În postul anterior, Intransingență, loialitate și iubire de patrie la Sandru Trandafir, am prezentat nota prin care era înaintată Departamentului Cultelor scrisoarea lui Răscol Victor. În cadrul acestui post voi prezenta prima parte a scrisorii prin care Răscol V își exprimă regretul față de modul în care Sandru Trandafir, considerat agent comunist denaturează în străinătate realitatea religioasă din România. Pentru o înțelegere mai clară a afirmațiilor lui Răscol Victor doresc să menționez faptul că că nimeni nu putea ajunge în funcții de conducere în cadrul cultelor religioase fără aprobarea Departamentului Cultelor și a organelor de securitate. În fapt, din documentele consultate reiese clar că Securitatea avea ca principal obiectiv recrutarea de persoane fidele din cadrul cultelor încă din seminariile teologice și ulterior promovarea acestora în funcții de conducere. A se vedea în acest sens și articolele lui Adrian Nicolae Petcu în revista Dosarele istoriei precum și în Adrian Nicolae Petcu (coord.), Partidul, Securitatea și cultele apărută la Editura Nemira din București. Promovarea unor oameni ,,fideli statului” în cadrul cultelor se realiza și prin atragerea ulterioartă la colaborare cum a fost și cazul Hușan de la baptiști. Prin prezentarea acestor informații nu vreau să insinuez că Sandru Trandafir ar fi colaborat cu Securitatea ci doar că a acceptat să facă politica statului în cadrul cultului penticostal. Dacă nu o accepta era înlăturat din funcție. Opiniile pro sau contra vă rog să le menționați în comentarii. Numai în felul acesta vom ajunge să discernem informațiile relevante de cele irelevante.
- 7 hints for speaking to camera
- Biografii
- Cazul Iosif Țon – Străjerii
- Îndrumătorul Creștin Baptist
- Memorialul Durerii
- Reportaj de sărbători – moment teatral cu tinerii de la Capela București
- Resurse
- Richard Wurmbrand
- Sitemaps
- Video
- Argument
- About
- Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică
- Dicţionar
- Maxime şi cugetări creştine
- Pagina spirituală
- 1.100.413 views all-time
Istorie Baptistă
- Sorescu Mihail 1898 - 1965 din Sichevița 24/06/2022
- Fără titlu 18/06/2022
- De ce te miri creștine, citește Biblia și vei vedea că este scris 17/06/2022
Arhive
Top posts & pages
- Președinți americani asasinați
- Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi – 28 iunie 2022
- Ce este cesaționismul?
- Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi – 26 iunie 2022
- Maxime şi cugetări creştine
- Structura anului școlar 2022-2023
- La mulți ani, Trandafir Popovici!
- Cazul Iosif Țon - Străjerii
- Proiectul Ruth - 25 de ani
- Maxima zilei - 20 ianuarie 2011
Scriu despre
Anunţuri Baptişti Biblie Biografii Cercetare Comunism Concerte Conferinte Creştini după Evanghelie Creștinism Cultură Cărţi Diverse Educație Evanghelici Foto Istoria Bisericii Istorie libertate Libertate religioasă Literatură Mass-media Maxima zilei Maxime şi cugetări creştine Maxime și cugetări Mesajul spiritual Muzică Penticostali Persecuţie Politică Postcomunism Predici Puncte de vedere Reflecții creștine Religie Securitatea Teologie Video Vorbe care contează Știri
Biserici
Blogroll
- Agora Christi
- Amintiri cu sfinţi
- Bogdan Emanuel Răduţ
- Bucurestiul Evanghelic
- Carti crestine
- Chibzuieli
- Clujul Evanghelic
- Creştin.ro
- Depozitarul lui Dumnezeu
- Info Creştin
- Iosua Faur
- Istoria Bisericii
- Istorie orala
- Light4heaven
- Max Lucado Romania
- Maxime si cugetări creștine
- Nicolae Geantă
- Persona
- Perspective Creștine
- Poianetu’ lui Iocan
- Romania Evanghelica
- Răscumpărarea memoriei
- Răspuns Islamului
- Sola Scriptura
- Soli Deo Gloria
- Suceava Evanghelică
- Teologeanu
- Vaismar
- Victor Catalin
Călătorii
Cărţi on-line
Felicitări
Instituţii
- Cultul Creștin Baptist – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România din România
- Cultul Creştin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
- Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România
- Institutul Teologic Baptist din București
- International Baptist Theological Seminary
- Societatea Academică a Românilor Evanghelici
- Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România
- Universitatea din București, Facultatea de Teologie Baptistă
- Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie
Istorie
Tabere Creștine
Cosmin Budeancă
- Bookfest 2022 - evenimente editoriale în legătură cu istoria recentă 30/05/2022
- Apariție editorială: Cornel Jurju, Cosmin Budeancă, „Suferința nu se dă la frați”. Mărturia Lucreției Jurj despre rezistența anticomunistă din Munții Apuseni (1948-1958), ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2022. 29/04/2022
- În platoul Emisiunii „Omul şi Timpul” 11/04/2022
ȘtiriCreștine.ro
- HeartBeats Festival: Cluj-Napoca 15 – 16 iulie 2022 03/06/2022 Poteraș Ionuț
- Wycliffe România: Buletin de Rugăciune 3 – 9 iunie 2022 02/06/2022 Poteraș Ionuț
- Ioan Ciobotă: Opriți-vă! 01/06/2022 Gabriela Augustinov