In 1804, William Blake a scris poezia “Jerusalem”, care este o frumoasa poezie religioasa, cu o Anglie rurala, animata de sentimente mesianice. In 1916, in timpul catastrofei razboiului, sir Hubert Parry a compus melodia unui imn patriotic, care a devenit un foarte popular cintec religios in UK (eu am avut norocul sa il aud, intonat de localnici, intr-o biserica anglicana de tara, aflata linga casa, inregistrata in Doomsday Book, a Jessicai Douglas-Home).

Aflu, dintr-un clip de pe you tube ( http://www.youtube.com/watch?v=o4bzRI0BUv0 ), ca BBC Radio a interzis difuzarea acestui cintec, inclusiv in varianta Emerson, Lake & Palmer, pe motiv ca este “ofensator”.

Sa sparie gindul. Blake, Parry, crestinismul, patriotismul englez au ajuns sa fie “ofensatori” in UK? Anglia a ajuns să fie interzisă in Anglia? Pe cind o editie epurata din King’s James Bible? Un Shakeaspeare “pe placul tuturor”? Un creștinism in fine reglementat, care sa poata fi acceptat si de cei care i-ar dori disparitia?

De fapt, ceea ce vedem acum este cum anume, in epoca corectitudinii politice ajunse la putere, mecanismele interne de reevaluare si reajustare a culturii (perfect normale) au ajuns sa fie dominate extern de principiul (complet anormal) “au dreptate in special cei care ne detesta valorile: lor trebuie sa li se acorde intiietate”. Or, acesta este mecanismul urii de sine. Iar ura de sine conduce, implacabil, la falsificare, la degradare morala si la moarte.

E ingrozitor de trist.
Al vostru,
Horia

Mesaj postat de  Paul Dragos Aligica pe facebook și preluat prin intermediul http://inliniedreapta.net