Vrei să ajungă şi rugăciunea ta la Dumnezeu ?


Exodul 2:23 „ Strigătele acestea… s-au suit până la Dumnezeu.”

Experienţa rugăciunii este comună tuturor oamenilor indiferent de vârstă, sex, rasă, clasă socială, religie… ş.a.m.d. Dar în comparaţie cu mulţimea celor ce se roagă, experienţa rugăciunii ascultate este una destul de rară. Avem în Scriptură exemple de oameni ai rugăciunilor ascultate. Citindu-le şi meditând la ele tânjim în lăuntrul nostru după această împlinire extraordinară a ascultării rugăciunilor înălţate către Dumnezeu. Avem în generaţia noastră oameni ai rugăciunii şi unii dintre aceştia pot mărturisi că Dumnezeu le-a şi ascultat rugăciunea. Cred că este foarte important să ştim câteva lucruri înainte de a-L ruga pe Dumnezeu să ne asculte şi să ne răspundă la rugăciunea înălţată către El. Iată care sunt acestea :

1.      Dumnezeu aude şi înregistrează tot ceea ce se vorbeşte pe pământ, inclusiv rugăciunile oamenilor.

Ceea ce spunea Domnul Isus în Evanghelia după Matei 12:36,37 dovedește cu prisosinţă afirmaţia de mai sus: „Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Mai mult decât atât este faptul mărturisit de psalmist în psalmul 139:4 „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoști în totul.” Deci, mare atenţie la tot ceea ce gândim şi vorbim. Se înregistrează totul. Orice cuvânt rostit de mine şi de tine poate fi folosit ca probă în marele proces final la Scaunul de judecată al lui Dumnezeu. Poţi fi considerat fără vină sau osândit. Doamne ai milă de noi, Te rugăm !

2.      O rugăciune auzită şi ascultată de Dumnezeu trebuie să fie sinceră.

Robii din Egipt, Evreii, au avut o perioadă în care au gemut de durere, apoi au început să scoată strigăte desnădăjduite smulse din inimile lor de robia aspră a egiptenilor, şi deabia atunci rugăciunea lor a ajuns la Dumnezeu. O rugăciune superficială, rostită numai de pe buze (Isaia 29:13) nu poate fi ascultată de Dumnezeu. Ea este auzită cu siguranţă, dar nu şi ascultată. O inimă zdrobită şi un duh mâhnit (smerit) din pricina robiei, de orice natură ar fi aceasta, pot fi ascultate (Isaia 57:15). Doamne, dă-ne puterea sincerităţii în rugăciune ca să ne poţi asculta !

3.       Rugăciunea este întotdeauna ascultată pe „credit”.

Iată un „amănunt” demn de luat în seamă. Rugăciunile robilor evrei (gemetele lor) ajung la Dumnezeu şi sunt ascultate în baza unui legământ sfânt încheiat între înaintaşii robilor din Egipt (Avraam, Isac şi Iacov) şi Dumnezeu. Exodul 2:24 “ Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isac şi Iacov.” Noi cei de astăzi avem pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru la Dumnezeu. Suntem ascultaţi dacă ne prezentăm în rugăciune în Numele Domnului Isus (Ioan  14:13,14; Coloseni 3:17). Tată ceresc, vrem să venim înaintea Ta în rugăciune întotdeauna în Numele Domnului Isus Hristos. Ascultă-ne Te rugam. Îţi mulţumim. Amin.

Pastor, Elisei Pecheanu

Un răspuns

  1. […] Vrei să ajungă şi rugăciunea ta la Dumnezeu ? […]

    Apreciază

Lasă un răspuns la Istorie Evanghelică – Top Articole (10.11.2020) | RoEvanghelica Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: