Arhive autor: Marius Silvesan

Maxima zilei – 19 septembrie 2014


Mers cu bicicleta (descopera.ro 01.01.2014)

Este curios – foarte curios- că fizic, curajul este atât de des întâlnit în lume, iar cel moral atât de rar.

Mark Twain

Maxima zilei – 18 septembrie 2014


credinta maini ridicate catre cer (zoriidiminetii.wordpress.com)

Este nevoie de curaj ca să descoperi în realitatea din jurul nostru și în noi ceva cu adevărat pozitiv și plin de sens, cu care să trăiești și pe care chiar să-l iubești.
Să iubești viața este probabil cea mai înaltă formă a curajului de a exista.

Paul Tillich

Maxima zilei – 17 septembrie 2014


Faima profesorilor atrage după sine prestigiul instituției
Anonim

Patru universități din România – în top 800 mondial


 

QS World University Rankings, clasamentul celor mai bune 800 de universități la nivel global, este realizat anual, începând din 2004. În realizarea clasamentului este folosită baza de lucrări Scopus. Topul este realizat de QS pe baza reputației academice, reputației în rândul angajatorilor, raportului intre numărul de studenți și corpul didactic, numărului de lucrări listate în publicații de specialitate, numărului cadrelor didactice internaționale, numărului studenților internaționali. Universitățile analizate în cadrul acestui clasament sunt cele care se înscriu pentru acest lucru și trimit o serie de documente, în vederea evaluării.

Universitatile din Romania incluse in Clasamentul International al Universitatilor 2014 sunt urmatoarele:

  • Universitatea din Bucuresti – pozitiile 651-700
  • Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca – pozitiile 701+
  • Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi – pozitiile 701+
  • Universitatea de Vest din Timisoara – pozitiile 701+

Anul trecut, cele patru universitati din Romania se clasau pe locuri 701+, iar in urma cu doi ani ocupau pozitii intre 600 – 700.

Sursa: http://www.hotnews.ro

Adevărul.ro : „Bushub“ – trei bucureşteni vor să introducă internet gratuit în mijloacele de transport în comun din Capitală


„Bushub“, afacerea a trei bucureşteni care vor să<br />
introducă internet gratuit în mijloacele de transport în comun din Capitală

În urmă cu câteva luni, trei tineri din Bucureşti s-au gândit să pună pe picioare propria afacere şi au ajuns la concluzia că cel mai potrivit ar fi să introducă internet gratuit în mijloacele de transport în comun. Investiţia se ridică la circa 5.000 de euro, iar afacerea ar putea să fie sustenabilă dacă 5% din pasageri s-ar conecta la viitoarea reţea. (…)

Alex Costea povesteşte că în prima parte a proiectul atât el cât şi ceilalţi doi parteneri de afacere şi-au propus să introducă internet pe crica 10-14 linii de autobuz, iar profitul pe care îl vor obţine să-l investească pentru acoperirea unei arii extinse din Bucureşti. „În primul rând ne-am gândit să introduc internet pe liniile pe care se află şcoli, licee, universităţi. Este vorba despre un public căruia ne adresăm şi care are nevoie de acest serviciu“, precizează Alex.

Călătorii şi RATB-ul nu plătesc nimic.

Proiectul gândit de cei trei tineri funcţionează simplu şi din toată această afacere „toată lumea are de câştigat“, după cum precizează chiar ei. Atât călătorii, cât şi reprezentanţii regiei de transport nu sunt nevoiţi să plătească nimic în plus pentru a se conecta la internet. „În momentul în care călătorul se conectează, pe ecran îi apare o reclamă care durează cinci secunde. Aşa este susţinut proiectul nostru“, după cum precizează Alex. De asemenea, acesta a declarat că în viitor are de gând să dezvolte alături de colegii săi o aplicaţie care să îi ajute pe bucureşteni să vadă în cât ajunge în staţie autobuzul pe care îl aşteaptă sau care sunt rutele cele mai potrivite pentru el.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

Maxima zilei – 16 septembrie 2014


Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura.
Constantin Brâncuși

Noua conducere a Comunităţii Regionale Penticostale Bihor


Avatarul lui suceavaevanghelicaSuceava Evanghelica

În urma alegerilor din 13 septembrie 2014 a fost desemnată conducerea Comunităţii Regionale Penticostale Bihor pentru perioada 2014 – 2018
Conducerea comunitatii regionale penticostale Oradea

Vezi articolul original

Maxima zilei – 15 Septembrie 2014


Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima.
Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra.
El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina și dreptul tău ca soarele la amiază.
Psalmul 37:4-6

Ce e mai bine pentru copilul meu


Un text interesant despre educația copiilor la începutul anului școlar. Cumva demonstrează că nu putem vorbi de „liberul arbitru” în educația acestora, în sensul în care noi le prezentăm doar lucrurile generale lăsându-i pe ei să decidă ce vor să facă. În opinia mea, Dyo a demontat un mit, pentru că influențe oricum există, copii nefiind lăsați chiar „liberi”. Cred că putem vorbi și de o educare copiilor, realizată de către societate, în direcții contrare uneori moralei și practicii creștine.

Avatarul lui dyodyo

Creșteți-vă copiii fără să-i îndoctrinați!

Spuneți-le doar istorii, teoreme, fapte, principii empirice,

iar apoi lăsați-i pe ei să își aleagă drumurile în viață, crezurile, ideologiile!

Nu pot alege să-mi educ copilul în afara spațiului propriilor mele convingeri, religioase sau ideologice, fără a face recurs tot la o convingere ideologică, aceea că e mai bine să ne educăm copiii cum să gândească, lăsându-i pe ei să decidă restul. Asta pentru că nimeni nu poate spune ce e mai bine pe lume doar în baza unor axiome, principii sau fapte ale științei. Nu mai știm nici măcar ce este bine și ce este rău – șarpele ne-a tras clapa, ce să-i faci – ci doar nutrim convingeri despre acestea, religioase, ideologice, politice …  Cel ce deține puterea, de orice fel o fi aceasta, decretează ce ”e mai bine”.

Îmi zic ei: să nu încerc a-mi convinge odrasla de virtuțile credinței mele, ci…

Vezi articolul original 98 de cuvinte mai mult

„Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traduceri românești a Sfintei Scripturi” (7)


Emanuel Contac prezintă un alt fragment din cartea la care lucrează, fragment în care aflăm informații despre convertirea lui Cornilescu și relația acestuia cu Teodor Popescu, preot la Biserica „Cuibul cu barză” din București.

Avatarul lui VaisamarVaisamar

Am plăcerea de a posta mai jos al șaptelea fragment din volumul despre Cornilescu. Stagiul meu de cercetare la Cambridge s-a încheiat și am ajuns la final cu volumul. În prezent aștept scanarea fotografiilor selectate pentru publicare.

Estimp se va face tehnoredactarea textului și indexarea. În paralel se lucrează și la copertă, pe care o voi posta pe blog atunci când va fi gata.

Precizez că fragmentele publicate pe blog sunt „deconectate”. Ele au sens deplin în lumina întregii povestiri, pe care o veți găsiți în volumul publicat.

***

După trei luni de la convertire, Cornilescu a fost vizitat de doi tineri de la Școala Militară din Botoșani, care urmau să plece pe front și care voiau să știe cum pot fi pregătiți pentru moarte. Răspunsul lui Cornilescu a fost unul cât se poate de simplu: „Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre și, dacă luați pentru voi acest fapt…

Vezi articolul original 496 de cuvinte mai mult