Instrumentalizarea politică a credinţei este o stare de fapt intrată în cotidian, de câţiva ani, în zona politică autointitulată „suveranistă”. În paralel, observăm similitudini – în discursuri, în recuzita ortodoxă la care se recurge – cu anii ’30, perioadă în care extremismul luase avânt, cu urmările catastrofale pe care le cunoaştem, și apariția în peisaj a unor politicieni cu veleităţi mesianice. Mesajele lor cu tentă religioasă, recurgerea la cruci, la icoane pentru, chipurile, salvarea naţiei, sunt tehnici de manipulare în masă, prin care transmit că țara trebuie „salvată” de răul venit, sub diverse forme, din Occident, dușmanul imaginar care le justifică agenda şi însăşi existenţa politică.

Privind înspre Rusia, la ale cărei politici își aliniază discursul public, observăm același lucru: o deturnare a credinței ortodoxe către o teologie politică, așa cum definesc unii analiști regimul de la Kremlin. Vladimir Putin le pare unora un dreptcredincios care se luptă cu globalismul și ateismul, când de fapt el este un autocrat care îşi legitimează ambițiile expansioniste și crimele de război, dându-le o tuşă “providențială”. În tablou intră și Patriarhul Kirill al Rusiei – care nu este doar un exponent al puterii personale deținute de Putin, ci și, după o serie de voci, un fost agent KGB – prezentat de unii drept figură mesianică, în slujba destinului hegemonic al Rusiei pravoslavnice.

Cum privește la acest tablou, cum îl percepe un intelectual public de orientare conservatoare? L-am invitat la un dialog despre instrumentalizarea politică a credinţei, fals conservatorism și mesianism pe Sever Voinescu, un intelectual public de orientare conservatoare, fost avocat, fost diplomat, fost politician, în prezent publicist, redactor-șef al săptămânalului de cultură Dilema.

Semnalat de Alin Cristea