Paul Negruț – Profesor universitar doctor, pastor baptist 

Amintiri

L-am întâlnit pe Corneliu Coposu în ultimele zile ale lunii decembrie 1989 la inițiativa poetului Ioan Alexandru. Era seara târziu, așa că am fost însoțit de patru confrați.. Întâlnirea a avut loc în demisolul unei clădiri obosite în București. Corneliu Coposu, era un om în vârstă, cu urmele anilor de pușcărie grefate pe un trup încovoiat de suferință și boală. Era însoțit de Ion Puiu și Ion Diaconescu. Ion Puiu vorbea mult și repede despre ceea ce se întâmplă în țară. Ion Diaconescu era tăcut. Corneliu Coposu, cu o privire pătrunzătoare, gânditor, a vorbit puțin, cu glas stins și răgușit, despre opțiunile politice pe care le are poporul român. Dincolo de vorbele însoțite de luciditatea unui om care vede dincolo de prezent, am simțit că ne-a pus în cumpăna morală, că a văzut și ce nu se vede cu ochiul liber.

Doi dintre confrații mei s-au înscris în seara aceea în Partidul Național Țărănesc, care a adăugat între timp și dimensiunea Creștin Democrat. Nu am vorbit aproape deloc în seara aceea, dar îmi amintesc că am plecat de la întâlnire cu sentimentul că am întâlnit un om neobișnuit pentru vremea noastră. Păcat că nu era măcar cu 20 de ani mai tânăr…

Următoarele întâlniri au avut loc după câteva luni în urma unei întâmplări ciudate. Un bărbat în jurul vârstei de 40 de ani, înalt, impunător, a venit la Oradea la sugestia lui Corneliu Coposu. Pentru că persoana pe care o căuta era ocupată, a fost îndreptat spre mine. O întâlnire ciudată. Mi-a vorbit despre ceea ce se va întâmpla în libertate și democrație, despre jocurile de interese și centrele de influență, despre provocările creștinismului, despre rolul oamenilor de afaceri în promovarea moralei publice, despre planurile lui de viitor. Am ascultat atent, fiind încercat de două gânduri: ori omul acesta visează cai verzi pe pereți, ori este genial. A biruit a doua variantă, și așa s-a născut o prietenie care a rămas până în ziua de azi.

Prin medierea acestui prieten, a început istoria întâlnirilor mele cu Corneliu Coposu. Eu mă adresam cu „Domnule Președinte”, iar dânsul îmi spunea „Reverendul.” Din bogăția amintirilor adunate în acei puțini ani în care Corneliu Coposu a fost printre noi, am ales doar câteva cu dorința de a lăsa celor care vor veni după noi și altfel de amintiri. 

În octombrie 1990, patru români din spațiul disidenței anticomuniste au fost invitați în Marea Britanie la o întâlnire specială cu Primul Ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher: Corneliu Coposu din spațiul dizsdenței politice, Doina Cornea din spațiul disidenței întelectualilor, Mihai Gheorghiu din spațiul disidenței studențești, și Paul Negruț din spațiul disidenței religioase. Am fost solicitat de Corneliu Coposu să fiu transalatorul neoficial al domniei sale în timpul acestei vizite. Așa am ajuns să asist la discuțiile lui Corneliu Coposu cu Margaret Thatcher și cu alți liderii politici prezenți la acel eveniment. Am fost surprins de modul în care a prezentat o sinteză a istoriei politice a Romaniei interbelice, postbelice, comuniste și postrevoluționare. Profunzimea, claritatea și precizia discursului au făcut ca interlocutorii să asculte într-o tăcere întreruptă din când în când doar de sunete onomatopeice. 

Alteori, când era întrebat despre neocomuniștii sau criptocomuniștii care au preluat puterea în Romania, Corneliu Coposu explica deosebirea între valorile fundamentale ale poporului român și importurile politice din alte zone ale lumii. Încheia discuția accentuând frumusețea și demnitatea poporului român și încurajând partenerii să acorde șansa pe care o merită poporul nostru de a ocupa locul care i se cuvine în familia popoarelor civilizate. 

Cu ocazia vizitei unei delegații de la Consiliul Europei la București, pe lângă întâlnirile cu reprezentanții puterii, a avut loc și o întâlnire cu reprezentanții opoziției. În contextul discuțiilor despre marile teme politice ale tranziției, unul dintre membrii delegației a întrebat care este punctul de vedere al opoziției cu privire la drepturile homosexualilor. S-a făcut liniște în sală pentru că toți au înțeles aspectele nemărturisite din spatele întrebării. În liniștea apăsătoare a acelui moment, Corneliu Coposu s-a ridicat în picioare, înalt, cărunt, uscățiv, cu paloarea specifică bolii, s-a aplecat ușor în direcția celui care a pus întrebarea, și a spus: ”Excelență, noi românii suntem normali, nouă ne plac femeile.” Din momentul acela, discuția despre drepturile homosexualilor s-a încheiat.

Demnitatea discursului politic și ținuta unui adevărat om de stat au strălucit în timpul vizitei la Washington în iarna anului 1995. Cu argumente istorice, strategice, economice și culturale și-a convins interlocutorii că Romania merită să fie integrată în NATO și să devină un partener strategic al SUA la gurile Dunării și Marea Neagră. Argumentele pentru investițiile americane în Romania au fost însoțite de prezentarea oportunităților geo-strategice și de avantajele economice. Nu l-am auzit vorbind de rău țara sau să invoce anumite derapaje ale puterii politice de la București pentru a cere sancțiuni diplomatice, politice sau economice la adresa României. 

A cultivat dezbaterea politică, și-a înfruntat public adversarii politici cu argumente, nu cu dușmănie. A folosit cu măiestrie ironia și umorul în momente delicate. De exemplu, la o recepție oferită în onoarea Guvernatorului John Ashcroft, în prezența lui Oliviu Gherman, pe atunci Președinte al Senatului, Corneliu Coposu a fost întrebat în calitate de lider al opoziției, ce părere are despre adversarul său politic. Cu un zâmbet relaxat, Corneliu Coposu a răspuns scurt: „un om bun într-un anturaj nepotrivit.”

Voi încheia pe o notă personală. Cu toate că am avut privilegiul să ascult cugetări teologice și filosofice din partea unui om cu o cultură uimitoare însoțită de un profund sentiment religios, răspunsul cel mai neașteptat l-am primit în ziua în care l-am întrebat:

– Domnule Președinte, în întâlnirile neoficiale sunteți un om foarte cald din punct de vedere relațional. Aveți umor fin și o față relaxată. Sunteți o prezență plăcută. De ce atunci când faceți declarații publice luați o înfățișare rigidă și spuneți lucruri care irită?

– Reverende, ca să pierdem alegerile. 

Mi s-a părut că răspunsul sfidează logica politică, așa că am continuat.

– Domnule Președinte, orice lider politic dorește să câștige alegerile. Valoarea unui lider și a formațiunii pe care o conduce se validează în actul guvernării.

– Reverende, dacă Partidul Național Țărănesc ar intra acum la guvernare, ar ieși de pe scena politică pentru cel puțin 25-30 de ani. Partidul Național Țărănesc are nevoie de vreo 20 de ani în opoziție ca să poată forma oameni cu maturitate politică și pricepere de a guverna. 

În 11 noiembrie, 1995 Corneliu Coposu a plecat dintre noi. Pe valul de simpatie națională față de personalitatea lui Corneliu Coposu, la finalul anului 1996 Convenția Democratică din Romania a câștigat alegerile și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a intrat la guvernare. Restul este istorie… și Corneliu Coposu a văzut istoria…

Sursa: https://corneliu-coposu.ro/25-de-ani-fara-senior/