Arhive categorie: Anglicani

Admitere la Institutul Teologic Baptist din București – sesiunea iulie 2016


Institutul Teologic Baptist din București organizează interviu și concurs de admitere în sesiunea de vară (11-19 iulie).

Studenții ITB în licență (2012)

Sunt oferite programe de învățământ la zi și la ID (învățământ la distanță) acreditate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Pentru mai multe detalii accesați

http://itb.ro/

Institutul Teologic Baptist urmăreşte echiparea celor chemaţi în lucrarea Evangheliei în a deprinde abilitatea de a conduce după modelul hristic şi de a răspunde nevoilor oamenilor. Totodată, Institutul îşi propune să imprime studenţilor o pasiune misionară pentru Împărăţia lui Hristos şi disponibilitate pentru slujirea semenilor în dragoste.

Rector ITBB,
Conf. univ. dr. Daniel MARIȘ

Iași: Conferința Rolul religiei în prăbușirea comunismului


Vineri, 24 mai 2013, Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux va susţine la Iaşi conferinţa 

Rolul religiei în prăbușirea comunismului

Rolul religiei în prăbușirea comunismului

Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Fundaţia Konrad Adenauer și Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită la conferinţa Rolul religiei în prăbușirea comunismului, susţinută de Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux*.

Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai 2013, orele 17.00, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Corpul H (Casa Catargi), Sala H1, Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi.

* Michael Bourdeaux este Canon Emeritus al Bisericii Angliei, specialist în istoria Rusiei și în chestiuni religioase. După ce a studiat în URSS, în anii ’50, și-a dedicat viața cercetării situației creștinilor din țările comuniste. În acest scop a și fondat, în 1969, Centre for the Study of Religion and Communism, devenit apoi cunoscut sub numele de Keston College sau Keston Institute. Stabilindu-și sediul la Oxford, Marea Britanie, așadar într-un binecunoscut loc al excelenței academice, institutul s-a remarcat prin cercetările făcute de o echipă care lucra profesionist, în același timp neascunzându-și empatia cu creștinii persecutați în țările comuniste, în special cu cei din URSS și din estul Europei. Cum s-a spus, cu îndreptățire, Keston Institute a devenit „vocea celor fără voce”. În timp și pentru susținerea activităților specifice, dar și pentru prezervarea surselor, a datelor istorice, a mărturiilor ș.a.m.d. s-a constituit o arhivă impresionantă, o bibliotecă bine dotată, au fost publicate cărți și a fost editată o revistă (Religion in Communist Lands, din 1973; în 1992 si-a schimbat numele inReligion, State and Society), devenite de referință pentru înțelegerea problemelor religioase în țările aflate sub dominația totalitarismului de esență marxist-leninistă. Puțini oameni au

făcut atât de mult pentru informarea opiniei publice occidentale despre viața creștinilor din țări care păreau uitate și pentru susținerea libertății relligioase în acele spații lipsite decenii la rând de libertăți, într-un timp în care nu mulți credeau că regimurile comuniste vor avea un sfârșit.

Rev. Michael Bourdeaux a publicat numeroase cărți și articole. Dintre volumele sale amintim: Opium of the peoplethe Christian religion in the USSR (1965), Religious Ferment in Russia: Protestant opposition to Soviet policy (Macmillan, 1968), Faith on Trial in Russia (Hodder&Stoughton, 1971), Risen Indeed: Lessons in Faith from the USSR (Darton, Longman and Todd, 1983), Gorbachev, Glasnost & the Gospel (Hodder& Stoughton, 1990), The Gospel’s Triumph over Communism (1991) etc. Pentru activitatea sa, rev. Bourdeaux a primit în 1984 prestigiosul Premiu Templeton.

http://www.studiulcomunismului.ro via http://danutm.wordpress.com

Pastor luteran, pus la conducerea unei Catedrale Anglicane


Catedrala Sf Ioan Winnipeg LONews

  Dioceza anglicană de Rupert Land l-a numit pe pastorul luteran, Rev. Paul Johnson, paroh diocezan (decan), responsabil cu Catedrala Sf. Ioan din Winnipeg.

   Informaţia a fost publicată în Jurnal Anglican. Este pentru prima dată când un pastor luteran canadian este numit decan peste o catedrală anglicană, în Canada.

   În acest caz, decanul este preotul responsabil de catedrală, dar prin aceasta functie ocupă şi o poziţie de conducere într-o dioceză.

http://stiri.lacasuriortodoxe.ro

Concurs: „De ce suntem anglicani?”


Fundația anglicană Sf. Bonifaciu a lansat un concurs inedit: 1.000 £ pentru cine scrie cel mai bun eseu pe tema „De ce sunt anglican și cred că voi și rămâne așa?” Inițiativa vine pe fondul tulburărilor din cadrul confesiunii anglicane, ai cărei membri au început să migreze către Biserica Catolică.

Joanna Jepson - preot anglicanConcursul de eseuri se adresează atât clerului, cât și membrilor laici, și vizează revigorarea convingerii că Biserica Anglicană are un mesaj distinct în lumea religioasă contemporană. Purtătorul de cuvânt al Fundației a afirmat că „există o anumită urgență din această perspectivă; tocmai de aceea oferim un premiu de 1.000 £ autorului celui mai semnificativ eseu de 5.000 de cuvinte pe tema „De ce sunt anglican și cred că voi și rămâne așa?”

„Eseurile trebuie primite până pe data de 1 ianuarie 2012. Ele vor fi evaluate de doi clerici seniori, iar rezultatul va fi anunțat până la Paștele viitor; eseul câștigător va fi postat pe site-ul nostru, împreună cu alte contribuții semnificative”, a adăugat el.

Inițiativa concursului vine pe fondul unei crize fără precedent în istoria de 500 de ani a Bisericii Anglicane. Lupta se dă între două tabere existente în sânul Bisericii Anglicane: tabara conservatoare, care încă apară valorile inițiale ale anglicanismului și cea liberală, care încearcă vehement să-și impună propriile vederi.

În 2003, conflictul dintre cele doua tabere s-a acutizat, ca urmare a faptului că Biserica Episcopală, ramura americană a Bisericii Anglicane, a hirotonit primul episcop homosexual, Jeffrey John, în dioceza Reading.
Anii următori au adus noi decizii controversate, precum susținerea căsătoriilor între persoane de același sex, hirotonirea femeilor în funcții de conducere sau chiarnumirea unei femei lesbiene în astfel de funcții de conducere.

Membrii conservatori au fost profund nemulțumiți și au amenințat cu părăsirea bisericii. Pe acest fond, Vaticanul a anunţat la sfârșitul anului 2009 că este gata să-i primească în rândurile sale pe anglicanii conservatori, care nu sunt de acord cu tendinţele teologice progresiste ale Comuniunii Anglicane.

Ca urmare a acelei invitații, numeroși membri și preoți anglicani au trecut la catolicism; ei și-au păstrat numeroase învățături și practici specifice, însă au recunoscut autoritatea Papei, ca semn vizibil a unității bisericii. În luna iulie, o întreagă biserică episcopaliană (aripa americană a anglicanismului) a decis, împreună cu pastorul ei, să se convertească la catolicism.

Decizia a fost luată de întreaga biserică din dorința de a se putea bucura de o autoritate religioasă fermă și consecventă, precum Papa Benedict XVI. „În Biserica Episcopaliană episcopii spun una într-un loc și alta într-un alt loc… Fiecare episcop are împărăția lui”, explică Patrick Delaney, un lider laic din Mitchellville. Și alți lideri ai comunității se declară încântați să contribuie la construirea unui pod peste prăpastia schismei protestante din secolul al XVI-lea. Acum, pastorul Lewis se roagă în fiecare duminică pentru papă și pentru toți episcopii și preoții catolici.

Biserica Creştină din Anglia s-a desprins de Biserica Catolică în secolul al XVI-lea, în timpul domniei lui Henric al VIII-lea, ca parte a mişcării protestante ce a afectat întreaga Europă. Sciziunea a fost iniţial mai mult politică decât religioasă, regele Angliei devenind lider religios, în detrimentul Papei. Ideologia Bisericii Anglicane a fost motiv de dispute timp de mai multe generaţii şi a dus chiar la război civil.

Pentru prima data în istoria Bisericii Anglicane, romano-catolicii sunt pe punctul de a deveni majoritari în Anglia şi Ţara Galilor. La nivel mondial, numărul anglicanilor se ridică la 78 de milioane, iar cel al romano-catolicilor este de circa un miliard.

(Foto: bagofnothing.com)

http://www.semneletimpului.ro

John Stott, Esența creștinismului în 10 cuvinte


johnstott_p101_400

S-a stins din viață, săptămâna aceasta, John Stott, alăturându-se marilor nume ale urmașilor lui Christos. În mintea mea e un model alături de C.S. Lewis sau Philip Yancey (e încă activ!), de Richard Wurmbrand sau Nicolae Steinhardt – oameni care au avut și curajul dar și forța de a se urca pe sârma ghimpată a bisericii lor pentru a ridica steagul lui Christos spre celelalte biserici și spre lumea întreagă. Oameni care au scris și predicat despre Christos, esența creștinismului.

Mă opresc aici cu contribuția mea, extrăgând 10 cuvinte ale lui John Stott din cartea sa „Crucea lui Hristos”, pentru a vedea încă o dată cum poate vorbi un creștin îmbibat de Scriptură – dincolo de faptul că a fost anglican, lider al mișcării evanghelice, predicator și misionar, savant creștin și capelan al reginei.

1. De ce a murit Isus Christos? Primul meu răspuns este că El nu a murit, ci a fost omorât. Îl voi echilibra însă cu exact opusul lui. El nu a fost omorât; ci a murit, dându-se pe Sine în mod voluntar ca să facă voia Tatălui Său.

2. La urma urmei ceea ce L-a trimis pe Christos la cruce nu a fost nici lăcomia lui Iuda, nici invidia preoților, nici lașitatea datorită căreia Pilat a șovăit, ci lăcomia noastră, invidia noastră, lașitatea noastră și alte păcate – dar și hotărârea lui Christos de a purta pedeapsa lor cu dragoste și îndurare, și de a le înlătura.

3. Este imposibil să stăm în fața crucii lui Christos cu integritate și să nu ne rușinăm de noi înșine.

4. Păcatul nu este o regretabilă abatere de la standardele morale; esența lui este ostilitatea față de Dumnezeu (Romani 8:7), ceea ce dă naștere la o răzvrătire activă împotriva Lui.

5. Păcatul nu este numai încercarea de a fi Dumnezeu, el este și refuzul de a fi om.

6. Ascultarea noastră prezentă și faptele noastre bune nu pot plăti pentru păcatele noastre, pentru că aceste lucruri ni se cer oricum. Așadar, noi nu ne putem mântui pe noi înșine.

7. Atunci când suntem uniți cu Christos are loc un schimb misterios: El ne ia blestemul, ca noi să primim binecuvântarea Lui; El devine păcat cu păcatul nostru ca noi să devenim neprihăniți prin neprihănirea Lui.

8. Nu avem nicio posibilitate de a-L convinge, de a-L ademeni sau de a-L mitui pe Dumnezeu să ne ierte. Dumnezeu nu ne iubește datorită faptului că Christos a murit pentru noi; Christos a murit pentru noi datorită faptului că Dumnezeu ne-a iubit. Dragostea lui Dumnezeu este sursa, nu consecința împăcării noastre cu El.

9. Nu trebuie să ni-L imaginăm pe Dumnezeu drept un indulgent care, pentru a ne scuti de pedeapsă sau pentru a ne răsfăța, Își compromite sfințenia, dar nici ca pe un Dumnezeu aspru, răzbunător, care, pentru a ne zdrobi și a ne distruge, Își înăbușă dragostea.

10. În istoria lumii a fost înfăptuit un singur act de dragoste pură, nepătată cu nicio altă motivație ascunsă – actul prin care Dumnezeu S-a dat pe Sine pe cruce, în Christos, pentru păcătoșii nevrednici. Atunci când căutăm o definiție a dragostei, trebuie să ne uităm nu în dicționar, ci la Calvar.

Un material de CHRISTIAN SĂLCIANU

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/blog/Esenta-crestinismului-in-10-cuvinte-3921.html

Dialog anglicano-catolic


Unii ar spune că reuniunea începută marți 16 mai 2011 în nordul Italiei, cu prezenţa a zece anglicani şi şapte catolici, din comisia de dialog anglicano-catolică, emană un optimism pueril. Şi totuşi, a început a treia sesiune a lungului dialog dintre cele două Biserici. Obstacolele sunt tot mai mari în ultimii ani, în contextul în care anglicanii merg înainte cu hirotonirea femeilor şi a homosexualilor, în ciuda ruperilor unor fracţiuni din Comuniunea Anglicană tocmai pe această temă. Catolici în schimb sunt acuzaţi că “pescuiesc în ape anglicane”, după ce Papa Benedict al XVI-lea a stabilit o nouă structură eclezială pentru anglicanii care doresc să intre în grupuri mari în comuniune cu Sfântul Scaun.

Găzduiţi de comunitatea monastică şi ecumenică de la Bose, Italia, cele 17 minţi ecumenice sunt dedicate unui ţel final care “trebuie să rămână acelaşi”, a declarat co-preşedintele catolic al ARCIC (Comisia Internaţională Anglicano-Catolică). “Biserica Catolică şi Comuniunea Anglicană sunt angajate să lucreze şi să se roage pentru unitatea deplină şi vizibilă a Bisericii şi ARCIC contribuie în acest sens”, a spus Arhiepiscopul Bernard Longley de Birmingham, Anglia. Prelatul a admis că “actualul climat, de la ARCIC III, este foarte diferit de la cel din timpul ARCIC I sau ARCIC II. […] Desigur, trebuie să facem faţă unor obstacole ce fac şi mai dificilă călătoria.” Membrii comisiei vor sta Bose pentru zece zile, răspunzând mandatului dat de Papa Benedict al XVI-lea şi Arhiepiscopul anglican Rowan Williams, la întâlnirea lor din noiembrie 2009.

ARCIC I a avut loc în 1966, ca răspuns la Conciliul Vatican II, respectiv al vizitei Arhiepiscopul Michael Ramsey de Canterbury la Papa Paul al VI-lea. Anul acesta, a explicat Arhiepiscopul Longley, grupul va discuta despre “natura Bisericii, aşa cum este ea înţeleasă de anglicani şi de catolici”, şi despre “modul în care Biserica formulează învăţătura oficială, în special privitor la problemele morale”. “Această fază ARCIC va recunoaşte impactul acţiunilor provinciilor anglicane care au ridicat problema naturii comuniunii în Biserică. Sperăm că ARCIC III îşi va aduce contribuţia la rezolvarea unor problemele ce par de netratat astăzi.” Din cei 17, patru sunt femei: două catolice şi două anglicane

http://www.catholica.ro/

Confesiunea de la Westminster – 8 – Despre Cristos – Mijlocitorul via Persona


Capitolul VIII. Despre Cristos – Mijlocitorul

1. Dumnezeu a binevoit, în planul Lui veşnic, să aleagă şi să rânduiască pe Domnul Isus, Fiul Său cel Unul născut, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu şi om, Profet, Preot şi Împărat; Capul şi Mântuitorul Bisericii Sale; Moştenitor al tuturor lucrurilor şi Judecător al lumii; Căruia El I-a dat, încă din veşnicie, un popor care să fie smânţa Lui şi care să fie, prin El, la timpul [portivit], răscumpărat, chemat, justificat, sfinţit şi glorificat.

2. Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinităţii, fiind Dumnezeu adevărat şi veşnic, de o substanţă şi deopotrivă cu Tatăl, la împlinirea vremii, a luat asupra Lui natura umană, cu toate proprietăţile ei esenţiale şi cu toate slăbiciunile ei caracteristice, dar fără păcat; fiind conceput prin puterea Duhului Sfânt, în pântecele Mariei, din natura ei. Astfel încât două naturi complete, perfecte şi distincte, dumnezeirea şi umanitatea, au fost unite în mod inseparabil într-o singură persoană, fără schimbare, amestecare sau confuzie. Şi Persoana aceasta este Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi, în acelaşi timp, un (singur) Cristos, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om.

3.  Domnul Isus, în natura Sa umană unită astfel cu cea divină, a fost sfinţit şi uns cu Duhul Sfânt peste măsură; ascunzând în Sine toate comorile înţelepciunii şi ştiinţei; în care Tatăl a binevoit să locuiască toată plinătatea [dumnezeirii]: astfel încât, fiind sfânt, neprihănit, nepătat, plin de har şi adevăr, să poată fi pe deplin pregătit pentru a îndeplini rolul de Mijlocitor şi Garant. Rol pe care nu Şi l-a asumat singur, ci la care a fost chemat de Tatăl Său, care a pus în Mîna Sa toată puterea şi toată judecata şi I-a poruncit să o îndeplinească.

4. Acest rol Domnul Isus l-a îndeplinit de bună voie; şi pentru aceasta El a fost născut sub Lege, pe care a împlinit-o în mod desăvârşit. A îndurat cele mai grele chinuri în sufletul Său şi a suferit cele mai mai dureri în trupul Său; a fost crucificat şi a murit; a fost îngropat şi a rămas sub puterea morţii, dar fără să vadă putrezirea. A treia zi a înviat dintre cei morţi, cu acelaşi trup în care a suferit; cu care s-a înălţat la cer, unde şade la dreapta Tatălui, mijlocind [pentru noi]; şi va reveni să judece oamenii şi îngerii la sfârşitul lumii.

read more …

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona

Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona

Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona

Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona

Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona

Confesiunea de la Westminster – 6 – Despre caderea omului, despre pacat si despre pedeapsa pentru pacat via Persona

Confesiunea de la Westminster – 7 – Despre legamintul lui Dumnezeu cu omul via Persona

Confesiunea de la Westminster – 7 – Despre legamintul lui Dumnezeu cu omul via Persona


Capitolul VII. Despre legământul lui Dumnezeu cu omul

1. Distanţa dintre Dumnezeu şi creatura Sa este atât de mare încât, deşi creaturile înzestrate cu raţiune îi datorează ascultarea cuvenită ca Creator al lor, ele n-ar putea ajunge să se bucure niciodată de El, astfel ca El să le fie binecuvântarea şi răsplata, dacă nu S-ar coborâ El Însuşi de bună voie, lucru pe care a binevoit să-l facă exprimându-l sub forma legământului.

2. Primul legământ făcut cu omul a fost un legământ bazat pe fapte, prin care lui Adam i-a fost promisă viaţa şi, în el, întregii posterităţi, cu condiţia unei ascultări perfecte şi personale.

3. Deoarece prin căderea sa omul a devenit incapabil să obţină viaţa pe baza acelui legământ, Domnul a binevoit să facă un al doilea [legământ], numit în mod curent „legământul harului”, prin care El oferă păcătoşilor, fără plată, viaţa şi salvarea prin Isus Cristos, cerând de la ei credinţă în El, pentru a fi mântuiţi; şi promiţând să dea tuturor celor care sunt rânduiţi la viaţă Duhul Său cel Sfânt, prin care să le dea voinţa şi puterea de a crede.

read more …

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona

Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona

Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona

Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona

Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona

Confesiunea de la Westminster – 6 – Despre caderea omului, despre pacat si despre pedeapsa pentru pacat via Persona

Calvin si baptistii – 3 – Origini baptiste. Puritanismul englez via Persona


Puritani

Puritani (sursa, AICI)

Origini baptiste

Puritanismul englez

Mentionind anabaptismul pacifist ca prima sursa a baptistilor, trebuie sa adaugam ca puritanismul englez constitue cea de a doua sursa. Acesta a aparut la sfirsitul secolului al XVI-lea si contesta sinteza pe care Biserica Anglicana o facuse intre Catolicism si Protestantism. Puritanii considerau ca Biserica Anglicana nu a dus pina la capat Reforma si ei doreau purificarea bisericii de rezidurile catolice. In teologia lor, puritanii l-au urmat pe Calvin, care la rindul lui promova o separare totala de Biserica Catholica. Existau si printre puritani oameni care nu considerau necesara separarea dintre biserica si stat, dar existau si din aceia care considerau ca separarea dintre stat si biserica este de importanta majora si ca biserica ar trebui sa fie condusa de episcopi si nu de regina Angliei. Aceia dintre puritani care nu au aceptat sinteza dintre biserica si stat, numiti separatisti, s-au separat de Biserica Anglicana si au fondat comunitati autonome.

John Smith, fost profesor la Universitatea Cambridge si preot anglican, a imbratisat cauza separatista si a format o noua biserica, ce nu recunostea autoritatea Bisericii Anglicane. Atitudinea si actiunea lui a dus la persecutii si in anul 1608 el se refugiaza in Olanda, impreuna cu o parte dintre membrii comunitatii pe care o formase. Acolo intilneste un grup de anabaptisti, care botezau adultii pe baza marturisiri credintei lor. El face o sinteza intre anabaptisti si puritani si formeaza o noua biserica. Aceasta noua biserica este o comunitatea de credinciosi marturisitori. Pentru el, acolo unde sunt doi sau trei credinciosi regenerati prin puterea Dunului Sfint, care sunt uniti pentru a marturisi credinta lor in Isus Cristos prin rugaciune, cintare si celebrarea botezului si a Cinei Domnului, ca si prin practicare darurilor spirituale, acolo este o biserica crestina. Asa cum am mentionat deja, apartenenta la biserica depindea de marturisirea personala a credintei in Isus Cristos in apa botezului. Iata deci cele doua surse din care isi trag radacinile baptistii.

read more …

Confesiunea de la Westminster – 6 – Despre caderea omului, despre pacat si despre pedeapsa pentru pacat via Persona


Capitolul VI. Despre căderea omului, despre păcat şi despre pedeapsa pentru păcat

1. Primii noştri părinţi, fiind seduşi de viclenia şi ispita lui Satan, au păcătuit mâncând din fructul oprit. Dumnezeu a binevoit, după sfatul Lui cel înţelept şi sfânt, să îngăduie acest păcat al lor, rânduindu-L să slujească descoperirii slavei Sale.

2. Prin păcatul acesta ei au căzut din starea de neprihănire şi din părtăşia cu Dumnezeu de la început şi au ajuns astfel morţi în păcat şi cu totul întinaţi în toate facultăţile şi părţile sufletului şi trupului lor.

3. Datorită faptului că ei au fost rădăcina întregii omeniri, vina acestui păcat a fost imputată şi aceeaşi moarte în păcat şi aceeaşi natură coruptă au fost transmise întregii posterităţi, care a descins din ei prin naştere obişnuită.

4. Din această corupere originară (?), prin care ne aflăm într-o stare de totală indispoziţie, incapacitate şi opoziţie faţă de tot ce este bine şi totalmente înclinaţi spre rău, pornesc toate faptele noastre nelegiuite.

read more …

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona

Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona

Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona

Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona

Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona

Confesiunea de la Westminster – 5 – Despre providenta via Persona


Capitolul V. Despre Providenţă

1. Dumnezeu, marele Creator al tuturor lucrurilor, susţine, îndrumă, dispune (hotărăşte, determină?) şi guvernează toate creaturile, acţiunile şi lucrururile, de la cel mai mare până la cel mai neânsemnat, prin providenţa Sa înţeleaptă şi preasfântă, după preştiinţa Sa infailibilă şi după sfatul liber şi neschimbat al voii Sale, spre gloria înţelepciunii, puterii, dreptăţii, bunătăţii şi îndurării Lui.

2. Deşi toate lucrurile se petrec în mod imuabil şi infailibil, după preştiinţa şi hotărârea lui Dumnezeu, care este cauza primordială, prin aceeaşi providenţă El le rândueşte să aibă loc în conformitate cu natura cauzelor secundare, fie în mod necesar, liber sau întâmplător.

3. Dumnezeu, în providenţa Sa obişnuită, se foloseşte de mijloace, dar este liber să lucreze şi fără ele, peste ele sau împotriva lor, după cum doreşte.

read more …

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona

Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona

Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona

Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona

Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona


Capitolul IV. Despre creaţie

1. Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a binevoit, pentru a-şi manifesta gloria puterii, înţelepciunii şi bunătăţii Lui veşnice, la început, să creeze, sau să facă din nimic lumea cu toate lucrurile din ea, vizibile sau invizibile, în decurs de şase zile, şi toate au fost foarte bune.

citeste mai departe…

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona

Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona

Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona

Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona


Capitolul III.   Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu

1. Dumnezeu a rânduit din veşnicie, prin sfatul voii sale desăvârşite în înţelepciune şi sfinţenie, fără constrângere şi fără schimbare, tot ce se întâmplă în lume; totuşi, aceasta nu înseamnă că El este autorul păcatului, că forţează voinţa creaturilor Sale sau că împiedică libertatea sau contingenţa (neprevăzutul?) cauzelor secundare, ci mai degrabă le stabileşte (întăreşte?).

2. Cu toate că Dumnezeu ştie tot ce poate sau ar putea (? are permisiunea sau posibilitatea ?) să se întâmple în orice condiţii posibile, totuşi El nu a hotărât nici unui lucru să aibă loc doar pentru că l-a prevăzut ca existând în viitor sau ca putând să aibă loc în anumite condiţii. (?)

Read more …

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona

Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona

Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona


Capitolul II.  Despre Dumnezeu şi despre Sfânta Treime

1. Există un singur Dumnezeu viu şi adevărat, infinit în Fiinţa şi perfecţiunea Lui, un Duh preacurat, invizibil, fără trup, fără părţi componente sau fără pasiuni trupeşti (?), imuabil, nemărginit, etern, incomprehensibil, atotputernic, atotînţelept, preasfânt, desăvârşit în libertate, absolut, făcând toate lucrurile după sfatul voii sale neschimbate şi preasfinte, pentru slava Sa; plin de bunătate, de har şi îndurare, îndelung răbdător, bogat în bunătate şi adevăr, care iartă nelegiuirea, fărădelegea şi păcatul; răsplătitorul celor care-l caută cu toată inima; dar, în acelaşi timp, desăvârşit în dreptate şi grozav în judecăţile Sale; care urăşte orice păcat şi care nu va achita nicidecum pe cel vinovat.

citește mai departe …

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona

Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona


Capitolul I.  Despre Sfânta Scriptură

1. Deşi lumina raţiunii naturale, împreună cu lucrările Creaţiei şi ale Providenţei, dovedesc până acum bunătatea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu în aşa fel încât omul nu se poate dezvinovăţi, totuşi ele nu sînt suficiente pentru a dobândi acea cunoaştere a lui Dumnezeu şi a voii Sale care sînt necesare mântuirii; de aceea, Domnul a binevoit ca, în multe rânduri şi în multe chipuri, să Se reveleze şi să-Şi arate voia Bisericii Sale, iar apoi, [a binevoit] ca acestea să fie în întregime aşternute în scris, pentru o mai bună păstrare şi răspândire a adevărului şi pentru o mai bună mângâiere şi o mai temeinică apărare a Bisericii împotriva stricăciunii firii şi împotriva răutăţii lui Satan şi a lumii. Aceasta face ca Sfânta Scriptură să fie absolut necesară, deoarece acum căile anterioare de revelare ale voii Sale către poporul Său au luat sfârşit.

citește mai mult ….

Articole similare

Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona

%d blogeri au apreciat: