Ca istoric nu te poți ocupa de tote!
Eu (L.B.) încă aș putea să afirm că m-am ocupat de destule, dar nu poți să acoperi tot și să te intereseze toate în același timp și în aceiași măsură.
Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia, Editura Humanitas, București, 2012, p. 67
Am citit cartea cu ceva timp în urmă și mi-am făcut unele însemnări printre care și la pasajul de mai sus pe care l-am pus ca și maxima zilei în data de 23 noiembrie. Cei care nu au citit încă cartea sper ca prin intermediul acestui articol să fie motivați în această direcție.
În opinia mea ceea ce spune istoricul Lucian Boia este relevant pentru condiția unui om de cultură, cercetător, istoric fiindcă arată că suntem limitați. Chiar și cineva cu o capacitate și putere de munca precum a profesorului Lucian Boia, trebuie să recunoască că nu le poate acoperii pe toate. În dreptul meu observ că am câteva interese majore și că nu pot să le acopăr așa cum aș fi dorit, evident și datorită faptului că sunt din domenii diferite. Printre interesele mele actuale menționez: istoria, cu precădere regimul comunist din România, istoria comunităților religioase evanghelice și a relației lor cu statul (îndeosebi a bisericii baptiste); teologia; literatura.
[…] Condițiile și limitările istoricului […]
ApreciazăApreciază