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, o mărturie publică benefică altora , spre mântuirea lor şi slava lui Dumnezeu.
2. Aceasta este o întrebare care n-ar trebui pusă niciodată dacă este motivată doar de o simplă şi bolnăvicioasă curiozitate. Domnul mustră pe Petru spunându-i : „ …ce-ţi pasă ţie ?…” Lucrul acesta nu-i place Domnului. El nu-Şi împarte slava cu nimeni. El nu descopere viitorul pentru nimeni doar de dragul capitalului informaţional. El este Domnul, Stăpânul. El ţine în mâna Sa viitorul fiecărei persoane şi nu divulgă pe nimeni, ci mai degrabă cheamă pe fiecare la pocăinţă personală şi sinceră.
3. Cred că mult mai benefică ne-ar fi fiecăruia dintre noi o altă întrebare pe care să I-o adresăm Domnului, şi anume : Doamne, dar cu MINE ce va fi ?
Petru aflase direct de la Domnul Isus ce va avea de făcut în viitor, adică păstorirea turmei Domnului (mieluşeii, oiţele şi oile), aflase despre felul în care îşi va sfârşi alergarea pe pământ, aflase despre faptul că însuşi Dumnezeu va fi proslăvit prin moartea sa, şi primise din partea Domnului chemarea directă : „Vino după Mine”. Tu vrei să ştii ce va fi cu tine? Dacă răspunsul tău este „DA” sincer, atunci fă următorii paşi : pocăieşte-te sincer ca şi Petru, crede din toată inima ca şi Petru, mărturiseşte-L pe Domnul cu toată puterea ca şi Petru, slujeşte-L pe Domnul cu toată viaţa ca şi Petru, urmează-L îndeaproape pe Domnul ca şi Petru. Cu siguranţă Domnul îţi va răspunde şi ţie , şi-mi va răspunde şi mie, ca şi lui Petru. Domnul este aproape să revină. Suntem urmaşii Lui cu adevărat ?
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
Studenții Institutului Teologic Baptist la Conferința „Biserica o comunitatea apologetică” (12 mai 2012)
Pentru mai multe poze a se vedea albumul Biserica o comunitate apologetică
Istorie Evanghelica 