Arhive etichetă: Gabriel Andreeescu – Mihnea Berindei – Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă

Despre ultimul deceniu comunist şi despre Radio Europa Liberă la „Cafeneaua Critică”


Miercuri, 11 martie 2015, de la ora 19:00, la Club A va avea loc cea de-a 155-a ediție a „Cafenelei Critice”, prilejuită de apariția recentă a celui de-al doilea volum al culegerii Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, sub îngrijirea lui Gabriel Andreescu şi a lui Mihnea Berindei (Editura Polirom, Vol. I: 1979-1985, 2010; Vol. II: 1986-1989, 2014), dar și de lansarea traducerii în limba limba italiană a volumului I: L’ultimo decennio comunista. Lettere inviate alla Radio „Europa Libera” (Traduzione in italiano di Mara Chiriţescu, Paolo Bruzzi, Stefano Ferrari, Giovanni Avanzini, Pavesiana, 2014).

Cele două apariții editoriale marchează un bun prilej pentru o discuţie la „Cafeneaua critică” despre etapa finală a istoriei noastre comuniste şi despre postul american de radio Europa Liberă, despre rolul său major în epocă.

Invitații acestei ediții sunt Gabriel Andreescu (profesor de ştiinţe politice, fost dizident în ultimul deceniu comunist şi coeditor al respectivei ediţii), Mara Chiriţescu (profesoară şi traducătoare de literatură italiană, coordonatoare a Editurii Pavesiana), Iosif Klein-Medeşan, Cristian Teodorescu şi William Totok (redactori şi colaboratori ai Europei Libere), Bogdan Murgescu (istoric).

http://media.unibuc.ro/stiri-din-universitate/despre-ultimul-deceniu-comunist-si-despre-radio-europa-libera-la-cafeneaua-critica

 

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: