Sorin Bădrăgan, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (UBCBR), omagiu la moartea fratelui Iosif Țon
După o slujire bogată și îndelungată, Domnul l-a chemat acasă pe fratele Iosif Țon.
Fratele Iosif a avut un dar special de învățător: prin predicile sale transmise în diferite moduri și prin nenumăratele cărți scrise, fratele Iosif a însoțit multe generații de ucenici în călătoria descoperirii lui Dumnezeu și a tainelor Cuvântului Său. De asemenea, prin implicarea directă în fondarea Institutului Biblic Est-European și a Institutului Biblic din Oradea (astăzi Universitatea Emanuel din Oradea), fratele Țon a ajutat la formarea multor generații de slujitori.

Prin stilul predicării și al studiilor sale, fratele Țon ne-a arătat tuturor predicatorilor cum lucrurile profunde și complexe ale Scripturii pot și trebuie spuse într-un mod simplu și accesibil.
A slujit ca păstor al mai multor biserici baptiste din România: în Ploiesti, ‘Speranta’, Arad, Nr. 2 din Oradea și în Brașov.
Fratele Iosif Țon a fost un lider vizionar, care a investit în generația tânără și a inițiat sau a fost implicat activ în proiecte inter-denominaționale semnificative: Alianța Evanghelică din România, Radio Vocea Evangheliei, Societatea Misionară Româna, Editura Cartea Creștină.
Aceste slujiri, precum și neobosita sa implicare în biserici din întreg spectrul evanghelic, fac din fratele Țon un reprezentant de seamă al evanghelicilor români și un lucrător care a avut o înțelegere profundă a Împărăției lui Dumnezeu în slujba căreia s-a pus.
Fiind o personalitate complexă și publică, activând de-a lungul multor decenii, unele dintre acestea în vremuri complicate, fratele Iosif Țon nu a fost ocolit de controverse. Faptul că Dumnezeu l-a folosit cu putere în pofida acestora, ar trebui să constituie un argument în plus să lăsăm judecata în seama Celui care are dreptul și care a anunțat că o va face pentru fiecare dintre noi în ‘ziua aceea’.
Lângă un om mare, întodeauna găsești o femeie (cel puțin la fel de) mare. Sora Elisabeth a fost un model de ajutor potrivit. Lângă fratele Iosif în zilele senine ale vieții lor, dar și în furtună, sora Elisabeth a fost o prezență discretă, dar esențială în slujirea încununată cu multe realizări a fratelui Iosif. Nelipsită din călătoriile ‘misionare’ ale fratelui Iosif, sora Elisabeth a manifestat mereu credincioșie față de Domnul și râvnă pentru lucrarea Lui, totodată îmbinând modestia și înțelepciunea cu eleganța.
Suntem recunoscători Domnului pentru slujirea fratelui Iosif Țon și ne rugăm ca El să mângâie și să întărească pe sora Elisabeth și familia lărgită.
Sorin Bădrăgan
https://www.facebook.com/share/p/1YGdSfVG5M/?mibextid=wwXIfr
Otniel Ioan Bunaciu despre fratele Iosif Țon
Am aflat cu tristețe că fratele Iosif Ton a plecat la Domnul. Dumnezeu l-a binecuvântat cu o viață lungă și bogată în realizări. Comunitățile de credincioși au pierdut o personalitate și un dascăl cu contribuții de netăgăduit la viața adunărilor creștine din Alianța Evanghelică, contribuții care au fost recunoscute de lumea creștină dincolo de granițele bisericilor evanghelice.

L-am cunoscut personal destul de bine pe fratele Ton căruia îi sunt mulțumitor pentru faptul că ne-a făcut cunoștință (tatălui meu și mie) cu Profesorul Barry White, Decanul de la Regent’s Park College din Universitatea din Oxford. Așa am ajuns să studiez, după o perioadă, la același colegiu. De asemenea, fratele Ton a fost persoana care mi-a oferit prima slujba de dascăl în teologie, invitându-mă să predau la Oradea, încă de la înființarea Institutului Biblic Emanuel care a funcționat o vreme în clădirea vechii biserici. Preocupare fratelui pentru formarea prin educație teologică și pentru producerea unei literaturi creștine evanghelice a fost remarcabilă și eforturile depuse au rodit.
Ca în orice relație, nu am fost de acord cu mai multe din părerile fratelui și nici cu modul în care a acționat în anumite împrejurări. Faptul că am reușit să păstrăm relația noastră, în ciuda divergențelor, este o dovadă a maturității spirituale și a calității de om pe care a avut-o. Observația mea este că fratele Ton s-a găsit continuu într-o căutare personală care l-a dus mereu în locuri noi și în contexte diferite. Era evident faptul că această mobilitate i-a suprins chiar si pe unii din prietenii săi apropiați. Chiar dacă, probabil, nu s-a simțit complet “acasă” în unele din locurile pe care le-a descoperit, capacitatea de a avea aceasta dinamică a fost sursa unei curiozități față de lucruri noi și s-a regăsit într-o prospețime notabilă și în implicarea diversă în aspecte ale slujirii creștine.
Mă rog ca Dumnezeu să o binecuvânteze pe sora și restul familiei în această perioadă și să-și facă simțită prezența în mod deosebit în viețile lor.
https://www.facebook.com/share/p/1AqegxTMUm/?mibextid=wwXIfr
Priveghi pastor Iosif Țon (1934-2025)

Priveghiul pastorului Iosif Țon (30.09.1934-05.09.2025), despre a cărui plecare în veșnicie am scris AICI, va avea loc la Biserica Agape Bible Church din Portland confirm unei informații publicată de NewsNet Creștin
Serviciul de inmormantare va fi vineri, 12 septembrie 2026 la ora 18.00 (ora Portland)
Istoricul Bogdan Emanuel Răduț despre Iosif Țon (1934-2025)
În formarea mea teologică şi spirituală din anii adolescenţei şi primii ani ai tinereţii, Dumnezeu a folosit doi oameni speciali pentru mine, pe bunicul meu, predicatorul creştin după Evanghelie Dumitru Florescu (1935-2019) şi pe pastorul baptist Iosif Ţon (1934-2025). Acum ambii sunt în veşnicie, în prezenţa Domnului pe care L-au slujit toată viaţa fiecare.
Fratele Ţon, dincolo de orice s-a scris şi se va mai scrie despre dumnealui, a fost un predicator popular, un autor de succes, un creator de instituţii care dăinuiesc şi în prezent (Alianţa Evanghelică din România, Radio Vocea Evangheliei, Universitatea Emanuel Oradea, Editura Cartea Creştină Oradea ş.a.), un intelectual evanghelic de mare clasă şi multe altele. Dar pentru mine, astăzi, la plecarea dânsului în veşnicie, rămâne „fratele Iosif”, la care puneam întrebări din Biblie, căruia îi citeam cu nesaţ cărţile în anii de liceu (strângeam leu cu leu şi luam câte o carte) sau îi ascultam şi reascultam predicile pe casete audio sau cd-uri, şi mai târziu pe youtube. Da, am fost şi rămân în inima mea un „ţonist”, aşa cum eram numit pe atunci.
Astăzi, fratele Iosif Ţon a plecat în veşnicie. În urma sa rămân fapte, istorii, dar şi enigme, care vor fi analizate încă mult timp de aici înainte. În 2014, împreună cu Marius Silveşan am scris o carte despre memoriul din 1977 de la Europa Liberă, iar în 2015, ca autor unic, am scris istoricul Alianţiei Evanghelice din România. În ambele demersuri, fratele Ţon a fost mai mult decât amabil să-mi povestească istoria pe care a trăit-o şi a înfăptuit-o, bineînţelesc cu subiectivismul memorialisticii.
Dar eu îmi amintesc vocea caldă, privirea blândă şi învăţătura pe care a dat-o. Nu am fost amândoi pe acelaşi calapod teologic tot timpul, dar m-a învăţat ce înseamnă să ne respectăm ca fraţi în Domnul Isus, chiar dacă avem înţelegeri diferite.
Închei cu o mărturie personală. În ianuarie 2001 a venit în adunarea noastră şi a ţinut o săptămână celebrul său curs de viaţă spirituală, cu care a fost peste tot prin România şi în diaspora. Aveam 12 ani. În ultima zi, la terminarea programului, într-o adunare cu peste 1500 de credincioşi prezenţi, nu ştiu de unde am avut curajul să mă strecor prin mulţime, să mă duc la dumnealui în faţă, era cu spatele, să-l trag de haină să se întoarcă şi să-i zic „Frate Ţon, mulţumim pentru ceea ce ne-aţi învăţat şi vă mai aşteptăm!”. Atunci a zâmbit, şi-a pus mâna pe umărul meu, m-a binecuvântat şi mi-a spus „să creşti în Domnul Isus”. Da, pentru mine acea întâlnire este memorabilă.
Astăzi, la aproape 91 de ani (pe care urma să îi împlinească la finalul lunii), fratele Iosif Ţon a plecat în veşnicie. La revedere, frate Iosif! Vă mulţumesc pentru tot! Ne vom revedea Acasă, în prezenţa Domnului Isus! Și Dumnezeu să o mângâie pe sora Elisabeta!

Material publicat pe Facebook
https://www.facebook.com/share/p/1Avge2ohWU/?mibextid=wwXIfr
Pastorul Iosif Țon (1934-2025) a trecut la Domnul

Pastorul Iosif Țon (1934-2025) a trecut la Domnul având vârsta de 90 de ani. În urma sa rămân acțiunile sale, precum și unele enigme. Dincolo de toate acestea este remarcabil modul în care Dumnezeu a lucrat și contribuția sa în cadrul mișcării evanghelice din România și nu numai. Domnul să mângâie familia.
Despre rolul său în articularea unei mișcări de protest și disidență evanghelică în perioada comunistă am scris împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduţ în cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)

Cartea a beneficiat de surse istorice originale și inedite, precum și de informații oferite de pastorul Iosif Țon istoricului Bogdan Emanuel Răduț

În anul 2015 împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduţ am avut ocazia să i luăm un scurt interviu pe care-l pun și în cadrul acestei postări.
În cadrul acestui interviu Prof. dr. Iosif Țon vorbește și despre modul în care a cunoscut-o pe Elisabeta, cea care avea să-i fie soție atunci și continuă să-i fie soție credincioasă și devotată. Un ajutor potrivit în viața de familie și în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.
Totodată, în anul 2022, familia Iosif și Elisabeta Țon a împlinit 63 de ani de căsnicie.
Legile își pierd duritatea prin înmulțirea lor

Legile își pierd duritatea prin înmulțirea lor și prin caracterul lor partinic, prin corupția legislatorilor, prin îmbunătățirea mijloacelor de eludare și de ascundere și prin dificultatea aplicării lor în rândul [populației].
Will Durant, Eroi ai istoriei : o scurtă istorie a civilizației din vremurile străvechi până în zorii epocii moderne, Editura Litera, București, 2022, p. 19
Sistemul nostru educațional este descurajat de lupta de clasă și de rasă

Sistemul nostru educațional este descurajat de lupta de clasă și de rasă, de minorități înarmate care se prezintă cu „cereri nenegociabile”, de revolta contribuabililor copleșiți, de colapsul punților dintre generații, dintre experiment și experiență.
Will Durant, Eroi ai istoriei : o scurtă istorie a civilizației din vremurile străvechi până în zorii epocii moderne, Editura Litera, București, 2022, p. 19











