Legea educaţiei naţionale a fost modificată. Iată noutăţile!


Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21 din 30 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial 372 din 31 mai 2012.

Astfel,  Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

La articolul 63, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) În situaţii excepţionale, formaţiunile de preşcolari din grupa mare sau de elevi pot funcţiona sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului scolar, pe baza unei justificări corespunzătoare, ţinând seama de încadrarea în costul standard per elev şi în numărul maxim de posturi aprobat pentru învăţământul preuniversitar la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti”.

La articolul 158, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

„(41) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), până la finalul anului universitar 2012-2013, evaluarea şcolilor doctorale se face de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate. Sistemul de criterii şi metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pe baza propunerilor ARACIS. Fiecare şcoală doctorală este evaluată periodic, din 5 în 5 ani”.odificare adusă legii educaţiei este aceea că, pentru anul universitar 2012-2013, numărul granturilor doctorale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se repartizează IOSUD prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. IOSUD repartizează şcolilor doctorale granturile doctorale prin competiţie între acestea, pe baza unei metodologii aprobate de senatul universităţii.

De asemenea, în anul universitar 2012-2013, studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelă, caz în care studentul doctorand îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România şi a unui conducător de doctorat dintr-o altă ţară sau sub îndrumarea concomitentă a 2 conducători de doctorat din instituţii diferite din România, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate.

Doctoratul în cotutelă poate fi organizat şi în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeaşi IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studii, conform prevederilor din Carta universitară.

În acelaşi timp, în OUG de modificare a legii educaţiei este precizat faptul că personalul didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi păstrează dreptul dobândit la concursul naţional unic de titularizare, prin repartiţie guvernamentală sau prin orice altă formă legală.

Cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, se arată în actul normativ.

Pretransferul este etapa de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar în cadrul căreia un cadru didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar, la cererea acestuia, poate trece de la o unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică/conexă la o altă unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică/conexă, cu păstrarea statutului de cadru didactic în sistemul de învăţământ preuniversitar.

Pretransferul se realizează în aceeaşi localitate, în localitatea în care îşi are domiciliul cadrul didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

De asemenea, personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul III i se va rezervă catedra/postul didactic pe durata invalidităţii, se arată în OUG nr. 21/2012.  Contractul de muncă este suspendat până la data la care medicul expert al asigurărilor sociale emite decizia prin care constată schimbarea gradului de invaliditate sau redobândirea capacităţii de muncă. Rezervarea catedrei/postului didactic încetează de la data emiterii de către medicul expert al asigurărilor sociale a deciziei prin care se constată pierderea definitivă a capacităţii de muncă.

Sursa: Monitorul Oficial via http://legestart.ro

Recomandări:

Legea Educatiei nationale (Legea 1/2011) – forma aplicabilă începând cu 31 mai 2012

Topul universităţilor din România, după standardele UE

In ce consta clasificarea universitatilor românești

Efecte ale clasificarii universităților

Marile noutati ale anului scolar 2011-2012

Senatul a adoptat modificarea Legii Educatiei propusa de doi parlamentari PDL: Facilitarea desfiintarii universitatilor private de catre fondatori si trecerea patrimoniului in mainile acestora

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.