O scrisoare pierduta 1982 în regia lui Liviu Ciulei
Teatru Filmat
Regia: Liviu Ciulei
Actori: Stefan Banica, Dem Radulescu, Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Fory Etterle, Mariana Mihuț, Petrică Gheorghiu.
Partajează asta:
Maxima zilei – 28 decembrie 2015
Am întotdeauna cu mine trei lucruri : ceasul – ca să știu mersul timpului, mersul trenurilor – ca să știu mersul drumurilor, și Biblia – ca să știu mersul vieții …
Ion Luca Caragiale
Partajează asta:
O scrisoare pierdută – I.L. Caragiale (1953)
Una dintre primele si cele mai prestigioase puneri in scena a celei mai cunoscute piese a lui Ion Luca Caragiale, aceasta bijuterie artistica a fost prezentata la televiziune in anul 1953. Preluat dupa o reprezentatie superba tinuta pe scena Teatrului National, acest spectacol film ii are in distributie pe unii dintre cei mai mari actori romani din toate timpurile: Nicki Atanasiu, Alexandru Giugaru, Radu Beligan si Grigore Vasiliu-Birlic.
Ecranizare a celebrei piese a lui Caragiale cu acelaş titlu.Filmul prezintă alegerile din 1883, mai exact cele petrecute într-un judeţ de munte,la reşedinţa acestuia.Zoe Trahanache, soţia lui Zaharia Trahanache,prezidentul Comitetului şcoalelor,Comiţiului agricol,Comitetului agricol, şi a altor comitete si comiţii,pierde o scrisoare de dragoste,de la prefectul judeţului,Ştefan Tipătescu,prieten apropiat a familiei Trahanache.Inamicul său politic,Nae Caţavencu,reuşeşte să obţină scrisoare şantajează cu publicarea ei în ziarul „Răcnetul Carpaţilor” pe care-l conduce,dacă nu-i susţine candidatura.Brânzovenescu si Farfuridi,membrii ai partidului lui Tipătescu,se tem de trădare observând vizita lui Ghiţă,poliţaiul oraşului,la domiciliul lui Caţavencu.Tipătescu se hotăreşte la insistenţele lui zoe,să-l susţină dar vine în acelaş timp o telegramă de la centru,conform căreia trebuia ales cu orice preţ domnul Agamemmon Dandanache.Tipătescu se confruntă cu şantajul lui Caţavencu,bănuielile colegileor săi de partid şi pericolul demascării relaţiei sale cu Zoe.
Regie: Sica Alexandrescu, Victor Iliu
Partajează asta:
”Noi și Biserica” de I.L. Caragiale via Pro(-)scris
Cred că acest text al lui Caragiale se potrivește foarte bine cu ceea ce scrie Dyo în articolul Şi baptiştii proorocesc … Atenţie maximă! din care am preluat și eu un pasaj aici. Dionis Bodiu consideră că oamenii s-au jucat cu imaginea lor despre Dumnezeu și nu L-au cunoscut cu adevărat motiv pentru care vorba lui Caragiale ,,Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră”
”Noi și Biserica” de I.L. Caragiale from Pro(-)scris by Liviu (28.12.2010)
„Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sînt de piatră, şi din piatra aceasta scăpărăm scînteile liberei-cugetări, noi românii foşti ortodocşi, cari sîntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mîndri, mai puternici decît toate neamurile lumii. (…) Închine-se nerozii. Filozofia noastră se pune mai presus de nevoile închinăciunii. Clopotele – zgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft! Închiză-se bisericile, surpă-se zidurile lor! Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritual de examen. Noi sîntem oameni moderni. Măture-se dărîmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oteluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ! Şi nu care cumva să-ndrăznească a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dînsul, ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată.
Un slujitor al altarului cînd stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignaţius al Constantinopolului, mi-a spus cu adînc amar – Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu? – Nu, părinte, i-am răspuns; nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este. Ai uitat că ai a face cu o lume care nu crede în Dumnezeu? cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte, închinate credinţei străbune, unde zac osăminte de măreţi voievozi? Se va schimba lumea noastră românească? Va mai vrea Dumnezeu s-o reîntoarcă la dînsul? Dumnezeu ştie.“
Istorie Evanghelica 