Arhive etichetă: Malancea Ioan

Video: Serbarea de absolvire a promoției 2016 a Institutului Teologic Baptist din București


Duminică, 10 iulie 2016, în cadrul deosebit din punct de vedere al atmosferei și al spațiului a avut loc la Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din București serbarea de absolvire a promoției 2016 (2012-2016) a Institutului Teologic Baptist din București.

wp-1468010971246.jpeg

Am fost prezent la acest eveniment și m-am bucurat împreună cu biserica locală, cu absolvenții și invitații acestora, dar și cu colegii care fac parte din corpul didactic al Institutului de ceea ce Dumnezeu ne-a oferit. Au fost momente frumoase, care cu siguranță vor rămâne ca o amintire frumoasă pentru absolvenți. Au transmis salutul dumnealor pastorul Viorel Iuga, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, președintele Senatului ITBB, Prof. univ. dr. Vasile Talpoș, rectorul ITBB până în anul 2011.

Au transmis gândurile lor de la microfonul adunării pastorul Vîntu  Vasile din Biserica „Isus Mântuitorul” Chișinău, pastorul Malancea Ioan din Biserica Baptistă din Fărășești (de unde este și studentul pentru care a venit, Daniel Popovici), pastor Bledea Ilie, din Biserica Baptistă „Betel” Făget, pastror Vițonescu Gabriel din Biserica Baptistă „Harul” Orăștie, și pastor Ilieș Cornel din Biserica Axente-Sever, jud.Sibiu.

Mesajul biblic a fost transmis de către pastorul Corneliu Boingeanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București și la Institutul Teologic Baptist din București. Textul biblic a fost din Romani 5: 1-5.

Corul studenților (absolvenților) Institutului Teologic Baptist dirijat de Conf. univ. dr. Cristian Caraman a interpretat mai multe melodii.

La final a avut loc ceremonia înmânării diplomelor, iar după aceea șeful promoției 2016, Alexandru Filip Popovici a avut discursul din partea absolvenților.

Voi reveni cu o selecție din cele peste 500 de fotografii realizate la acest eveniment.

mai jos aveți înregistrarea video a evenimentului realizată de Prodocens Media.

%d blogeri au apreciat: