Maxima zilei – 31 iulie 2017
“Cine va aduce acuza impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifica! Cine ii va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a si inviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi.”
Romani 8:33-34 VBRC2013
Maxima zilei – 30 iulie 2017

Caci prin har ati fost mântuiți, prin credință. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte,ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi in Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele. (Efeseni 2: 8-10)
Iata roada harului: mantuiti de Dumnezeu, inviati de Dumnezeu, asezati impreuna cu Dumnezeu.
Max Lucado, Harul, p. 29.
Maxima zilei – 29 iulie 2017
Adevarata frumusețe izvoraste din sublim si simplitate.
Voltaire
Maxima zilei – 28 iulie 2017

Spre deosebire de convingerea pe care o produce Duhul Sfant, condamnarile Satanei nu aduc nici pocainta, nici eliberare, ci doar regrete. El nu are decat un singur obiectiv : "sa fure, si sa ucida, si sa distruga" (Ioan 10:10)
Max Lucado, Harul, pp. 27-28.
Maxima zilei – 27 iulie 2017
Harul este Dumnezeu care iubeste, Dumnezeu care Se apleaca, Dumnezeu care Salveaza, Dumnezeu care Se daruieste cu generozitate in si prin Isus Cristos.
John Stott
Maxima zilei – 26 iulie 2017
Cat de maret este Dumnezeul care daruieste un Dumnezeu !
Augustin
Maxima zilei – 25 iulie 2017

A fi salvat prin har înseamnă a fi salvat de El – nu de o idee, nu de o doctrină, nu de un crez sau de afilierea la o biserică, ci de Isus Însuși, care va duce în cer pe oricine Îl primește.
Max Lucado, Harul, p. 22.
Maxima zilei – 24 iulie 2017

Harul este tot ce este Isus. Harul trăiește pentru că El trăiește, lucrează pentru că El lucrează și contează pentru că El contează.
Max Lucado, Harul, p. 22.
Maxima zilei – 23 iulie 2017
Visul lui Dumnezeu „nu este doar sa te duca in ceruri, ci si sa aduca cerul in tine".
Max Lucado, Harul, p. 22.
Maxima zilei – 22 iulie 2017

Harul este Dumnezeu pe post de chirurg cardio-vascular, care-ti despica pieptul, iti scoate inima – asa otrăvita cum este ea de mandrie si durere – si o inlocuieste cu propria Lui inima. In loc sa-ti spuna tie sa o schimbi, El este Cel care savarseste schimbarea.
Max Lucado, Harul, p. 22.











