Statuile din Piaţa Universităţii au o istorie strâns legată de cea a Palatului Universităţii. Dacă în 1885 Palatul Universităţii este inaugurat cu mare fast de Principele Carol de Hohenzolern şi soţia sa, Elisabeta, cu aceeaşi ocazie este inaugurată şi cea de-a treia statuie, reprezentându-l pe Gheorghe Lazăr.

Prima dintre statui, cea a principelui Mihai Viteazul, este inaugurată în 1874, pe data de 8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril. Statuia a fost realizată de sculptorul francez Carrière-Belleuse, format în atelierul lui Auguste Rodin. Sculptorul italian Ettore Ferrari este creatorul celei de-a doua statui; în 1879, cea de-a doua statuie, reprezentându-l pe Ion Heliade-Rădulescu, zis Eliad, Heliad sau Eliade, este amplasată la dreapta lui Mihai Viteazul, cu faţa spre Universitate. „Cele două statui, bronzul şi piatra, pun alături două simboluri: cel dintâi, istoric, unirea tuturor provinciilor româneşti, fie ea şi efemeră, la 1600; cel de-al doilea, istoric şi cultural, pentru că Heliade-Rădulescu, dispărut dintre cei vii cu exact 7 ani înainte de a fi înălţat pe soclu, a fost unul dintre complotiştii revoluţiei de la 1848, dar şi unul dintre întemeietorii literelor moderne în aceste părţi ale lumii” (Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului XIX, p. 16).

Astfel, revenind la 1885, statuia lui Gheorghe Lazăr se alătură celor două, pe flancul stâng. Autorul acesteia este sculptorul român Ion Georgescu, iar amplasarea statuii lui Gheorghe Lazăr nu este deloc întâmplătoare, deoarece Şcoala superioară de la mănăstirea Sfântul Sava îşi avea ruinele exact pe acelaşi loc: Lazăr o înfiinţase, punând astfel bazele învăţământului superior românesc. Gheorghe Lazăr îi fusese profesor lui Ion Heliade-Rădulescu.

„Grupul celor trei statui – care alătură cu nonşalanţă armelor de război cărţile de învăţătură, într-un amestec destul de banal pentru contemporanii tunarului călător şi al cărturarilor tăiaţi în piatră – va străjui apoi, din umbra Universităţii, toate plimbările prin centrul oraşului” (op. cit, p. 17).