Arhive etichetă: Petru Dugulescu

Teofil Stanciu – Despre Revoluție și religie


Relația dintre Revoluția din decembrie 1989 și religie face obiectul articolului lui Teofil Stanciu.

Apare și o întrebare, una pe care am întâlnit-o și eu: Biserica și credincioșii trebuie să privească doar înainte, la viitor sau pot, trebuie să privească și în urmă?

Se poate învăța ceva din trecut? Este acesta relevant?

Un posibil răspuns la întrebările de mai sus îl oferă și pastorul Erwin Lutzer în cartea Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi. Acesta consideră că o înțelegere mai bună a zilei de ieri, în consecință a istoriei, ne va ajuta să înțelegem mai bine pe ziua de azi. De asemenea, cunoașterea trecutului ne revelă modul în care a lucrat Dumnezeu în viețile noastre sau în societate.

Articolul lui Teofil Stanciu poate fi citit accesând link-ul de mai jos:

https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/

Reclame

Cătălin Dupu – 22 decembrie 1989


Revoluționari într-un camion al Armatei - decembrie 1989 (ro.wikipedia.org)

Un material despre momentul 22 decembrie 1989 și despre însemnătatea acestuia.

În prima parte a acestui material Cătălin Dupu vorbește despre perioada comunistă, despre libertatea care nu era, dar și despre Radio Europa Liberă și Iosif Țon, precum și despre persecuția religioasă fiind amintit aici Richard Wurmbrand.

După această introducere autorul vorbește despre momentul Revoluției române din decembrie 1989 și implicarea unor pastori evanghelici precum Petru Dugulescu.

Partea a treia a acestui material realizează o radiografie a societății românești post decembriste. Acesta este contextul în care Cătălin Dupu adresează o întrebare : Ce facem cu libertatea câștigată?

https://catalindupu.wordpress.com/2015/12/22/22-decembrie-1989/

 

Înregistrare video cu șantierul Bisericii Betleem Hațeg (10.03.1988)


Am găsit astăzi pe Facebook o înregistrare video din 1988 cu șantierul Bisericii Baptiste Betleem Hațeg din 10 martie 1988. Mi-am adus aminte de șantierul de la Biserica Baptistă Nădejdea din 1993.

Ca urmare a activității desfășurate în șantier și a posibilităților oferite de libertatea religioasă după 1989 a ieșit un nou locaș de închinare.

Foto: hunedoaraevanghelica.wordpress.com

*

Am găsit și un scurt istoric al Bisericii realizat în anul 2010 pe site-ul Accent Media Deva. Citind acest scurt istoric veți vedea că primul păstor al baptiștilor din Hațeg a fost Cenușe Teodor, portretizat într-un mod fascinant de Buni Cocar (vezi detalii AICI, dar și AICI într-un articol semnat de profesorul Ioan Bunaciu). I-a urmat apoi pastorul Petru Dugulescu, care și-a adus un aport important la împlinirea visului credincioșilor din Hațeg de a avea un nou locaș de închinare.

Dorinţa de a avea o clădire noua si spaţioasă, au avut-o creştinii baptişti din Haţeg înca din 1960. Visul lor s-a infaptuit abia după 30 de ani mai precis intr-un Ajun de Crăciun de acum 20 ani când au fost terminate lucrările şi s-a putut inaugura în cadru festiv datorită schimbărilor ce au avut loc in regimul din România
Pregătirile şi aprobările proiectelor au fost înfăptuite cu foarte mare greutate in regimul comunist care era împotriva construrii de biserici indiferent de confesiunea religioasa. Reprezentanţii biserici au batut drumul de la Haţeg la Bucuresti de zezi de ori ajungând până la cele mai inalte foruri, departamentul cultelor, consiliul de ministri dar de foarte multe ori fără rezultate. Credincioşii nu au renunţat, s-au rugat, au postit şi Dumnezeu le-a dat izbânda.

Primul pastor al credincioşilor baptişti din Haţeg Teodor Cenusa a cumpărat cu 60 de ani in urmă un teren pentru a se construi o biserică, s-a făcut un proiect de construcţie dar demersurile pentru obţinerea autorizaţiei s-au izbit de un zid puternic cu uşi inchise si ferecate. Dacă acest proiect nu a putut fi pus in aplicare, credincioşii in frunte cu tânărul pastor Petru Dugulescu au inceput alte demersuri, alte proiecte intr-o altă locaţie. Şi acest proiect a fost împedecat de regimul comunist însa pastoral Petru Dugulescu sprijinit de membrii biserici nu au renunţat. Pentru acest proiect au inceput demersurile de aprobare in mod ierarhic : Consiliul Local Haţeg, Consiliul Judeţean Hunedoara, Departamentul cultelor din Bucureşti, s-au înaintat nenumarare memorii către Marea Adunare Naţionale, Consiliul de Ministri, Comitetul Centrat al PCR şi chear personal preşedintelui RSR de atunci ( Nicolae Ceauşescu). Unul din raspunsurile acestor organe a fost acela că, dacă îl dau afară din biserica pe pastorul Dugulescu considerat un răzvratit al statului v-or primi aprobarea pentru construcţia biserici, biserica n-a acceptat aceste compromise.

După 12 ani de slujire la Haţeg intr-o biserica micută in anul 1986 a fost solicitat să slujească în biserica baptista “Betel” din Timişoara, Revoluţia din 1989 incepută la Timişoara îl face pe pastorul Dugulescu un erou al revoluţionarilor, având curajul sa se adreseze mulţimii din balconul Operei din Timişoara. Drept recunoştinţa pentru curajul lui, timişorenii l-au votat să-i reprezinte in Parlamentul României timp de 2 registraturi.

Punerea in aplicare a unui nou proiect de construire a biserici actuale din Haţeg a revenit tânărului pastor Mihai Sârbu care a trecut prin mari greutaţi pâna a reuşit să obţină toate avizele necesare construrii actualei biserici cu modificările impuse de regimul comunist. Salvarea a fost ca, in timp ce se derulau lucrările de constructie a bisericii, a căzut Guvernul Ceusescu in decembrie 89 şi au putut sa modifice proiectul care in prima faza nu avea faţadă deloc sau una mutilate cu peretii unei clădiri vechi. Acum după 20 de ani credincioşii baptişti din Haţeg au sarbatorit evenimentul in biserica construită cu mari sacrificii, munca, bani si rugaciune.

Actuali pastori ai bisericii Adrian Condrea si Emanuel Bojin au urat bun venit celor peste 400 membrii ai bisericii, oficialitatii invitate multumind primarului Orasului Hateg Nicolae Timis pentru ca a răspuns invitaţiei impreuna cu soţia de a fi prezenti la festivitate, deasemenea a mulţumit domnului Marius Constantinescu, primarul care a participat la inaugurarea biserici cu 20 de ani in urmă. Cei doi, actualul si fostul primar au rostit scurte alocuţiuni de mulţumire pentru invitaţia făcuta şi a felicitat credincioşii bisercii pentru stăruintele si eforturile lor in realizarea acestui minunat lacaş de cult.

Despre istoricul bisericii a vorbit pastorul Florin Dobos , deasemeni au avut mesaja pastorii Viorel Vitionescu, Cornel Ardelean, Resedea Petrica care au avut şi contrubuţii la construirea biserici. Festivitatea s-a bucurat de prezenţa unor veterani ai biserici care au ajuns la vârste venerabile, amintind de Ana Caila de 90 ani, Cristean Stefoni de 87 ani care a avut şi un cuvant de aducere aminte pentru eforturile depuse la construcţia bisericii fiind un participant al delegaţilor care a fost la Bucureşti pentru obţinerea aprobărilor necesare. Intre mesajele invitaţiilor, corul biserici precum si fanfara tinerilor dirijate de profesorul Florin Popa au prezentat cantece lăudându- L pe Dumnezeu si pe Fiul său Isus Christos.

Emoţionant a fost poezia recitată de Marta Neiconi o veterană a bisericii care a mişcat inimile celor prezenţi la festivitate. Cei prezenti la festivitate au vizionat pe un mare ecran fotografii realizate acum 20 de ani in timpul construcţiei precum si un filmuleţ documentar de 20 min tot cu evenimente din timpul construcţiei la care au fost prezenţi pastorii Petrica Dugulescu şi Mihai Sarbu şi prin viu grai au rostit rugăciuni şi cuvinte de îmbarbatare pentru cei care se aflau pe şantierul bisericii.

În incheiere au fost aduse mulţumiri Domnului pentru tot sprijinul acordat pe parcursul efectuării lucrărilor şi intreprinderilor care au prijinit prin diferite mijloace lucrările de construcţie: TCH Râul Mare Retezat, Atelierele Centrale, Cooperativa Mesteşugarească Retezatul, Fabrica de mobilă Nalaţ si altele.

A consemnat Aurel Anca,
Foto: Constantin Vulc

Vezi și site-ul bisericii: http://www.betleem.org/

Marius Silveșan, „Creștinii în «Epoca de Aur» a comunismului românesc” – postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu


După cum am anunțat aici, Cătălin Dupu s-a aplecat mai mult în ultima sa carte asupra unor aspecte care țin de istoria evanghelicilor din România în perioada comunistă. Cartea Ambasadorul este într-o anumită măsură un studiu de caz privind implicarea credincioșilor evanghelici în colportajul de literatură religioasă. Specific, în transportul și distribuirea de Biblii fără acordul autorităților.

Dat fiind această particularitate a cărții, în calitate de istoric m-am simțit onorat să realizez postfața acestei cărți.

cartea-ambasadorul-de-catalin-dupu

*

Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc

Postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu

De unde venim, în ce direcție ne îndreptăm, sunt întrebări pe care mulți din cei din jurul nostru și le pun. Ca și creștini știm că identitatea noastră este în Hristos și cu toate acestea suntem conștienți că noi trăim aici și acum. Într-o anumită măsură putem vorbi de o tensiune escatologică între ce este acum și ce va fi în viitor. Tocmai de aceea, consider că generația tânără are nevoie să cunoască ce a însemnat Epoca de Aur a comunismului românesc. Vorbim de o Românie care  trăia într-o Epocă  de Aur pictată peste tot în gri, una în care românii se confruntau cu lipsuri și prigoniri.

Pornind de la dorința de a face cunoscut pentru cei din ziua noastră ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, autorul descrie într-un mod realist societatea românească a anilor ˈ70-ˈ80 ai secolului XX. Perioada menționată reprezintă doar un fragment din ceea ce a însemnat comunismul românesc și persecuțiile pe care Biserica le-a înfruntat. Pe lângă lipsurile materiale, creștinii se confruntau și cu lipsa Bibliilor în bisericile lor. Or, tocmai lipsa Sfintei Scripturi și încercarea de obținere a acesteia prin aducerea din Occident a dus la implicarea credincioșilor în acțiuni de colportaj cu literatură religioasă. Pornind de la această realitate, Cătălin Dupu reconstituie acțiunile creștinilor evanghelici în „Epoca de Aur” a comunismului românesc prin intermediul unei acțiuni de colportaj cu Biblii. Dramatismul reconstrucției este dat și de sentimentul de frică, frica fiind o condiție sine qua non a comunismului,  pus în paralel cu încrederea în Dumnezeu a personajelor sale. Remarcăm aici și integrarea cu succes a unor metafore precum miere, albine, stupi, limbaj codificat folosit de cei implicați în aducerea și distribuirea de Biblii.

Misiunea pe care credincioșii și-au asumat-o, una cu riscuri majore, este reflectată și în titlul romanului. Ambasadorul face trimitere la faptul că un creștin trebuie să-și asume identitatea de a fi un ambasador al valorilor creștine în orice perioadă istorică și în orice regim politic. Teza morală a cărții este că „menirea creștinului în lume este aceea de a fi un ambasador al Domnului Isus Hristos.” Ca ambasadori noi suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos, iar în această calitate „ambasadorul este imaginea cerului.”

De la a fi ambasador al cerului trecem la modul în care, atât acesta cât și activitățile lui, erau percepute în societatea comunistă. Vorbim de două concepte, ilegal vs. legal, pentru că dorim să evidențiem faptul că aveam o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase din România comunistă. O paralelă exemplificatoare o putem face și cu cartea lui George Orwell, 1984, unde Ministerul Adevărului se ocupa tocmai de falsificarea acestuia. Dacă ar fi să ne referim la conceptul de ilegal putem spune că acesta era unul care făcea parte din arsenalul propagandistic al comunismului. La un moment dat, Neculai, unul din personajele cărții, se întreabă de ce este ilegal să distribuie Biblii, la care i se răspunde:

„Biblia se distribuie numai după ce noi aprobăm.
– Unde scrie?
– Unde scrie? În actele noastre.
– Și legea?
Într-o secundă Tomescu se ridică de la birou și îl pălmui pe creștin.”

Exact acest lucru evidențiază care este diferența dintre legal și ilegal. Vorbim de faptul că la nivel de discurs statul garanta libertatea religioasă și dreptul la opinie, însă, în realitate, aceasta era îngrădită. Se cunoaște faptul că dincolo de persecuții, bisericile evanghelice (baptiste, penticostale, creștine după Evanghelie) s-au bucurat și de o anumită libertate, care în perioada interbelică, numită și perioada de aur a democrației românești, nu le-a fost oferită. Ținând cont de aspectele menționate, dar și de altele, putem afirma că în sistemul comunist au existat și oameni verticali, oameni care au iertat și au trecut peste anumite lucruri deși aceștia făceau parte din sistem.

O altă temă abordată este cea a culturii, a modului de petrecere a timpului liber. Autorul afirmă că ocupația principală a intelectualului în comunism „era cititul. Românul citea mult. De la romane polițiste la cărți de călătorii.” Referirile autorului la timpul liber au rolul de a realiza o radiografie a vieții intelectuale sub comunism, dar și să avertizeze că propaganda oficială prezenta altă realitate, una paralelă, iar „cărțile creștine erau… șase – șapte.” Acest fapt se datora cenzurii comuniste care „oprea apariția multor cărți care nu mergeau pe linia partidului, erau prea occidentale.”

Așadar, Biblia nu putea fi acceptată în condițiile în care Karl Marx considera că „religia este opiu pentru popor.” Prin critica pe care acesta o aducea religiei susținea că ea „are ca scop să-i mențină pe oameni în ignoranță și să-i împiedice să gândească liber, oferindu-le în schimb o fericire iluzorie, asemenea celei produse de opiu.” Cu toate aceste piedici credincioșii baptiști reușesc în anul 1987 să tipărească la București Biblia versiunea Dumitru Cornilescu. Relatarea autorului bazată pe fapte reale, documentate de mine în cartea despre istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, vrea să evidențieze o situație inedită. Aceea că, deși credincioșii erau persecutați, arestați, bătuți pentru implicarea în distribuirea de material religios, Partidul a permis tipărirea Bibliei la Tipografia Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Detaliile aveam să le cunoaște și să le deslușim ani mai târziu, dar realitatea acelor zile a avut un impact încurajator în viețile multor creștini.

Totodată, în această carte este abordată și problema colaborării cu Securitatea. Exemplificator, în acest sens, este următorul pasaj: „amândoi aflară că Securitatea știa clar că în acea noapte în portbagajul mașinii el avea un sac cu Biblii. De unde? De la unul sau mai mulți turnători.” O altă exprimare este, de asemenea, exemplificatoare: „Securitatea a dat de el, turnat fiind de un om de bine.” În acest context este oportun să facem o distincție între colaboratori și cei care au semnat un angajament constrânși, dar căruia nu i-au dat curs. Sunt aspecte importante și distincții care trebuie făcute pentru că istoria pe care o regăsim pe paginile acestei cărți nu este una distantă și rece, ci este una care ne privește pe noi și familiile noastre. Este una care identifică o problematică încă prezentă în discursul public din mediul laic și religios, cea a impactului comunismului asupra vieților noastre. Vorbim de un impact la nivel ideologic, dar și unul la nivel fizic pe care autorul îl creionează cu durere prin viața personajului Neculai care a fost bătut de Securitate până a paralizat ˗ relatare bazată pe fapte reale.

Este evidentă, în aceste condiții, dorința de implicare a credincioșilor evanghelici în Revoluția de la Timișoara din decembrie 1989. Conform mai multor mărturii, pastorul baptist Petru Dugulescu, una din figurile marcante ale revoluției de la Timișoara, împreună cu un grup de credincioși au „fost printre primii timișoreni care s-au alăturat în 16 decembrie 1989 protestului din fața casei lui László Tőkés”, fapt care a dat un nou impuls revoluției. Pastorul Petru Dugulescu fiind și cel care în decembrie 1989 din balconul Operei din Timișoara „a condus zeci de mii de români în rugăciunea Tatăl Nostru.”

După 1990 implicarea socială a credincioșilor evanghelici s-a extins prin fundații și organizații cu un rol deosebit în lucrarea cu copii străzii, cu bătrânii și alte categorii defavorizate. Trist este că aceste activități ale lor au fost înțelese ca mijloace de prozelitism religios și nu ca îndeplinirea unei îndatoriri sociale. Dar, în tot acest tumult mediatic și-a găsit „un loc cuvenit în mai multe orașe din țară, nu fără jertfe, și Radio Vocea Evangheliei.”

Proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu acțiunile în care credincioșii și bisericile s-au implicat după Revoluția din Decembrie 1989 duc istoria mai departe. O aduc în zilele noastre. Prin urmare, romanul Ambasadorul este și o carte de istorie, una care dorește să reconstruiască viața de zi cu zi așa cum a fost ea, cu bucuriile și tristețile sale. Una care ne arată că fericirea poate fi atinsă prin intermediul mulțumirii adresată Creatorului.

Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014. Postfață de Marius Silveșan cu titlul „Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc”

Calea Adevărul și Viața (2002) – Revoluția din 1989 – invitat Petru Dugulescu


Calea Adevarul și Viata – Revoluția din 1989, este o emisiune filmată în 2002, avându-l ca invitat pe pastorul Petru Dugulescu, cel ce a condus zeci de mii de români în rugăciunea Tatăl Nostru în decembrie 1989 în Timișoara. Tema emisiunii este componenta spirituală a revoluției romane anticomuniste.

La mulți ani, Trandafir Popovici!


Trandafir Popovici la ITBB (2012) var 3 cu logo

Pastorul Trandafir Popovici s-a născut  la data de 5 iunie 1961 în localitatea Caransebeș, jud. Caraș-Severin.
Mesajul curat al Evangheliei vestit de pastorul Petre Dugulescu în timpul unei evanghelizări în Biserica Creștină din Reșita, a pătruns și a mișcat și inima tânărului student Popovici.

În data de 5 august 1982 a mărturisit public credința sa în Isus Hristos, alegându-L ca Domn și Mântuitor personal, și a fost botezat în Biserica Baptistă din Ciuta.
Din acel moment a simțit și a înțeles că viața sa trebuie dedicată în întregime lucrării în slujba lui Dumnezeu.

A fost admis la Institutul Teologic Baptist din București, în anul 1991. După absolvire, în anul 1995, Trandafir Popovici a fost chemat și ordinat ca pastor al Bisericii Baptiste Golgota din București.

A slujit ca și consilier în lucrarea cu studenții în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, perioadă în care a deținut și funcția de secretar al Comunității Baptiste București. Din anul 2012 pastorul Trandafir Popovici deține funcția de Director administrativ în cadrul Institutului Teologic Baptist din București.

În anul 1985 s-a căsătorit cu Adina Verman și Dumnezeu le-a binecuvântat familia cu doi copii, Oana Cristina și Alexandru Filip.

Informații preluate de pe site-ul Bisericii Baptiste „Golgota” București.

LIBERATATEA s-a scris cu sânge


În aceste zile ne aducem aminte de momentul decembrie 1989, anul în care LIBERATATE s-a scris cu sânge. Pentru a rememora acele zile și pentru a înțelege mai bine importanța rugăciunii în Revoluția din decembrie 1989 doresc să fac trimitere la un pasaj din Scrisoarea celor 6 evanghelici din aprilie 1977 în cadrul căreia  stau scrise drept mărturie cuvintele de mai jos, dovadă a faptului că în timpul regimului comunist aveai nevoie de autorizație și să te rogi nu numai să predici, să deschizi o casă de rugăciune ș.a.m.d.:

„Zanciu Doroftei, zidar, amendă 1.000 lei, pentru vina:
A fost găsit în rugăciune fără autorizație”.

Deși ceea ce am prezentat mai sus nu sunt decât câteva cuvinte, ele au rolul de a trage un semnal de alarmă, de a ne aminti că regimul comunist dorea să treacă dincolo de aspectele exterioare, formale ale vieții religioase prin interzicerea rugăciunii, acțiune ce avea ca scop final stăpânirea minții  oamenilor. Poate tocmai de aceea a fost nevoie de un moment ca Revoluția din decembrie 1989, când credincioșii îndemnați de către pastorul baptist Petru Dugulescu au îngenuncheat în Piața Operei din Timișoara și au rostit împreună (ortodocși, catolici, protestanți, baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie) rugăciunea Tatăl Nostru.
În felul acesta ei au recunoscut public că au în cer un Tată care veghează asupra vieții lor. Ei s-au luptat atunci, și-au jertfit viețile ca noi să obținem libertatea, dar nu doar una exterioară ci și una interioară, ei s-au jertfit ca noi să cunoaștem Adevărul care ne va face liberi.

Să acceptăm acest Adevăr care este Isus Hristos și libertatea pe care El ne-o oferă!

Acest articol a fost scris și publicat inițial pe site-ul Revistei Artă și Credință

Petru Dugulescu – Mărturii


Un interviu si un documentar în același timp despre viața și activitatea pastorului Petru Dugulescu.
[blip.tv http://blip.tv/play/AYLB1HYC?p=1 width=”550″ height=”443″]

Maxima zilei – 15 iunie 2012


Venim pe lume fără să vrem, urcăm plângând în trenul vieții și pornim la drum pe cele două șine Timp și Spațiu într-o călătorie fără întoarcere pe care o numim Viață.

Petru Dugulescu

La mulți ani, Cristian Caraman!


Cristian Caraman este dirijor și interpret fiind un reprezentat de seamă al muzicii protestante din România. Absolvent al Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu din București în anul 1986, Cristian Caraman a colaborat cu importante instituții muzicale din România și Europa.

Caraman provine dintr-o familie nobiliară cu rădăcini armînești prin bunicul de tată Nicolai Alexandru Caraman și genealogie germană prin bunica de tată contesa Elizabeth von Geldern Egmond (Arhivele genealogice ale familie Caraman). Tatăl său, Ion Caraman a fost ofițer în Armata Regală a României până la instalarea guvernului communist. După venirea comunismului familia își pierde domeniile din Dobrogea și toate proprietățiile deținute în București fiind totalmente destituită. Ion Caraman se zbate în sărăcie și se angajează ca portar la o unitate militară din capitală. Comandantul unității îl simpatizează datorită zelului cu care acesta își făcea datoria în fiecare zi, dar și scrisului de mână pe care îl etala fostul ofițer al Armatei Regale. Comandantul îl ia sub protecție și îi oferă posibilitatea să devină mic funcționar în cadrul unității până la pensionare.

Cristian Caraman este căsatorit cu Mariana Caraman încă din vara anului 1977 și este tată a doi copii, Emanuel-Cristian Caraman și Dorothea Lidia Caraman.

Familia Caraman se regăsește printre familiile protestante din România de mai bine de cinci generații, alternând între cultul Creștin după Evanghelie la primele generații și cultul Creștin Baptist de la Cristian Caraman și până în prezent. Cristian Caraman este un membru foarte activ al bisericilor evanghelice în special în domeniul muzical, dar și cel teologic.

Caraman este director muzical al Bisericii Baptiste Nădejdea din București, Biseicii Creștine după Evanghelie Logos din Ploiești și dirijorul corului Biseicii Creștine după Evanghelie Antiohia din București. În paralel cu intensa activitate muzicală bisericească este diacon și învățător biblic în Biserica Baptistă Nădejdea din București, predicând Scripturiile în Biserica Creștină după Evanghelie Filadelfia din București.

Cristian Caraman a compus mai multe partituri muzicale religioase, lucrarea cea mai important fiind un ciclu de cântece sacre pe versurile prietenului său, regretatul poet și pastor roman baptist Petru Dugulescu. Ciclul a fost compus între anii 1983-1985, fiind rezultatul unei intense colaborări cu Dugulescu.

În anul 2005, după studii aprofundate în domeniul muzicologie i se conferă titlul de Doctor în Muzică de către Universitatea Națională de Muzică din București, cu teza de doctorat intitulată Muzica Protestantă. Din 2006 este professor asociat la Institutul Timotheus din București, fiind titularizat ca Lector Universitar în anul 2010. În anul 2011 își publică rezultatele cercetării academice în cadrul a trei lucrări distincte la Editura Universității Naționale de Muzică din București: „Repere Istorice ale Muzicii Protestante”, „Muzica Protestantă Modernă”,  „Genuri ale Muzicii Protestante”

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Caraman

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 ani de la moartea lui Petru Dugulescu via România Evanghelică


Cunoscută personalitate religioasă şi politică, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.

A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani “Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992).

A publicat volumele de poezii “Călătorii enigmatici” şi “Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) “Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul “Repenters” şi “Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007). (…)

3 ani de la moartea lui Petru Dugulescu from România Evanghelică by Alin Cristea

Informații suplimentare pe http://petrudugulescu.wordpress.com

%d blogeri au apreciat asta: