LIBERATATEA s-a scris cu sânge


În aceste zile ne aducem aminte de momentul decembrie 1989, anul în care LIBERATATE s-a scris cu sânge. Pentru a rememora acele zile și pentru a înțelege mai bine importanța rugăciunii în Revoluția din decembrie 1989 doresc să fac trimitere la un pasaj din Scrisoarea celor 6 evanghelici din aprilie 1977 în cadrul căreia  stau scrise drept mărturie cuvintele de mai jos, dovadă a faptului că în timpul regimului comunist aveai nevoie de autorizație și să te rogi nu numai să predici, să deschizi o casă de rugăciune ș.a.m.d.:

„Zanciu Doroftei, zidar, amendă 1.000 lei, pentru vina:
A fost găsit în rugăciune fără autorizație”.

Deși ceea ce am prezentat mai sus nu sunt decât câteva cuvinte, ele au rolul de a trage un semnal de alarmă, de a ne aminti că regimul comunist dorea să treacă dincolo de aspectele exterioare, formale ale vieții religioase prin interzicerea rugăciunii, acțiune ce avea ca scop final stăpânirea minții  oamenilor. Poate tocmai de aceea a fost nevoie de un moment ca Revoluția din decembrie 1989, când credincioșii îndemnați de către pastorul baptist Petru Dugulescu au îngenuncheat în Piața Operei din Timișoara și au rostit împreună (ortodocși, catolici, protestanți, baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie) rugăciunea Tatăl Nostru.
În felul acesta ei au recunoscut public că au în cer un Tată care veghează asupra vieții lor. Ei s-au luptat atunci, și-au jertfit viețile ca noi să obținem libertatea, dar nu doar una exterioară ci și una interioară, ei s-au jertfit ca noi să cunoaștem Adevărul care ne va face liberi.

Să acceptăm acest Adevăr care este Isus Hristos și libertatea pe care El ne-o oferă!

Acest articol a fost scris și publicat inițial pe site-ul Revistei Artă și Credință

Reclame

Un răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: