Istoricul Adrian Cioroianu vorbește despre perioada anilor ’30 ai secolului XX ca fiind o decadă înșelătoare în care aveam impresia că ne merge bine și trăim, dar noi eram morți.
„Nu voi ascunde că eu, ca român și profesor de Istorie, nu am nici un fel de nostalgie după România anilor ’30 – deși știu că unii intelectuali români cred că a fost cea mai bună perioadă a istoriei noastre. Unii chiar își imaginează că umbla cultura pe străzi, numai pentru că trăiau la noi Cioran, Eliade, P. Țuțea, C-tin Noica, E. Ionescu etc.
Or, eu cred că a fost cea mai înșelătoare decadă din istoria noastră, în care efectiv mergeam pe sârmă având impresia că mergem pe un bulevard. Câteva argumente: 1) aveam un sistem politic tradițional aparent solid, dar în paralel legionarii și comuniștii doreau, fiecare, o altă ordine mondială; 2) aveam aparent o Românie Mare și, totodată, trei vecini direcți care doreau, fiecare, să ne prindă cu spatele la zid și să ne rupă din teritoriu; 3) aveam aliați, teoretic, dar nici un tratat din care să rezulte clar că, dacă ne atacă cineva, atunci o mare putere ne va veni în ajutor. Drept care, logic, atunci când a căzut Franța (1940), a început și atacul vecinilor la România Mare.
Permiteți-mi să vă sugerez că situația de azi, 2019, din aceste puncte de vedere, este cu totul diferită – aș spune că lucrurile sunt mai clare, azi (cu condiția să nu ne auto-sabotăm noi înșine). Desigur, asta nu înseamnă să ne culcăm pe-o ureche: cum spuneam unor elevi mai săptămâna trecută (v. mai sus printre postări), Istoria ne învață că pacea nu se moștenește, ci se construiește de fiecare generație în parte.
Așadar, las altora nostalgia pentru anii ’30 din România secolului trecut – cu speranța că au și argumente realiste, pentru că la idealisme ne pricepem cu toții! 🙂
Fascinația mersului pe sârmă, Opinia unui prof de Istorie (12)
https://www.facebook.com/100008814226504/posts/2024201064550348?sfns=mo