Category Archives: Istoria Bisericii

Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică (update 20.01.2017)


Acest material este un update al schiței biografice a pastorului Leric Ioan pe care am publicat-o inițial AICI.

leric-ioan-protulca-ro

Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici.

Dat fiind faptul că la înmormântare am văzut că numele fratelui era Iuan, l-am rugat pe Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), să îmi spună cărui fapt datorăm diferența dintre Iuan și Ioan așa cum a fost evocat, dar și așa cum l-am găsit trecut în documentele de la Departamentul Cultelor. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost  la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.

Ioan Leric a activat în Biserica Baptistă Speranța din Arad al cărei păstor era atunci Alexa Popovici, fiind  chiar și dirijorul corului. Conform informațiilor care mi-au fost oferite de fratele Handra Sima de la Arad, coleg și prieten cu Ioan Leric, botezul fratelui Leric a avut loc în anul 1945 și nu 1946. În anul 1946 cinci tineri din Biserica Baptistă Speranța Arad (Biserica Baptistă Română din Arad) au plecat la Seminarul Teologic Baptist care s-a redeschis prima dată după 1942. Datorită faptului că în București era foamete Comunitatea Baptistă de pe Valea Crișului Alb a oferit găzduire și mâncare seminariștilor și profesorilor, astfel că Seminarul Teologic Baptist își reia cursurile la Buteni, județul Arad. Acesta este contextul în care anul școlar 1946/1947 al Seminarului s-a desfășurat la Buteni. Au început anul I un număr de 65 de seminariști, dar au terminat anul doar 54. În toamna anului 1947 dintre cei 54 care au terminat anul I la Buteni, doar 38 au venit la București pentru anul II. Promoția 1946, în care era Leric Ioan, a făcut anul I, II și III (1946-1949), iar apoi a fost trimisă în practică datorită faptului că era nevoie de lucrători în contextul în care unii dintre aceștia au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Inițial Uniunea Baptistă a vrut să-i trimită în practică la sfârșitul anului doi de studii, dar unii dintre seminariști, conform mărturiei fratelui Handra Sima, au spus că nu sunt pregătiți încă să meargă în lucrare astfel că au mai urmat încă un an de studii. După terminarea anului trei de studii aceștia au fost trimiși în lucrare timp de trei ani. În toamna anului 1953 Leric Ioan se întoarce la Seminarul Teologic Baptist din București pentru anul IV și finalizarea studiilor pastorale, fapt care se va realiza în 1954.  Un aspect interesant și inedit este acela că în anul școlar 1953/1954 a fost pentru prima dată de la redeschiderea Seminarului în anul 1946 când s-a făcut anul IV conform mărturiei fratelui Handra Sima.  Din documentele consultate în Arhiva Departamentului Cultelor reiese faptul că a existat o normă în cadrul Seminarului Teologic Baptist ca după terminarea anului III de studii seminariștii să fie trimiă un an în practică pastorală, iar apoi să revină pentru anul IV și finalizarea studiilor. Prietenul fratelui Leric, Handra Sima, va absolvi Seminarul Teologic Baptist trei ani mai târziu, în 1957, deoarece a fost trimis la muncă forțată în Dobrogea la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Leric Ioan, Grec Traian, Românu Nicolae

Absolvenții STB, promoția 1954 cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)

Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca fără aprobarea Ministerului Cultelor.

„În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor  divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor,  se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).

Pe baza unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.

assc-1954-salarizarea-pastorului-leric-ioan-fara-forme-legale

În anul 1956  Leric Ioan s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare biserică baptistă la ora aceea. Emil Bartoș manționează că Ioan Leric a venit ca păstor la Tulca în toamna anului 1956 și a slujit acolo până în anul 1958, 1959 partea de început. Conform altor surse Ioan Leric a fost pastor la Biserica Creștină Baptistă din Tulca pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric, în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).”  Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.

Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954.

„Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393)

Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe.

În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393)

Fata fratelui Leric, Magdalena (Pușcaș), mi-a prezentat unele informații suplimentare despre perioada în care fratele Ioan a fost păstor la Tulca, perioadă ca fiind una de referință pentru activitatea sa de pastor misionar. La Tulca a avut loc o trezire spirituală astfel că au fost botezate mai multe persoane din comunitatea respectivă, dar și credincioși „de pe sate”. Veneau oamenii la pastorul Leric și îl rugau să îi boteze datorită faptului că în localitatea lor nu aveau biserică. Activitatea pastorului l-a adus în atenția Ministerului Cultelor și a Departamentului Cultelor (din 1957), dar acesta răspundea că el nu aparține de vreo biserică anume, de vreun cult. El face lucrarea la care Domnul l-a chemat. În vremea aceea Biserica Baptistă din Tulca avea trei balcoane care erau arhipline, astfel că un frate mai inventiv a pus proptele ca acestea să reziste.

Emil Bartoș menționează, în intervenția sa la înmormântarea fratelui Leric, că în perioada cât acesta a fost pastor la Tulca, biserica s-a dublat ca număr. Fratele Leric a botezat între 250-300 de oameni. datorită faptului că activitatea sa a deranjat i s-a înscenat un proces și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Daniela Manea, fata fratelui Leric, menționează că acesta nu a făcut decât trei luni de închisoare și apoi a venit grațierea. Ioan Bunaciu menționează două luni. În acest context i-a fost ridicat și carnetul de păstor, ceea ce însemna că nu mia putea profesa această activitate legal.

Ioan Bunaciu menționează că Leric Ioan s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).

Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, care i-a zis că el moare și că vrea să-i dea lui cel mai valoros lucru pe care îl avea. Ce putea să aibă valoros un om care murea în închisoare ? Din intervenția pastorului Bartoș aflăm faptul că acel lucru valoros pe care îl avea în închisoare poetul Traina Dorz era Evanghelia după Ioan pe care i-o oferă pastorului Leric Ioan.

A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).

Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.

În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.

După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.

Leric Ioan (octb. 2015)

Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu

Surse folosite în redactarea acestui material: 

Burtic Aurel  – comentariu pe Facebook.

Discurs Emil Bartoș la înmormântarea pastorului Leric Ioan.

Informații oferite de  Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș).

Informații oferite de fratele Handra Sima, prieten din tinerețe și coleg de seminar (1946-1949) cu fratele Leric Ioan.

Informații oferite de Magdalena Leric (Pușcaș), fata pastorului Ioan Leric.

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.

Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/

Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa  www.protulca.ro/istoric

Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul! 
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda

Scurt istoric al Bisericii Creştine Baptiste „Betania” Radna de la începuturile ei până în anul 2008


 

Biserica Baptistă Betania, Radna Lipova jud. Arad

http://www.radna.ro/wp-content/uploads/2011/11/Istoric%20Biserica%20Radna.pdf

Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică


leric-ioan-protulca-ro

Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici. Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), a clarificat la rugămintea mea diferența dintre numele Iuan (așa cum apare în acte) și Ioan așa cum l-am cunoscut și a fost prezentat, evocat la înmormântare. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost  la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.

În perioada 1946-1949, 1953-1954 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1954.

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Leric Ioan, Grec Traian, Românu Nicolae

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)

Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, unde în mod eronat este menționat Leric Ioan ca fiind absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1950, când de fapt el a absolvit în anul 1954. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în lucrarea menționată despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca, fără aprobarea Ministerului Cultelor. „În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor  divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor,  se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).

Conform unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.

În anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptistă la ora aceea. La Biserica Creștină Baptistă din Tulca a fost păstor pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).”  Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.

Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954. „Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393) Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe. În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393) Ioan Bunaciu menționează că s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).

Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, cel care îi oferă cel mai de preț lucru pe care îl avea la el, Evanghelia după Ioan.

A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).

Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.

În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.

După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.

Leric Ioan (octb. 2015)

Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu

Surse folosite în redactarea acestui material:

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.

Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/

Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa  www.protulca.ro/istoric

Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul! 
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda

6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu


În cuvântul său pastorul Otniel Bunaciu a vorbit despre personalitatea pastorului Leric Ioan și de încurajarea pe care acesta i-a transmis-o de fiecare dată când sau întâlnit.
Momentul a fost unul emoționant pentru pastorul Otniel Bunaciu și datorită faptului că l-a cunoscut pe Ioan Leric de când era copil și de asemenea, datorită celui că Ioan Leric a fost prieten cu Ioan Bunaciu.
Cu acest prilej pastorul Ioan Bunaciu a transmis și u n mesaj din partea Uniunii Baptiste din România unde acesta slujește ca vicepreședinte.

2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș


Înregistrare realizată cu prilejul serviciului de înmormântare, din data de 15 ianuarie 2017, al pastorului Ioan Leric (martie 1927- ianuarie 2017).
Pastorul Emil Bartoș evocă momentul în care l-a cunoscut pe fratele Ioan Lavric și câteva aspecte din slujirea acestuia la Biserica din Tulca. În cei aproape doi ani cât a fost păstor la Biserica Baptistă din Tulca pastorul Ioan Lavric a botezat în jur de 250-300 de persoane. Acest fapt a deranjat autoritățile fapt pentru care i-au înscenat un proces și l-au condamnat la doi ani din care a executat doar șase luni pentru că a venit amnistia (probabil cea din 1964). În închisoare s-a întâlnit cu Traian Dorz care i-a dat cel mai mare dar al său, Evanghelia după Ioan.
Toate aceste detalii le găsiți în cadrul intervenției pastorului Emil Bartoș.

Istorie Baptistă: Marius Silveșan – Doctor în istorie


Pastorul Vasile Bel, autor a mai multor cărți privind istoria baptiștilor din România și administratorul blogului Istorie Baptistă, a inițiat realizarea unei serii de microportrete ale unor persoane din cadrul confesiunii baptiste care au obținut doctoratul în istorie. Prima postare din această serie a fost dedicată lui George Colcer proaspăt doctor în istorie cu o temă de cercetare pe istoria bisericii baptiste din Transilvania, iar cea de-a doua se referă la mine. Mă simt onorat de acest lucru și prezint mai jos introducerea la materialul dânsului cu promisiunea că voi reveni în cadrul unei postări separate cu informații despre cercetarea/ cercetările mele din ultimii ani. Până atunci lectură plăcută și cu folos.

Am prezentat nu demult un baptist, proaspăt doctor în istorie (vezi aici). Acum vin cu un alt doctor baptist mai vechi, dar tânăr și foarte activ în domeniul academic. Dar, ca orice român, are cont de Facebook, precum și un site și o pagină de Facebook, unde sunt depozitate multe informații din istoria evanghelică. Lucrarea dumnealui este de mai mare amploare și de aceea vă prezint câteva date biografice, iar apoi CV-ul cu lucrările sale.

Pentru cei interesați de istoria baptistă, dumnealui este omul potrivit la locul potrivit. Căutați-l, întrebați-l, cereți-i părerea și veți vedea că vă va fi de folos.

Pentru articolul integral accesați link-ul: https://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2017/01/marius-silvesan-doctor-in-istorie.html

1921 – Fanfară și cor din Șiria, jud. Arad


Image may contain: 22 people

Fanfara și corul baptiștilor din Șiria, județul Arad – 25 octombrie 1921

Ioan Chişmorie Măderătanul (1904-1973) – Biografie


Ioan Chismorie (Facebook Ioan Chismorie)

Am descoperit recent o pagină de Facebook despre Ioan Chişmorie Măderătanul, credincios baptist, compozitor și interpret, autor a peste 400 de cântări.

Iată mai jos o biografie a lui Ioan Chișmorie, preluată cu permisiunea autorului, disponibilă pe pagina de Facebook Ioan Chismorie

Satul românesc a dat în cursul secolelor valori culturale înmagazinate în folclorul care a scos la iveală geniul şi imaginaţia unui popor care n-a avut decât arareori ocazia de a se exprima în forme de cult.

În Transilvania, se naşte Ioan Chişmorie Măderătanul, a cărui operă muzicală este foarte bine cunoscută în bisericile neoprotestante (baptiste, penticostale, creştini după evanghelie, adventiste). El a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a compune cântări spre slava Lui, dar pe care l-a folosit, astfel cântările lui au fost şi sunt o capodoperă a muzicii religioase române.

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1904, pe când sufla vântul în ferestre acoperindu-le cu zăpadă, în răsăritul zorilor se duse vestea în sat că în familia Chişmorie, la George şi Ana, se născuse cel mult aşteptat. Era „Onică”, în urma celor 4 surori. S-au bucurat mult părinţii că s-a născut cel ce avea să le fie nădejdea lor la bătrâneţe.

Cu părul ondulat şi ochii albaştri „Onică” îşi petrece copilăria în satul său natal alături de familie şi de oameni simplii din podgoria munţilor Zărandului, învăţând să lucreze la vie, câmp şi pădure. Aşa o cerea timpul pentru un băiat născut la ţară. Îndrăgeşte atât de mult satul şi locurile încât ani mai târziu, atunci când îşi semna compoziţiile, nu ezită pe lângă numele lui să mai adauge şi „Măderătanul” .

Nu se da înapoi de la muncile agricole. Conducând carul cu boi, lucrează viţa de vie din dealul mare, ajută la strânsul fânului, la tăiatul lemnelor din pădurea de pe dealul Cioaca, în faţa peisajelor înfăşurate ziua în razele de soare iar noaptea în cele ale lunii, în mijlocul pădurilor, a luncilor, a izvoarelor line, în cântecul privighetorilor cu ciripitul lor ceresc, a cerului albastru, toate au fost cadrul care mai târziu au inspirat pe compozitor în cele aproximativ 300 de cântări (text şi muzică).

A terminat şase clase primare la şcoala din Măderat, pe vremea ocupaţiei Austro-Ungară Harul artistic s-a manifestat de timpuriu, la vârsta de 13 ani a devenit membrul Bisericii Baptiste din Măderat, fiind botezat la Arăneag. Participă la toate evenimentele ce aveau loc în acea vreme, se implică în tot ce ţinea de activitatea de biserică, citind versete, recitând poezii, cântă în corul bisericii. La 14 ani participă în comuna Şiria la un curs de învăţare a notelor muzicale.

Acolo îl întâlneşte pe Ioan Slavici cu care leagă o aşa zisă prietenie, deşi diferenţa de vârstă era mare. După terminarea cursului de muzică, de la o zi la alta se afirmă tot mai mult ca un bun pianist, trompetist şi un excelent baterist şi dirijor.

În 1922 se înscrie la Conservatorul Municipal din Timişoara pe care în anul al doilea îl abandonează din cauza neînţelegerii cu conducerea. El îşi dorea să facă cei patru ani de studiu în doi, dar pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere, părăseşte şcoala.

Adunările şi botezurile în aer liber, însoţite de partea muzicală, l-au consacrat ca cel mai bun organizator din acea vreme. Deşi pregătirea muzicală a fost limitată, ea a fost suplinită de talentul de excepţie pe care l-a perceput ca fiind Harul lui Dumnezeu, revărsat asupra sa.

Participă la toate serbările şi congresele acelor timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni în 1925 îl întâlneşte pe Gill Everett*, cel ce din anul 1933 până în 1938 avea să fie directorul Seminarului Baptist din Bucureşti. „Un American curajos care a luptat mult pentru drepturile religioase de la noi din ţară” povestea tatăl meu. În 1928, la Congresul de la Curtici, leagă relaţii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai târziu a ajuns preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o dată pe lângă autorităţile din România pentru drepturile religioase.

A fost mult implicat în viaţa cotidiană, cunoscând tot ce se întâmpla în lumea întreagă. A fost foarte pasionat de tehnică şi mecanică, apreciind mult inestimabilele descoperiri ale vremii. A avut o mare admiraţie pentru Thomas Edison, la moartea lui în 18 octombrie 1931, Ioan Chişmorie trimite o scrisoare de condoleanţe doamnei Edison, la West Orange în New Jersey, iar doamna Edison îi răspunde. Printr-o altă scrisoare de mulţumire şi apreciere, că este alături de ei la marea lor pierdere. În 1932 dedică un marş domnului Loyd George (fost prim ministru al Angliei), de la care a primit cuvinte de apreciere. Printre scrisorile primite, mai avem de la Nicolae Iorga pe care a avut plăcerea de a-l cunoaşte la Arad. Lui Octavian Goga, îi compune o melodie pe versurile poeziei „Rugăciune”, care se află înrămată la castelul de la Ciucea. Veturia Goga, soţia poetului şi ministrului, purtând corespondenţa cu compozitorul, păstrează scrisoarea prin care îi mulţumeşte şi îl asigură că acea donaţie a compozitorului va rămâne în muzeu, în salonul de donaţii.

La 33 de ani, în 1937, publică prima carte de cântări „Cântările Armoniei” cu 64 de cântări. Continuă să compună cântări tot mai complexe, în ideea de a publica volumul II al „Cântărilor Armoniei”, dar evenimentele politice ce au avut loc în acea vreme s-au dovedit a fi mai vitrege decât dorinţa autorului.
A doua conflagraţie mondială l-a aruncat în vâltoarea sa şi pe Ioan Chişmorie, care fiind comandant de grupă, a participat cu unitatea sa la bătăliile de pe frontul de est, la asediul Odesei şi Sevastopolului. Fiind pe front la 12 octombrie 1941 trimite o scrisoare familiei. Fiind cenzurată, a fost reprodusă şi publicată în gazeta „Timpul Transilvaniei”, atât pentru calităţile literare, cât şi pentru patriotism. A fost rănit în timpul războiului iar statul român l-a onorat cu decoraţia „Bărbăţie şi Credinţă”. Suferinţele şi viaţa grea de pe front îl inspiră pe Ioan Chişmorie la noi compoziţii. Odată cu capitularea Germaniei este lăsat la vatră în 1944.

În 1950 se căsătoreşte cu Maria Chirla din Tulca şi împreună au avut 4 copii: Stelian, Felix, Saintclaire, Eleonora. Continuă şi după aceea să călătorească prin toată ţara, vizitând aproape toate bisericile neoprotestante, organizează cursuri de 20-25 de zile de cor, de fanfară şi orchestre, făcea cursuri de dirijori, învăţând pe toţi care îsi doreau să exceleze în organizarea de coruri. În afară de compoziţii mai scrie piese religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugăciuni şi un oratoriu „Iosif în Egipt”.

La Sinaia, la castelul Peleş, îi oferă regelui Mihai valsul „Flori de la Sinaia” iar „Imnul Regal”, deşi compus în anul 1930, este înmânat personal regelui de către unul din fiii lui, Stelian, abia în anul 1996 la palatul Elisabeta, după aproape 70 de ani.

România, deşi condusă de autorităţi comuniste în acea perioadă, menţine o vie prietenie prin corespondenţă cu toţi colaboratorii lui care mai devreme sau mai târziu au părăsit ţara. În Franţa îl avea pe Ieremia Hodoroabă, pe Lado Joseph în Suedia, în SUA îi avea pe A. Lucaciu, T. Talpeş, P. Truţa, A. Popovici, P. Popovici, în Australia pe E. Wostok.

Bătea drumuri de noapte, cu viscol şi ploi, în sate pe care nici astăzi nu le găsim pe harta ţării, ca să poposească, după nopţi nedormite şi drumuri de noroaie la câte o biserică şi să aibă puterea să aducă un mesaj sau o cântare, să facă din acea clipă cu cei ce-l ascultau un moment de sărbătoare. Apoi urma drumul de revenire spre casă, poate tot aşa de anevoios, la fel de lung şi obositor. Vă imaginaţi ce greu era drumul de întoarcere, de cele mai multe ori pe jos, cum arăta el după atâtea calătorii (şi au fost numai cu sutele), cum apărea un om în pragul casei, plin de noroi, plouat uneori, înfrigurat, flămând sau însetat, şi care spunea plin de voioşie: „Slavă Domnului! am bucuria să trăiesc încă o clipă de fericire pentru ceea ce am făcut şi de data aceasta, spre Slava Domnului! ”

Majoritatea melodiilor compuse nu au fost compuse în stări de bucurie. Totuşi avea puterea să cânte de fiecare dată când îl vizita cineva. Cânta cu atâta zel, cu atâta bucurie şi dragoste: „Eu niciodată nu am plâns”. Privea clapele pianului iar la cuvintele „…Spune-I Lui durerea ce o ai… privea o clipă departe, apoi închidea ochii…” Asemenea, la „Oile mele” sau la… „În fiecare seară” (cântare ce a fost compusă în carul cu boi, seara când se întorcea de la adunatul fânului) şi la „Ai fost tu să-L vezi…” Se transpunea în cel vinovat de ceea ce s-a întâmplat cu Domnul Isus, în implorarea supremă din „Cobori, cobori la noi…”, în groaza apocaliptică a căderii în păcat cu pedeapsa din „Va fi o zi când arde cerul…”, în mijlocul bucuriei renaşterii primăverii întru slava Creatorului în „Aud un cor de mii de păsărele”, (cântare ce a fost compusă într-o seară pe dealul Măgura de la marginea Coşteiului de Sus, fiind împreună cu prietenul lui fr. Laurenţiu Tuţac) sau în singurătatea şi blândeţea din „Am întâlnit un trist Păstor” sau în speranţa nemuririi şi în triumful vieţii veşnice în „O ţara mea”. În cântarile sale compozitorul se face părtaş la suferinţele Mântuitorului însoţindu-L la Golgota, la Cana Galileii, în Gheţimani, la fântâna din Samaria, la botez, la pogorârea Duhului Sfânt, la intrarea în Ierusalim…. În majoritatea cântărilor descria cerul cu splendoarea sa, cu îngerii şi cu marea sărbătoare care ne este pregătită.

Prigoana şi hărţuirile securităţii din acea vreme s-au accentuat tot mai mult în ultimii ani de viaţă ai compozitorului. După avertizări multiple şi ameninţări, i s-a interzis să mai organizeze cursuri de orchestre, fanfare sau coruri cu tinerii din bisericile neoprotestante. A fost acuzat de mobilizare în masă a tineretului şi nu de puţine ori şi-a petrecut nopţile pe la posturile de miliţie.

Ioan Chișmorie impreuna cu fratele Ieremia Hodoroaba si nepotul lui, prof. universitar Gheorghe Fratila in curtea Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti (aprox 1971)

În toamna lui 1972 este chemat în Maramureş să facă o orchestră. Pleacă cu acelaşi avânt care l-a însoţit întotdeuna când făcea vre-o lucrare de laudă a Tatălui Ceresc. La două săptămâni de la sosirea lui acolo, este silit să renunţe la ceea ce şi-a propus, căci apar ca din senin mari probleme de sănătate. El, care nu a fost bolnav niciodată, este sfătuit să se interneze în spital la Cluj. După evaluări medicale efectuate la Arad şi apoi la Timişoara, neputândui-se da un diagnostic precis, a fost adus acasă, la Măderat, în satul pe care l-a iubit atât de mult, în locul în care a adus multă cinste consătenilor lui. Acolo, la Maderat, în casa părintească, a aşteptat măreaţa şi glorioasa zi a plecării.

Era primavară… perii din curtea casei părinteşti înfloriseră din nou; parcă mai frumoşi ca niciodată, printre ramuri se auzea un cor de mii de păsărele… Perii plantaţi şi altoiţi de Ioan Chişmorie înfloreau pentru ultima dată pentru el… Era dimineaţa zilei de 25 aprilie 1973 când Dumnezeu a hotărât să îşi cheme acasă robul care i-a fost bun şi credincios până la capăt.

Astăzi, în urma celor 4 copii, Ioan Chişmorie este reprezentat de 10 nepoţi. În România de 6 (Cristian, Simona, şi Amadeus Chişmorie), (Lawrence, David, şi Matei Chişmorie) iar in Chicago de 4 (Raul Caraba), (Anna, John şi Sarah Chişmorie).

La Măderat, pe 2 septembrie 2012, Domnul a chemat acasă pe Maria Chişmorie, cea care a fost pentru Ioan Chişmorie un ajutor şi un sprijin nelipsit, şi impreună sunt înmormăntaţi în cimitirul de la marginea satului.

Ioan Chişmorie a fost şi va rămâne un exemplu de slujitor al Domnului, un om cu o credinţa profundă în Domnul, care a lăsat creştinismului evanghelic o bogată zestre, inestimabile lucrări care trebuie să le transmitem mai departe celor care vor veni după noi şi care vor continua să-L preamărească pe Dumnezeu.

Saintclaire Chişmorie chismorie@yahoo.com

Observații:

* Everett Gill a fost director onorific cf. Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989

* Sunt interesante relațiile lui Ioan Chișmoaie cu Nicolae Iorga și Octavian Goga, personalități marcante ale culturii române. am citit că Iorga nu agrea confesiunile evanghelice, deși a recunoscut impactul pozitiv al baptiștilor.

Istorie Baptistă: De ce a trebuit să vină poporul baptist la poporul român


Dumnezeu spune prin Cuvântul său următoarele:

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiți Evanghelia la orice făptură.
Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

(Marcu 16:15-16, VDCC)

Mesajul este clar și simplu: „propovăduiți Evanghelia” . Această lucrare au făcut-o baptiștii când au venit la poporul nostru român. Nu au adus cu ei nici o tradiție, datină, obicei, ci Biblia pe care o purtau cu ei și mesajul ei îl răspândeau cu simplitate și pe înțelesul oamenilor.

Articolul integral aici: https://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2017/01/de-ce-trebuit-sa-vina-poporul-baptist.html

Istorie Baptistă: Edward Millard 1822-1906


Edward Millard  a fost un om a lui Dumnezeu care a lucrat mult pentru slava lui Dumnezeu și extinderea Împărăției Lui. El a slujit ca lucrarea Domnului să depășească granițele țări sale și cuvântul Domnului să ajungă și la poporul Român. A contribuit la tipărirea în limba româna a primei Biblii din 1873 la Pesta.

Citește restul biografiei aici: https://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2017/01/edward-millard-1822-1906.html

Sergiu Grossu despre  Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC 1978)


În virtutea Decretului 153, pro­mulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase pri­mite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Con­testaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protes­tanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comite­tul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţi­atorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pen­tru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuza­ţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refu­zau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea so­cialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de res­ponsabilitate.

În concluziei?

– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” repre­siunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece Româ­nia comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiri­tului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credin­cioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”

(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)

Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,

«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE»  Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm

30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update


Acest articol este un update al celui despre demolarea locașului de cult al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București în ziua de Rusalii 1985.

demolare

Anul acesta (2015) de Rusalii se împlinesc 30 de ani de la demolarea locașului de închinare al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București al cărui pastor la momentul respectiv era Buni Cocar.

Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta,  este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4.  Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 124). Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. (Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013 Nădejdea în Dumnezeu: 80 de ani de lumină creștină la margine de București, p. 20).  Pe parcursul anilor Biserica Baptistă din Giulești a cunoscut o oarecare dezvoltare, astfel că în anul 1961, după arondarea bisericilor – vezi detalii în Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – sub pastorația lui Constantin Bălgrădeanu biserica ajunsese la 180 de membrii (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). La cutremurul din 4 martie 1977 biserica a suferit unele pagube materiale, iar credincioșii s-au întâlnit o vreme în Capela Seminarului Teologic Baptist de pe strada Berzei, Nr. 29. Între timp enoriașii au reușit să facă unele reparații minore și să se mute în locașul lor de închinare din strada Luduș. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București (1978). Ioan Bunaciu menționează că „acesta a folosit în închinare practici carismatice, iar rezultatul a fost că s-au atașat de biserică mulți credincioși  din alte biserici, mai ales din cele penticostale. Biserica a ajuns astfel să numere aproximativ 250 de membrii.” (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125).  Acesta este contextul pentru care era nevoie de extinderea locașului de cult. Referitor la necesitatea unui astfel de demers nu există puncte de vedere divergente, ci numai în ceea ce privește modul de realizare și obiectivele care au stat în spatele deciziei pastorului Buni Cocar.

O primă poziție este exprimată de pastorii Ioan Bunaciu și Vasile Talpoș, ambii evidențiind faptul că ceea ce s-a realizat putea pune în pericol viețile oamenilor.

Iată ce spune Ioan Bunaciu:

Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească. În acel moment au intervenit în forță autoritățile, deși Uniunea Baptistă l-a apărat și a insistat ca biserica să fie mărită. S-a făcut atunci analiza tehnică a lucrărilor, a stâlpilor, mai ales, și concluzia a fost că aceștia nu erau în măsură să susțină greutatea acoperișului, astfel că imobilul era în pericol să se prăbușească. Dându-se ordinul de demolare, Cocar a întrevăzut dintr-o dată prilejul de a obține statutul de prigonit. (…) S- a adeverit curând că stâlpii s-ar fi putut prăbușii oricând.
După plecarea lui Buni Cocar în anul 1986 pastoratul bisericii a fost preluat de fratele Talpoș Vasile.”

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 126.

Vasile Talpoș menționează și el că stâlpii de susținere erau slabi

„Deși am pledat în fața celor șapte sau opt reprezentanți ai Primăriei timp de două ore să renunțe la planul demolării ei au venit cu contra argumente afirmând că acea clădire nu era construită după un plan și nici executată conform regulilor de construcții. (…) Din nefericire, când s-a demolat complet clădirea, în vederea realizării noii construcții, am constat că aveau dreptate.” Referire la anul 1993 când s-a început noua construcție.

Mărturie Vasile Talpoș  în Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013. Nădejdea în Dumnezeu, p. 122

Aspectele menționate mai sus amintesc, dincolo de aspectele tehnice, momentele de tensiune și persecuție prin care au trecut membrii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București.

Iată și mărturia pastorului Buni Cocar despre necesitatea extinderii locașului de cult și împrejurările care au dus la demolarea locașului de cult.

„În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea,  fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.”

Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 191-192

Prin acest scurt istoric și prezentare a evoluției Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea am ajuns și la momentul 1985.

Iată ce menționează Buni Cocar despre factorul declanșator a demolării Bisericii:

„Autoritățile statului au ”înghițit” aceste remodelări până la cea din 1985, când președintele Ceaușescu, în căutare de un loc potrivit pentru portul București la Dunăre (vroia să aducă Dunărea la București și tocmai în Giulești Sârbi), a observat o clădire neobișnuită în zona Pieții Giulești. Necunoscând-o l-a întrebat pe primarul Capitalei, Gheorghe Pană: „Faci aici Piața Pantelimon, Gheorghe?
Primarul Pană era în completă necunoștință de cauză și a promis cercetări. A doua zi primarul Pană (…) și cu el zeci și zeci de oameni ai regimului, primari de sector, secretari de partid, securiști, polițiști și oameni de ordine au venit la biserică. (…)
Tovarășii ne-au lovit în numele lui Marx sau Ceaușescu, convinși că sunt îndreptățiți să acționeze  cum au făcut-o.”

Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 192-194

Înainte de a lăsa mărturia unui martor ocular să relateze cele ce s-au întâmplat în ziua de Rusalii a anului 1985 se cuvin făcute câteva precizării referitoare la mărturia pastorului Buni Cocar. Astfel, pot să confirm faptul că în anii 80 președintele Nicolae Ceaușescu a vizitat și zona Pieței Giulești, fiind copil nu am reținut anul când a avut loc această vizită, dar evident că era un eveniment pentru noi să fim vizitați de președintele țării. În ceea ce privește faptul că Ceaușescu dorea să realizeze un port în zona Bucureștiului informația este reală, Ceaușescu avea acest vis de a aduce Dunărea la București, dar cred că pastorul Buni Cocar este sarcastic atunci când afirmă că Ceaușescu dorea să realizeze acest lucru în zona Giulești Sârbi. Nu intru acum în detalii despre acest aspect, însă se știe că portul se dorea realizat pe râul Argeș. Ceea ce este relevant în acest caz are de-a face cu modul abuziv în care a fost dărâmat locașul de cult al unei bisericii recunoscută de către autorități. Mai sunt lucruri de spus și mărturii de adus referitoare la acest eveniment dramatic care a schimbat viața unora dintre credincioși, dar deocamdată la mărturia fratelui Mircea Bulatov, unul dintre martorii acelor evenimente, s-a relateze prin intermediul unui material comemorativ ce are la bază experiența, documente de arhivă, dar și a unele mărturii orale.

De Rusalii anul acesta se împlinesc 30 de ani
de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA, 
făcută de organele represive comuniste.
O demolare poate fi făcută cel puțin în două feluri.
Brutal și rapid prin dărâmare (cu mult zgomot) reușește să transmită  năucire și frică.
Calculat și lent prin desfacerea (compromitere) piesă cu piesă a elementelor unei construcții bine închegate.
Primul fel de demolare se practica în anii premergători lui ’89, celălalt a luat ființă după.
În cadrul unei discuții purtată cu domnul Mircea Bulatov în data de 31 decembrie 2016 acesta menționa modul în care cei din conducerea Uniunii Baptiste s-au relaționat față de situația Bisericii din Giulești. 
Pastorul Mihai Hușanu, președinte al Uniunii Baptiste din România (1984-1988) a venit în fața credincioșilor și le-a spus că  „a fost săltat de Securitate” și a trebuit să ia atitudine, să dea detalii, dar le-a recomandat credincioșilor să facă cum îi îndeamnă inima.
O a doua poziție a fost exprimată de către pastorul Vasile Talpoș, secretar general al Uniunii Baptiste din România (1984-1988) și vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1984-1986). Acesta a venit în fața credincioșilor și i-a îndemnat să dărâme iei construcția ca să nu fie obligați să plătească autorităților și banii pentru demolarea clădirii.
Pentru înțelegerea acelor vremi aveți mai jos câteva relatări a celor  ce le-au trăit.
Mircea Bulatov
 

Din atașament puteți descărca un scurt material, însoțit de imagini, cu descrierea acelor tulburătoare evenimente.

 

Pentru o înțelegere și mai profundă a grozăviilor de atunci urmăriți fragmente din mărturia lui COJOCĂRESCU ION subinginerul constructor și în același timp diacon al bisericii NĂDEJDEA în 1985, folosind următoarele linkuri:

 

 Partea 1 COJOCARESCU ION Întrebări și acuzații

[https://www.youtube.com/watch?v=p4DN8yQMu0A&feature=youtu.be[/embed]

Partea 2 COJOCARESCU ION Suferințe și torturi
[https://www.youtube.com/watch?v=zIpzTNLX-hU[/embed]

Foto: Orchestra „Harfa lui David” din Lugoj (1948)


Imagine cu orchestra din anul 1948

Rândul întâi: Gheorghe Rădulescu, Marta Nistoran, Nicu Mocuța, Puiu Crișan, Ana Tablă, Gheorghe Țepeș, Gheorghe Vasion

Rândul din mijloc: Lidia Țepeș, Aurica Rădulescu (Mocuța), Ana Luminosu (Vereș), Maria Nistoran

Rândul din spate: Iosif Rafila, Pele Trandafir, Cornel Rădulescu, Lenuța Murariu (Ioescu), Ana Țepeș (Lupulescu), Ana Stanciu (Ungureanu)

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1071612769554042&substory_index=0&id=949880548393932

Iată și un scurt istoric pe care l-am găsit prezentat sub titlul:

Curiozități despre activitatea orchestrală

• Orchestra “Harfa lui David” a luat ființă în data de 10 septembrie 1946 la iniţiativa renumitului  dirijor şi compozitor baptist Titi Adorian

• între 1949-1956 cel mai strălucit elev al muzicianului Titi Adorian, Puiu Crișan, a dirijat orchestra copiilor

• între 1949-1956 orchestra a fost dirijată de diferiți tineri ai bisericii, fratele Titi  Adorian mutându-se la București

• între 1956-1960 orchestra a fost condusã de fraţii Gheorghe Rãdulescu și Ioan Bosa

• între 1960-1962 orchestra a cântat doar cu ocazia unor sărbători

• în 1962 orchestra se reorganizează sub conducerea muzicală a dirijorului Nistor Toșitiu, care pleacã în veșnicie în anul 1974

• în 1975 orchestra este preluată de către fratele Gheorghe Rădulescu care reorganizează compartimentele și introduce instrumente noi

• în 1978, la invitația profesorului dr. Ioan Bunaciu, orchestra cântă în București, iar în 1979, la inițiativa sorei Florica Didraga, orchestra vizitează 14 biserici în 10 zile, într-un turneu ce a însumat peste 2000 km

• în 1976 și 1986, în colaborare cu câțiva credincioși din Timișoara: Ioan Bosa, Nelu Ardelean, Ovidiu Manole, Doru Racovicean și Mihai Racovicean, orchestra organizează jubileele de 30 și 40 de ani

•  în anul 1987, alături de fratele Gheorghe Rãdulescu, dirijor al orchestrei este numit fratele Marius Lăzărescu, care conduce orchestra și astăzi

• în anul 1993 fratele Gheorghe Rădulescu pleacă în veșnicie

• din anul 1998 începe colaborarea cu profesorul timișorean Ovidiu Manole

• în 29 septembrie 1996 orchestra a aniversat 50 de ani de existență, la acest eveniment fiind prezenți, alături de musafiri din străinătate și domnii Marius Martinescu, primarul orașului Lugoj și Remus Tașcău, dirijorul corului “Ion Vidu”

• în anul 2002 la inițiativa fraților Claudiu Murariu și Otniel Didraga se înființează orchestra de copii

• în anul 2002 sub coordonarea pastorului Ionel Tuțac orchestra organizeazã un turneu de 10 zile în 10 biserici

• în anul 2005, sub coordonarea pastorului David Nicola orchestra organizeazã un turneu la Viena, iar în 2006 la Nurnberg

• în data de 15 octombrie 2006 orchestra aniverseazã 60 de ani de existență, alături de păstorii bisericii fiind prezenți: Petru Andea – deputat, Ioan Gârboni – directorul Filarmonicii din Timișoara, Ciprian Cipu – directorul Centrului de Culturã și Arte și Alexandru Mesian – episcop greco-catolic

• în anul 2008, sub coordonarea pastorului Teofil Ciortuz, orchestra organizează un turneu în ţară

• în anul 2008, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea statului Israel, orchestra bisericii a susținut un concert sub bagheta maestrului Ladislau Roth, celebru compozitor și dirijor evreu

• în anul 2009, sub coordonarea pastorului Teofil Ciortuz, orchestra mică organizează un turneu în Delta Dunării

• în 18 octombrie 2009 orchestra bisericii a cântat la Sala Olimpia din Timişoara cu prilejul aniversǎrii celor 400 de ani de mǎrturie baptistǎ în Europa

• în iunie 2014 orchestra a cântat la Krems, Austria

• în decursul anilor orchestra a cântat în biserici baptiste din: București, Brăila, Sibiu, Piatra Neamț, Brașov, Cluj Napoca, Oradea, Arad, Reșița, Timișoara, Constanța

•  în ultimii ani fratele Mihai Racolțea, prim-violoncelist al Filarmonicii din Timișoara, s-a ocupat de pregãtirea viitorilor orchestranți

•  în decursul anilor au cântat în orchestra Bisericii nume care acum sunt celebre în domeiul muzical: Dan Patacã, Sorin Țepeș, Emanuel Azgur, Cosmin Căprariu, Adriana Rădulescu (Pop), Adriana Sârbu, Diana Farcaș (Chirilă), Aura Avram (Twarowska), Mirela Lăzărescu (Zafiri), Dan Indricău, Liviu Indricau.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=972993949415925&id=949880548393932

1000 de biserici baptiste închise


În cadrul unui articol din ziarul Times din 5 iulie 1962 (?), prilejuit de vizita Patriarhului Justinian la Londra și vizita acestuia la o reuniune a Bisericii Anglicane (Church Assembly),  se menționau câteva aspecte privind situația religioasă din România.  Este citat Mr. T.L.F, „Royle of Coventry, care a spus că mulți dintre noi (ei?) (many of them felt) credeam/crdeau că vizita Patriarhului BOR a fost viciată de timp (ill-timed) și din nefericire lumina cunoașterii că Patriarhul este o persoană (un om) cunoscut pentru simpatiile sale comuniste care a făcut multe ca să să se opună  (oppose) și să asuprească (oppress) creștinii în România.

(was ill-timed and unfortunate the light of the knowledge that the Patriarch was a man well known for his communist sympathies who had done much to oppose and oppress Christian people in Rumania.)

El i-a determinat pe mulți călugări și călugărițe să părăsească mânăstirile și casele (?). Biserica Greco Catolică care a avut 1800 de parohii a fost închisă, interzisă prin forță (abolished by force) și cei care au opuse rezistență, s-au împotrivit, au fost trimiși la închisoare.

He made all munks and nuns under to leave  their monasteries and houses, the Greek Catholic Church, wich had 1800 parishes, had been abolished by force and those who had been obstructive were sent to prison.

Domnul Royle a mai spus: „șase episcopi și mulți alți membrii ai Bisericii Greco Catolice au fost arestați.

În acest context se menționează și faptul că acum 10 ani, respectiv 1957, erau 1400 de biserici baptiste, iar acum (1967) au mai rămas doar 400. Rezultă că în decurs de 10 ani au fost închise 1000 de biserici baptiste.

Mr. Royle said. Six bishops and many other members of the church had been arested . Ten years ago where 1400 Baptist churches, now only 400 remained.

Alegerea de patriarh (1948) văzută de la Moscova


De Acad. Florin Constantiniu

În cele două masive volume de documente, Puterea şi Biserica în Europa de Est, 1944-1953 (în limba rusă, Moscova, ROSSPEN, 2009), se găsesc şi numeroase informaţii despre Biserica Ortodoxă Română, ca de altminteri şi despre celelalte Biserici din ţările intrate în sfera de hegemonie sovietică. Documentele din cele două volume, tipărite de istoricii ruşi, vor trebui cunoscute şi valorificate de cercetătorii istoriei Bisericii Ortodoxe Române prin confruntarea cu sursele româneşti şi – se înţelege de la sine – cu spiritul critic de rigoare.

Uneori, documentele sovietice aduc informaţii în răspăr cu imaginile devenite tradiţionale în România. De pildă, opinia atât de răspândită că preotul Ioan Marina, ajuns patriarhul Justinian Marina, a făcut surprinzătoarea şi fulgerătoarea carieră cu sprijinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl adăpostise după evadarea de la Târgu-Jiu. Aşa cum se va vedea mai jos, sursele sovietice prezintă o altă versiune.

Moscova urmărea cu mare atenţie situaţia Bisericii Ortodoxe Române, mai ales după moartea patriarhului Nicodim, în urma căreia tronul patriarhal devenise liber. Astfel, la 13 aprilie 1948, G.G. Karpov, un fost colonel de securitate ajuns preşedintele Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, a adresat o notă lui K.E. Voroşilov privind vizita unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române la Moscova, însoţită de profesorul Stanciu Stoian, ministru Cultelor din România. În ampla dare de seamă despre vizita acestei delegaţii, fostul colonel sovietic se ocupă de problema alegerii viitorului patriarh: „În Biserica Română există trei candidaturi: mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan, mitropolitul (Moldovei – n. n.) Justinian şi episcopul de Oradea, Nicolae (Popovici) – membru al delegaţiei. În jurul acestor candidaturi, se desfăşoară o luptă. După părerea majorităţii clerului, cel mai demn – din punctul de vedere bisericesc – este Nicolae Bălan, dar activitatea lui pro-fascistă din trecut constituie un mare obstacol şi el nu se bucură de încrederea guvernului. Candidatura lui Nicolae Popovici, după propria lui mărturie, este sprijinită de Petru Groza. Cel mai activ pretendent la tronul patriarhal este mitropolitul Justinian, sprijinit de Partidul Comunist, faţă de care are meritul de a fi ajutat şi a fi ascuns pe comunişti în timpul regimului Antonescu. Caracterizându-l pe Justinian ca autoritar, hotărât, capabil să înlăture obstacolele din calea sa, membrii delegaţiei consideră candidatura lui nepotrivită deoarece Justinian este un om insuficient de instruit. Ei declară direct că, dacă alegerea patriarhului va fi liberă de imixtiunea guvernului şi a partidelor politice, atunci patriarh va fi ales mitropolitul Nicolae Bălan. Referindu-se la Justinian, acesta (Nicolae Bălan – n. n.) a spus: «Dacă se doreşte ca patriarhul să-i urmeze pe comunişti, atunci trebuie ales Justinian, iar dacă se doreşte ca Biserica să-i urmeze pe comunişti, atunci poate fi ales oricine, dar nu Justinian». Nu este exclusă posibilitatea – continuă raportul sovietic – ca acestea să fi fost spuse din considerente tactice şi, poate, nu fără ştiinţa ministrului Cultelor din România, Stanciu Stoian, al doilea secretar general al partidului Frontul Plugarilor, caracterizat de Ministerul Afacerilor Externe al URSS drept un carierist şiret. Până în 1938, Stanciu Stoian a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc” (Vlasti i ţerkov v Vostocinoi Evrope, vol. I, p. 667-668).

La 30 aprilie 1948, V.S. Karpovici, locţiitorului şefului Secţiei pentru problemele conducerii centrale a Bisericii Ortodoxe Ruse din cadrul Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă guvernul sovietic, a trimis următoarea notă informativă şefilor săi: „Problema candidaturii pentru funcţia de patriarh al României nu a fost încă rezolvată. Candidatura lui Justinian Marina este propusă de Pauker şi Luca, dar întâmpină obiecţiile lui Gheorghiu-Dej, deoarece Justinian nu se bucură de suficientă autoritate în rândurile clerului. La sfârşitul lui mai, vor avea loc alegerile şi întronizarea patriarhului şi se intenţionează să fie invitate să participe delegaţii ale Bisericilor din Alexandria, Constantinopol, Ierusalim şi a celei din Rusia” (ibidem, p. 671).

Nota lui V.S. Karpovici aruncă o lumină cu totul nouă în cazul poziţiei adoptate de cei trei conducători comunişti din România: Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca. Spre deosebire de ceea ce se considera până acum, sursa sovietică arată că Gheorghiu-Dej avea rezerve în a sprijini candidatura lui Justinian Marina. Argumentul său nu era lipsit de consistenţă: proaspătul ierarh al Bisericii nu se bucura de autoritate în rândurile clerului, având în vedere că pregătirea sa teologică era destul de precară. În acelaşi timp, faptul că cei doi rivali ai lui Dej din conducerea Partidului – Ana Pauker şi Vasile Luca (acesta din urmă responsabil cu problemele bisericeşti pe linie de partid şi de stat) – îl susţineau pe Justinian, îl făcea, probabil, pe Dej să fie rezervat în promovarea lui Justinian.

Evident, toate aceste probleme vor trebui studiate şi în lumina documentelor furnizate de istoricii ruşi. Deocamdată, lucrarea cea mai temeinică privind alegerea şi activitatea patriarhului Justinian o datorăm lui George Enache şi Adrian Nicolae Petcu (Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Galaţi, Ed. Partener, 2009). Pentru dispunerea forţelor în ajunul alegerilor, amintim că, potrivit autorilor, Justinian Marina era „agreat de Gheorghiu-Dej, Emilian Antal, locţiitor de mitropolit al Sucevei, sprijinit de Emil Bodnăraş şi Vasile Luca” şi Nicolae Popovici, episcopul Oradiei „susţinut, se pare, de Petru Groza” (p. 42).

Numai cercetări viitoare vor putea desluşi corect raporturile dintre puterea comunistă şi Biserica Ortodoxă în acest moment crucial, anul 1948, atât în istoria ţării, cât şi în istoria cultelor creştine din România.

Persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică. Cazul creștinilor baptiști din Bocșa


Prin intermediul doamnei Mihaela Bucin am ajuns la textul de mai jos. Acesta prezintă persecuțiile suferite de credincioșii creștini baptiști din Banat în perioada interbelică. Documentele pe care le-am consultat cu prilejul documentării pentru diferite lucrări sau conferințe relevă că astfel de acțiuni nu au fost singulare, iar în anumite cazuri chiar de o intensitate mai mare decât cele din perioada comunistă. În perioada comunistă s-a acționat altfel. Au fost persecuții generale la începutul regimului comunist, iar apoi cazuri particulare. După consolidarea regimului s-a acționat în principal pe plan ideologic, dar cei care s-au acomodat cu regimul au putut să-și desfășoare în oarecare siguranță viața religioasă. Fac referire aici la evanghelici (neoprotestanți) și prin extensie la celelalte culte religioase recunoscute de regimul comunist.
Persecuțiile baptiștilor pe parcursul perioadei interbelice sunt documentate și de către Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România.
De asemenea, Revista Farul Mântuirii și Farul Creștin au articole în care prezintă cazuri de persecuție. Basarabia și Bucovina sunt cazuri particulare. Pentru perioada regimului Antonescu cazurile de persecuție sunt documentate riguros de către Viorel Achim în volumul de documente Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante.
Un neobosit luptător pentru drepturile creștinilor baptiști din România în perioada interbelică a fost J. H. Rushbrook.
Constantin Adorian s-a remarcat și el printre cei care au luptat pentru ca baptiștii să aibă și în practică drepturile recunoscute prin Constituție și alte acte normative. A se vedea în acest sens lucrarea despre Constantin Adorian realizată de Daniel Mariș și Teodor Colda.

Iată textul la care am făcut referire :

„Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa, jud. Caraş-Severin, a luat fiinţă în anul 1920. De la acest an, începe lucrarea evanghelică baptistă în oraşul Bocşa Vasiova.
image

ÎMPREJURĂRILE ISTORICE ÎN CARE A LUAT FIINŢĂ BISERICA
Împrejurările istorice au fost destul de grele şi tulburi. Încă din toamna anului 1919 în diferite zone ale ţării au început aspre persecuţii împotriva baptiştilor. După alipirea Transilvaniei şi Banatului la ţara MAMĂ, în 1 decembrie 1918, majoritatea funcţionarilor şi ofiţerilor, veniţi din Vechiul Regat, nu cunoştea pe baptişti şi au fost informaţi greşit şi tendenţios de către cei de către cei interesaţi, aţâţându-i contra baptiştilor. Aceste prigoane au avut diferite caractere: bătăi corporale de o barbarie groaznică, amenzi împovărătoare greu de plătit, confiscări ale Caselor de Rugăciune, închisoare aplicată unor credincioşi şi în special predicatorilor, ponegriri şi calomnii de tot felul, interdicţia de a se înmormânta în cimitirele existente trimiţându-i să-şi înmormânteze morţii în cimitirele animalelor. Iată cum este redată într-un Monitor Oficial din 1921, vorbirea în Senatul ţării a deputatului Grigorevici din acea vreme: „Arestări se fac zilnic, prin toate satele şi nu numai individual ci şi în bloc. Când se întâlnesc baptiştii duminica în câte o casă pentru rugăciune, în baza dreptului pe care conform ordonanţei dlui Goga cât şi al Constituţiei îl au, vine câte o bandă de jandarmi şi îi arestează şi îi leagă câte 30 de inşi cu funii, şi-i poartă prin sate, bătându-i mereu. Arestările şi bătăile baptiştilor sunt la ordinea zilei, în Bucovina şi în alte părţiale ţării. Am stat de vorbă, zicea senatorul, cu Mitropolitul Primat, căruia i-am spus aceste cazuri, întrucât unii preoţi au „aţâţat pe jandarmi contra baptiştilor” şi domnia sa, mi-a spus: „Eu cunosc pe baptiştii din Banat şi ştiu că sunt cei mai morali oameni, au viaţă frumoasă şi că sunt creştini. Ceeace se face împotriva lor este o greşeală, care nu este în interesul Statului şi ţării noastre”. Acest senator şi-a încheiat vorbirea în Senat zicând: „Aceşti creştini asupriţi şi terorizaţi, oameni simpli şi harnici, umblă cu ordonanţele de libertate date de domnii Goga şi Răşcanu – miniştri – în mâini, le arată prefecţilor şi celor ce-i asupresc, fără nici un rezultat”. Dar persecuţiile au continuat nu numai în Bucovina, ci şi în Ardeal şi Banat. Iată un caz petrecut la 1 oct. 1921 „noaptea un grup de credincioşi baptişti, au fost luaţi şi duşi la Sânmartin, unde au fost predaţi căpitanului Petrescu, care i-a încarcerat, apoi îi ducea pe câte unul într-un grajd unde erau bătuţi cu o funie de către jandarmi, care se tot schimbau fiind obosiţi de atâta bătaie, iar când cei bătuţi strigau de durere, li se umplea gura cu gunoi de grajd, ca să nu se mai audă strigătele lor de durere. În Banatul nostru la Voislova, au fost bătuţi crunt tot în acelaşi timp de către jandarmi, un grup de credincioşi, fraţi de-ai noştri. În comuna Firiteaz progoana a luat forma de împovărare economică, unde baptiştii au fost amendaţi cu câte 1000 lei şi 15 zile de închisoare, mai ales pe timpul lucrului de la câmp. La Răcăjdia – tot în Banat – le-a respins cererea de construire a Casei de Rugăciune. La Ciclova de asemenea au fost bătuţi în chip violent şi cu tortură corporală. Adevărată barbarie. Deşi s-a decretat „Libertate absolută” pentru credincioşii baptişti, ei continuau să fie prigoniţi, calomniaţi şi terorizaţi în multe feluri de autorităţile locale din acele timpuri. Predicatorii baptişti în mod special erau arestaţi şi bătuţi în mod groaznic, ca pe vremea Inchiziţiei. Casele de Rugăciune erau închise iar mulţi credincioşi amendaţi şi băgaţi la închisoare pe 10-15 zile, unde erau ameninţaţi şi chiar bătutţi. Ceeace este mai trist este faptul că în spatele acestei crunte prigoane se afla Episcopul Grigore Comşa al Aradului, care punea la cale cele mai groaznice fărădelegi. Aceasta este istoria cu faptele ei dureroase. Acesta este tabloul sumbru al împrejurărilor în care s-a născut Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa”.
https://m.facebook.com/bocsadeierideazi.demaine

Maxima zilei – 8 decembrie 2016


Imagini pentru papa ioan paul ii in romania

(Sursa)

E timpul să nu mai invocăm trecutul pentru a ne simți justificați de ura pe care o răspândim în prezent. Voința de a lovi în celălalt.

Papa Ioan Paul al II-lea
în timpul vizitei sale în România citat în Dragomir Bojan, Cântecul sirenelor, p. 29.

O istorie cronologică a baptiștilor din România (1856-2015)


Prin intermediul acestei cronologii doresc să realizez o incursiune în istoria baptiștilor din România.

Materialul este în curs de actualizare, astfel încât orice sugestii sunt binevenite.

1856 – prima biserică baptistă recunoscută de autorități este Biserica Baptistă germană din București (Popa Rusu)

1875 – la Salonta se înființează prima biserică baptistă din Transilvania

1877-1878 – Războiul ruso-turc cunoscut în România sub numele de Războiul de independență.

1878 – Prin Tratatul de la Berlin sunt prevăzute și libertăți religioase

1910 – Miron Cristea, la momentul respectiv Episcop de Caransebeș, face o plângere împotriva pastorului baptist Ignea Istvan din Lalasint pentru prozelitism și botezarea unor credincioși ortodocși și catolici fără respectarea legislației în vigoare”

1912 – Formarea primei biserici baptiste românești în București pe strada Apele Minerale Nr. 14-16 (Cf. Aurel Mateescu, „Prima biserică baptistă română în București: origine și dezvoltare)

1914 – Se declanșează Primul Război Mondial (1914-1918)

1916 – România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei (Rusia, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia)

1918 – la sfârșitul Primului Război Mondial se formează România mare, fapt care îi aduce împreună pe credincioșii baptiști din Vechiul Regat (Țara Românească și Moldova), Bucovina, Basarabia, Transilvania)

1919 – se înființează Uniunea Comunităților Creștine Baptiste Române  ca organ reprezentativ pentru baptiștii din toate teritoriile românești. Hotărârea înființării a fost luată în cadrul unei adunări ad-hoc care s-a ținut la Buteni, județul Arad între 8-10 iunie 1919. (Marius Silveșan, Bisericile creștine Baptiste din România 1948-1965, pp. 94-95 http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania/)

1919 decembrie   – Apare Farul Mântuirii, revista Uniunii Comunităților Baptiste din România. Își încetează apariția în martie 1932 (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1920 –  primul congres al Uniunii Comunităților Baptiste Române a avut loc în localitatea Buteni, județul Arad. În cadrul acestui Congres s-a adoptat Statutul Organic al Uniunii Comunităților Române din România Mare, care avea 14 capitole și 63 de articole. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România, vol. II). În statutul de organizare al Uniunii apare prevederea, care se păstrează și astăzi conform căreia copii membrii ai bisericilor baptiste erau numiți aparținători.

1920 – În cadrul lucrărilor Congresului Uniunii Comunităților Baptiste Române, Constantin Adorian a fost reconfirmat în funcția de președinte al Uniunii Baptiste (1919-1925)

1920 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Londra (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)

1921 – Se înființează Seminarul Teologic Baptist cu rolul de a pregăti pe cei care erau/ urmau să se implice în activitatea de vestire a Evangheliei. Acesta își va începe cursurile la Buteni, județul Arad, în toamna acelui an pentru ca după câteva luni să se mute la Arad, iar la scurt timp, în decembrie 1921 la București.

1921 – Ioan Socaciu este primul director al Seminarului Teologic Baptist, iar după mutarea la București funcția va fi preluată de Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii credinței baptiste din România.

1923 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Stockholm (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)

1925 – În localitatea Buteni, județul Arad se ține primul congres al tineretului baptist din România. Se înființează Uniunea Tineretului Creștin Baptist din România

1925 – Pastorul Popa Ioan devine președinte al Uniunii Baptiste (1925-1931).

1927 – va fi formulată prima Mărturisire de Credință a baptiștilor din țara noastră.

1927 februarie – J.H. Rushbrooke a avut întâlniri la București, pentru susținerea drepturilor confesionale, cu Mitilineu, ministrul de externe, Octavian Goga, ministrul de interne, Vasile Goldiș, ministrul Cultelor, generalul Alexandru Averescu, președintele Consiliului de Miniștri. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1928 februarie – J.H. Rushbrooke s-a întâlnit la București cu Nicolae Titulescu, ministru de externe, care l-a asigurat că va folosi toată influența sa în Consiliul de Miniștri pentru ca drepturile confesionale recunoscute baptiștilor în Transilvania să fie înscrise în Legea Cultelor. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1934 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Berlin (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian).

1940 – Constantin Adorian, directorul Seminarului Teologic Baptist de la București (1940-1942).

1944 octombrie – decret regal semnat de Regele Mihai I privind recunoașterea statutului de cult religios pentru baptiștii din România.

1946 – Seminarul Teologic Baptist se redeschide la Buteni, iar apoi se mută la București.

1946 noiembrie – alegeri fraudate de Partidul comunist

1947 30 decembrie – abdicarea forțată a Regelui Mihai I

1947 30 decembrie – România devine republică populară după modelul democrațiilor populare din Europa de Est. România devine Republica Populară Română (30 decembrie 1947 – 1965)

1948 – o nouă Constituție. Se recunoșteau formal drepturi și libertăți religioase

1948 – Legea pentru regimul general al cultelor religioase (Decretul Nr. 177/4 august 1948)

1948 – Este desființată Biserica Greco Catolică

1951 – este publicat volumul Legea și statutele cultelor din Republica Populară Română în cadrul căruia erau publicate și statutele cultelor adventist, baptist, creștin după Evanghelie și adventist de ziua a – 7-a alături de cel al Federației Reprezentative a Cultelor Evanghelice din România. Statutele celor patru culte evanghelice sau neoprotestante cum mai sunt cunoscute alături de cel al Federației nu au mai fost publicate și în Monitorul Oficial ca în cazul celorlalte culte religioase.

1951 – Congresul Cultului Creștin Baptist din R.P.R.

1953 – Reglementări privitoare la formațiile artistice (fanfare)

1954 – Reglementarea serviciilor religioase. Erau permise doar două servicii religioase pe săptămână. Unul, duminica dimineața până în ora 14, iar cel de-al doilea sâmbătă seara după ora 18. Se mai puteau ține servicii religioase extraordinare și servicii religioase cu prilejul sărbătorilor religioase importante. (Pentru mai multe detalii vezi Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, pp. 151-152)

1955 – Congresul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. O nouă conducere: Vicaș Teodor – președinte, Constantin Bălgrădean – secretar general

1955/1956 Statistică privind situația numerică a elevilor și profesorilor la Seminarul Teologic Baptist din București în acest an școlar : 12 profesori, 96 elevi, 26 absolvenți

1957 – Ministerul Cultelor se transformă în Departamentul Cultelor, instituție care va fi reorganizată pe parcursul anilor.

1957 – Alexa Popovici devine directorul Seminarului Teologic Baptist din București până în luna martie 1965. Vezi mai multe detalii la anul 1965.

1958 – Sunt interzise „deplasările de credincioși din alte localități”

1958 – Este scos din Regulamentul Seminarului Teologic Baptist stagiul de practică pentru elevii acestei instituții pe care aveau obligativitatea să-l efectueze între anii III și IV de studii. În funcție de acest stagiu de practică elevii Seminarului erau admiși în anul IV

1958 – Ieșirea lui Iosif Țon din orice activitate desfășurată în cadrul Cultului Baptist

1959 Demiteri și retrogradări profesionale pe criterii religioase în regiunile Oradea și Timișoara

1959 Exmatricularea unor studenți de la Cluj pe motive religioase. Plenara Uniunii Asociațiilor Studenților din România (UASR) la Institutul Politehnic cu Victor Babeș (?)

1959 – Activități în folos obștesc efectuate de seminariștii (elevii) de la Seminarul Teologic Baptist din București

1959 – Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.) consideră că Cultul Creștin Baptist ca fiind o sectă

1960 – Este modificat Codul Penal prin Decretul Lege Nr. 212 publicat în Buletinul Oficial Nr. 8 din 17 iunie 1960. Art. 1, pct. 44 prevedea faptul că urmau a fi pedepsiți penal cei care oficiau acte de cult fără aprobări legale.

1960 – Congresul III al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)

1961 – Ministerul Cultelor impune arondarea bisericilor prin adresa 813. Conform acestei prevederi bisericile mai mici urmau să se închidă, sau să fie arondate unor biserici mai mari. Această reglementare a afectat în principal bisericile baptiste din mediul rural și pe păstorii acestora. Afectați au fost și credincioșii care nu mai aveau dreptul la a avea o biserică în localitatea lor trebuiau să meargă mai mulți kilometrii (în unele cazuri zeci) până la cea mai apropiată biserică baptistă) (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1963 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste de la Beirut

1963 – Vizita reprezentanților Uniunii Baptiste din U.R.S.S. în România

1964 – Situația cultelor neoprotestante este analizată de B.O.R. care le consideră pe acestea secte.

1965 – Se manifestă curentul „de trezire” în cadrul Cultului Creștin Baptist

1965 – Statistică oficială a Uniunii Comunităților Creștine Baptiste

1965 – Alexa Popovici este demis din funcția de profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București pe motiv că ar fi trimis o scrisoare de Crăciun fără aprobarea Departamentului Cultelor și a conducerii cultului.

1965 – Alexa Popovici este demis și din funcția de păstor oferindu-i-se ulterior postul de arhivar la Uniune.

1965 martie – Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Conducerea Partidului este preluată de Nicolae Ceaușescu.

1965 iulie – Congresul IV P.M.R. devine Congresul IX al P.C.R.

1965 – o nouă Constituție care prelua prevederile din cele anterioare (1948, 1952)

Art. 17. Cetățenii Republicii Socialiste Romania, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale.

Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei nu sunt îngăduite.

Orice manifestare având ca scop stabilirea unor asemenea îngrădiri, propaganda naționalist-șovină, ațâțarea urii de rasa sau naționale, sunt pedepsite prin lege.

Art. 30. Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste Romania.

Oricine este liber sa împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantata. Cultele religioase se organizează și funcționează liber. Modul de organizare si funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege.

Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte instituții de învățământ decât școli speciale pentru pregătirea personalului de cult.

În cadrul acestei constituții este menționat pentru prima dată în cadrul unui act legislativ constituțional faptul că școala este despărțită de biserică.

1965 – Congres al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, Cultul Creștin Baptist

1965 – R.P.R. devine R.S.R.

1965 – Richard Wurmbrand, pastor luteran, după paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand)

Anii 60 – Iosif Țon face studii la Regent’s Prak College, Oxford. În urma întâlnirii cu Wurmbrand acesta revalorizează credința creștină. Are loc o transformare în viața lui ce îl determină să se întoarcă în România și să se implice în acţiuni de rezistență. Cât timp era la Oxford a existat un schimb epistolar cu pastorul Ioan Bunaciu.

1969 – Absolvă Seminarul Teologic Baptist din București promoția Vasile Talpoș, Vasile Taloș care vor deveni figuri proeminente ale baptiștilor din România în anii următori.

1969 – Seminarul Teologic Baptist se închide timp de un an datorită neaprobării înscrierii de noi studenți.

1970 – Ioan Bunaciu devine director al Seminarului Teologic Baptist din București

1970 – Ioan Bunaciu are mai multe intervenții la Departamentul Cultelor și la Avram Bunaciu, Președintele Comisiei Constituționale a R.S.R. în vederea redeschiderii Seminarului.

1970 – este reorganizat Departamentul Cultelor

1970 – DECRET Nr. 153 din 24 martie 1970
pentru stabilirea si sanctionarea unor contraventii privind regulile de convietuire sociala, ordinea si linistea publica. ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 33 din 13 aprilie 1970.

Art. 1 litera d) iniţierea sau constituirea unor grupuri de persoane care, prin comportarea lor, exprimă o concepţie de viaţă parazitară sau anarhică, contrară regulilor elementare de bună-cuviinţă, străină principiilor de convieţuire socialistă, precum şi sprijinirea sub orice formă a unor astfel de grupuri sau aderarea la acestea. (http://lege5.ro/Gratuit/gu4tgojx/decretul-nr-153-1970-pentru-stabilirea-si-sanctionarea-unor-contraventii-privind-regulile-de-convietuire-sociala-ordinea-si-linistea-publica – dec 2016)

Prevederile decretului au fost folosite împotriva credincioșilor și pastorilor evanghelici; el pedepsea vagabondarea, parazitismul, etc…Multi frați au fost sancționați: deplasări de coruri, colinzi, etc.

Pastori nerecunoscuți….

1972 – Congresul XXVII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Cornel Mara este ales președinte al Cultului, iar avocatul Paul (Pavel) Bărbătei secretar general.

1973 – Memoriul celor 50 – inițiat de pastorul Vasile Taloș și semnat de 50 de pastori baptiști. Memoriul formula trei revendicări majore pentru bisericile baptiste. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1974 (?) Ioan Bunaciu obține doctoratul în teologie la Institutul Teologic Protestant din Cluj.

1975 – Helsinki. Conferința CSCE privind drepturile omului. Tratatul final este semnat și de România

1977 – Memoriul „Cultele neoprotestante și drepturile omului în România” – a fost semnat de 6 evanghelici: pastorii Iosif Țon și Pavel Nicolescu, învățătorul Radu Dumitrescu, inginerul Aurelian Popescu, de la baptiști, predicatorul penticostal Constantin Caraman și dr. Silviu Cioată de la creștini după Evanghelie. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1978 – Se înființează ALRC (Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință). Pastorul baptist Pavel Nicolescu devine purtătorul de cuvânt al acestei organizații.

1984 – Congresul XXVIII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Mihai Hușanu este ales în funcția de președinte, iar pastorul Vasile Talpoș în cea de secretar general pentru un mandat de patru ani (1984-1988)

1984 – Pastorul Vasile Talpoș este ales vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1984-1986)

1985 – Vizita evanghelistului american Billy Graham în România

1986 – Pastorul Vasile Talpoș este ales în funcția de Președinte al Federației Baptiste Europene.

1987 – Prin acțiunile pastorilor Vasile Talpoș și Mihai Hușanu baptiștii reușesc să primească acordul pentru a tipări la București Biblia, traducere Dumitru Cornilescu. Tipărirea se va realiza la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. (https://istorieevanghelica.ro/2012/08/03/fotografii-cu-biblia-baptista-de-la-bucuresti-1987/)

1988 – Congresul XXIX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Traian Grec este ales în funcția de președinte al Cultului, iar pastorul Ioan Rîncu în cea de secretar general.

1988 – Vasile Talpoș devine director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988-2011)

1988 – Încetează mandatul de președinte al Federației Baptiste Europene al pastorului Vasile Taloș și devine Past President (1988-1990) funcție care se va desființa odată cu terminarea mandatului acestuia în anul 1990 conform mărturiei pastorului Talpoș.

1989 decembrie – memoriu de protest al delegaților la Congresul Cultului Creștin Baptist adresat președintelui R.S.R., domnul Nicolae Ceaușescu. Memoriul a fost inițiat de pastorul Vasile Taloș.

1989 – Revoluția din Decembrie 1989

1990 – Seminarul Teologic Baptist din București se transformă în institut teologic de grad universitar.

1990 – se înființează Alianța Evanghelică din România, iar pastorul Paul Negruț devine președintele acesteia. Conducerea este rotativă pentru un mandat de patru ani între cultele evanghelice (Baptist, Penticostal, Creștin după Evanghelie)

1991 – Congresul XXX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Vasile Taloș devine președinte al cultului baptist (1991-1995, 1995-1999), Nicolae Gheorghiță secretar general iar Iosif Ștefănuți secretar general adjunct.

1991 – Se înființează Facultatea de Teologie Baptistă (dublă specializare) în cadrul Universității din București

1991 – Se înființează la Oradea Institutul Biblic Emanuel transformat ulterior în Universitatea Emanuel

1995 – Congresul XXXI al Cultului Creștin Baptist

1999 – Congresul XXXII al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Paul Negruț devine președinte al cultului baptist (1999-2003, 2003-2007)

2003 – Congresul XXXIII al Cultului Creștin Baptist din România

2007 – Congresul XXXIV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Ioan Bunaciu devine președinte al cultului baptist (2007-2011, 2011-2015)

2011 – Congresul XXXV al Cultului Creștin Baptist din România

2011 – Daniel Mariș devine rector al Institutului Teologic Baptist din București (2011-2015, 2015-2019)

2015 – Congresul XXXVI al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Viorel Iuga devine președinte al cultului baptist (2015-2019) și președintele Alianței Evanghelice din România (2015-2019) (http://revistacrestinulazi.ro/2015/05/congresul-cultului-crestin-baptist-din-romania-28-mai/)

 

 

Mihail Neamțu: În ultimii ani, sub privirile uimite ale Occidentului, armatele ISIS au distrus cu sălbăticie nu doar vieți omenești, ci și un imens patrimoniu al umanitățiiumanității


Când un copil te întreabă despre Moș Crăciun, îți vine în minte povestea Magilor care i-au adus pruncului Iisus aur, smirnă și tămâie. De fapt, mai toate darurile Europei își au obârșia în Răsărit. Credința, dar și rațiunea. (…)

În ultimii ani, sub privirile uimite ale Occidentului, armatele ISIS au distrus cu sălbăticie nu doar vieți omenești, ci și un imens patrimoniu al umanității. Barack Obama va rămâne în istorie ca un președinte american ignorant și nepăsător, care n-a făcut nimic pentru a salva civilizația de atacul barbarilor.

https://www.facebook.com/georgemneamtu

Oradea, 29 noiembrie 2016 – lansarea cărții Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989)



https://www.facebook.com/librariascriptum

Baptiștii nu sunt nici sectari și nici rătăciți. „’Rătăcirea’ în materie de crez nu vine din distanțarea față de o anumită Biserică, ci din distanțarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de practica primelor comunități creștine, așa cum o prezintă Scriptura”


Pastorul Vasile Bel a publicat pe blogul Istorie Baptistă un articol despre modul în care este văzut de ceilalți datorită credinței baptiste, despre alteritate și diferențele de percepție în materie de credință și practică religioasă. O incursiune în perpetuarea unor clișee lingvistice precum cel de „sectar”, „rătăcit” și altele similare.

Plecând de la un fapt contemporan autorul se întoarce în istorie pentru a arăta, demonstra, că acest limbaj nu este unul nou, ci îl întâlnim atât la clericii ortodocși din perioada interbelică, precum și cea a anilor 40, cât și la autoritățile statului sau în diferite documente oficiale. În cadrul articolului menționat sunt prezentate și opiniile unor oameni de cultură față de baptiști, de cele mai multe ori defavorabile și partizane unui anumit mod de înțelegere a vremurilor și oamenilor. Remarc în acest context și menționarea la Gala Galaction a termenului neoprotestant.

În 1939 marele prelat și cărturar Gala Galaction la traducerea Bibliei nu se poate abține să nu-și arate ura față de alți creștini care nu cred ca dumnealui și în prefață scrie: „Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-le în două biserici, a trăit mai departe o viață bisericească nebântuită de tulburări iscate din pricina credinței, cinstind aceeași Sfântă Scriptură, și nemolipsit de propaganda sectelor protestante și neoprotestante” (subl. M.S.)

Articolul poate fi citit accesând link-ul de mai jos.

http://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2016/11/sunt-baptist-sectar-imi-zice.html

În completare la ceea ce scrie pastorul Vasile Bel aș dori să redau câteva pasaje dintr-un răspuns al Comunității Creștine Baptiste din Banat, datat cel mai probabil la începutul anului 2001 ca răspuns la o adresă din ianuarie 2001 a Episcopului Caransebeșului, Dr. Laurențiu Streza.

La afirmația că baptiștii sunt „sectari” se precizează: „ (…) nu suntem „sectari” și nici nu ne socotim credința „rătăcită” (…).

Nu ne considerăm „sectari” din moment ce acceptăm  și accentuăm ca bază doctrinară întreaga învățătură a Sfintei Scripturi. Dacă credința noastră e una „rătăcită”, atunci  ne rămâne consolarea  că în lume mai sunt 40 de milioane de „rătăciți”, ca și noi, adică practicanți ai credinței baptiste.

Baptiștii nu sunt o apariție postrevoluționară în peisajul religios românesc. Avem o istorie întinsă pe parcursul a unui secol și jumătate de existență. Ne este dragă această istorie, dar validitatea credinței baptiste nu o dă crezul nostru biblic și practica Bisericii  strămoșești (adică a strămoșilor noștri creștini).

Practicarea crezului Primei Biserici Creștine adică : „învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâinii și rugăciunea”, (Fapte 2:42) este și practica întâlnită în toarte Bisericile Baptiste. „Rătăcirea” în materie de crez nu vine din distanțarea față de o anumită Biserică, ci din distanțarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de practica primelor comunități creștine, așa cum o prezintă Scriptura.”

Este clar că avem o construcție a alterității dat fiind faptul că cel de lângă noi este diferit, dar avem obligația de a vedea și înțelege înainte de a judeca. Prin urmare, este un exercițiu util ca înainte de a pune etichete celor din jur să ne asigurăm că îi cunoaștem și că știm despre ce este vorba.

20 noiembrie 2016 : 160 de ani de mărturie baptistă în România


Anul acesta se împlinesc 160 de ani de mărturie baptistă în România. Momentul acesta ne îndeamnă larecunoștință la adresa lui Dumnezeu, la reflecție asupra identității noastre confesionale și la înnoirearesponsabilităţii de a duce mai departe mărturia credinței biblice.

Baptiștii sunt prima confesiune evanghelică care și-a făcut simțită prezența în spațiul geografic românesc. Mărturia baptistă modernă a fost precedată de cea a anabaptiștilor din secolele anterioare. Prigoniți și hăituiți în țările lor de baștină, anabaptiștii germani și moravieni au poposit pe plaiurile noastre şi au format comunități înfloritoare. În urma dictatelor imperiale și a politicilor represive, au plecat spre Ucraina sau sudul Rusiei în căutarea unui loc mai propice exercitării credinței lor. Dumnezeu a binecuvântat mărturia lor, plătită adesea cu sânge, cu o sămânță de urmași care să le ducă solia mai departe.

În urmă cu 160 de ani, doi germani baptiști – Carol și soția sa Augusta Scharschmidt, s-au stabilit în București. În vremea aceea, ținuturile române erau un magnet pentru meșteșugarii veniți din alte părți ale bătrânului continent în căutarea unui loc de muncă. Din acest motiv, în București exista o comunitate  germană destul de semnificativă. Carol și Augusta erau membri ai Bisericii Baptiste Germane din Budapesta. Ei fuseseră botezați, unul de vestitul predicator Johann Oncken, iar celălalt de pastorul Georg Lehman din Berlin. Pe lângă uneltele specifice meseriei lor (Carol era dulgher), soții Scharschmidt au adus cu ei focul sacru al vestirii Evangheliei lui Cristos. Dumnezeu le-a deschis uși, ca și cuplului misionar de altădată – Aquila și Priscila, și în curând s-a înfiinţat prima biserică baptistă germană în București (1859). Această biserică şi-a extins mărturia și în mijlocul românilor prin convertirea lui Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii lucrării baptiste din București și România antebelică.

Articolul integral poate fi citit aici:

http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania

Sensul cuvântului „Domnul” în vremea lui Isus


De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne! ” şi nu faceţi ce spun Eu? Luca 6:46

 *

Domnul nu mai înseamnă astăzi ceea ce a însemnat pe vremea lui Isus. Pe vremea aceea, cuvântul însemna autoritatea supremă, cel dintâi, cel aflat deasupra tuturor, stăpânul întregii creaţii. Cuvântul grecesc kurios („domn”) scris cu litere mici era apelativul cu care sclavii se adresau stăpânilor. Dacă acel cuvânt era scris cu literă mare, el putea fi folosit pentru o singură persoană din Imperiul Roman. Cezarul Romei era Domnul. De fapt, când funcţionarii de la curte şi soldaţii se întâlneau pe stradă, trebuiau să se salute spunând „Cezar este Domnul!” Răspunsul standard era: „Da, Domnul este Cezar!”

Prin urmare, creştinii aveau o problemă. Când erau salutaţi cu „Cezar este Domnul!” ei răspundeau: „Nu, Isus Cristos este Domnul”. Acest răspuns le aducea probleme. Nu pentru că Cezar ar fi fost gelos pe acel nume. Era mult mai mult decât atât. Cezar ştia ce spuneau de fapt creştinii, şi anume că ei erau devotaţi unei alte autorităţi, iar în balanţa vieţii lor, Isus Cristos ar fi cântărit mai mult decât Cezar.

Ei spuneau de fapt: „Cezar, poţi conta pe noi în anumite privinţe, dar dacă ne obligi să alegem, Îl vom alege pe Isus, pentru că Lui ne-am dedicat Vieţile. El este primul. El este Domnul, autoritatea supremă din Viaţa noastră.” Nu e de mirare că Cezar i-a persecutat pe creştini.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, pp. 15-16.

Maxima zilei – 18 noiembrie 2016


Porunca de a face ucenici a fost dată Bisericii chiar de Mântuitorul după înviere și s-a dovedit de-a lungul istoriei că este cea mai bună metodă de  lărgire a Împărăției lui Dumnezeu în această lume.

Vasile Gabrian

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, trad.: Laurențiu Pășcuți, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 7.

Today in Christian History – November 14


November 14, 565: Roman Emperor Justinian dies at 82. During his reign, he reunited the Eastern and Western empires politically and religiously, erected several new basilicas in Constantinople, and created the Justinian Code, which greatly influenced the development of canon law in the Middle Ages.

November 14, 1741: English revivalist George Whitefield marries Elizabeth Burnell (see issue 38: George Whitefield).

November 14, 1976: The Plains (Ga.) Baptist Church, where then-presidential candidate Jimmy Carter was a member, votes to permit blacks to attend.

November 14, 1990: British journalist Malcolm Muggeridge dies at 87. After editorial stints at the Manchester Guardian and Punch and years as a BBC commentator, the cynical and licentious Muggeridge quietly converted to Christianity. It was his reporting on Mother Teresa that first brought her to the public’s attention.

http://www.christianitytoday.com/history/today/november-14

Ilie Pop, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București


ilie-pop-un-secol-de-har-centenarul-bcb-golgota-bucuresti_001

 

Această lucrare prezintă istoria Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București pe parcursul unui secol (1912-2012) fiind realizată de cel mai vechi și longeviv membru al Bisericii Golgota, domnul inginer Ilie Pop.

Această lucrare este pusă la dispoziția celor interesați prin amabilitatea și cu permisiunea autorului.

Conferințele Edictum Dei: Dănuț Jemna – Sfântul Irineu de Lyon. Între Dumnezeul filosofilor și Dumnezeul creștinilor


Domnul profesor Dănuț Jemna, pe care am avut ocazia să-l cunosc personal în anul 2009 cu prilejul unor evenimente științifice care au avut loc la Iași, prezintă în cadrul acestei conferințe legătura care există între filosofie și religie, legătura între creștinism și cultură dacă ar fi să reformulez.

Recomand această prelegere și studenților mei pentru a înțelege care este legătura dintre filosofie și impunerea creștinismului ca și religie universală. De asemenea, consider relevant evidențierea faptului că înțelegerea profundă a conceptelor creștine nu se poate realiza în lipsa unei culturi, a unor lecturi care să pună cel puțin o bază din punct de vedere teologic.

Prin intermediul acestei prelegeri domnul Dănuț Jemna dorește să evidențieze faptul că există o legătură între teologie și filosofie, între credință și rațiune, iar tema acesta a relației este una foarte importantă și actuală. De ce este importantă relația dintre teologie și filosofie, dintre credință și rațiune ? Pentru că concepția noastră despre Dumnezeu, ceea ce credem noi despre Dumnezeu, este un produs istoric, cultural și teologic, este o concepție care vine de undeva, nu a apărut din neant.

Este abordată și problema echilibrului care trebuie să existe între credință și rațiune cu avertizarea faptului că atunci când acest echilibru este fracturat avem o de-balansare, un extremism dus într-o parte sau alta. Este amintit cazul Gnosticismului caracterizat ca fiind un creștinism care a devenit filosofie, o erezie.

Costel Ghioancă – Ce să facem când familia este sub asediu?


familia (crestintotal.ro)

În ultima perioadă de timp am asistat la atacuri tot mai susținute și mai sistematice la adresa familiei creștine. Sigur, ultima dezbatere aprinsă – referendumul pentru modificarea Constituției în privința definirii familiei – nu constituie doar o încolțire a valorilor moral-creștine (cum este cazul în alte situații), ci are în vizor însăși deconstrucția ideii de familie, o lovitură în fibra fundamentală din care este țesută celula societății, o ridiculizare a conceptului de umanitate. Subiectul este, oricum, extrem de sensibil, iar când în joc sunt implicate și instituții, evident că panica unora – în paralel cu extazul altora – atinge cote care ies din matricea unui ”calm social”.

Atacul continuă cu arsenalul ”nevinovatului Halloween”, o sărbătoare fățiș ocultă, menită să domesticească lumea spiritelor rele – de parcă nu s-ar simți și așa destul de mult ”acasă” în lumea noastră – , impusă prin presiune socială chiar și copiilor de grădiniță.
Putem să adăugăm multe alte strategii de destabilizare a familiei: violența și imoralitatea din mass media – chiar și din desenele animate – ”educația sexuală” livrată elevilor în școli, carierismul, materialismul, nerespectarea rolurilor rânduite de Dumnezeu în familie etc.
Ce să facem când familia este sub asediu? Încerc să indic o serie de repere care poate vor fi utile pentru unii dintre noi:

1. Îndepărtarea ”elementului-surpriză” și a așteptărilor nerealiste
Să nu lăsăm ca aceste atacuri să ne ia prin surprindere. Păstrând o viziune biblică asupra lumii, ne amintim că trăim într-o lume căzută, nerăscumpărată încă pe deplin. Statul nu va sluji Biserica, iar când o va face, va emite o factură mult prea scumpă. Istoria încă vorbește.

2. Să nu fim nepăsători
Chiar dacă nu trăim cu iluzia unui ”stat creștin/moral”, nu înseamnă că trebuie să renunțăm să fim „sare și lumină” în societatea în care trăim. Izolaționismul nu este sănătos nici pentru Stat și nici pentru Biserică. Este nevoie să ne pronunțăm asupra direcțiilor în care merge societatea și cred într-o implicare a creștinilor în toate sferele societății, cea politică, culturală, socială, economică etc. Dumnezeu a folosit și poate folosi asemenea slujiri. Cu toate acestea, să nu uităm că luptele spirituale pot fi câștigate doar prin adevărul Evangheliei. De aceea răspunsul nostru trebuie să fie după modelul Domnului Isus: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1 Petru 2:12-15)

3. Paradoxal, adevărata luptă nu e în Societate, ci în Biserică
Noi nu putem câștiga lupta cu Statul (nici măcar nu este lupta noastră). Singurul care îi ridică și coboară pe împărați, Cel de stabilește cursul istoriei este Dumnezeul Suveran. Pentru mulți, iluzia este că dacă vor lupta cu Statul va fi apărată familia. Nu rezonez cu această perspectivă. Cred că trebuie să avem o mărturie pentru Stat, să ne exprimăm public într-un mod christic, însă avem de luptat – în sensul bun al cuvântului – în Biserică. Acolo avem ”societatea lui Dumnezeu”, acolo găsim oameni modelați de Evanghelie și favorabili valorilor creștine. De membrii noștri trebuie să avem grijă: să investim în familii, să predicăm Scriptura – nu povești nemuritoare – să indicăm cu precizie care este modelul biblic al familiei, să ne pronunțăm fără frică asupra rolurilor în familie, să promovăm o cultură a ”altarului familiei”, ca loc de părtășie regulată și închinare înaintea lui Dumnezeu, să promovăm smerenia și decența, nu divertismentul religios, să vorbim despre suferință nu despre Evanghelia prosperității, să prețuim mai mult identitatea creștină decât membralitatea eclezială, să postim împreună cu copiii noștri și câte altele…
Dacă bisericile sunt sănătoase spiritual, nimic nu va putea să distrugă familiile noastre, fiindcă atunci când Statul va veni să ne ceară ceea ce este contrar voii Domnului, vom prefera mai degrabă să murim decât să renunțăm la ce credem. Biserica și-a apărat valorile cu Evanghelia și cu sânge – al ei nu al altora –, nu prin politică! Întrebarea cu adevărat relevantă este: cât de pregătite sunt Bisericile? Aici este lupta! Să nu ne trezim că ducem „războaiele altora”.
4. Să ne încredem în Dumnezeu
Știu că sună a ”clișeu”, dar se întâmplă adeseori să ratăm cel mai evident lucru. Devenim tot mai sofisticați, ne considerăm atât de înțelepți încât „încrederea în Dumnezeu” devine doar o lozincă religios-corectă, iar nu o realitate plină de har și de speranță. Mărturia Bibliei ne arată că Dumnezeu a răsturnat de atât de multe ori planurile celui rău, că a schimbat cursul istoriei, că El este în controlul tuturor lucrurilor. Ce adevăruri minunate în care să ne găsim odihna sufletelor noastre!

Pastor, Costel Ghioancă

Material publicat pe bisericaadonai.ro și preluat cu permisiunea autorului

Christianity Today – Virginia Prodan: I Found the Gospel in Communist Romania


I Found the Gospel in Communist Romania

Like most people, I was born with a hunger for truth and freedom. Unfortunately, I was born in Communist Romania under the brutal totalitarian regime of Nicolae Ceausescu. Ceausescu’s Romania was a land of lies, where simply questioning a government directive could lead to imprisonment, physical torture, and—in some cases—death.

Needless to say, we lived in a constant state of anxiety and mistrust. Anyone could arbitrarily denounce a neighbor, classmate, or family member for making “anti-government” statements. The government even had spies planted in the churches. The best way to avoid trouble was to remain silent, question nothing, and try to blend in.

For years, I watched my parents and relatives play the part of “good citizens” while privately whispering their contempt for the government. I wondered,Why do people always speak in whispers? Why are they so afraid to speak the truth? (…)

After all, the communist government was notoriously anti-church. Under Ceausescu’s rule, Christians were frequently arrested, beaten, and imprisoned. Church buildings were bulldozed, their land confiscated to make room for Ceausescu’s palace. Anyone who questioned his anti-God stance was either thrown in jail or “disappeared.” For all I knew, this could be a trick to test my loyalty. I paused briefly to consider my next move. Then I saw once again that look of peace and contentment. I wanted that—so much so that I decided it was worth the risk.

Read entire article on

http://www.christianitytoday.com/ct/2016/october/i-found-gospel-in-communist-romania.html?start=1

Virginia Prodan is an international human rights attorney, and an Allied Attorney with the Alliance Defending Freedom.

She is the author of Saving My Assassin (Tyndale).

look-inside
Virginia Prodan, Saving my assasin

Note: This article was reported first by https://roevanghelica.wordpress.com

Vasile Talpoș, president of Baptist Theological Institute of Bucharest, visited Birmingham Baptist Association (2002)


Searching on internet information about the function of Past President on European Baptist Federation (EBF) I found an interesting article about the visit that Vasile Talpoș, at that time President (Rector) of Baptist Theological Institute of Bucharest, made in Alabama „to share with Alabama Churches about the expansion of the seminary”

Vasile Talpoș

Prof. univ. dr. Vasile Talpoș

Today when Baptist Theological Institute of Bucharest celebrate 95 years (1921-2016) for me as historian this information are important to understand the evolution of this institution.

September 19, 2002


Revolution and evolution are two unlikely descriptors of a Baptist seminary. However, in Bucharest, Romania, the words portray the history and future of the Bucharest Baptist Theological Seminary.

Its president, Vasile Talpos, visited Birmingham Baptist Association Aug. 28, to share with Alabama Churches about the expansion of the seminary.

Since the revolution in the late 1980s and the fall of the communist party in Romania, the seminary evolved from a high school level program that was restricted by the government to a university level program that educates more than 400 students annually.

Students come from across the country to attend the seminary which offers a theology degree. Currently 80 students are enrolled fill time, and 45 students are enrolled part time.

The increase of scope and influence of the seminary can be partially attributed to the dedicated work of Talpos.

“I had a burden on my heart to improve and develop the theological training of Baptists in Romania,” Talpos said, who was born and educated inRomania but received his doctorate from Southern Baptist Theological Seminary in Louisville, Ky.

Under the direction of Lewis a. Drummond, currently the Beeson Divinity School Billy Graham professor of evangelism and church growth, Talpos majored in evangelism and the secondary areas of Old Testament and preaching. He immediately returned to Romania and began preaching and teaching at the Baptist seminary. In 1988, he assumed his current position as president of the Bucharest Baptist Theological Seminary where he is a full-time professor and administrator.

Throughout the 81-year history of the seminary, it has never seen a season of growth like the past decade. In a land where professing Jesus could once have cost you your life, the seminary staff welcomes the freedom they now have in expressing and sharing their faith.

“We have very good opportunities at this time to spread the gospel, to evangelize, to start missions and to plant in Romania. The people are open to Christianity, ”Talpos said.

Gary Fisher, pastor of First Baptist Church, Pinson, has led a missions team to Romania for the past seven years. Other churches from Birmingham and across the state have also sent missions teams to Romania.

A changing culture

Fisher commented on the contrasting climate for Christianity that he has witnessed over the years he has visited Romania.

“When we first went in the mid-1990s, we met people who had been severely persecuted by the communist regime,” he said. “Some people had been held with guns to their head and told to deny their faith or face death. It was the type things you read about, but it really happened to those individuals. I have tremendous respect for those people I met, many of which had miraculous stories of deliverance.”

“We are very grateful for everything our brothers in the United States do for Romania,” Talpos said.

http://www.thealabamabaptist.org/print-edition-article-detail.php?id_art=30478&pricat_art=8

%d blogeri au apreciat asta: