Arhive categorie: Reflecții creștine

Isus Hristos, Paștele nostru



Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastele nostru, a fost jertfit. Sa praznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului. – scrie în 1 Corinteni 5.7-8Motivul Paștilor creștinilor este cu totul altul decât al evreilor. Iată de ce apostolul Pavel scrie Hristos, Pastele nostru.

Evreii numesc Pesah (adică Paște), Sărbătoarea Libertății sau a Azimilor, o sărbătoare anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie despre trecerea prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia egipteană, conform cu cartea Exodul, capitolul 12.

Mielul – Simbolul Izbăvirii pentru evrei este Isus Hristos pentru creştinii din întreaga lume, inclusiv evreii creştinaţi. 

Expresia plămădeala nouă reprezintă noua viaţă în Isus Hristos, viaţa veşnică. Urgia pedepsei veşnice nu este pentru cei care prăznuiesc cu Mielul Divin, Fiul Domnului, pentru că au înţeles cine şi ce a făcut Mântuitorul.

Azimă este pâinea nedospită, luată de evrei la Paști și, de asemenea, de unele biserici la împărtășanie.

Aşadar, chemarea sfântă pe care o face Dumnezeu prin apostolul Său este aceea de a renunţa la tot ce ne poate îndepărta de El, Maturati aluatul cel vechi: adică vechi tradiţii, concepte personale, un amalgam de presupuneri şi prejudecăţi, care nu ne duc la Dumnezeu, ci sunt surogate ale credinţei, ale unei închinări de faţadă, o manifestare imatură a unei relaţii ce ar trebui să fie primordială. 

Am înţeles noi că Hristos, Pastele nostru, a fost jertfit. A fost jertfit… ca noi să trăim veşnic.

Catalin Dupu

Teodor Baconschi : Dintr-o explozie de vitalitate, după doliul Postului mare, am transformat Sfintele Paști nu doar într-o chermeză comercială, ci și într-un festival de iepuroi pe steroizi, instalați în geologia de carton a unor ouă de dinozauri


Bizantinii, strănepoții lui Euripide, au jucat o singură piesă de teatru: ”Christos Paschon” (Christus Patiens), care înfățișa în versuri Patimile Domnului. Noi, mai balcanici, deși trăitori într-un imaginar ”Bizanț după Bizanț”, ne-am pierdut simțul dramei cosmice pe care răstignirea, moartea și Învierea lui Iisus Hristos o desfășoară anual, prin memoria liturgică a Bisericii.Dintr-o explozie de vitalitate, după doliul Postului mare, am transformat Sfintele Paști nu doar într-o chermeză comercială, ci și într-un festival de iepuroi pe steroizi, instalați în geologia de carton a unor ouă de dinozauri. Nu ne întrece nimeni în arta de a copia Apusul consumator mai prost chiar decât copiem Orientul pravoslavnic. – Teodor Baconschi

Maxima zilei – 10 aprilie 2017 


Pe cei care nu-i poți face să cunoască adevărul, învață-i cel puțin să nu-l disprețuiască.

Monseniorul Vladimir Ghika

Venirea lui Hristos în lume a fost și este cel mai mare și important eveniment de-a lungul istoriei


Venirea lui Hristos în lume a fost și este cel mai mare și important eveniment de-a lungul istoriei. Însă, atunci când El a venit, evreii nu L-au primit, nu L-au cunoscut și nu L-au acceptat ca Mesia.   

Daniel Lavric 

Iosif Ţon: Scrisoare deschisă adresată Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


http://iosifton.ro/blog/scrisoare-deschisa-adresata-preafericitului-daniel-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane_2017_04_05_blog

Maxima zilei – 6 aprilie 2017


Cine nu acceptă realitatea vinovăției și corupției moștenită de la Adam, nu înțelege și nu acceptă lucrarea lui Cristos.

 Darrel Schrock

Maxima zilei – 20 februarie 2017


Unii oameni comit rătăcirea de crede că registrul bisericii (în care le este scris numele) este Cartea Vieții. 

Anonim

Domnul este Păstorul meu (Psalmul 23) – Cătălin Dupu 


Ovidiu Rusnac – Maleahi cap. 2 


Un studiu biblic pe capitolul 2 din cartea Maleahi

Maxima zilei – 14 ianuarie 2017


Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvârşiţi, ci îi desăvârşeşte pe cei aleşi.

Anonim

Maxima zilei – 8 decembrie 2016


Imagini pentru papa ioan paul ii in romania

(Sursa)

E timpul să nu mai invocăm trecutul pentru a ne simți justificați de ura pe care o răspândim în prezent. Voința de a lovi în celălalt.

Papa Ioan Paul al II-lea
în timpul vizitei sale în România citat în Dragomir Bojan, Cântecul sirenelor, p. 29.

Unitatea nu trebuie căutată cu prețul Evangheliei


https://facebook.com/story.php?story_fbid=1178751282215916&substory_index=0&id=123162211108167

Maxima zilei – 4 decembrie 2016


Dumnezeu nu vrea cuvinte, El vrea laude.

(Lăudați-L pentru ispărăvile Lui cele mari.
Psalmul 150:2)

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 78.

Vorbirea în alte limbi, fără dragoste, este doar zgomot


ucenicia.jpegVorbirea în alte limbi, fără dragoste, este doar zgomot. Prorocia și abilitatea de a înțelege tainele spirituale, fără dragoste, nu sunt nimic. Darul credinței, fără dragoste, nu este nimic.
Prin urmare, atunci când vedeți pe cineva manifestând  un dar, chiar de ar fi să învie morții, nu alergați după el atât de repede. Apropiați-vă mai întâi de pom. Nu căutați ceasuri și inele, priviți dincolo de frunze, la rod. În aceste zile caracterizate de confuzie, este imperios necesar ca poporul lui Dumnezeu să dea dovadă de înțelepciune.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 52.

Ce este mântuirea ?


Nu suntem mântuiți pentru că suntem de acord cu o anumită doctrină sau formulă. Suntem mântuiți pentru că ascultăm de Dumnezeu. Tot ce spune Isus este : „Vino după Mine !” Nu spune unde sau cât ne va plăti. El ne poruncește doar. (…)

Dumnezeuucenicia.jpeg vrea ca toți oamenii să fie mântuiți, pentru că toți au păcătuit. De aceea El ne poruncește să ne pocăim. A nu o face înseamnă a nu asculta de Dumnezeu. De aceea îi așteaptă o pedeapsă pe toți cei ce nu se pocăiesc. Dacă ar fi fost o simplă invitație, atunci n-ar fi existat nicio pedeapsă. (…)

Mântuirea înseamnă supunere. Mântuirea înseamnă a te pune sub autoritatea lui Cristos. (pp. 26-27)

Ce este mântuirea ? Mântuirea presupune a fi „izbăvit de sub puterea întunericului și … strămutat în Împărăția fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13). Nu înseamnă a scăpa de orice împărăție. Înseamnă a trece de sub domnia Satanei sub domnia lui Cristos.

În această nouă împărăție nu puteți face ce doriți. Sunteți parte a Împărăției lui Dumnezeu. El este Împăratul. El domnește. Noi trăim în conformitate cu așteptările și dorințele  Lui. (p. 34)

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, pp. 26-27, 34.

Maxima zilei – 22 noiembrie 2016


Pocăința este o poruncă, nu o invitație.
Altfel, Isus n-ar trebui să pedepsească pe cei ce o refuză.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 27

Maxima zilei – 21 noiembrie 2016


Noi nu suntem mântuiți pentru că suntem de acord cu o anumită  doctrină sau formulă. Noi suntem mântuiți pentru că ascultăm de Dumnezeu.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 26.

Maxima zilei – 20 noiembrie 2016


ucenicia.jpeg

Mântuirea nu este o alegere, este o poruncă.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 24

Maxima zilei – 31 octombrie 2016


Maxima zilei – 25 octombrie 2016


Apus de soare în București (10 mai 2015), cer albastru

Înainte de a căuta să obținem ceva de la Dumnezeu, trebuie să căutăm să-L glorificăm pe El.
John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 26

Costel Ghioancă – Ce să facem când familia este sub asediu?


familia (crestintotal.ro)

În ultima perioadă de timp am asistat la atacuri tot mai susținute și mai sistematice la adresa familiei creștine. Sigur, ultima dezbatere aprinsă – referendumul pentru modificarea Constituției în privința definirii familiei – nu constituie doar o încolțire a valorilor moral-creștine (cum este cazul în alte situații), ci are în vizor însăși deconstrucția ideii de familie, o lovitură în fibra fundamentală din care este țesută celula societății, o ridiculizare a conceptului de umanitate. Subiectul este, oricum, extrem de sensibil, iar când în joc sunt implicate și instituții, evident că panica unora – în paralel cu extazul altora – atinge cote care ies din matricea unui ”calm social”.

Atacul continuă cu arsenalul ”nevinovatului Halloween”, o sărbătoare fățiș ocultă, menită să domesticească lumea spiritelor rele – de parcă nu s-ar simți și așa destul de mult ”acasă” în lumea noastră – , impusă prin presiune socială chiar și copiilor de grădiniță.
Putem să adăugăm multe alte strategii de destabilizare a familiei: violența și imoralitatea din mass media – chiar și din desenele animate – ”educația sexuală” livrată elevilor în școli, carierismul, materialismul, nerespectarea rolurilor rânduite de Dumnezeu în familie etc.
Ce să facem când familia este sub asediu? Încerc să indic o serie de repere care poate vor fi utile pentru unii dintre noi:

1. Îndepărtarea ”elementului-surpriză” și a așteptărilor nerealiste
Să nu lăsăm ca aceste atacuri să ne ia prin surprindere. Păstrând o viziune biblică asupra lumii, ne amintim că trăim într-o lume căzută, nerăscumpărată încă pe deplin. Statul nu va sluji Biserica, iar când o va face, va emite o factură mult prea scumpă. Istoria încă vorbește.

2. Să nu fim nepăsători
Chiar dacă nu trăim cu iluzia unui ”stat creștin/moral”, nu înseamnă că trebuie să renunțăm să fim „sare și lumină” în societatea în care trăim. Izolaționismul nu este sănătos nici pentru Stat și nici pentru Biserică. Este nevoie să ne pronunțăm asupra direcțiilor în care merge societatea și cred într-o implicare a creștinilor în toate sferele societății, cea politică, culturală, socială, economică etc. Dumnezeu a folosit și poate folosi asemenea slujiri. Cu toate acestea, să nu uităm că luptele spirituale pot fi câștigate doar prin adevărul Evangheliei. De aceea răspunsul nostru trebuie să fie după modelul Domnului Isus: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1 Petru 2:12-15)

3. Paradoxal, adevărata luptă nu e în Societate, ci în Biserică
Noi nu putem câștiga lupta cu Statul (nici măcar nu este lupta noastră). Singurul care îi ridică și coboară pe împărați, Cel de stabilește cursul istoriei este Dumnezeul Suveran. Pentru mulți, iluzia este că dacă vor lupta cu Statul va fi apărată familia. Nu rezonez cu această perspectivă. Cred că trebuie să avem o mărturie pentru Stat, să ne exprimăm public într-un mod christic, însă avem de luptat – în sensul bun al cuvântului – în Biserică. Acolo avem ”societatea lui Dumnezeu”, acolo găsim oameni modelați de Evanghelie și favorabili valorilor creștine. De membrii noștri trebuie să avem grijă: să investim în familii, să predicăm Scriptura – nu povești nemuritoare – să indicăm cu precizie care este modelul biblic al familiei, să ne pronunțăm fără frică asupra rolurilor în familie, să promovăm o cultură a ”altarului familiei”, ca loc de părtășie regulată și închinare înaintea lui Dumnezeu, să promovăm smerenia și decența, nu divertismentul religios, să vorbim despre suferință nu despre Evanghelia prosperității, să prețuim mai mult identitatea creștină decât membralitatea eclezială, să postim împreună cu copiii noștri și câte altele…
Dacă bisericile sunt sănătoase spiritual, nimic nu va putea să distrugă familiile noastre, fiindcă atunci când Statul va veni să ne ceară ceea ce este contrar voii Domnului, vom prefera mai degrabă să murim decât să renunțăm la ce credem. Biserica și-a apărat valorile cu Evanghelia și cu sânge – al ei nu al altora –, nu prin politică! Întrebarea cu adevărat relevantă este: cât de pregătite sunt Bisericile? Aici este lupta! Să nu ne trezim că ducem „războaiele altora”.
4. Să ne încredem în Dumnezeu
Știu că sună a ”clișeu”, dar se întâmplă adeseori să ratăm cel mai evident lucru. Devenim tot mai sofisticați, ne considerăm atât de înțelepți încât „încrederea în Dumnezeu” devine doar o lozincă religios-corectă, iar nu o realitate plină de har și de speranță. Mărturia Bibliei ne arată că Dumnezeu a răsturnat de atât de multe ori planurile celui rău, că a schimbat cursul istoriei, că El este în controlul tuturor lucrurilor. Ce adevăruri minunate în care să ne găsim odihna sufletelor noastre!

Pastor, Costel Ghioancă

Material publicat pe bisericaadonai.ro și preluat cu permisiunea autorului

Motivul principal pentru care am fost răscumpărați nu este ca să scăpăm de iad


Apus de soare în București (10 mai 2015), cer albastru

Motivul principal pentru care am fost răscumpărați nu este ca să scăpăm de iad – acesta este un beneficiu binecuvântat, dar scopul nu este principal. Obiectivul principal pentru care suntem răscumpărați nu este nici măcar ca noi să ne bucurăm de feluritele bunătăți eterne ale lui Dumnezeu. De fapt motivul principal pentru care am fost răscumpărați nu este ca noi  să primim ceva. Dimpotrivă, noi am fost răscumpărați pentru ca Dumnezeu să poată primi închinare – pentru ca viețile noastre să-l glorifice pe El. Orice binecuvântare personală dată nouă este un răspuns divin la împlinirea acestui scop suprem.

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 25

Avem multe activități și puțină închinare


john-macarthur-jr-prioritatea-suprema

Avem multe activități și puțină închinare. Suntem mari în slujire și mici în adorare. Suntem catastrofal de pragmatici. Nu vrem să știm decât despre ceea ce este eficient. Vrem formule și scamatorii, și cumva în cursul procesului lăsăm la deoparte lucrul la care ne-a chemat Dumnezeu, [acela de a ne închina Lui].

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 24

Maxima zilei – 20 octombrie 2016


john-macarthur-jr-prioritatea-suprema

Închinarea poate fi exprimată prin împărtășirea dragostei cu tovarășii de credință, prin împărtășirea Evangheliei cu cei necredincioși și prin satisfacerea nevoilor fizice ale oamenilor.

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 19

Maxima zilei – 18 octombrie 2016


john-macarthur-jr-prioritatea-suprema

Închinarea este pentru viața creștină ceea ce este arcul pentru ceas, ceea ce este motorul pentru mașină.

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 17

Maxima zilei – 17 octombrie 2016


Apus de soare în București (10 mai 2015), cer albastru

Poate că cea mai mare nevoie a întregii creștinătăți este să înțeleagă clar învățătura biblică cu privire la închinăciune. Când Biserica nu se mai închini în mod adecvat, ea falimentează în orice alt domeniu. Și lumea suferă din  pricina acestui eșec.

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 15

Maxima zilei – 11 octombrie 2016


Apus de soare în București (10 mai 2015), cer albastru

Există ceva atât de unic, atât de sfânt în actul închinării [față de Dumnezeu], încât acesta este separat de orice altceva  din lumea umană. Nici unui om nu-i este îngăduit să ia de la Dumnezeu ceea ce Îi este destinat Lui !

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 9

John MacArthur Jr. – Biserica pare adesea atât de pragmatică, atât de programată și orientată spre succes


Biserica pare adesea atât de pragmatică,  atât de programată și de orientată spre succes. În procesul strădaniei de a ne împlini nevoile și de a ne satisface dorințele, Biserica a alunecat într-o filosofie a ”umanismului creștin”, care este încărcată de iubire de sine, de respect de sine, de împlinire și de autoglorificare.

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, pp. 5-6

Maxima zilei – 5 octombrie 2016


john-macarthur-jr-prioritatea-suprema

Calea istoriei este pavată cu mila și harul lui Dumnezeu. Dar din loc în loc sunt panouri de avertizare, puse în așa fel încât oamenii să știe că Dumnezeu în orice moment are dreptul să le ia viețile.

John MacArthur Jr., Prioritatea supremă. Despre închinare, Societatea Misionară Română, 1986, p. 76.

Maxima zilei – 1 octombrie 2016


Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu si om. Din jurnalul ultimilor ani

E bine să te porți cu oamenii  ca și cum ți-ai lua rămas bun de la ei înaintea morții. Și nu vei greși. Oare nu-i totuna dacă te desparte de moarte o jumătate de ceas sau o jumătate de veac ?

Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 62.

%d blogeri au apreciat asta: