„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu;
avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”
2 Timotei 3:1-5

Dr. Dan pentru http://adevarul.ro

Zilele trecute am dat peste un tip de reality TV japonez care m-a uimit prin cruzime. Chiar nu mi-a venit să cred. Un tânăr japonez de 23 de ani poreclit „vânătă”(Nasubi) – pe motiv că are faţa lungă ca o vânătă – a devenit eroul unui nou tip de reality TV.

După ce a câştigat audiţia pentru un reality show de care nu ştia niciun detaliu, a fost legat la ochi şi dus în mare secret într-un apartament mic, fără ferestre.  Acolo a fost pus să se dezbrace în pielea goală. Şi i s-au explicat regulile – va trebui să îşi petreacă viaţa între acei patru pereţi până când va putea să acumuleze o sumă de 1 milion de yeni (10 000 dolari) în premii câştigate la concursuri din diverse ziare şi reviste. În apartament avea doar unde să doarmă, avea electricitate,  aer condiţionat, un încălzitor cu gaz, instrumente de scris, cărţi poştale, şi multe reviste şi ziare. Nimic altceva. I s-a spus că va trebui să îşi câştige absolut tot – inclusiv mâncarea. Apoi producătorii au plecat, au încuiat uşa după ei, iar Nasubi a început o existenţă în captivitate şi izolare personală, dar în ochii milioanelor de telespectatori japonezi. Culmea, lui Nasubi nu i s-a spus că va fi filmat non-stop şi dat pe post live. I s-a spus că el manipulează singur camerele de filmat. Şi că după ce va câştiga suma de bani necesară, abia atunci producătorii vor decide dacă materialul filmat merită dat pe post.
………………………………..

Cu trecerea săptămânilor, Nasubi a devenit din ce în ce mai ciudat. Dar audienţa i-a crescut în mod exponenţial. Iar el habar nu avea. A devenit o celebritate în Japonia. Fanii au încercat să îi găsească apartamentul. Se pare că au reuşit, pentru că în mijlocul nopţii producătorii au dat peste Nasubi, l-au legat iar la ochi şi l-au mutat în alt apartament micuţ, între alţi patru pereţi. Viaţa lui cumplită a continuat „live on TV”. Rating foarte bun, 17 milioane de telespectatori îi urmăreau mişcările pe ecran. Viaţa lui cumplită, live pe ecran.
………………………………..

Nu pot să nu îl compar cu un martir al televiziunii, al mass-mediei. O victimă a cărei suferinţă a făcut amuzamentul famiiilor japoneze. Sadismul show-ului este nemaipomenit. Iar complicitatea telespectatorilor este şi ea uimitoare. Dar suntem o specie sadică, violentă. E adevărat că Nasubi a consimţit să participe la show. Dar după ce show-ul a început, nu a avut scăpare. După ce show-ul s-a terminat, Nasubi şi-a mărturisit suferinţa. A descris cum de multe ori s-a gândit să evadeze, să scape. A avut şi gânduri mult mai sumbre. Da, televiziunea poate să ucidă!
…………………………………

Reality show-urile au împins exigenţele spre alte limite. Iar sadismul a devenit şi mai evident. Întrebarea cea mare este: cine este victima cui? Stelele de reality show îşi expun vulnerabilitatea, iar noi, consumatorii, o consumăm ca pe pâine. Suferinţa altora este delicioasă. Mai ales dacă este live, în direct. Dar în final cei care încasează banii sunt cei de pe ecran, cei pe care îi zeflemim sau dispreţuim. Telespectatorii rămân tot cu buzunarele goale. Dar cu satisfacţia vizionării umilirii altor fiinţe umane. Deci, din nou, în final: cine este victima cui?

Când eram mic şi vedeam ceva cumplit la televizor, mama îmi ştergea lacrimile şi îmi alunga fricile cu „Nu mai plânge, dragul mamei, e doar un film. Nu e adevărat”.

Reality show-urile au schimbat regulile jocului. Iar The Hunger Games nu mai par aşa o ficţiune. Toţi avem nevoie de victime.

Articolul integral disponibil pe http://adevarul.ro

Vezi și articolul lui Andrei Pleșu pe problema audienței și rating-ului în mass media

Andrei Pleşu: „Preţul ratingului. Cîtă minciună, cît «scandal» ai voie să mobilizezi, pentru a-ţi atinge scopul“