Fiecare dintre noi dorim să fim fericiți și să ne bucurăm de VIAȚĂ. Viața capătă culoare prin semnificație, semnificația vieții o căpătăm prin înțelegere, înțelegerea aduce împlinire, împlinirea descătușează în noi sentimentul fericirii. Această ecuație a unei vieți fericite este anulată în absența unei relații personale cu Dumnezeul creștinismului. Prin urmare, cititorii sunt invitați la un alt tip de percepere al realității înconjurătoare decât aceea creionată de mass-media.

Cătălin Dupu, conferențiar, poet, prozator și evanghelist, ne aduce în atenție prin intermediul volumului Culorile fericirii  (Editura Cetate Deva, 2014) problema vieții, a fericirii datorată armoniei cu Dumnezeu și cu cei din jur. Autorul nu este la prima lucrare în proza, iar dintre cărțile publicate de autor amintesc: Dragoste Crucificată, Cine știe ce aduc zorile?, Istoria se scrie acum, Farul de la capătul inimii.

            Prin intermediul acestei cărți, autorul realizează o asociere interesantă între culoare și fericire, o fericire care vine de la Dumnezeu și se vede în viața personajelor care dau viață acestei cărți. Din punct de vedere al structurii lucrarea este formată din zece povestiri și nuvele, dintre care două au un și caracter istoric: Culorile fericirii, Biserica sub steagul roșu. Temei centrale a cărții, Fericirea, îi este alocat și un studiu pe care îl regăsim în carte sub titlul Fericirea nu se poate cumpăra. Alături de cele două nuvele istorice și de studiul despre fericire în această carte se regăsesc și următoarele nuvele și povestiri: O viață de 30 de arginți, Din nou la TVR2?, Portret în fereastra înghețată, Aceștia sunt adevărații credincioși, Creștinismul ar putea trăi acum un timp glorios. Însă …, Doar în acel loc, Cum am găsit secretul fericirii, precum și Repere din activitatea autorului, titlu sub care sunt prezentate succint activități ale lui Cătălin Dupu.

Cel de-al doilea război mondial este cadrul care conturează din punct de vedere istoric nuvela Culorile fericirii. Spațiul geografic este cel al României și Germaniei două țări prinse în mreaja războiului. Povestea se construiește în jurul a două personaje, Erick Steiner, ofițer german care ajunge în România unde o întâlnește pe Teodora Becher, iar amândoi trebuie să găsească variante pentru a supraviețui războiului. În cadrul unei discuții purtate cu autorul acesta a menționat că nuvela este una „cu final deschis” lăsând cititorului opțiunea să construiască mai departe acțiunea.

Prin intermediul acestei nuvele autorul evidențiază în acest fel faptul că, deși pare incredibil, este „bine a înțelege  că inima omului nu ține cont de legile războiului, ci de cu totul altele – ale iubirii și ale umanității …” (p.3)

Mesajul acestei cărți, și în particular al acestei prime nuvele este unul profund care nu poate fi înțeles fără ca cititorul să se aplece cu atenție asupra faptelor. Avem o construcție în care atenția nu cade pe cadrul politic sau geografic ci pe personaje. Evoluția personajului principal masculin, ofițerul Erick Steiner, m-a dus cu gândul la Dostoievski și la romanul Crimă și pedeapsă pe care îl sintetizez prin cuvintele „transformarea omului prin credință”. Paralela cu nuvela Culorile fericirii se datorează faptului că și aici avem o transformare prin credință, una lăuntrică datorită recunoașterii lui Hristos ca Mântuitor personal de către ofițerul german Steiner.  Asocierea cu scriitorul rus s-a făcut și pe baza importanței pe care o are ofițerul Steiner în tabloul nuvelei. Spre deosebire de romanul Crimă și pedeapsă în nuvela Culorile fericirii, transformarea pe care Dumnezeu o realizează în viața personajului principal este doar schițată, cititorul trebuind să coreleze mai multe informații pentru a putea percepe importanța schimbării. La Dostoievski în schimb transformarea este evidențiată mult mai clar și prin antiteza dintre viața trecută și cea după întâlnirea personală cu Hristos a lui Raskolnikov, personajul masculin principal din romanul Crimă și pedeapsă. Consider că autorul ar fi putut să evidențieze în ce mod acceptarea lui Hristos i-a schimbat lui Steiner concepția despre lume și viață. Cuvintele parabolice ale lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu – „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” – tranșează umanitatea în 2 realități polare: oile care primesc conducerea absolută a Bunului Păstor, ele experimentează atât viața, cât și abundența ei și, respingătorii Marelui Păstor, ei nu experimentează nici viața, nici abundența ei.

Culorile fericirii dovedește indubitabil purtarea de grijă a Lui Dumnezeu și faptul că El este deasupra istoriei și nu o persoană influențată de istorie sau pe care aceasta să-L ia prin surprindere. De asemenea, remarc cadrul istoric pe care este construită nuvela, cel al celui de-al doilea război mondial, diferența dintre modul de raportare la populația României între armata germană și cea sovietică. Evident că nu facem din acest aspect unul general deoarece și armata germană s-a raportat într-un mod cu totul injust la populația evreiască.

Ceea ce autorul a dorit să evidențieze prin intermediul acestei nuvele și cred că a reușit, deși personal aș fi vrut un final mai clar, este faptul că fericirea pe care o primim de la Dumnezeu ne poate colora viața, chiar și în împrejurări dificile. Motivul este acela că această fericire nu depinde de împrejurări, pentru că ea este una în primul rând interioară și nu una exterioară și efemeră.

O viață de treizeci de arginți este o nuvelă despre Iuda Iscarioteanul. Este un alt mod de a aborda relația dintre credință și bani, un alt mod de a-l prezenta pe Iuda și modul în care acesta s-a relaționat la Hristos. Se remarcă monologul interior al personajelor, inclusiv cel al lui Iuda, care induc o tensiune narațiunii, dar este și un mod literar de a prezenta caracterul și acțiunile personajelor.

În Biserica sub steagul roșu autorul realizează încă din titlu o asociere incitantă între Biserică și comunism simbolizat aici prin intermediul steagului roșu. Termenul steagul roșu care apare în titlu m-a dus cu gândul la cartea lui David Preistland intitulată Steagul roșu prin intermediul căreia acesta realizează o introducere în comunism. Biserica sub comunism este tema centrală a acestei nuvele în care autorul transpune în scris într-un mod palpitant situația critică a unei biserici evanghelice din România anilor ˈ80 ai secolului XX amenințată cu demolarea. În loc ca oamenii să aștepte la intrarea clădirii pentru a participa la serviciul religios așteptau buldozerele situație în care păstorul se află în fața unei decizii cruciale. Ce să aleagă? În ce direcție să meargă? La cine să apeleze? Frământarea din inima pastorului, tensiunea din cadrul nuvelei crește până la un punct critic. Soluțiile sunt în mare două: a rezista sau a renunța. Apare în această nuvelă propunerea de a face un memoriu către autorități, de a protesta, de a cere un teren la schimb, dar și o altă soluție. Cea din urmă, pe care o veți descoperi pe paginile acestei cărți, prinde contur și după mai multe discuții este cea aleasă. Zbaterile și problemele prin care a trecut această Biserică sub steagul roșu au fost și cele ale altor biserici evanghelice din România comunistă. Istoria acestei biserici a fost scrisă ca o mărturie a acelor vremuri în care Biserica ca instituție se afla sub asediul ateismului. Textuladuce în atenția cititorului și antagonismul dintre cele două sisteme simbolizate prin termenii biserică și steagul roșu, creștinism și ateism.

Nuvela este o mărturie a acelor vremuri ca noi să cunoaștem adevărul, problemele și provocările bisericii sub comunism.

Elementul istoric este unul dintre aspectele principale pe care le-am avut în vedere în prezentarea acestei cărți. Faptul că în cadrul nuvelelor care se regăsesc în această carte sunt evidențiate anumite particularități istorice nu ar fi fost important în reconstituirea adevărului istoric dacă ele nu s-ar fi bazat pe întâmplări reale și autorul nu ar fi dorit să păstreze acest adevăr și să reliefeze realitatea istorică. Reconstituirea realității istorice și dramatismul vremurilor mai aproape sau mai departe de noi se realizează și prin construcția epică a povestirilor context în care se remarcă și forța interioară pe care o emană personajele, căutarea acestora după fericire.

Reconstrucția unei lumi pe care unii dintre noi am cunoscut-o, cea a perioadei comuniste pe care autorul o readuce la viață prin intermediul nuvelelor și povestirilor este un obiectiv pe care autorul reușește cu succes să-l atingă prin intermediul acestei cărți.

Fericirea nu depinde de împrejurările istorice, de cine se află la conducerea unui partid sau altul, a unei partide sau a alteia, ci de Dumnezeu și de dorința noastră de a ne lăsa modelați de El.

Alte experiențe ale vieții prezentate sub diversele ei nuanțe coloristice aștept ca autorul să le dezvolte într-un roman.

Marius Silveșan