Miercuri seara am fost pe la Târgul de carte Kilipirim de unde mi-am cumpărat câteva cărți. Trei volume de la Humanitas pe care le-am găsit la reducere (10 RON volumul) și în lichidare de stoc, 3 volume de la Editura Aramis și 2 romane istorice de la un anticariat pentru Colecția romanul istoric din care cred ca nu-mi mai lipsesc decât câteva cărți, colecție publicată de Editura Univers în principal perioada comunistă. Nu am găsit decât câteva titluri publicate după anul 1989 în această colecție.
Ediția din aceasta toamna mi-a lăsat o impresie trista. Acest lucru se datorează în primul rând faptului ca l-au mutat de la Sala Dalles la Etajul 2 aripa Călărași a Magazinului Unirea, o locație pe care o consider nepotrivită pentru un asemenea eveniment. De asemenea, nu am găsit ce ma interesa. Majoritatea editurilor aveau la vânzare în principal beletristică. Am întrebat la standul Editurii Polirom dacă au o carte de asistență socială pe care am vrut să o cumpăr pentru bibliotecă, dar mi s-a spus ca nu mai aduc cărți de specialitate ca nu se vând. Mi s-a recomandat să caut titlul respectiv pe site-ul editurii și să trec pe la standul lor la Târgul de carte Gaudeamus care se va desfășura la mijlocul lunii noiembrie în București. Prin urmare, aștept ediția Gaudeamus din această toamnă și datorită faptului că anul trecut au fost editurii, precum ALL, care au avut reduceri consistente la cărțile pe care le comercializau.
Dintre cele câteva editurii prezente la această ediție a târgului de carte, Editura Herald avea cea mai bogată colecție de cărți privind teologia creștină. Cei care sunteți interesați de aceste titluri merită să ajungeți până la această ediție a Kilipirimului și să vi le cumpărați.