Splendoarea ființei depășește splendoarea gândirii, iar fericirea de a fi viu rămâne neînțeleasă exaltării de a putea gândi. Întocmai așa cum numai cu ochii închiși putem simți, în nevăzutul ei, toată splendoarea, măreția și împlinirea lumii pe care Dumnezeu a făcut-o vizibilă, atunci când a pus-o, ca pecete și zăvor, pe curgul lumii invizibile.

Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul, p. 10.