Arhive autor: Marius Silvesan

Era Estera o femeie religioasă în înțelesul iudaic al vremii?


devotiontime.wordpress.com

Cu ceva timp în urmă am auzit un mesaj interesant, tocmai prin faptul că era atipic, din cartea Estera. Este vorba de un mesaj susținut de Cătălin Vasile la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București. În cadrul acestui mesaj vorbitorul a lăsat să se înțeleagă faptul că Mardoheu nu s-a ocupat de educația religioasă a Esterei fapt relevat de întrebările pe care i le pune acesta unchiului ei. Mesajul lui Cătălin m-a determinat să îmi pun niște întrebări referitoare la Estera ca persoană ce cunoștea preceptele religiei iudaice.

Întrebările cu care am rămas în urma mesajului le scriu în cadrul acestei postări, iar dacă cineva dorește să mă ajute în definirea, înțelegerea acestui personaj este binevenit.

Era Estera o femeie religioasă în înțelesul iudaic al vremii înainte de rugăciunile și postul pe care l-a ținut împreună cu slujnicele sale când se pregătea să intre la împărat?

Era ea o practicantă a religiei mozaice înainte de discuția pe care a avut-o (indirect) cu Mardoheu?

Cunoștea ea semnificația unor acțiuni precum îmbrăcarea în sac și cenușă?
În cartea Estera la capitolul 4 ni se spune că a trimis slujitorii la Mardoheu să-l întrebe ce înseamnă sac și cenușă. Dar înainte ni se spune că aflase o veste care a intristat-o foarte mult.

I-a transmis Mardoheu principiile credinței iudaice? Era Mardoheu era un practicant al acestor principii cât Estera a fost în custodia lui?

Mulțumesc !

Maxima zilei – 27 septembrie 2015


Nu căuta să pârăști pe nimeni.
Nu căuta să învinovățești pe nimeni.
Ovidiu Rusnac

Maxima zilei – 26 iulie 2015


Nu face publicitate cu păcatele altora.
Ovidiu Rusnac

Maxima zilei – 25 septembrie 2015


Influența aduce responsabilitate
Anonim

1928 – Aurora libertăţii pentru baptiştii români


Această victorie a fost una efemeră dat fiind faptul că recunoașterea drepturilor comunității baptiste nu a fost una unitară pe tot teritoriul României Mari. Baptiștilor din Transilvania li s-a recunoscut statutul de cult religios, dar nu și celor din Vechiul Regat, Bucovina și  Basarabia. Recunoașterea statutului de cult religios pentru baptiști, la nivelul României Mari, a fost obținut în februarie 1940.
Persecuțiile au fost în continuare prezente pe parcursul anilor ’20, ’30, deși oficial exista libertate religioasă. Persecuțiile au avut motivații diverse, iar una din acuzații la adresa creștinilor evanghelici în general, nu numai a baptiștilor, a fost cea de prozelitism. De asemenea, o altă acuzație frecventă pe care am întalnit-o în documente este cea de antiromânism argumentată printre altele cu false acuzații de comuniști, agenți străini.
Momentul 1928 este cel al Legii Cultelor, iar recunoașterea drepturilor comunității baptiste din Transilvania poate fi considerată o victorie.
Un ultim aspect pe care doresc să-l evoc este acela că perioada 1920-1940 nu a fost doar una persecuții, ci și de libertate, chiar dacă intermitentă.

Avatarul lui Alin CristeaRomania Evanghelica

aurora-libertatii-1928

Farul Mântuirii, Nr. 1 / 1928

În 21 noiembrie 1927, Ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu, a prezentat Consiliului de Miniștri un referat prin care solicita să se aprobe statutul de organizare a confesiunii baptiste.

Referatul a fost aprobat, consemnîndu-se aprobarea statutului în jurnalul semnat de toți miniștrii. Jurnalul consfințea în România ceea ce regimul maghiar acordase în 1905.

Jurnalul consfințea recunoașterea confesională a baptiștilor din Transilvania și județele vecine, adică Crișana și Banat.

Pe baza autorizării primite, minstrul Cultelor și Artelor a aprobat statutul de organizare a confesiunii baptiste, cu Decizia nr. 53049 din 12 ianuarie 1928.

Marea discuție parlamentară în jurul Legii Cultelor a început în 17 martie 1928. În Senatul României, textul Legii Cultelor a fost discutat în cadrul a 15 ședințe.

În ședința din 29 martei 1928, din cei 46 de vorbitori pe marginea proiectului legii regimului cultelor, 20 au fost clerici. Mitropolitul Nicolae a ținut un discurs…

Vezi articolul original 173 de cuvinte mai mult

Maxima zilei – 24 septembrie 2015


Cel care amână ora vieții chibzuite e ca un țăran, care așteaptă să se scurgă grâul ; dar acela curge în veci și va curge în veci.

Horațiu

Maxima zilei – 23 septembrie 2015


Tot aurul din lume pe lângă ea [înțelepciune] nu e decât nisip, iar argintul înaintea ei mi se pare noroi.

Septuaginta, Cartea Înțelepciunii lui Solomon (Apocrife), 6:24

Maxima zilei – 22 septembrie 2015


Cât suflet pui atâta valoare are lucrarea [pentru tine].
Cu cât te implici mai mult, cu atât are mai mare valoare lucrarea [pentru tine].

Pastor, Florin Stoica

Evanghelicul și autoritățile pământești


O analiză interesantă a lui Teofil Stânciu privind relația evanghelicilor cu autoritățile pământești. Deși la prima vedere s-ar putea înțelege relația biserică – stat, Teofil tratează aspectul autorității teologice, a modului în care evanghelicii se raportează la teologi și Biblie.

Avatarul lui Teofil StanciuCu drezina

Westfaelischer Friede in Muenster (Gerard Terborch 1648) (sursa) Westfaelischer Friede in Muenster (Gerard Terborch 1648) (sursa)

Oricât de ortodoxă (în sensul de corectă dogmatic) sau de fantezistă ar fi o învățătură pe care o îmbrățișează, evanghelicul de rând arareori va cita o sursă de autoritate exterioară (un teolog, un învățător, un gânditor). Cel mai frecvent, se va duce la Biblie, de unde va culege niște versete cu care să-și susțină ideea la care a aderat.

Acest fapt se vede cel mai bine în cazul în care un ins dintr-o biserică evanghelică încearcă să facă prozeliți pentru o cauză sau pentru o credință dragă lui. El nu va spune că a auzit cutare învățătură de la cutare teolog, pastor, predicator itinerant, lider fără funcție, ci va sări repede cu texte biblice, ca și când el însuși ar fi făcut marea descoperire.

O altă ilustrare foarte grăitoare (încă mai) poate fi întâlnită la vorbitorii care, atunci când citează…

Vezi articolul original 590 de cuvinte mai mult

Maxima zilei – 21 septembrie 2015


Slujește potrivit darului Duhului Sfânt
Pastor, Florin Stoica