Iosif Țon la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977


 

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977, Sursa: RCL 1977

Localul Bisericii Baptiste Sfânta Treime de pe bulevardul Mihai Bravu a fost demolată în anii 80 în condițiile în care Bucureștiul trecea prin sistematizare și reorganizare urbană. După mai multe apeluri la Departamentul Cultelor inițiate de către pastorul bisericii din acea vreme, Vasile Taloș, enoriașilor le-a fost oferit  la schimb localul de pe strada Prof. Iuliu Valori, unde funcționează și în prezent Biserica Baptistă Sfânta Treime. La momentul actual Biserica Baptistă Sfânta Treime este păstorită de către Corneliu Boingeanu, Vasile Taloș fiind pastorul Bisericii Baptiste Bunavestire din București. Anul 1977, la care face referire fotografia, a fost cel în care pastorului Iosif Țon i-a fost retras dreptul de a predica datorită acțiunilor de protest față de restrângerea libertății religioase printre care se înscrie și  publicarea în Anglia a lucrării Christian Manifesto (Locul creștinului în socialism). Voi reveni și cu alte detalii inedite despre anii 70, precum și declarația dată de către Iosif Țon la Londra în anul 1981 cu ocazia escalei făcută în drum pre SUA, destinația aleasă după primirea acceptului de emigrare din România.

Reclame

7 răspunsuri

  1. […] Iosif Țon la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977 Fri Dec 17, 2010 2:34 am   Biserica Baptistă Mihai Bravu a fost demolată în anii 80, fiindu-i oferit în locul localului demolat cel de pe strada Prof. Iuliu Valori, unde funcționează și în prezent Biserica Baptistă Sfânta Treime, păstorită în prezent de către Dan Boingeanu. Anul 1977 a fost cel în care pastorului Iosif Țon i-a fost retras dreptul de […] […]

    Apreciază

  2. Corectie. Biserica Sf Treime este pastorita de Corneliu Boingeanu. Fratele acestuia, Dan Boingeanu, este pastor la Suceava.

    Apreciază

    1. Marius Silvesan | Răspunde

      Mulțumesc pentru semnalare. Am corectat.

      Apreciază

      1. nu stiu ,dar titlul cartii suna alt alt fel
        s ar putea sa gresesc …dar dupa cum se stie cartea se numea MANIFEST IMPOTRIVA CRESTINULUI?
        SI DACA VRETI SA STITI CEVA MAI MULT DESPRE DEMOLAREA LUI MIHAI BRAVU VA POT SPUNE .
        EU SUNT EXCAVATORISTUL CARE TREBUIA INTR O NOAPE SA O DEMOLEZ AVEAM 19 ANI

        Apreciază

        1. Marius Silvesan

          As dori sa știu mai multe despre demolarea bisericii baptiste situată în strada Mihai Bravu. Îmi puteți lasă mărturia dumneavoastră ca și un comentariu la aceasta postare sau sa-mi trimite-ți un email la istorieevanghelica@gamail.com.
          În ceea ce privește cartea lui Iosif Țon, aceasta a apărut în Occident sub titlul Christian Manifesto, tradusă în românește sub numele de manifestul Creștin. Așa cum am menționat în cadrul articolului numele inițial (am impresia ca este menționat în ediția engleză precum și în cartea Confruntări al lui Iosif Țon), era: Locul creștinului în socialism.

          Apreciază

        2. Nicu Vandici

          As dori o adresa de contact sau un nr de telefon; aveam 27 de ani atunci si eram membru in biserica;

          Apreciază

  3. […] Iosif Țon la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977 — 3 comments […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: