Arhive etichetă: Sandru Trandafir

La mulți ani, Corneliu Constantineanu!


Foto: http://www.facebook.com/corneliu.constantineanu (2013)

Pastor Prof. univ. dr. Corneliu Constantineanu este profesor titular în cadrul Institutului Teologic Penticostal din București unde predă cursurile “Dimensiunea socio-politică a învăţăturii Bisericii primare” şi “Teologia Noului Testament”.
În perioada 2010-2014 acesta a fost rectorul Institutului Teologic Penticostal din București, fiind cel de-al treilea rector al instituției menționate după Trandafir Sandru (1992-1998) – care a fost director al Seminarului în perioada 1976-1992 – și John F. Tipei (1998-2010). În anul 2006 a obținut Doctoratul în Teologie la University of Leeds, Marea Britanie şi the Oxford Centre for Mission Studies, Oxford, Marea Britanie.

Pe lângă slujirea academică acesta este implicat și în activitatea pastorală în calitate de pastor la Biserica Penticostală Vestea Bună din Bucureşti  (începând cu anul 2010). În perioada 1997–2009 a fost pastor la Biserica Internaţională/Penticostală din Osijek, Croaţia.
Este căsătorit cu Ioana şi are două fete, Anamaria şi Carmen.

Pentru redactarea și apoi editarea acestei scurte biografii am folosit informații din următoarele surse:

„Pastor Prof. univ. dr. Corneliu Constantineanu” – http://itpbucuresti.ro/cadre-didactice-titulare
„CORNELIU CONSTANTINEANU – Curriculum Vitae” – http://www.itpbucuresti.ro/media/facultate/cv
Alin Cristea,
„La mulți ani, Corneliu Constantineanu (28.10.2014)” – http://romaniaevanghelica.wordpress.com

*

La Capela FTB alături de Daniel Mariș și Teo Colda cu prilejul conferinței lui Gordon Smith (25 octombrie 2011)

La lansarea cărții Istoria penticostalismului românesc la ITP București (14 nov 2012)

Conf. Univ. Dr. Corneliu Consrtantineanu, la momentul respectiv rectorul Institutului Teologic Penticostal din București, organizator al , lecturând o carte despre Retorică și predicare – la Conferinta Națională Langham Preaching România  Râu Sadului, octombrie 2013.

București – 2014

Corneliu Constantineanu la Biblioteca Națională a României - iunie 2014

 

*

14

Răspuns față de acuzațiile nefondate ale fiicei lui Trandafir Sandru


Pe data de 1 noiembrie 2010, Daniela Iliev (Sandru) fiica lui Trandafir Sandru mi-a adresat o serie de acuzații nefondate și nedocumentate că răspuns la articolul Intransigență, loialitate și iubire față de patrie la Sandru Trandafir

Daniela Iliev(Sandru) a spus

01/11/2010 la 04:55 e

Dragule Marius Silveșan,

Se pare ca ai dat o mare lovitura scriind cărți despre persoane deja decedate…și de a publica scrisori despre care nu cunoști esența evenimentelor, temerilor , amenințărilor unora ca Victor Răscol asupra tatălui meu…pentru simplu motiv ca era un disident care instiga la discordii în biserica, nu chiar un om a cărui familie împrăștia Biblii, dar care el însuși…nu cunoștea sau nu înfăptuia ce scrie în ea.

Eroi sunt mulți după lupte grele…Oare te crezi un erou?
De ce n-ai publicat toate aceste lucruri acum 20 de ani, după revoluție…ți-au secat buzunarele…și nu știai cum sa faci bani?
Eu numesc aceste josnice proclamații concentrate in paginile acestei carti… a unui diabolic care in loc sa vina cu ceva constructiv la adresa bisericilor penticostale, deraieaza atentia bunilor crestini…intr-o direcție noua: ” hai sa vedem ce s-a întâmplat acum 1000 de ani” . Asta vrea diavolul oameni buni…în loc sa citiți Biblia…citiți nimicuri…
Dacă vreți detalii adevărate….întrebați și familiile celor decedați pe care încercați să-i mânjiți fără rușine și fără conștiința.

Thanks for reading!

Față de cele exprimate de către Daniela Iliev (Sandru) îmi exprim următorul punct de vedere:

Autoarea comentariului face o serie de afirmații nefondate fără ca măcar să cunoască pe deplin realitatea și  fără o documentare prealabilă.

Punctual răspunsul meu este următorul:

1. Nu am scris cărți despre persoane decedate

2.Documentul publicat vorbește de la sine despre acțiunile lui Sandru Trandafir și modul cum acesta s-a relaționat cu regimul ateist. În altă ordine de idei, tonul articolului meu precum și al comentariilor  aferente este unul moderat, fapt pe care nu-l pot afirma și despre scrisul doamnei Daniela Iliev (Sandru). Pentru conformitatea celor afirmate a se vedea următoarele articole relaționate:

a. Intransigență, loialitate și iubire față de patrie la Sandru Trandafir

b. Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.I

c. Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.II

d.”Alege plata eternității și a gloriei Mielului” Scrisoarea lui Răscol Victor p.III

3.Nu cred că Victor Răscol a proferat amenințări la adresa lui Trandafir Sandru care era directorul Seminarului Teologic Penticostal, funcție în care a ajuns cu acordul Departamentului Cultelor și al Securității, având ulterior susținerea acestora. Din documentele prezentate nu reiese că Victor Răscol ar fi avut o asemenea atitudine și nici nu cunosc ca Trandafir Sandru, tatăl dumneavoastră să-l fi acuzat de așa ceva. Prin urmare consider că afirmațiile  la adresa lui Victor Răscol au o încărcătura lor sentimentală, fapt explicabil într-o anumită măsură dacă ținem cont de relația dintre acesta și Sandru Trandafir și de faptul că autoarea își apără tatăl.  Dincolo de sentimentele paterne, afirmațiile  trebuiesc probate cu documente și mărturii viabile, nu dintre cele fabricate de cei care trebuiau să creeze ceva pentru a-și justifica activitatea, sau care aveau ca obiect de activitate tocmai crearea unor astfel de documente. Dacă Răscol Victor a fost doar un simplu agitator, pentru ce motiv a fost arestat patru luni și jumătate, când comuniștii promovau asemenea oameni sau cel puțin îi protejau?

4.Nu sunt un erou dar îmi place să scriu despre eroi ai credinței. Cât privește articolele mele, după cum lesne se poate observa, ele nu sunt scrise cu un ton de superioritate și nici nu au scopul a ataca pe cineva. Dezideratul acestui site este acela de a prezenta celor interesați o frântură de istorie evanghelică românească și nu numai dintr-o perspectivă evanghelică.

5.Nu am scris aceste lucruri acum 20 de ani pentru că la vârsta respectivă nu aveam asemenea preocupări și nici formarea necesară. Țin să menționez și faptul, deloc neglijabil, că istoria se scrie pe bază de surse, de documente, scrise sau orale, care trebuie interpretate, coroborate și analizate critic. Pe de altă parte, cu ce drept mă trageți dumneavoastră, doamnă, la răspundere în privința activității mele? Cunoașteți dumneavoastră care erau limitările de acum 20 de ani? Care erau condițiile în care un cercetător al istoriei Bisericii își putea desfășura activitatea, la ce documente avea acces și care erau prejudecățile cu care se confrunta? Cât privește argumentele care au stat la baza cărții Răscumpărarea memoriei, autorul face următoarele afirmații:

Răscumpărarea memoriei nu trebuia scrisă! Normal ar fi fost ca Biserica să treacă la acțiune imediat după ieșirea din comunism. Răscumpărarea memoriei ar fi trebuit să fie consecința unui proces laborios inițiat de Biserică, proces ale cărui rezultate ar fi trebuit să fie publicate într-un raport.

Cartea aceasta nu trebuia scrisă acum! Biserica trebuia să fie cu un pas înaintea societății, oferind un model, arătând calea pentru restaurare. Din nefericire, timp de douăzeci de ani, am constatat cu surprindere că Biserica împrumută tot mai mult retorica societății, amalgamând lucrurile și punându-i laolaltă pe eroi și pe trădători.

Citat din Argument la Răscumpărarea memoriei

6.În privința banilor, pe lângă faptul că afirmația  este voit tendențioasă, ca de altfel și tonul general al mesajului, acuzațiile sunt nefondate. Nu am publicat nimic până acum din dorința de câștig iar materialele publicate nu mi-au adus decât un câștig profesional văzut ca o împlinire sufletească și nicidecum unul material. Și apoi, ce rău vedeți dumneavoastră în a-mi câștiga efemera existență prin intermediul scrisului, al muncii mele în urma unei activități de documentare desfășurată în cadrul mai multor instituții de prestigiu din țară și străinătate.

7.În calitatea tatălui dumneavoastră de director al Seminarului se presupune că acesta cunoștea destul de bine Biblia și că o și trăia. În acest sens, una din poruncile Bibliei este aceasta: ,,Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22.6), motiv pentru care așteptam de la dumneavoastră  o mai mare atenție în caracterizarea oamenilor și utilizarea expresiei diabolic. Ați citit cartea la care faceți referire înainte de a-l caracteriza astfel pe autorul ei? Presupun că faceți referire la cartea Răscumpărarea memoriei scrisă de Vasilică Croitor. Autorul pe care dumneavoastră îl considerați ,,diabolic” are o atitudine moderată față de tatăl dumneavoastră, Trandafir Sandru, iar dumneavoastră nu-i răspundeți nici măcar cu aceiași monedă. Vă invit să citiți cu atenție cartea pe care o incriminați pentru a deosebi adevărul de minciună. Ca o ultimă precizare la acest punct aș dori să menționez faptul că Vasilică Croitor nu l-a inclus pe Sandru Trandafir în indexul tematic de la sfârșitul cărții.

8.Perioada în care Trandafir Sandru a activat în cadrul Cultului Penticostal este cunoscută în istorie ca perioada contemporana, nefiind nicidecum vorba de o istorie petrecută acum 1000 de ani, sau dvs moșteniți longevitatea primilor oameni?

9. Dacă dumneavoastră aveți documente sau mărturii viabile care să prezinte și alte fațete ale lucrării lui Sandru Trandafir eu sunt dispus să le public pe site-ul Istorie Evanghelică.

”Alege plata eternității și a gloriei Mielului” Scrisoarea lui Răscol Victor p.III


Aceasta este ultima parte a unei scrisori prin care un credincios persecutat atrage atenția lumii libere și totodată conducerii cultului penticostal de situația precară a libertății religioase din România. Dovadă stă campania  ateistă din mass media românească, mai virulentă în anii 80 decât înainte, precum și arestările operate de către Securitate printre cei care transportau biblii. Cazurile Caraman de la penticostali și Sfetcu de la baptiști sunt edificatoare în acest sens pentru perioada avută în discuție.  Nu am eu dreptul să judec, dar mă întreb cum este să susții că în România există o libertate religioasă deplină în timp ce fratele tău este bătut, arestat, expulzat. Probabil că sunt alte interese care primează. Spre exemplu SUA milita pentru drepturile omului, inclusiv pentru cele religioase și în același timp acorda României Clauza națiunii celei mai favorizate.

În final rămâne îndemnul extraordinar al lui Răscol Victor la fel de actual astăzi ca acum 20 de ani: ,,Alege plata eternității și a gloriei Mielului”

Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.II


Postez acum partea a doua din scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir.

În această parte ne sunt prezentate suferințele Bisericii în cei ,,35 de ani de guvernare ateistă”., context în care Răscol V leagă arestarea lui Caraman Constantin și Gaspar Vasile   de instalarea lui Sandru Trandafir în funcția de păstor. Personal cred că arestarea celor doi nu a fost dictată de Sandru Trandafir, iar dacă cele două evenimente s-au petrecut simultan poate să fi fost doar o coincidență  cu momentul hotărât de Securitate pentru arestarea celor doi credincioși. De cele mai multe ori arestarea celor care transportau biblii s-a făcut în urma unor controale de rutină, alteori în urma unei supravegheri atente care se întindea pe o durată mai mare de  timp.  Trecând peste acest aspect  lecturarea acestei părți dezvăluie și partea nevăzută a Bisericii, cea care nu era prezentată în rapoartele oficiale, dar și dorința credincioșilor de a se strânge împreună. Rememorăm astfel atât constrângerile cât și râvna Bisericii din România în perioada comunistă.

Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.I


În postul anterior, Intransingență, loialitate și iubire de patrie la Sandru Trandafir, am prezentat nota prin care era înaintată Departamentului Cultelor scrisoarea lui Răscol Victor. În cadrul acestui post voi prezenta prima parte a  scrisorii prin care Răscol V își exprimă  regretul față de modul în care Sandru Trandafir, considerat agent comunist  denaturează în străinătate realitatea religioasă din România. Pentru o înțelegere mai clară a afirmațiilor lui Răscol Victor doresc să menționez faptul că că nimeni nu putea ajunge în funcții de conducere în cadrul cultelor religioase fără  aprobarea Departamentului Cultelor și a organelor de securitate. În fapt, din documentele consultate  reiese clar  că  Securitatea  avea ca  principal obiectiv recrutarea de persoane fidele din cadrul cultelor încă din seminariile teologice și  ulterior promovarea acestora în funcții de conducere. A se vedea în acest sens și articolele lui Adrian Nicolae Petcu în revista Dosarele istoriei precum și în Adrian Nicolae Petcu (coord.), Partidul, Securitatea și cultele apărută la Editura Nemira din București. Promovarea unor oameni ,,fideli statului” în cadrul cultelor  se realiza și prin atragerea ulterioartă la colaborare cum a fost și cazul Hușan de la baptiști.  Prin prezentarea acestor informații nu vreau să insinuez că Sandru Trandafir ar fi colaborat cu Securitatea ci doar că a acceptat să facă politica statului în cadrul cultului penticostal. Dacă nu o accepta era înlăturat din funcție. Opiniile pro sau contra vă rog să le menționați în comentarii. Numai în felul acesta vom ajunge să discernem informațiile relevante de cele irelevante.

Intransigență, loialitate și iubire față de patrie la Sandru Trandafir


Istoria cultului penticostal, ca și a celorlalte culte evanghelice din perioada comunistă, este adeseori complicată iar uneori ambiguă. Iubirea de patrie era o expresie frecventă în discursurile oficialilor comuniști, fiind utilizată și de unii lideri evanghelici precum Sandru Trandafir, director al Seminarului Teologic Penticostal din București începând cu anul 1976 pentru a-și dovedi loialitatea față de autorități. Posibil să mă înșel, dar acestea sunt concluziile  notei prin care Sandru Trandafir, în calitate de director al Institutului Teologic Penticostal din București, înaintează Departamentului Cultelor o scrisoare primită de la Răscol Victor.  Scrisoarea deschisă difuzată în străinătate a fost redactată în opinia lui Sandru Trandafir cu scopul  ,,de a defăima atât țara noastră, cât și pe mine personal.”

%d blogeri au apreciat asta: