Asociatia Politistilor Crestini propovaduieste Biblia în penitenciare


Membrii Asociaţiei Poliţiştilor Creştini propovăduiesc Biblia în penitenciare. Contactul cu infractorii se lasă cu replici acide şi ședințe de rugăciune.

E un aer închis în încăperea unde se desfășoară activități de „hobby” la Penitenciarul de Maximă Siguranță Rahova. E cald și plin de decorațiuni făcute de pușcăriași cu mâna lor, de tabloașe cu maxime semnate Dumitru Cercel.

Deținutul Cercel a scris: „Orice existență privată de libertate este un fel de moarte”. Sau „Cultivarea minții ar trebui să fie ultimul scop al existenței umane”.

Cei patru misionari baptiști care aranjează Biblii pe masă nu contrazic nimic din ce scrie pe pereți. Sunt aici cu un scop: e una dintre întâlnirile organizate, o dată la două săptămâni, la Rahova, în timpul cărora le vorbesc infractorilor despre salvarea prin credință.

Printre ei își fac loc adesea și câte unul-doi polițiști, membri ai Asociației Polițiștilor Creștini din România – organizație în care au intrat vreo 500 de lucrători de la Interne care „s-au întors la Dumnezeu”, după cum se descriu.

Polițiștii vin să vorbească despre credință. Dar sunt întâmpinați mai degrabă cu destule întrebări despre cum se împacă mila creștinească cu arestarea celor „căzuți în păcat”.

Fratele comisar

Întâlnirea începe timid. Cu „Tatăl noastru”, rostit răspicat de „consilierul spiritual” Costache Tomiță și îngânat de cei 13 deținuți care au ales să participe la întâlnire. Apoi, de la masa misionarilor se ridică un oaspete ceva mai deosebit. „Fratele slujitor” Costel Ivașcu iese în față și rostește o frază care întunecă chipurile câtorva dintre pușcăriași: „Mă numesc Costel Ivașcu și lucrez la Poliția Capitalei…”.

Cu câteva minute în urmă, când, s-a apropiat de ușa ferecată a Secției a III-a unde urma să țină o cuvântare, comisarul Ivașcu a devenit ușor neliniștit. „Am puțină claustrofobie…”, a recunoscut. A ținut totuși ca astăzi să se prezinte în fața unor infractori, aflați după gratii ca să explice „două idei”. „Cuvântul Domnului, Biblia, și dragostea Lui Dumnezeu”. Nu statistici legate de infracționalitate sau vreun discurs despre aplicarea legii. Pentru asta a pregătit câteva anecdote, pilde și citate din Biblie.  Deși e clar. Va fi un „public” ușor dificil la întâlnirea de azi.

O predică și o întrebare

Comisarul sparge gheața cu o povestioară cu un pastor care le-ar fi spus, cândva, unor deținuți: „Ce bine-mi pare că sunteți așa de mulți aici!”. E o glumă. Dar nimeni nu e dispus încă să râdă. Tăcerea continuă să apese din colțul deținuților.

Polițistul Ivașcu explică de ce iubește Biblia. O iubește atât de mult, încât a adus și dovezi în sensul ăsta. Jurnalele sale, cu gânduri despre „Cartea Sfântă”, pe care le împărtășește cu cei 13 condamnați, care stau cu brațele tatuate sprijinte de masă, privindu-l fix. Comisarul  citește o odă dedicată Bibliei,creație proprie, dintr-un caiet cu o copertă cu Harry Potter. Mai e „înarmat” și cu fragmente din jurnal despre cum „a intrat dragostea Lui Dumnezeu” în inima lui, acum 18 ani, când și-a întors viața la 180 de grade. Are și câteva extrase din Biblie bine ticluite, are tot ce-i trebuie. De alături, însă, unii deținuți mustăcesc, mai zâmbesc.

Au trecut câteva minute bune de când polițistul le vorbește. Se tot întorc priviri printre pușcăriași, e o ușoară nerăbdare. „Ce vreau să spun e să citiți Biblia. Și poate peste ani vă veți aminti că a venit aici un polițist care v-a vorbit despre Dumnezeu, nu despre infracționalitate”, spune, ca o concluzie, la un moment dat, comisarul.

Și, cam pe atunci când exemplifică „puterea dragostei Lui Dumnezeu” cu gestul unui pastor sud-coreean care i-a adoptat pe cei care i-au ucis fiii, sare, inevitabil, întrebarea dinspre pușcăriași: „Aș putea să vă pun și eu ceva, vă rog frumos? Sunteți mesagerul Lui Dumnezeu, da? Dar fiind polițist, cum puteți să arestați? Nu vă doare inima?”.

În încăperea strâmtă începe să se contureze un dialog greu de găsit în altă parte. 

Despre metode

„Referitor la întrebarea dumneavoastră…”, începe comisarul explicația. „Poliția nu face arestări, cum spui dumneata”. În jur, se păstează calmul. „Eu am lucrat foarte mult timp la Ordine publică. Interveneam la anumite probleme, la scandal. Da, am legat oameni cu cătușe. Dar în Biblie spune că cine se împotrivește stăpânirii, se împotrivește Lui Dumnezeu. Nu legam pentru o faptă bună. Că eu nu arestam pe cei care fluierau pe stradă”.

De la masa condamnaților, bărbații încep să prindă curaj și unul intervine. „Dacă îmi permiteți: în cazul în care aveți o anchetă de desfășurat și trebuie să depistați o anumită infracțiune, la ce metode recurgeți?”, întreabă bărbatul. „Recurg și la morală, la Biblie, dar și la altele. Le îmbin”, răspunde comisarul. „Lăsați morala la o parte. Folosiți și… violența. Bine, persoanele de față se exclud”, pune problema condamnatul, pe un ton politicos.

„Există destul de multe metode…”, apucă să zică polițistul când cineva completează : „Metode violente”. „Eu nu cred asta”, vine replica lui Ivașcu. „Dar eu am venit pentru chestiunea morală. Dumnezeu te va lumina și vei ști despre ce e vorba”, pune punctul pe „i” polițistul. Apoi continuă să povestească cum Dumnezeu l-a întors pe calea cea bună, după ce a fost „un om al păcatului”.

„Ați avut noroc”

Comisarul mărturisește. Umbla în „anturaje dubioase” cât era milițian în comunism. „Am lucrat pe Lipscani, Covaci, unde erau șmenari de șmenari, în anii 80. Dacă nu erai șmecher te făceau la orice oră. Dar m-a ajutat Dumnezeu să nu fiu bătut, înjunghiat…”, vrea să arate polițistul calea cea dreaptă. De la masa condamnaților se aude: „Ați avut noroc!”. „A mai venit cineva care predica și mi-a spus că Dumnezeu are un plan cu mine, că de aia mă ține aici. Păi, dacă are un plan să mă țină aici vreo 20 de ani… Ce mai fac eu la 40-50 de ani?”, spune deținutul, stârnind zâmbete. „N-aveți dreptate”, intervie polițistul creștin. „Cu toți are Dumnezeu un plan!”. Spiritele se așează totuși treptat, explicațiile rămân încă în aer și comisarul încheie discursul. 

Final de slujbă

Întâlnirea se apropie de final. Au loc și două cântări, cu versuri religioase care pe cei mai tineri îi fac să zâmbească. „Nu suntem cântăreți…”, vine o scuză din partea comisarului Ivașcu.

Mai sunt totuși câteva lucruri de făcut. Fratele Ghiță, un alt misionar, de exemplu, ține să sublinieze, cu glas aprins, cât de mult trebuie să-L iubești pe Dumnezeu. Apoi consilierul Tomiță trebuie să răspundă la întrebarea: „Cum ne pocăim?”. E simplu, lasă să se înțeleagă predicatorul. Oricare dintre deținuți poate ieși în față, poate să îngenuncheze și să-L accepte pe Iisus. Azi ascultătorii preferă totuși să sară peste partea asta, deși unul dintre condamnați pare a fi convins.

Omul spune că L-a auzit la un moment dat pe Dumnezeu vorbindu-i în vis. Că i-ar fi zis să nu mai scrie prostii într-un caiet, mai bine să copieze ce scrie în Biblie, cuvânt cu cuvânt.

„Dumnezeu să vă binecuvinteze”, are consilierul spiritual Tomiță ultimul cuvânt. O  rugăciune care îndeamnă la pocăință pecetluiește totul. Se scot, dintr-o plasă, câteva copii din „Noul Testament” ce încep să circule, rapid, prin toată încăperea. Apoi vizitatorii pleacă.

Peste câteva minute, în urma lor, printre obiectele fabricate la orele de „hobby” de condamnați – o casă mică din lemn, niște coșulețe sau un om de zăpadă din hârtie – un deținut deschide un geam și aprinde o țigară.

LA SECŢIE, CU BIBLIA 

Cum s-a pocăit un polițist amator de materialism dialectic

„A fost o întâlnire frumoasă, în care deținuții au fost ascultători”, e de părere, după întâlnirea din penitenciar, Costel Ivașcu. Evident, au avut oamenii „niște întrebări”. „Dar eu zic a fost o întâlnire binecuvântată”, insistă comisarul pocăit.

De fapt, dacă e să se gândească bine, cam așa e de fiecare dată când pe la penitenciar află pușcăriașii că sunt și polițiști printre misionari. Se naște mai mereu ceva între „un fel de respect” și o oarecare ură. „Unii în adâncul sufletului se gândesc: «Ooo, cred că am fost arestat de un comisar și-l urăsc pe ăsta», așa, între ghilimele. Dar întotdeauna încerc să le arăt că și eu am fost nu deținut, dar am călcat grav în păcat și Dumnezeu m-a reabilitat”, zice Ivașcu. Ca să exemplifice plastic, găsește o comparație cu lepidopterele: „Eram o omidă, dar Dumnezeu m-a făcut fluture”. Comisarului Ivașcu pare că-i plac mult expresiile astea. Spune că așa a fost el mereu, „o fire meditativă”.

„La oraș am început să trăiesc altfel”

Copil de la țară, „înnebunit să vadă Calea Lactee”, primul din cinci frați, polițistului creștin Ivașcu i-a luat ceva timp până „să se întoarcă la credință”. A fost „un visător” – „Am scris și poezie”. Dar care „paradoxal, a devenit milițian”. Mulți îl întreabă ce l-au întrebat și pușcăriașii, cum de se potrivesc toate astea. Pentru Ivașcu e simplu: „Îmi place să fac ceea ce fac acum”.

Bunicul său era dascăl la biserică. Dar nu făcea mare lucru, mărturisește comisarul. Se ducea, mătura prin  biserică, zicea un „Aleluia” și gata. Așa că Dumnezeu nu a venit pe urmele comisarului prin familie, ca să zică așa. Ci după o viață zbuciumată trăită ani de zile, „la oraș”.

„La oraș am început să trăiesc altfel”, povestește comisarul. „Am dat examen la Câmpina, acolo m-am întâlnit cu materialismul dialectic. Mi-a plăcut enorm! Citeam orice. Am devenit secretar de partid, secretar de UTC. Apoi am fost repartizat la București, la Secția 10, o secție rea, cu renumitele străzi Covaci și Lipscani și a fost și mai urât, că m-am adâncit și mai mult în șmecherie. Trebuia să am metode ca ale lor. Cunoșteam jargoane și argouri specifice. La miliție era cu bastonul pe atunci. Eu nu mint cu nimic. Rar de tot am avut ocazia să lovesc în cineva. Foarte rar. Dar m-am întâlnit cu viața asta, cu alcoolul, imoralitatea, femeile…”, zice Costel Ivașcu. Avea o garsonieră, zice, unde invita mereu alte și alte fete. „Și în inima mea se făcea un gol din ce în ce mai mare”, zice Costel Ivașcu.

„Băi, ăla care stai în bancă…”

A trăit așa, notând prin jurnale că nu-l mulțumea viața asta, până prin 1992. „Atunci am avut revelația”, spune comisarul. A intrat într-o adunare creștină, pastorul vorbea și a auzit ceva de genul: «Băi, ăla care stai în bancă. Cât îl mai ții pe Iisus între cer și pământ? ».

„Și m-am uitat în stânga, în dreapta și mi-am dat seama că vorbește inima mea. Dar a zis pastorul: «cine vrea să se întoarcă la Dumnezeu? ». Și era o voce care spunea: «Tu ești polițist, ce cauți aici? Du-te în banca ta». Totuși am lăsat totul la o parte, m-am dus în față, am îngenunchiat și am simțit tot! Săream efectiv într-un picior, am dat totul la o parte. Atunci a început viața mea adevărată, am început să fac bine la oameni, să-i înțeleg. A fost o schimbare radicală”, susține polițistul creștin.

Biblia și dinozaurii

De atunci, când mai are o investigație le mai vorbește infractorilor despre Biblie. Unii i-au mulțumit. Dar ziceau „Uite, o să mă arestezi acuma!”. Au fost mulți care i-au spus „sectantul” sau „fratele”, cumva cu răutate. Ivașcu pare să nu fie interesat de toate astea. Zice că, la birou, e „recunoscut pentru onestitate”. „Că îmi mai spunea șeful să răspund la telefon și să spun că nu e la birou, dar eu nu puteam să mint”, spune polițistul.

Se împacă bine munca asta, deseori dură, cu credința, milostenia creștinească? Ivașcu zice că a început să aibă ceea ce el numește „fler de credincios”. Și că nu, nu-l apucă uneori accese de milă să elibereze vreun păcătos, că legea-i lege. „Pot să fac legături cu cei pe care îi anchetez. Le zâmbesc, iar pe cei care sunt împotriva a ceea ce le spun îi las în pace. Nu am folosit niciodată forța vorbirii. Dar nu pot să dau drumul unui infractor, n-am cum. Un infractor trebuie să suporte legile. Nu am fost niciodată tentat să-i dau drumul. Ci să-l îmbărbătez, mă gândeam cum să-l ajut”, zice polițistul.

De fapt, sugerează că Biblia însăși, după care el își ghidează viața, nu l-ar lăsa să treacă cu vederea când cineva face rău. Acolo e litera de lege, din câte spune. Deși, unele aspecte ar putea fi supuse măcar unei dezbateri sumare. De exemplu, Costel Ivașcu lasă să se înțeleagă că nu crede în existența dinozaurilor, pentru că nu scrie nimic de ei în „Cartea Sfântă”. „Subiectiv vorbind, nu cred. În Biblie scrie despre animale mari, enorme, dar nu știu. Acolo e altă fază…”.

.

Activitate. Puşcăriaşii se adună în jurul Bibliei, când vin misionarii
FOTO: Vlad Stănescu


OPINII DIN CELULĂ

„N-are ce să ne înveţe pe noi un poliţist”

Deținuții au privit cu oarecare reținere gestul creștinesc al polițistului Ivașcu. Deși, spun ei, slujbele și cărțile religioase îi mai ajută să-și aline pedepsele. Iancu Marian are 33 de ani și a luat zece pedeapsă pentru trafic de droguri. Mai are vreo trei de tras. E pentru prima oară la o ședință de pocăință, a fost și el curios. Zice că, în mare, „i s-a părut OK”.

„Am văzut lumea care a fost, că până acuma n-am fost scos, mai ales la cursuri d-astea de evanghelie. Eu sunt aici la club și e o activitate care mă ajută la dosar. Dar mă mai și interesează. Ești altfel, te simți altfel după asta”, zice bărbatul.

A fost totuși un moment când s-a simțit „aiurea”, adaugă. Când a văzut că a venit un polițist să-i vorbească despre Dumnezeu. „Pentru că e aiurea el ca polițist să fie pocăit. Pentru că și ei, la rândul lor, bate lume, forțează lume ca să recunoască anumite fapte sau ce are de făcut dânșii”, spune deținutul.
Dacă e să fie totuși obiectiv, „depinde și cu polițiștii ăștia”. „Că e alții care își face treaba corect, alții care nu-și face treaba corect”, explică Marian.

Credincios, „în sinea mea, ca om”

Constantin Tudorache, 52 de ani, e închis pentru o faptă pe care el nici măcar nu o consideră infracțiune. „Complice la o tentativă de înșelăciune pe care n-am comis-o. Un anumit individ mi-a dat două copii xerox la două contracte de vânzare-cumpărare și, după ce a zis el, justiția din România m-a arestat șapte ani. Eram om de afaceri afară. Mi-a dat șapte ani. Incorect”, susține pușcăriașul.
Despre slujba care tocmai s-a încheiat, zice atât: „A fost benefic pentru cei care mai mult sau mai puțin cred sau nu cred”. El unul e credinicios. „Dar în sinea mea, ca om”, spune.

A avut și el o tresărire când a văzut un polițist propovăduind. Și-a format, scurt, și o părere despre el. „Eu cred că a greșit prea mult și a găsit un refugiu în credință. Asta este ideea. A zis: Unde să mă duc, ca să nu fiu văzut de anumiți indivizi pe care i-am arestat, pe care i-am bătut? Undeva în credință. Cred că ideea lui a fost: Merg pe mâna Lui Dumnezeu, că am greșit până acum”, zice Constantin. Apoi adaugă, serios: „N-are ce să ne învețe pe noi un polițist”.

„M-am spălat de sânge”

Gheorghe Leurzeanu e ceva mai rezervat. Susține că lui i-a vorbit Dumnezeu, că doar de aia se află aici. De asta s-a și ridicat în picioare în fața predicatorilor și le-a explicat cum s-a „spălat de sânge”. E închis pentru omor, dar e de părere că s-a mântuit.

„Eu practic cârcoteam în privința credinței. Problema e că din întâmplare și la necaz m-am gândit la drăguțul Dumnezeu, să mă ajute și pe mine cu salvarea mea. Încet-încet, ușor-ușor, venea de la sine, a început să-mi răspundă cu semne. În vis mi-a apărut sau chiar îmi vorbea!Atunci când aproape să mă trezesc îmi spunea o voce câte ceva”, spune pușcăriașul. A rămas impresionat. A zis că i s-a părut, inițial. Ba chiar s-a gândit că e nebun. Dar acum e convins: „Prezența Lui a venit în sufletul meu. M-am rugat mult mai mult, am început să postesc, să caut din Biblie, din Noul Testament legile care sunt acolo. M-am lăsat de fumat, m-am lăsat de toate relele. Nu mai urăsc, nu mai judec pe nimeni, pentru că nu e bine. Am văzut că e rău”, mărturisește Constantin.

Despre polițistul cu mesaj de la Dumnezeu, el are o părere mai puțin radicală decât colegii săi mai sceptici. E loc de credință și în munca lui, spune. „Dumnezeu cu partea Lui, legea, codul penal sau ce mai este, cu partea lor”.

„Cineva mi-a spus că Dumnezeu are un plan, de aia mă ţine aici. Dacă are un plan să stau vreo 20 de ani, ce mai fac eu?“
Deţinut, participant la întâlniri religioase

500
de lucrători de la Interne
fac parte din Asociaţia Poliţiştilor Creştini

RUGĂCIUNEA DUPĂ GRATII

„Importantă e recuperarea omului”

Participarea la activităţi ca întâlnirile religioase aduc puncte pentru „bună purtare” deţinu­ţilor care speră la eliberare con­diţio­nată. Reprezentanţii penitenciarului insistă însă că nu e vorba de un gest făcut „din complezenţă”. În ultimii ani, o serie de deţinuţi cu renume ar fi luat „Calea Domnului”.

De exemplu, Alexandru Ilie, cunoscut mai degrabă drept interlopul Sandu Geamănu’, s-a „pocăit” în urmă cu doi ani. A început să predice prin penitenciar şi, afară, şi-a pus la dispoziţia enoriaşilor baptişti casa pentru a fi oficiate slujbe.

Johana Popescu, educatoare la Penitenciarul Rahova, spune că religia printre deţinuţi e o activitate destul de populară. În special printre cei singuri, pe care nu-i mai vizitează familia.

Preotul ortodox Paul Muşescu, de la capela din curtea penitenciarului, spune că aici, după gratii, diferenţele dintre culte pălesc în faţa speranţei că puş­căriaşii vor fi cumva reabilitaţi. „Vin şi la mine, se duc şi la ei ( culte protestante – n.r.). Cred că fiecare, în felul nostru, putem să contribuim la integrarea lor în societate. Importantă e recuperarea omului şi reintegrarea lui. Că vin şi îi ajută ar trebui să primeze în faţa diferenţelor cultice dintre noi. N-au existat cazuri de prozelitism”, spune preotul.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/politistii-crestini-cauta-usi-de-biserica-printre-puscariasi-938341.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: