David Kim, coreeanul care EVANGHELIZEAZĂ STUDENȚII din Regie


Ziarul Evenimentul Zilei prezintă prin intermediul acestui articol o parte din activitatea pastorului David Kim și a Bisericii Baptiste Agape din București.

„Biserica Baptista Agape este membra a Comunității Baptiste București si este autorizata să funcționeze de către Uniunea Baptista din Romania. În prezent biserica misionează în complexul studențesc Regie și în Complexul de la Agronomie. Precizam ca in articolul prezentat de jurnaliști este vorba despre Biserica Creștină Baptista Agape si nu de Biserica Baptista Maranata cum este numita în articolul citat.”

http://revistacrestinulazi.ro/2013/01/despre-baptisti-in-presa-centrala/

Studenții care învață în București sunt atrași la baptism de un pastor coreean și de soția lui. Biserica a fost înființată în campusul Politehnicii imediat după Revoluție și are în jur de 30 de membri „stabili”.

În fiecare seară de joi, în loc să meargă în baruri, vreo 30 de tineri preocupați de tainele Bibliei se întâlnesc să se roage și David Kim cu sotia Rebeca si cei doi copii (evz.ro) să-și vadă „frații” și „surorile”. Foști atei sau oameni care au avut nevoie de ajutor în momente de răscruce, spun simplu că asta îi ajută vadă „calea” și să ducă o viață împlinită. Biserica lor este într-o casă modestă, în capătul unei străduțe nemarcate din complexul studențesc Regie, într-o zonă împânzită de restaurante.

Pe plăcuța de la intrare scrie într-o limbă asiatică greu de descifrat: „misiuni studențești internaționale”, iar în loc de icoane, pe pereți stau panouri cu versete și poze din facultăți. Videoproiectorul ține loc de altar, iar de la orgă răsună muzică bisericească. Două tinere fac ultimele aranjamente pentru slujbă: una din ele este inginer, cealaltă- doctorand la Politehnică. Poate și datorită zonei în care este situată Bierica Maranata, majoritatea enoriașilor sunt fie absolvenți, fie studenți la Universitatea Politehnica, mai rar câte un student la Medicină sau Limbi Străine.

„Am venit să-i conving că Dumnezeu nu există”

Simona, 29 de ani, a absolvit Facultatea de Energetică de la UPB și spune că viața ei s-a schimbat acum nouă ani, când la ușa căminului din Regie în care locuia în care locuia a bătut Rebeca, o coreeancă ce a întrebat-o dacă vrea să studieze Biblia. A zis „da”, deși era sceptică și „răzvrătită”. Colegele au râs de ea și chiar au certat-o că nu i-a fost frică „să se încurce cu niște sectanți”. „Am început să-mi pun și eu mai serios problema și am realizat că eu chiar m-am dus cu toată inima acolo”, își amintește Simona, care „s-a botezat” acum trei ani. Asta înseamnă s-a convertit oficial la baptism.

„Mama chiar s-a speriat un pic, dar până la urmă părinții, care sunt ortodocși, au acceptat. Asta mă ajută pe mine să trăiesc o viață mai bună”. Fiecare are câte un rol în Maranata, iar Simona este contabila. „Și aici, ca în orice biserică baptistă, se practică zeciuiala. A zecea parte din salariu se donează Bisericii, așa că trebuie ținută evidența banilor. Cotizația nu e însă obligatorie, dă cine își permite”, ține să precizeze Simona.

Dan Batalu a intrat în Maranata acum 20 de ani și este unul dintre cei mai vechi membri. Era în curtea Politehnicii, în drum spre orele de Aikido, când un coreean l-a întrebat dacă e interesat de studiu biblic. „Eram ateu, dar deschis la cunoaștere. Am acceptat mai mult din dorința de a-l convinge că Dumnezeu nu există, dar până la urmă se vede cine pe cine a convins”, zâmbește inginerul. „M-am convins de frumusețea și logica creației, am fost mișcat de cunoașterea lui Dumnezeu. Colegii mei au fost mirați de schimbare și a intervenit până la urmă o ruptură între noi”.

A continuat să vină la slujbe după serviciu și, ca un făcut, tot aici a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție. E fericit când citește versete de pe tabletă în fața celor care îi sunt ca o a doua familie. La o slujbă obișnuită, enoriașii fac karaoke după colinde sau alte cântece bisericești și țin cuvântări de mulțumire. După predica pastorului, fiecare își binecuvântează colegul de bancă, iar la final se mănâncă mere, după modelul „pâinii sfințite” de la ortodocși.

Românii i-au furat sacul de orez în gară

Cel care i-a atras în „purgatoriu” este David Kim, pastorul coreean venit acum 22 de ani în România. Era imediat după Revoluție, când românii erau fascinați de Dumnezeul interzis în comunism. „Lumea era deschisă, curioasă. Astăzi, 80% dintre studenții pe care îi abordez prin cămine îmi spun că nu au timp, sunt indiferenți sau chiar mă acuză că sunt sectant. Restul de 20% par interesați, dar din ei, doar 1% chiar vin la biserică”, spune pastorul de 49 de ani într-o română puțin stâlcită. Intenționează să extindă programul și la Universitatea de Agronomie.

David s-a născut în Coreea de Sud într-o familie săracă. Mergea la biserică din copilărie, dar nu L-a cunoscut niciodată pe Isus „ca pe Mântuitorul care s-a jertfit pentru păcatele mele”. „De aceea, am rătăcit și am umblat după pofta cărnii și a ochilor mult timp. Dar în timpul facultății, prin studiul Bibliei m-am pocăit și m-am născut iar. După câțiva ani, am primit chemare ca împreună cu soția mea Rebeca să venim în România ca misionari printre studenții români”.

Inițial voia să ajungă în Ungaria, dar problemele cu viza l-au îndreptat până la urmă spre țara noastră, pe care a ajuns să o cunoască și s-o iubească ca pe cea natală. Și asta în ciuda faptului că i-a cunoscut partea mai puțin frumoasă încă din primii ani ai șederii. „Nu am găsit orez în România și am fost în Ungaria să luăm 200 de kg. Iar în gară, pe peron, ne-a fost furat un sac. Cine știe ce or fi crezut oamenii că se află acolo”, se amuză David.

Credința care pune accentul pe botezul adulților

America a fost leagănul baptismului, iar de acolo credința s-a răspândit în toată lumea. Prima biserică baptistă a fost înființată de Roger Williams, în orașul Providence, statul Rhode Island, în 1639. Coreea de Sud, fiind sub influența SUA, a deschis larg porțile pentru misionarii creștini, iar până în 1950 se înființaseră deja 15 biserici.

În România, baptismul a pătruns în secolul al 19-lea, prin sfera de influență germană și ungară. În Vechiul Regat, cultul religios a început să fie promovat, spre sfârșitul secolului, de un dulgher german sosit din Germania. Confesiunea baptistă pune accentul pe botezul adulților, ce trebuie să aibă loc prin scufundare completă după mărturisirea credinței în Isus. În 2002, erau mai mult de 100 milioane de baptiști pe întreg globul și mai mult de 33 de milioane în America de Nord.

Articol preluat din EVZ.ro

Te-ar putea interesa și:

ÎNCEPUTURILE BAPTISMULUI MODERN ÎN ROMÂNIA (I)

ÎNCEPUTURILE BAPTISMULUI MODERN ÎN ROMÂNIA (II)

ÎNCEPUTURILE BAPTISMULUI MODERN ÎN ROMANIA (III). CONSTANTIN ADORIAN – EVANGHELIA TRECE LA ROMÂNI

Un răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: