Arhive etichetă: inliniedreapta.net

ILD: PSD, cel mai mare susținător din România al căsătoriilor dintre homosexuali


http://inliniedreapta.net/jurnal/psd-cel-mai-mare-sustinator-din-romania-al-casatoriilor-dintre-homosexuali/

Anunțuri

Cristian Câmpeanu – Presa este liberă atunci când se confruntă cu abuzurile statului


Presa este liberă atunci când se confruntă cu abuzurile statului, nu când este în cârdășie cu statul social-democrat pentru a ascunde realitățile incomode.
Cristian Câmpeanu

http://inliniedreapta.net/jurnal/progresism-si-democratie-norvegiana/

VIDEO – „Spaţiul public între corectitudinea morală şi corectitudinea politică“ dialog între Jean Sévillia și Horia-Roman Patapievici


„Spațiul public între corectitudinea morală şi corectitudinea politică” a constituit tema dialogului, a discuției dintre Horia-Roman Patapievici și Jean Sévillia care a avut loc în data de 11 aprilie 2014 Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Acesta  a fost prilejuit de organizarea de către Librăria Humanitas Cișmigiu a celei de-a unsprezecea întâlniri din seria Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici. Invitatul acestei ediţii a fost Jean Sévillia, autor al celebrelor cărţi Corectitudinea morală, Incorectitudinea istorică şi Terorismul intelectual, volume apărute la Editura Humanitas.

Jean Sévillia s-a aflat pentru prima dată în România la invitația episcopului Mihai Frățilă, Vicar greco-catolic al Bucureştilor.

Despre cartea lui Jean Sévillia, Incorectitudinea istorică am scris în cadrul rubricii Recomandări.

Iată  și afișul evenimentului preluat de pe site-ul ÎnLinieDreaptă.net

Înregistrarea video a dialogului dintre Horia-Roman Patapievici și Jean Sévillia la Librăria Humanitas Cișmigiu preluat prin intermediul celor de la http://inliniedreapta.net

1 Mai muncitoresc – un documentar not-politically correct


Un documentar not-politically correct despre originea sărbătorii de 1 mai realizat de Cristi Țepeș.

Cei de la portalul În Linie Dreaptă au publicat acest documentar sub titlul 1 Mai în calendarul religios al regimurilor totalitare

Tot cei de la ILD au adăugat făcut și câteva mențiuni foarte importante despre comunism și nazism ca religii politice.

„Cunoscutul jurnalist de televiziune, un intelectual creștin cu o profundă înțelegere a naturii religioase a ideologiilor revoluționare, reușește, în cele câteva minute ale acestui film, nu numai să expună marile minciuni legate de „1 Mai – Ziua Internațională a Celor ce Muncesc”, ci și să schițeze genealogia acestor mituri și adevăratul scop al utilizării lor de către regimurile totalitare.

Revedem imagini binecunoscute generației noastre, poveștile ridicole ale propagandei comuniste televizate de pe vremea lui Ceaușescu – ridicole, din perspectiva de astăzi, dar tragice pentru cei care trăiau aceste scene la vremea respectivă, dacă ne gândim la felul în care regimul comunist, cocoțat pe minciună, distrugere și crimă, își chinuia și umilea cetățenii, obligându-i, pe deasupra, să-i mai aducă și preaslăvire, în zilele stabilite drept „sărbători” de către calendarul religios comunist. ……”

1 mai nazism comunism

Despre legătura lui Marx cu satanismul a scris Richard Wurmbrand, într-o carte extrem de importantă, pe care v-o recomandăm insistent celor care încă nu ați citit-o, intitulată „Marx și Satan”, disponibilă online în limba română – ca și în nenumărate alte limbi. Cercetările lui Richard Wurmbrand au fost confirmate și de alți autori care s-au ocupat de biografia lui Marx.

În paralel, este documentată istoric și analizată de către diferiți autori, printre care Eric Voegelin, inspirația religioasă de tip ocultist, neo-păgân, adică tot satanistă, a nazismului. În mod deosebit, în poveștile „ariene” ale naziștilor, sărbătoarea Walpurgisnacht, „noaptea vrăjitoarelor” își avea semnificația sa – confirmată simbolic până și de sinuciderea lui Hitler în noaptea de 30 aprilie/1 mai 1945.

Este vorba de faptul că atât comunismul cât și nazismul sunt fenomene de natură religioasă – așa cum au arătat autori ca Eric Voegelin și Alain Besançon. Comunismul și nazismul maimuțăresc drăcește creștinismul, respectiv iudaismul, imitându-le Sfintele Scripturi, sărbătorile, tradițiile, instituțiile, mesajul moral, profeții, sfinții, martirii – dar inversând semnificația tuturor acestor lucruri. Ambele tipuri de ideologie totalitară se trag dintr-un filon revoluționar mai vechi, în care își are un loc deosebit de important Iluminismul, cel care a inspirat Revoluția Franceză.

Acesta este contextul în care trebuie înțeleasă funcția sărbătorii de 1 mai în regimurile totalitare: ea are, de fapt, în aceste sisteme, un caracter religios, cu ritualuri specifice, având loc primăvara, în preajma sărbătorii creștine și evreiești a Paștelui – pe care încerca să o înlocuiască, transformând-o în contrariul său; în locul celebrării Mântuirii, ca dar al lui Dumnezeu, oamenii, transformați în sclavi, erau scoși să se închine la idolii și la faraonii, stăpânii acestei lumi; acești stăpâni pretindeau că-i reprezintă pe muncitori, dar ei nu munciseră niciodată în viața lor și habar n-aveau ce-i aia munca.

Filmul este și o invitație adresată cititorilor noștri, de a cerceta pe cont propriu aceste conexiuni, insuficient cunoscute de publicul larg, dar care permit o înțelegere mai profundă inclusiv a „războiului cultural” din zilele noastre – război care, privit în trei dimensiuni, nu este, până la urmă, altceva decât o formă contemporană a luptei dintre Bine și Rău.

http://inliniedreapta.net/lavedere/1-mai-regim-totalitar/

Unde era Dumnezeu la Auschwitz?


08

Cu ocazia celor 70 de ani împliniți de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz, vă trimit un documentar făcut la Yad Vashem, în Ierusalim, care încearcă să răspundă unei întrebări incomode, folosită masiv de propaganda ateistă atât din spațiul „creștin”, cât și „iudaic”:

Unde era Dumnezeu la Auschwitz?

Dincolo de ororile legate de acest nume, nu trebuie să uităm că acolo au murit și martiri creștini (unii dintre ei chiar evrei fiind, care au dorit să fie urmași ai Mântuitorului pentru a scăpa de persecuția antisemită), cot la cot cu evrei iudaici… dar și polonezi, ruși, țigani, comuniști sau martori ai lui Iehova…

În ciuda degradării abisale prin care a trecut acolo umanitatea să nu uităm că tot acolo au fost culmi ale măreției umanității explicabile doar prin prezența acolo a Mântuitorului!

Cu durere și sfială, cu dragoste și cu smerenie,
dar și cu înfrigurare,
Cristi Țepeș

http://inliniedreapta.net/lavedere/yad-vashem

Cursuri de cinci minute la Universitatea Prager


Un articol de  pentru site-ul http://inliniedreapta.net

Reiau o introdcere mai veche:

Dennis Prager, cunoscut probabil celor mai mulţi cititori ai noştri, este unul dintre cei mai distinşi publicişti conservatori americani contemporani. El găzduieşte o emisiune de radio ce se bucură de o mare audiență, este autorul mai multor cărţi, şi un foarte apreciat comentator şi lector pe teme politice, religioase, sociale, istorice, psihologice.
Universitatea Prager este una dintre iniţiativele lui, având misiunea de a prezenta, într-un format cât mai simplu, în cursuri cu o durată ce nu depăşeşte 5 minute, chestiuni aparent extrem de complicate. El reuşeşte să reducă lucrurile la esenţial şi să facă lumină, spulberând, cu luciditate şi curaj, ceaţa propagandistică pe care ofensiva culturală a stângii nu încetează să o arunce asupra acestor teme.

Lecţii morale simple cu Dennis Prager

Între timp oferta de clipuri educative s-a lărgit, iar prezentatorii sunt recrutați din rândurile celor mai buni cercetători, profesori și jurnaliști conservatori americani. Urmează o selecție din materialele recente.

Primele trei cursuri sunt incursiuni în istorie. Primul își propune să lumineze o epocă pe nedrept caracterizată drept “întunecată”: Evul Mediu (sau, cum i se spune în engleză, The Dark Ages).

Al doilea prezintă rolul civilizator al imperiului britanic. Imperiu? Dar ce poate fi bun la un imperiu? Exploatare, spoliere, juguri, etc, etc. Depinde de imperiu. De exemplu, încercați acest mic exercițiu de imaginație: cum s-ar fi prezentat România astăzi dacă, în loc să fi fost timp de șase secole vasal al imperiului otoman și aproape o jumătate de secol o colonie a imperiului sovietic, ar fi fost în schimb colonie britanică timp de un secol?

Al treilea șterge praful de pe o președinție americană din secolul trecut. Calvin Coolidge. Calvin, cine? Primul președinte conservator din secolul 20. Iar principiul lui, culmea culmilor, era de a guverna cât mai reținut posibil. Să facem totul? No way!

Al patrulea răstoarnă un truism larg răspândit. Socialismul generează altruism și spirit comunitar, pe când capitalismul generează egoism și haite hrăpărețe. De fapt, este exact invers.

Ca supliment, încercați și un curs geopolitic: Problema Orientului Mijlociu.

Eu am să prezint doar primul curs. Pentru celelalte accesați link-ul de la începutul articolului.

Aici aveți o prezentare a Prager University realizată de către fondatorul său, Dennis Prager

Horia Roman Patapievici – Creștinismul și patriotismul englez au ajuns să fie “ofensatori” în UK?


In 1804, William Blake a scris poezia “Jerusalem”, care este o frumoasa poezie religioasa, cu o Anglie rurala, animata de sentimente mesianice. In 1916, in timpul catastrofei razboiului, sir Hubert Parry a compus melodia unui imn patriotic, care a devenit un foarte popular cintec religios in UK (eu am avut norocul sa il aud, intonat de localnici, intr-o biserica anglicana de tara, aflata linga casa, inregistrata in Doomsday Book, a Jessicai Douglas-Home).

Aflu, dintr-un clip de pe you tube ( http://www.youtube.com/watch?v=o4bzRI0BUv0 ), ca BBC Radio a interzis difuzarea acestui cintec, inclusiv in varianta Emerson, Lake & Palmer, pe motiv ca este “ofensator”.

Sa sparie gindul. Blake, Parry, crestinismul, patriotismul englez au ajuns sa fie “ofensatori” in UK? Anglia a ajuns să fie interzisă in Anglia? Pe cind o editie epurata din King’s James Bible? Un Shakeaspeare “pe placul tuturor”? Un creștinism in fine reglementat, care sa poata fi acceptat si de cei care i-ar dori disparitia?

De fapt, ceea ce vedem acum este cum anume, in epoca corectitudinii politice ajunse la putere, mecanismele interne de reevaluare si reajustare a culturii (perfect normale) au ajuns sa fie dominate extern de principiul (complet anormal) “au dreptate in special cei care ne detesta valorile: lor trebuie sa li se acorde intiietate”. Or, acesta este mecanismul urii de sine. Iar ura de sine conduce, implacabil, la falsificare, la degradare morala si la moarte.

E ingrozitor de trist.
Al vostru,
Horia

Mesaj postat de  Paul Dragos Aligica pe facebook și preluat prin intermediul http://inliniedreapta.net

Alexandru Hâncu, Reagan – Omul care a scapat Europa de comunism


Prin intermediul acestui articol autorul oferă informații interesante privind politica americană în anii 80 ai secolului XX. Sunt cam nelămurit în privința politicii lui Jimmy Carter, despre care Alexandru Hâncu spune că a fost una de stânga, politică promovată de Partidul Democrat.

Vezi și

JIMMY CARTER DESPRE DUMNEZEU ŞI ROLUL RELIGIEI ÎN POLITICĂ

JIMMY CARTER DESPRE NICOLAE CEAUȘESCU

„Daca sunteti liberi sa cititi acest ziar (Revista 22) e pentru ca acum multi ani un fost reporter sportiv, ajuns apoi actor si in cele din urma politician, s-a gandit sa va faca acest dar. Din America. N-ati avea astazi in maini 22 daca la putere ar fi Nicolae Ceausescu (ori Fiul), tara in care locuiti s-ar chema Republica Socialista Romania, iar de la Kremlin ar sta cu laba pe noi vreun cumatru de-al lui Leonid Brejnev. Dar uite ca asa a fost sa fie: in 1980, un fost reporter sportiv si actor a fost ales presedintele Statelor Unite ale Americii. Si a schimbat lumea din temelii. (…) S-a numit Ronald Reagan. Daca azi nu stati la coada noaptea, cu scaunelul, la tacamuri de peste si copite de porc, daca aveti curent si apa calda si 50 de canale pe cablu, daca va zbarnaie in buzunar telefonul mobil, daca aveti pasaport si puteti (inca) alege ce ziar cititi – ei bine, baieti si fete, lui trebuie sa-i multumiti.

Official Portrait of President Ronald Reagan 1981 (en.wikipedia.org - 5.05.2013)

Ronald Reagan 1981 (en.wikipedia.org)

Pe plan extern, iarasi numai bucurii. Expansiunea comunismului parea de neoprit – URSS invadase Afganistanul, iar la usa Americii, Nicaragua incapuse pe mana flacailor cu secera si ciocanul. In Orientul Mijlociu, Iranul era controlat de fundamentalisti islamici, care amenintau sa se extinda in toata zona Golfului. In plus, de mai bine de un an Ayatolahii tineau ostateci 52 de americani in fosta ambasada din Teheran si dadeau cu tifla spre Washington, unde presedinte era Jimmy Carter. Politician din Partidul Democrat, deci de stanga. Poate vi-l mai amintiti – e flacaul care s-a fotografiat cu Ceausescu si cu Leana, in balcon la Casa Alba. Printre politicienii si capetele luminate din presa americana, dominata de ideile de stanga, domnea consensul – tara e pe duca, lumea libera la fel. Atentie – nu e o gluma!!! America ajunsese, in 1980, intr-o cumplita ananghie. Disperarea era atat de mare, incat era vehiculata foarte serios ideea desfiintarii functiei de presedinte – sau transformarea ei intr-una pur decorativa.

Asasinarea lui John Kennedy, razboiul pierdut in Vietnam, scandalul Watergate – soldat cu demisia lui Richard Nixon – si, evident, declinul economic demoralizasera natiunea americana si subminasera grav increderea in presedintie, institutia fundamentala a sistemului politic american. Ca si increderea in democratie si in piata libera. Faurarii de la Kremlin isi frecau fericiti mainile – inca un pic, si gata. In mediile politice, academice si in presa din occident, socialismul si in cele din urma victoria mondiala a comunismului ajunsesera sa fie lucruri de care se vorbea ca despre evolutii inevitabile. Incredibil, nu? Ei, si tocmai cand capetele luminate se pregateau sa cante prohodul Americii din fata monumentului lui George Washington – surpriza!!! Un oarecare Ronald Reagan, ajuns guvernator in Statul California, iese in fata – si zice NU!!! America nu e pe duca, economia poate fi redresata, iar Lumea Libera va infrange comunismul. Ha!!! Cam asa pot fi rezumate reactiile. Mai exact – “Ha, ha, ha…”. Apoi, cand s-a vazut ca mesajul lui Reagan prinde la popor, placa s-a schimbat: “Atentiune, nu-l credeti, e un nebun periculos, sau un escroc care promite orice, doar ca sa ajunga presedinte. E un fost actor – la ce-l poate duce mintea?”

Mda. In campania pentru alegerile prezidentiale din 1980, Ronald Reagan a propus alegatorilor un program simplu. Doar trei puncte: reducerea impozitelor; reducerea cheltuielilor sociale; cresterea cheltuielilor militare. A castigat doua mandate la Casa Alba. Si a scapat Europa de comunism.
Pana la el, in politica americana ajunsesera sa fie aproape litera de lege doua idei. Aplicate consecvent bunaoara de presedintele Jimmy Carter, politicianul de stanga, din Partidul Democrat. Prima: statul stie mai bine decat cetateanul ce trebuie facut cu banii castigati prin munca cinstita de cetateanul cu pricina. Transpusa in practica, ideea a rodit bogat: impozite cat malul si ditamai programe guvernamentale de protectie sociala. Ca doar guvernul stie mai bine. Cum iesi insa din criza? Impozite mai mari, cheltuieli sociale mai mari, evident – alta solutie nu e, a grait stanga. Reagan era insa republican, deci de dreapta. Ideea lui: “Guvernul nu e solutia problemei. Guvernul e problema”. Pe care viitorul presedinte a promis s-o trateze cu un remediu simplu: mai multi bani in buzunarele oamenilor, nu in cuferele guvernului. Adica impozite mai mici. Cu 30% mai mici. Astfel ca oamenii sa aiba mai multi bani cu care sa cumpere produse si servicii. Stimuland in acest fel crearea de locuri de munca si cresterea economica.

A doua mare idee a politicii americane pre-Reagan suna cam asa: “Uniunea Sovietica nu trebuie suparata, fiindca are arme nucleare, iar comunismul poate nu e chiar un lucru rau”. Alo!!! Un pic de bun simt, ce naiba… Numai ca prin 1980, in cercurile “elevate” occidentale, de bun simt era sa spui ca viitorul va fi Paradisul Proletar, si ca nu era un viitor asa de indepartat. Daca nu va vine sa credeti, consultati arhivele. Sau cititi azi presa occidentala de stanga, partea care n-a observat ca nu mai exista Uniunea Sovietica. Ori bagati un ochi la ce se discuta pe la destule din marile universitati din Vest, unde comunismul e considerat in continuare un model minunat, gresit aplicat. Deci, tot de viitor.

Ronald Reagan a pus insa un alt diagnostic. “Uniunea Sovietica e Imperiul Raului”. Asemenea cuvinte nu aparusera niciodata in discursul vreunui lider occidental. Le-am auzit intr-o noapte la radio, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor – ca asa se asculta Vocea Americii. Si am sarit in sus, de parca as fi dat gol in minutul 90, in finala Cupei Campionilor. “Da, neica. Da! Sigur ca DA!!! Despre asta e vorba. Imperiul Raului!!!” Acolo am trait. In bezna, in frig, in foame, in frica si disperare. In Raiul comunist. In Romania lui Ceausescu. In Creatia Moscovei. In Imperiul Raului. Si m-am gandit atunci ca ar fi o sansa, firava, dar reala, ca omul ala, Reagan, sa nu ii cheme si el pe Ceasca si pe Leana la Casa Alba si sa-si faca poze cu ei in balcon si-n gradina de trandafiri. Si sa le-o traga peste bot sovieticilor. Si sa scapam de comunism – adica sa ne scape americanii. Aveam sperante, caci tot la radioul cu pricina, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor, am auzit ca Reagan – un actor de doi lei si un individ iresponsabil, cum zicea Scanteia – e hotarat sa rezolve problema, si ca, dupa parerea lui, comunismul se indreapta spre lada de gunoi a Istoriei.

Pana la Ronald Reagan, presedintii americani acceptasera teza ca trebuie sa se poarte cu manusi cu sovieticii, din cauza riscului unei catastrofe nucleare. Exista o formula, prescurtata MAD. Care inseamna “nebun” in limba engleza, dar care vine de fapt de la Mutually Assured Destruction – adica Distrugere Reciproca Asigurata. Cu alte cuvinte, daca una din superputeri trage prima cu rachete nucleare, cealalta raspunde si toata lumea moare. Asa stand lucrurile, nimeni nu va indrazni sa foloseasca arme nucleare, si nu trebuie facut nimic care sa strice acest echilibru al terorii. Pe sleau, santaj nuclear ca garantie a pacii. Sovieticii sa fie lasati in pace, chiar daca asta inseamna ca se intind. La inceputul anilor ‘80, Moscova a hotarat sa instaleze rachete nucleare SS20 cu raza medie de actiune la granitele Europei de Vest. Europenii au facut pe ei, si atunci Reagan a raspuns cu desfasurarea in Europa de rachete americane de tip Cruise si Pershing. Huo!!! Criminalul!!! Reagan impinge omenirea spre Cataclismul Nuclear!!! Si hai in strada, cu milioanele, scandand “Pace, Pace”. In Anglia, in Germania, in Franta, in Italia, peste tot unde era o stanga sau o miscare pacifista pe care le putea manipula KGB-ul. Afara cu rachetele americane, despre alea rusesti nici o vorba. Ne-a scos si Ceausescu atunci in strada, sa cerem pace. Noi ca noi, ca n-aveam de ales, dar aia, in Vest? O fi groasa, neica. Si era. Publicul era speriat in Occident si nu vedea aceeasi solutie de bun simt la care se gandise Ronald Reagan. Anume, ca nu mai trebuie cedat in fata amenintarii. Nici un pas. La ce-au dus aproape 40 de ani de cedari? La sporirea amenintarii. Iar de negociat, nu se poate negocia cu un adversar convins ca Occidentul e slab si n-are vointa sa se opuna. Dar liderii de stanga spuneau publicului occidental ca politica lui Reagan e nesabuita, si ii va impinge pe rusi, saracii, la razboi. Ziarele le spuneau acelasi lucru. Si Hollywoodul – in filme care sustineau ca o catastrofa nucleara bate la usa, si ca va fi vina Americii daca se va intampla.

Citește continuarea pe http://www.revista22.ro/omul-care-a-scapat-europa-de-comunism-951.html

Informație preluată via

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/alexandru-hancu-omul-care-a-scapat-europa-de-comunism

Mesajul lui Ion Mihalache la Râmnicu Sărat: Adevărul contează


Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost diferită de celelalte locuri de detenţie. În alte părţi au fost momente în care comuniunea spirituală a fost vizibilă. Unii s-au rugat împreună. Au fost slujite câteva liturghii. Câţiva s-au botezat. Viaţa intelectuală nu a fost sugrumată cu totul, nu pentru că era acceptată de conducerile închisorilor, ci pentru că foarte mulţi şi-au asumat riscul pedepselor. (Asemănarea pe care o face Ion Cristoiu între dezbaterile intelectuale din închisorile comuniste şi talk-show-urile de azi este o fantezie, dacă nu o bătaie de joc.) La Râmnicu Sărăt însă totul a fost interzis. Nu a fost permisă decât tăcerea şi singurătatea. Şapte ani nu s-au auzit decât vocile torţionarilor. Rapoartele gardienilor se referă punctual la cazuri de nerespectare a regulamentului, la gesturi, nu la idei. Adică brutalitate psihopată şi prostie abisală de o parte şi de celaltă rezistenţă tăcută, spirituală şi morală. (…)

Ion Mihalache (argesplus.ro - 30.04.2013)

Ion Mihalache a ajuns la Râmnicu Sărat când avea 74 de ani şi a murit acolo la 81. (…) Dacă România a progresat, şi nu regresat, între cele două războaie, este drept să îi atribuim şi lui Ion Mihalache un merit în acest progres (chiar dacă fundamentul teoretic al unora dintre ideile politice ale sale a fost criticat ca fiind prea de stânga). (…)

La Râmnicu Sărat, Ion Mihalache nu a vorbit de diferenţele, uneori subtile, dintre stânga radicală şi cea moderată, ci împotriva tratamentului la care era supus. Erau idei elementare, cereri de bază, necesare supravieţuirii. Aceste fraze simple însă au marcat diferenţa dintre adevăr şi minciună. Când îi informa pe ceilalţi deţinuţi ce măsuri se luaseră împotriva lui, nu critica direct comunismul, pe Dej sau pe Hruşciov. Însă şi ceilalţi deţinuţi şi canalia de Vişinescu ştiau că aceste gesturi arătau clar că îşi menţine poziţia, că a rămas acelaşi şi că are ultimul cuvânt. Nesocotirea regulamentului nu era un gest izolat legat numai de programul unei anumite zile, ci o reafirmare a atitudinii sale faţă de regim. Refuzâd regulamentul ştiau şi el şi opresorii lui că refuza metamorfoza radicală a ţării impusă de cizma sovietică. Considera că un gest nesemnificativ în sine contează dacă este în pus în slujba adevărului. Cu siguranţă a vrut să trăiască pentru că altfel nu ar fi rezistat atât de mult. Dar nu a vrut să trăiască cu orice preţ. A vrut mai mult să afirme adevărul decât să îşi sfârşească zilele înfrânt moral.

La Râmnicu Sărat confruntarea dintre adevăr şi minciună a fost redusă la esenţe şi nu s-au acceptat compromisuri. Aceasta face ca mesajul lui Ion Mihalache să fie simplu şi clar: adevărul contează. După cum spune Michael Novak, în fidelitatea faţă de adevăr stă demnitatea umană. Torturile pot să îţi sucească minţile, chiar să te reducă la o legumă, dar nu pot să te posede atât cât mai ai puterea să spui da sau nu după cum o cere adevărul. (…)

Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă singur, în condiţii foarte grele. La vremea când cei de vârsta lui îşi legănau nepoţii pe genunchi, el era bătut, silit să doarmă pe ciment şi nu auzea decât răstelile şi înjurăturile securiştilor. Nici nu s-a gândit să ajungă la consens cu conducerea închisorii. Nu negocia orice. Nu credea că fiecare are adevărul lui. Era creştin şi nu îşi ascundea credinţa. Îşi iubea ţara şi familia. Credea că fiecare gest are rost. Avea curaj. Lupta din greu. Avea duşmani. Avea încredere că jertfele nu se pierd, oricât de ascunse şi tăcute ar fi.

Cei care cred că valorile lui Ion Mihalache sunt actuale şi astăzi, pot să îl înţeleagă şi au dreptul să vorbească despre el. Cei pentru care un compromis în plus sau în minus nu schimbă nimic, care deschid gura ca să îşi dea cu părerea în orice subiect, indiferent dacă îl cunosc sau nu, care cred că adevărul e o chestiune de opţiune personală sau de convenţie socială, că poate fi interpreat şi recontextualizat, trebui să se aplece cu mai multă smerenie asupra vieţii lui Ion Mihalache. O întâlnire cinsitită şi personală cu Ion Mihalache poate să vindece snobismul intelectual, nihilismul şi corupţia morală.

http://inliniedreapta.net

Maxima zilei – 30 aprilie 2013


Ion Mihalache (argesplus.ro - 30.04.2013)

Ion Mihalache (argesplus.ro)

Cei pentru care un compromis în plus sau în minus nu schimbă nimic, care deschid gura ca să îşi dea cu părerea în orice subiect, indiferent dacă îl cunosc sau nu, care cred că adevărul e o chestiune de opţiune personală sau de convenţie socială, că poate fi interpreat şi recontextualizat, trebui să se aplece cu mai multă smerenie asupra vieţii lui Ion Mihalache. O întâlnire cinsitită şi personală cu Ion Mihalache poate să vindece snobismul intelectual, nihilismul şi corupţia morală.

http://inliniedreapta.net

The Sunday Times și denaturarea adevărului istoric de Ziua Holocaustului


De Ziua Comemorării Holocaustului (27 ianuarie), ziarul londonez Sunday Times a publicat un poster de mari dimensiuni (o așa-zisă caricatură) înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înălțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestiniene.

Iată și o analiză sumară a afișului publicat de Sunday Times despre care ni se spune că este cel mai bine vândut ziar britanic de calitate.

Tom Gross writes:

Today is International Holocaust Memorial Day. This date was chosen because it marks the anniversary of the liberation of Auschwitz. It is supposed to be a day to help educate a younger generation about the Holocaust.

But instead, some Western media are increasingly attempting to libel the state of Israel with grotesque imagery.

Below is the cartoon that the (London) Sunday Times chose to run today, to mark Holocaust Memorial Day.

In the print edition of the paper, this cartoon was so big that it went from the top of page 21 all the way to under the fold of the page. (i.e. it stretched about 60 percent of the way down the page) The Sunday Times is a large broadsheet, with each page the same size as a page on, for example, The International Herald Tribune. The cartoon was in full color.

The Sunday Times is Britain’s biggest selling quality newspaper.

The anti-Israel cartoon the Sunday Times used to mark Holocaust Memorial Day, http://www.tomgrossmedia.com/mideastdispatches/archives/001332.html

O analiză interesantă legată de modul în care se face propagandă împotriva evreilor este publicată și pe site-ul inliniedreapta.net. Temele propagandistice care se regăsesc în cadrul articolului din Sunday Times nu sunt noi. Unele dintre ele pot fi regăsite sub diferite forme încă din Evul Mediu.

Un articol de  pentru  http://inliniedreapta.net

„Nici Tamisa n-ar putea spăla jegul mental și moral al unor imbecili care de Ziua Comemorării Holocaustului au produs și au publicat în săptămânalul londonez Sunday Times o așa-zisă caricatură înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înalțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestinene. De pe mistrie se scurg picături de sânge iar nasul primului-ministru israelian este și el roșu, o aluzie directă cât se poate de transparentă la o altă calomnie idioată: că evreii beau sânge omenesc.

untitled

Această caricatură a fost publicată pe 27 ianuarie, chiar de Ziua Holocaustului, prilej de aducere aminte a martiriului poporului evreu, ceea ce face ca ofensa să nu fie o calomnie oarecare, una dintre multele pe care le condamnăm ca pe niște acte care nu țin seama de istorie și de faptele curente.

Ridicarea zidului de securitate israelian a fost necesară pentru a opri infiltrările de teroriști islamiști din teritoriile palestiene care au atacat ani de-a rândul populația civilă din orașele evreiești, în special prin aruncarea în aer a autobuzelor. Acest zid de securitate este răspunsul unui guvern responsabil în fața provocărilor pe care le are de înfruntat în relație cu “partenerii” săi din Autoritatea Palestiniană, care una spun și alta fac. E de amintit aici și organizația teroristă Hamas din Gaza, al cărui obiectiv este distrugerea statului Israel și eliminarea fizică a tuturor evreilor.

Cu câteva zile în urmă în Israel au avut loc alegeri generale, iar singura democrație din Orientul Apropiat – asta nu înțelege Hussein Barack O. – a demonstrat încă o data că o dezbatere politică aprinsă înseamnă respect pentru viața și libertatea concetățenilor pe care partidele îi reprezintă.

Un săptămânal idiot trebuia să publice o caricatură idioată sub semnătura unuia care poartă aceeași marca de idiot. El se numește Gerald Scarfe și nu este singurul din această tagmă. Lui i se alătură un purtător de cuvânt al saptămânalului, care a spus că opera lui Scarfe este “una din caricaturile robuste” îndreptată împotriva lui Netanyahu ca personaj politic și că nu trebuie interpretată altfel. Aiurea! De parcă lumea este compusă numai din idioți care nu înțeleg decât ce le spune Sunday Times și Gerald Scarfe.

Nu este o noutate această explozie de anti-semitism pe față din viața politică britanică. Cotidianul israelian Jerusalem Post a republicat o declarație a lui David Ward, un parlamentar Liberal-Democrat care a spus că “evreii cauzează suferințe zi de zi palestinienilor” și că el nu înțelege cum de pot face asta așa de repede de când au fost ei înșiși de curând “eliberați din lagărele de exterminare”. Întrucât partidul l-a criticat, David Ward și-a cerut scuze deoarece cuvintele sale au afectat sensibilitatea multora chiar înainte de Ziua Holocaustului, dar că rămâne un critic al statului Israel.

Înțelegem asta ca pe un subterfugiu în sensul că “îmi cer scuze, dar rămân cu aceleași idei”. Un individ la fel ca și Gerald Scarfe și Sunday Times…”

„Stăteam în genunchi şi ne rugam“. Lupta pentru viaţă a românilor evadaţi din coşmarul terorist


Articol preluat din  Ziarul  ADEVĂRUL  via inliniedreapta.net

George Iachim, constănţeanul în vârstă de 40 ani care a supravieţuit atacului terorist din Algeria, a fost la un pas să îşi piardă viaţa, chiar şi după evadare. El a fugit împreună cu alţi 7 colegi din rafinăria din deşert, dar la un moment dat a fost nevoit să se oprească din drumul spre salvare.

Inginerul constănţean George Iachim (40 ani) a reușit să scape împreună cu Liviu Floria (46 ani), colegul său din Piteşti.

În dimineața de miercuri, 16 ianuarie, cei doi au ajuns devreme la cantina rafinăriei, acolo unde obişnuiau să se întâlnească și cu ceilalți români, dar şi cu alţi colegi. La doar 3 minute a început infernul.

„Miercuri dimineața eram în afara biroului şi am văzut teroriștii venind. Au început să tragă în agenţii de securitate de la poartă. Apoi au intrat în birourile clădirii şi au început să ia ostatici. M-am baricadat împreună cu un alt coleg, tot din România, într-unul dintre birouri, am încuiat uşa şi am pus biroul în uşă“, a povestit George Iachim televiziunii algeriene.

„Am avut noroc că nu ne-am întâlnit cu teroriştii. Trei minute mai devreme dacă veneam, dădeam de ei. Atât a fost diferenţa dintre viaţă şi moarte – trei minute“, a relatat Liviu Floria.

La ora 13, teroriştii au aruncat comunicaţiile în aer. Până atunci, românii mai ţinuseră legătura prin SMS-uri cu ceilalţi colegi care nu reuşiseră să se ascundă.

Unul dintre ei, Mihail Marius Bucur din Ploieşti, le-a transmis că se află în cantină cu doi englezi, dintre care unul este grav rănit. Ultimul mesaj pe care Bucur l-a transmis către Floria a fost scurt: „Sunt ostatic“.

„Dacă nu ar fi întârziat în acea dimineaţă, ar fi fost în viaţă“, a spus Liviu Floria.

Un englez cu un curaj ieşit din comun, care cunoştea foarte bine locul, a reuşit să îi găsească şi să îi mobilizeze pe cei care se ascunseseră în cele 4 module de birouri. Riscându-şi viaţa, ei au acordat ajutor altor 2 colegi, un malaiez şi un filipinez, a căror maşină fusese detonată de terorişti.

Dar atacatorii s-au întors să caute victimele exploziei şi când au văzut că li se acordase prim-ajutor, şi-au dat seama că mai sunt ascunşi oameni în birouri. Ei i-au executat pe cei 2 asiatici, apoi au început să răscolească birourile, dar cei 8 erau bine baricadaţi după uşile închise. Teroriştii au tras rafale de armă în uşi, iar norocul a făcut ca gloanţele să nu nimerească pe vreunul dintre angajaţi.

„Era clar că ne descoperiseră şi urmau să vină după noi. Englezul Lou Field ne-a întrebat dacă vrem să fugim cu ei şi n-am ezitat nicio clipă. Mai bine muream în deşert, pe cont propriu, nu ca şoarecii în cuşcă. Era singura noastră scăpare“, povesteşte românul.

Din grupul evadaţilor făceau parte cei 2 români, 3 englezi, 2 norvegieni şi 1 algerian. Era în noaptea de joi spre vineri, la ora 2.10, când fugarii au sărit gardul şi au dispărut în bezna deşertului.

„Ne-am ghidat în noapte după o faclă şi am mers aşa până dimineaţa. Aveam de parcurs vreo 10 kilometri până la punctul de control al Jandarmeriei algeriene. Dar dimineaţa am pierdut reperul, că se luminase. Am mers mai bine de 30 kilometri, până când am decis să se despărţim, ca să avem şanse mai multe“, relatează Floria.

George Iachim, împreună cu 2 englezi şi 1 norvegian, n-a mai putut continua drumul. Era deshidrataţi, iar şocul prin care trecuseră le afectase rezistența  Cei 4 au rămas la un punct de control al rafinăriei, situat în apropierea drumului patrulat de autorităţile algeriene.

Liviu Floria a relatat momentul despărțirii de George Iachim şi de ceilalți 3 colegi. Constănțeanul l-a rugat disperat să îl salveze şi să trimită ajutoare după ei: „Nu mă lăsa, fratele meu! Am trecut prin prea multe împreună. Te rog frumos să-mi trimiți apă, că nu mai pot!“.

După o oră şi jumătate, în jurul orei 17, Floria şi cei 3 colegi au ajuns cu precauții la drumul de unde au fost găsiţi de jandarmi. Din motive pe care românul n-a vrut să le dezvăluie, algerienii nu au vrut însă să meargă să-i recupereze pe cei lăsaţi în deşert, deşi era un drum de 15 minute de făcut cu mașina.

Românul şi ceilalţi fugari au fost duşi la centrul de operaţiuni al Jandarmeriei din In Amenas. Europenii au fost preluaţi de Armata SUA şi transportaţi cu un avion special la baza militară din Rammstein – Germania. Atunci fugarii au reuşit să adoarmă, preţ de 3 ore.

După o noapte petrecută printre militari, Liviu Floria a reuşit să ia legătura cu George Iachim, de care nu mai ştia nimic. Aşa a aflat că Iachim şi ceilalţi 3 colegi rămaşi în deşert s-au salvat pe cont propriu, pentru că nimeni nu s-a dus după ei.

„După ce aţi plecat voi, am stat acolo până la ora 9 seara. Îngheţasem de frig, apă nu mai aveam. Ne-am ridicat şi am plecat aşa cum am putut. Era unica noastră şansă“, a relatat George Iachim colegului său.

În relatările sale cutremurătoare, Liviu Floria a pus salvarea lor pe seama divinităţii: „Când răsunau împuşcăturile, ne întindeam la pământ. Când era linişte, eu şi George stăteam în genunchi şi ne rugam. Mai mult ca oricând am simțit atunci puterea lui Dumnezeu.“

Dalai Lama propune înlocuirea religiei cu marxismul


“Toate marile religii ale lumii, cu accentul pe care îl pun pe iubire, compasiune, răbdare, toleranță și iertare pot promova și promovează valorile lăuntrice. Însă realitatea lumii de astăzi este aceea că fundamentul etic al religiei nu mai este adecvat. Acesta este motivul pentru care sunt din ce în ce mai convins că a venit timpul să găsim o nouă modalitate de gândi despre spiritualitate și etică, dincolo de toate religiile.” (Dalai Lama, 10 septembrie 2012)

Site-ul eco-marxist Think Outside the Box, adaugă: “Dalai Lama, laureat al Nobelului pentru Pace în 1989, a citat dintr-o carte pe care a publicat-o anul trecut, Dincolo de religie: Etică pentru o lume întreagă, scrie Huffington Post. În volumul cu pricina, liderul spiritual tibetan susține că religia în sine nu mai poate asigura o soluție eficientă pentru nenorocirile lumii moderne. Călugărul budist în vârstă de 77 de ani e de părere că omenirea are nevoie astăzi de o abordare morală care să nu se mai bazeze pe religie, ci să impună o așa-numităetică seculară, în care să se regăsească atât credincioșii, cât și necredincioșii și care să îmbine știința cu spiritualitatea în fața suferințelor moderne.”

O primă obiecție ar fi legată de faptul că nu toate marile religii ale lumii pun “accentul pe care îl pun pe iubire, compasiune, răbdare, toleranță și iertare”. Apropo de accentul pus pe iubire și iertare în islam, Carl Gustav Jung spunea despre Germania nazistă: “Probabil că Hitler va găsi un nou islam. Este deja pe punctul de a-l găsi; el e ca Mahomed. Starea de spirit în Germania este islamică; războinică şi islamică. Cu toţii sînt în delir după un zeu sălbatic. Acesta ar putea fi viitorul.”

Dalai Lama este în pas cu vremurile și cu ultimele tendințe postmoderne din occident, relativismul cultural care pune pe picior de egalitate creștinismul și barbaria islamică, nihilismul care proclamă irelevanța religiei în fața “complexității lumii”, propunînd înlocuirea ei cu o nouăetică seculară, “în care să se regăsească atât credincioșii, cât și necredincioșii”, și relativismul moral. Ce fel de “etică seculară” are în minte călugărul budist Dalai Lama, etică pregătită să înlocuiască rolul religiei în societate?

Cum rămîne cu cei care nu se regăsesc în marxism? Un punct de vedere interesant și articolul integral îl găsiți pe site-ul http://inliniedreapta.net

A fost Marxismul un sistem bun? În opinia mea nu, iar crimele comise de acesta le-au întrecut cu mult pe cele ale nazismului.

Spre exemplu, în cadrul unui comentariu la articolul despre Dalai Lama, Anca Cernea menționa că marxiști au fost atât de buni și au manifestat o așa compasiune față de semeni – referire la China- încât au omorât 100 milioane dintre aceștia. Știu că-ți pare rău, – remarcă sarcastic Anca Cernea, răspunzând comentariului lui Petre Ignat, și într-un fel mai general acelei persoane care crede în bunătatea marxismului-,  Mao voia 300 de miloane de morți, dar proștii ăia au întinat maoismul și nu au îndeplinit planul cincinal la morți.”

Avort, liberalism și eugenie


Doresc să aduc în atenția cititorilor un articol interesant despre avort, liberalism și eugenie. Vlad M, autorul articolului prezintă legătura dintre cele trei elemente menționate în titlu și prin referiri documentate la activitatea lui „Margaret Sanger, a cărei Ligă Americană pentru Crontracepție s-a transformat în Planned Parenthood, a fost fondatoarea mișcării în favoarea contracepției. Astăzi e considerată o sfântă liberală, o fondatoare a feminismului modern și una dintre luminilă călăuzitoare din panteonul progresist.”

Care este legătura dintre avort și liberalism? Apărarea libertății de a alege și de a dispune de propriul corp, ne vor spune liberalii, socialiștii, ecologiștii, comuniștii și anarhiștii care alcătuiesc oștirea atât de eterogenă a Stângii. Fără pic de respect pentru adevăr sau bun simț, ei vor face tot ce le stă în putere pentru a nega umanitatea fătului și a lăuda virtutea uciderii propriilor noștri copii în numele unei vieți de plăcere. Pentru că, în cele din urmă, indiferent de motive, toți sunt de părere că cel mai bun lucru pe care l-am putea face este să încurajăm mamele, tinere sau nu, să renunțe la copii pentru a-și trăi viața și a elibera societatea de povara creșterii noilor generații.

Femeile, ne tot spun, trebuie să ducă o viață lipsită de griji, necondiționată de „povara” maternității, eliberată din chingile instituției totalitare a familiei „tradiționale” (newspeak stângist pentru familie, inventat pentru a face loc uniunilor homosexuale sau poligame, preluat de toți dreptacii care încearcă, în lașitatea lor, să se facă iubiți de progresiști), nu să își „irosească” existența ca mame. Pentru stângiști, puține lucruri par mai degradante decât maternitatea.

Beneficiind de mare influență în presă și mediul universitar, cultul avortului face tot mai mulți prozeliți, mai ales în rândul tinerelor generații. Lipsite de repere, acestea sunt plastilină în mâinile ideologilor pro-avort și devin, adesea din bună credință, noi promotori ai ideologiei avorționiste.

Pentru a combate această propagandă mincinoasă, pe ILD am inițiat publicarea unei serii de articole despre avort. Încercăm, astfel, să demontăm minciunile susținătorilor avortului și să arătăm compatrioților noștri că apărarea vieții copiilor nenăscuți este nu doar legitimă, ci obligatorie pentru toți cei care iubesc adevărul, dreptatea și viața.

Articolu poate fi citit aici: http://inliniedreapta.net/dereferinta/avort-liberalism-si-eugenie/

%d blogeri au apreciat asta: