Confesiunea de la Westminster – 6 – Despre caderea omului, despre pacat si despre pedeapsa pentru pacat via Persona
Capitolul VI. Despre căderea omului, despre păcat şi despre pedeapsa pentru păcat
1. Primii noştri părinţi, fiind seduşi de viclenia şi ispita lui Satan, au păcătuit mâncând din fructul oprit. Dumnezeu a binevoit, după sfatul Lui cel înţelept şi sfânt, să îngăduie acest păcat al lor, rânduindu-L să slujească descoperirii slavei Sale.
2. Prin păcatul acesta ei au căzut din starea de neprihănire şi din părtăşia cu Dumnezeu de la început şi au ajuns astfel morţi în păcat şi cu totul întinaţi în toate facultăţile şi părţile sufletului şi trupului lor.
3. Datorită faptului că ei au fost rădăcina întregii omeniri, vina acestui păcat a fost imputată şi aceeaşi moarte în păcat şi aceeaşi natură coruptă au fost transmise întregii posterităţi, care a descins din ei prin naştere obişnuită.
4. Din această corupere originară (?), prin care ne aflăm într-o stare de totală indispoziţie, incapacitate şi opoziţie faţă de tot ce este bine şi totalmente înclinaţi spre rău, pornesc toate faptele noastre nelegiuite.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona
Capitolul V. Despre Providenţă
1. Dumnezeu, marele Creator al tuturor lucrurilor, susţine, îndrumă, dispune (hotărăşte, determină?) şi guvernează toate creaturile, acţiunile şi lucrururile, de la cel mai mare până la cel mai neânsemnat, prin providenţa Sa înţeleaptă şi preasfântă, după preştiinţa Sa infailibilă şi după sfatul liber şi neschimbat al voii Sale, spre gloria înţelepciunii, puterii, dreptăţii, bunătăţii şi îndurării Lui.
2. Deşi toate lucrurile se petrec în mod imuabil şi infailibil, după preştiinţa şi hotărârea lui Dumnezeu, care este cauza primordială, prin aceeaşi providenţă El le rândueşte să aibă loc în conformitate cu natura cauzelor secundare, fie în mod necesar, liber sau întâmplător.
3. Dumnezeu, în providenţa Sa obişnuită, se foloseşte de mijloace, dar este liber să lucreze şi fără ele, peste ele sau împotriva lor, după cum doreşte.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Capitolul IV. Despre creaţie
1. Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a binevoit, pentru a-şi manifesta gloria puterii, înţelepciunii şi bunătăţii Lui veşnice, la început, să creeze, sau să facă din nimic lumea cu toate lucrurile din ea, vizibile sau invizibile, în decurs de şase zile, şi toate au fost foarte bune.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Capitolul III. Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu
1. Dumnezeu a rânduit din veşnicie, prin sfatul voii sale desăvârşite în înţelepciune şi sfinţenie, fără constrângere şi fără schimbare, tot ce se întâmplă în lume; totuşi, aceasta nu înseamnă că El este autorul păcatului, că forţează voinţa creaturilor Sale sau că împiedică libertatea sau contingenţa (neprevăzutul?) cauzelor secundare, ci mai degrabă le stabileşte (întăreşte?).
2. Cu toate că Dumnezeu ştie tot ce poate sau ar putea (? are permisiunea sau posibilitatea ?) să se întâmple în orice condiţii posibile, totuşi El nu a hotărât nici unui lucru să aibă loc doar pentru că l-a prevăzut ca existând în viitor sau ca putând să aibă loc în anumite condiţii. (?)
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Capitolul II. Despre Dumnezeu şi despre Sfânta Treime
1. Există un singur Dumnezeu viu şi adevărat, infinit în Fiinţa şi perfecţiunea Lui, un Duh preacurat, invizibil, fără trup, fără părţi componente sau fără pasiuni trupeşti (?), imuabil, nemărginit, etern, incomprehensibil, atotputernic, atotînţelept, preasfânt, desăvârşit în libertate, absolut, făcând toate lucrurile după sfatul voii sale neschimbate şi preasfinte, pentru slava Sa; plin de bunătate, de har şi îndurare, îndelung răbdător, bogat în bunătate şi adevăr, care iartă nelegiuirea, fărădelegea şi păcatul; răsplătitorul celor care-l caută cu toată inima; dar, în acelaşi timp, desăvârşit în dreptate şi grozav în judecăţile Sale; care urăşte orice păcat şi care nu va achita nicidecum pe cel vinovat.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Capitolul I. Despre Sfânta Scriptură
1. Deşi lumina raţiunii naturale, împreună cu lucrările Creaţiei şi ale Providenţei, dovedesc până acum bunătatea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu în aşa fel încât omul nu se poate dezvinovăţi, totuşi ele nu sînt suficiente pentru a dobândi acea cunoaştere a lui Dumnezeu şi a voii Sale care sînt necesare mântuirii; de aceea, Domnul a binevoit ca, în multe rânduri şi în multe chipuri, să Se reveleze şi să-Şi arate voia Bisericii Sale, iar apoi, [a binevoit] ca acestea să fie în întregime aşternute în scris, pentru o mai bună păstrare şi răspândire a adevărului şi pentru o mai bună mângâiere şi o mai temeinică apărare a Bisericii împotriva stricăciunii firii şi împotriva răutăţii lui Satan şi a lumii. Aceasta face ca Sfânta Scriptură să fie absolut necesară, deoarece acum căile anterioare de revelare ale voii Sale către poporul Său au luat sfârşit.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Istorie Evanghelica 