Arhive categorie: Literatură

Copilărie la început de mileniu : un dialog între Cătălin Dupu și Marius Silveșan


TGC : 5 ‘Fake News’ Stories People Believe About Early Christianity


“Fake news” isn’t a new phenomenon, though. There’s quite a bit of fake news out there regarding the person of Jesus, the origins of the church, and the development of the Bible. Even though such “news” has no factual basis, it’s believed by an uncomfortably large number of people.
Here’s a sampling of five leading stories

1. Jesus was married to Mary Magdalene.

Perhaps there’s no conspiracy theory about early Christianity more sensational and captivating than the claim that Jesus was married and had children. It’s not only fodder for books like The Da Vinci Code, but it seems to pop up again and again in the mainstream media.

2. The deity of Jesus wasn’t decided until the Council of Nicea in the fourth century.

Another widespread conviction is that Jesus was merely an ordinary human who was exalted to divine status by the council of Nicea. They then suppressed (and oppressed) all who insisted otherwise.

3. Christians didn’t have a ‘Bible’ until the time of Constantine.

Also making our top-five list is the oft-repeated claim that early Christians, at least for the first four centuries, didn’t have a Bible. They were reliant merely on ever-changing oral tradition. And this problem wasn’t resolved until Constantine commissioned the production of a Bible in the fourth century (containing only the books he preferred).

4. The ‘Gnostic’ Gospels like Thomas were just as popular as Matthew, Mark, Luke, and John.

Ever since the discovery of the so-called Gnostic Gospels at Nag Hammadi in 1945, it’s been popular to insist that these “lost” Gospels were once more popular than our canonical ones. During the first few centuries, we’re told, Christians read the Gospel of Thomas with equal (if not more) regularity than the books that made it into our Bibles.

This whole narrative has a clear purpose behind it: to convince people that all Gospels are pretty much the same, and no Gospel is more valid than another.

5. The words of the New Testament were radically changed and corrupted in the earliest centuries.

Rounding out our top-five fake news stories is the claim that the text of the New Testament has been so radically corrupted, edited, and changed that we can’t really know what the original authors said. Made famous by Bart Ehrman’s bestseller Misquoting Jesus, this story has been repeated ad infinitum.

But there’s no evidence for this level of radical corruption. Can we see scribal changes and mistakes in our New Testament manuscripts? Of course, but that’s true for every document of antiquity. The New Testament. 
These five examples of “fake news” about early Christianity get repeated so often people believe they must be true. Just like in the political world, however, we need to carefully examine the facts before we repeat the claims.
https://www.thegospelcoalition.org/article/5-fake-news-stories-people-believe-about-early-christianity

Copilărie la început de mileniu : Marius Silveșan în dialog cu Cătălin Dupu


Un dialog cu domnul Cătălin Dupu care are la bază cartea Copilărie la început de mileniu, primul roman pentru copii al autorului. Discutăm despre motivația scrierii unei astfel de cărți, despre subiectele abordate, dar și despre lecțiile prezentului și ale trecutului. Ce pot învăța copii din această lectură, dar noi, ceilalți, ce putem învăța? au fost întrebări și direcții de dialog cu domnul Cătălin Dupu.

Maxima zilei – 28 mai 2017


Înainte de a te deschide spre ceilalți, nu se cuvine oare să te cunoști pe tine însuți? Cum să știi unde începe diferența, dacă nu știi unde anume se oprește identitatea?

Jean Sévillia, Incorectitudinea istorică, p. 12.

Salonul internațional de carte Bookfest – București, 24-28 mai 2017 



http://www.bookfest.ro

Maxima zilei – 8 mai 2017


Rolul artistului este foarte asemănător cu acela al profetului. Nici acesta nu face teologie, ci dă naștere unor experiențe existențiale, în speranța  că  acestea îl vor scoate pe privitor din rutina religioasă care îi omoară sufletul. Tocmai de aceea, marii teologi sunt și profeți, adică un fel de artiști ai teologiei.

Dănuț Mănastireanu 

Reforma Protestantă în Transilvania : cauze, evoluție și efecte


Institutul Teologic Penticostal din București în colaborare cu Editura Ratio et Revelatio a organizat marți, 24 noiembrie 2015 un eveniment științific despre „Reforma protestantă din Transilvania : cauze, evoluție și efecte” Cu acest prilej a fost prezentată și cartea doamne Ana Dumitran, Religie ortodoxă – Religie reformată.

Reforma Protestantă în Transilvania : cauze, evoluție și efecte este tema dialogului între istoricul Ana Dumitran și Emanuel Conțac pe marginea cărții Religie Ortodoxă, Religie reformată. Ipostaze ale identității confesionale a românilor din Transilvania în secolele XVI -XVII. 

 Lucrarea doamnei Dumitran este „un studiu istoric minuțios asupra influenței Reformei protestante asupra românilor ortodocși din Transilvania. Cercetarea urmărește modul în care acțiunile autorităților maghiare au avut drept rezultat revigorarea și transformarea Bisericii Ortodoxe a românilor.”

http://ratioetrevelatio.com/en/historia/74-religie-ortodoxa-religie-reformata-ipostaze-ale-identitaii-religioase-a-romanilor-din-transilvania-in-sec-xvi-xvii-.html

Cartea, apărută la Editura Ratio et Revelatio, este interesată și bine documentară venind cu informații inedite despre relația dintre ortodoxie și protestantism, despre relația dintre Biserica Ortodoxă și protestantism în Transilvania secolelor XVI – XVII. Totodată, lucrarea este o lectură utilă în acest an 2017 când sărbătorim 500 de ani de Reformă.

Copilărie la început de mileniu – Marius Silveșan în dialog cu Cătălin Dupu


Un dialog cu Cătălin Dupu care are la bază cartea Copilărie la început de mileniu, primul roman pentru copii al autorului.

Conferința științifică Reforma și limbajul credinței – Întrebări și răspunsuri partea 1


Sesiunea de întrebări și răspunsuri aferentă primei secțiuni a conferinței științifice Reforma și limbajul credinței.

În partea de final, Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș prezintă două dintre lucrurile Editurii Casa Cărții care tratează aspecte legate de Reformă. 

Este vorba de Atlas istoric al Reformei și Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi.

Conferința științifică „Reforma și limbajul credinței” – Prelegere Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, Impactul Sfintei Scripturi asupra reformatorilor


Impactul Sfintei Scripturi asupra reformatorilor a fost tema prelegerii susținute de Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș în cadrul Conferinței științifice „Reforma și limbajul credinței” care a avut loc în luna aprilie 2017 la Institutul Teologic Baptist din București.

Apariții editoriale (46) – Vasile Bel, Constantin Ghioancă, Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990


 

Vasile Bel, Constantin Ghioancă, Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017, 240 pagini. Postfață de Marius Silveșan

Istoria se poate reconstitui prin intermediul mai multor mijloace și metode, iar literatura, scrierile aparținând unui anumit grup etnic sau religios, folosite de o anumită comunitate, în cazul de față comunitatea baptistă de limbă română, este una dintre metodele aleasă de către cei doi autori ai volumului de față. Pastorii Vasile Bel și Constantin Ghioancă, cei care și-au propus să prezinte publicului larg ce literatură au realizat și utilizat credincioșii baptiști de limbă română din perioada 1895-1990. Lucrarea este una realizată după criterii științifice care acoperă un interval de timp amplu ce se întinde de la sfârșitul secolului XIX până la sfârșitul secolului XX. Avem o perioadă de aproape un secol de istorie baptistă reconstituită prin intermediul literaturii de limbă română. Intervalul 1895-1990 este relevantă prin faptul că în anul 1895 a fost identificată prima resursă din patrimoniul literar baptist din România, respectiv cartea de cântări, Cântările Sionului, iar anul 1990 marchează atât un nou început în ceea ce privește viața politică, cât și cea religioasă. Prin urmare, anul 1990 este semnificativ în acest context pentru că constituie momentul în care România și-a deschis granițele pentru un aflux de literatură religioasă sosită din străinătate.

Din punct de vedere tehnic cartea conține note de subsol, bibliografie și indice de nume. De asemenea, în această lucrare se regăsesc o multitudine de imagini cu coperțile resurselor (cărți, broșuri, reviste, calendare de studiu biblic) la care se face referire în carte.

Cartea este structurată pe cinci capitole astfel:

Capitolul 1 „Cărțile” prezintă lucrările de tip carte editate și tipărite de baptiști sau doar folosite de aceștia în cadrul serviciilor religioase sau în particular. Acest capitol fiind cel mai amplu în economia lucrării acordându-i-se de către autori peste 100 de pagini din cele 240 ale volumului.

Capitolul 2 „Revistele” prezintă 30 de titluri ale unor resurse periodice care circulau printre baptiștii români.

Capitolul 3 „Calendarele pentru școlile duminicale” prezintă 9 titluri de calendare folosite pentru lecțiile de școală biblică duminicală.

Capitolul 4 „Muzica bisericească” prezintă 16 titluri ale unor resurse muzicale (caiete pentru cor și fanfară, cărți de cântări) folosite de credincioșii baptiști.

Capitolul 5 „Alte titluri de cărți și reviste” prezintă 98 de titluri ale unor resurse care nu se încadrează în tematica capitolelor anterioare.

Lucrarea rezultată este una originală și totodată utilă atât pentru înțelegerea istoriei comunității baptiste de limbă română, cât și pentru evoluția literaturii baptiste de limba română, a limbii române și temelor teologice, sociale sau politice tratate în cadrul acestor scrieri pe parcursul secolelor XIX și XX.

Iată și cuprinsul cărții împreună cu argumentul lucrării.

Maxima zilei – 18 aprilie 2017


Citește ! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.

Mihai Eminescu

Maxima zilei – 16 aprilie 2017


Literatura, ca și florile, ca și holdele, este o interferență divină între darurile cerului și condițiile pământului.

Gala Galaction

Reportaj RVE București de la lansarea cărţii „Bisericile Creştine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)”


Sublimul imperfecțiunii – Marius Silveșan în dialog cu Cătălin Dupu


catalin-dupu-sublimul-imperfectiunii-coperta-1

„Sublimul imperfecțiunii” este un dialog interesant și incitant cu domnul Cătălin Dupu având ca bază cea mai recentă apariție editorială a dânsului, romanul Sublimul imperfecțiunii, pe care l-am anunțat la rubrica apariții editoriale AICI.
Vorbim în acest dialog despre motivația scrierii acestei cărți, despre subiectul și personajele acesteia, dar și despre temele pe care le regăsim în această lucrare. Amintesc aici dragostea, precum și istoria. Credința este un alt element care se regăsește în această carte, unul care este un liant și un fundament pentru personajele cărții. Este de amintit și comisarul Voinescu, un personaj care apare și în alte cărți ale autorului, aflat la Veneția unde îi este solicitat ajutorul în baza referințelor și competențelor profesionale.

Este un dialog care ne duce din Veneția dogilor în Moldova lui Ștefan cel Mare, iar apoi în Veneția anilor 2000 la România începutului de secol XXI, cu flashback-uri în epoca Ceaușescu și la persecuția creștinilor evanghelici. Restul aspectelor le veți descoperi urmărind acest dialog.

Apariții editoriale (44) – Cătălin Dupu, Sublimul imperfecțiunii


catalin-dupu-sublimul-imperfectiunii-coperta-1

Cătălin Dupu, Sublimul imperfecțiunii, Editura Cetate Deva, Deva, 2016, 187 pagini. Cartea include și un studiu de Marius Silveșan intitulat „Literatură și istorie”, pp. 144-171.

Rubrica Apariții editoriale a ajuns la numărul 44, ceea ce înseamnă tot atâtea cărți  pe care le-am semnalat. De data aceasta mă voi referi la cea mai recentă apariție editorială a domnului Cătălin Dupu, respectiv romanul Sublimul imperfecțiunii, o lucrare care încă de la primele pagini are mai multe elemente de noutate în comparație cu alte lucrări ale autorului. Astfel, pe pagina cu care se deschide cartea este menționat faptul că aceasta este un roman inspirat după fapte reale. Iată că scriitorul este ancorat în realitate și avertizează, informează cititorul, asupra acestui aspect încă de la început. Un alt element este cel legat de Cuvântul înainte care este mai bine conturat decât în alte cărți și conține la rândul său elemente de noutate și informații utile. Cuvântul înainte este publicat sub titlul „Înainte și după. Explicațiune”, iar în cadrul acestuia cititorul este avertizat că în fața lui „se deschide o călătorie neobișnuită” (p. 7) precum drumul printr-un orășel mic din Italia, un nou caz al comisarului Gabriel Voinescu, dar și din alte motive pe care cititorul le va descoperii pe parcursul lecturării romanului. Un alt element de noutate ar fi precizarea faptului că poeziile care apar în această carte, dar și în alte cărți ale autorului și nu au menționat un nume, sunt scrise de acesta. Scriitorul se simte încurajat de feedback-ul primit de la cititori și de dorința acestora de a citi, dar și de a vedea ecranizate unele din cărțile scriitorului. Această dorință am exprimat-o și eu (MS) cu referire la schițele, nuvelele, povestirile istorice și datorită faptului că imaginea are un impact destul de mare, iar ideile pot fi transmise către o audiență mai mare cu specificarea faptului că avem o diferență între cuvânt și imagine, iar cei care aleg imaginea în defavoarea cuvântului trebuie să fie conștienți de acest lucru. La urma urmei și cinematografia este o artă.

Cartea merge pe două paliere paralele și incitante. Primul este cel care se referă la Eliza, acțiunile și trăirile acesteia, iar al doilea este cel al comisarului Voinescu. Nu lipsesc nici referirile istorice care ne poartă de la Moldova lui Ștefan cel Mare până la perioada comunistă, persecuții și viața în democrație.

Pentru cei care doriți să cunoașteți mai multe vă invit să urmăriți un interviu cu domnul Cătălin Dupu despre această carte.

Blocnotes.ro – Creștin pur și simplu – NT Wright sau despre „vulpile mici care strică viile în floare”


n-t-wright-crestinism-pur-si-simplu

http://blocnotes.ro/crestinism-pur-si-simplu-nt-wright-sau-despre-vulpile-mici-care-strica-viile-in-floare/#more-3999

O carte a unui teolog anglican publicată la o editură de orientare confesională ortodoxă, care prin traducerea realizată de Ioan Ică Jr. a încercat realizarea unui „aggiornamento răsăritean”.

Marele secret al vieții 


Îndrumătorul Creștin Baptist – Desăvârșire după Rudyard Kipling


indr-crestin-baptist-an-1-nr-2-1946-1

Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul I, Nr. 2, Martie 1946

Vezi pagina https://istorieevanghelica.ro/indrumatorul-crestin-baptist/

Mircea Albulescu – De ce nu-mi vii de Mihai Eminescu 


Ioan Chişmorie Măderătanul (1904-1973) – Biografie


Ioan Chismorie (Facebook Ioan Chismorie)

Am descoperit recent o pagină de Facebook despre Ioan Chişmorie Măderătanul, credincios baptist, compozitor și interpret, autor a peste 400 de cântări.

Iată mai jos o biografie a lui Ioan Chișmorie, preluată cu permisiunea autorului, disponibilă pe pagina de Facebook Ioan Chismorie

Satul românesc a dat în cursul secolelor valori culturale înmagazinate în folclorul care a scos la iveală geniul şi imaginaţia unui popor care n-a avut decât arareori ocazia de a se exprima în forme de cult.

În Transilvania, se naşte Ioan Chişmorie Măderătanul, a cărui operă muzicală este foarte bine cunoscută în bisericile neoprotestante (baptiste, penticostale, creştini după evanghelie, adventiste). El a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a compune cântări spre slava Lui, dar pe care l-a folosit, astfel cântările lui au fost şi sunt o capodoperă a muzicii religioase române.

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1904, pe când sufla vântul în ferestre acoperindu-le cu zăpadă, în răsăritul zorilor se duse vestea în sat că în familia Chişmorie, la George şi Ana, se născuse cel mult aşteptat. Era „Onică”, în urma celor 4 surori. S-au bucurat mult părinţii că s-a născut cel ce avea să le fie nădejdea lor la bătrâneţe.

Cu părul ondulat şi ochii albaştri „Onică” îşi petrece copilăria în satul său natal alături de familie şi de oameni simplii din podgoria munţilor Zărandului, învăţând să lucreze la vie, câmp şi pădure. Aşa o cerea timpul pentru un băiat născut la ţară. Îndrăgeşte atât de mult satul şi locurile încât ani mai târziu, atunci când îşi semna compoziţiile, nu ezită pe lângă numele lui să mai adauge şi „Măderătanul” .

Nu se da înapoi de la muncile agricole. Conducând carul cu boi, lucrează viţa de vie din dealul mare, ajută la strânsul fânului, la tăiatul lemnelor din pădurea de pe dealul Cioaca, în faţa peisajelor înfăşurate ziua în razele de soare iar noaptea în cele ale lunii, în mijlocul pădurilor, a luncilor, a izvoarelor line, în cântecul privighetorilor cu ciripitul lor ceresc, a cerului albastru, toate au fost cadrul care mai târziu au inspirat pe compozitor în cele aproximativ 300 de cântări (text şi muzică).

A terminat şase clase primare la şcoala din Măderat, pe vremea ocupaţiei Austro-Ungară Harul artistic s-a manifestat de timpuriu, la vârsta de 13 ani a devenit membrul Bisericii Baptiste din Măderat, fiind botezat la Arăneag. Participă la toate evenimentele ce aveau loc în acea vreme, se implică în tot ce ţinea de activitatea de biserică, citind versete, recitând poezii, cântă în corul bisericii. La 14 ani participă în comuna Şiria la un curs de învăţare a notelor muzicale.

Acolo îl întâlneşte pe Ioan Slavici cu care leagă o aşa zisă prietenie, deşi diferenţa de vârstă era mare. După terminarea cursului de muzică, de la o zi la alta se afirmă tot mai mult ca un bun pianist, trompetist şi un excelent baterist şi dirijor.

În 1922 se înscrie la Conservatorul Municipal din Timişoara pe care în anul al doilea îl abandonează din cauza neînţelegerii cu conducerea. El îşi dorea să facă cei patru ani de studiu în doi, dar pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere, părăseşte şcoala.

Adunările şi botezurile în aer liber, însoţite de partea muzicală, l-au consacrat ca cel mai bun organizator din acea vreme. Deşi pregătirea muzicală a fost limitată, ea a fost suplinită de talentul de excepţie pe care l-a perceput ca fiind Harul lui Dumnezeu, revărsat asupra sa.

Participă la toate serbările şi congresele acelor timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni în 1925 îl întâlneşte pe Gill Everett*, cel ce din anul 1933 până în 1938 avea să fie directorul Seminarului Baptist din Bucureşti. „Un American curajos care a luptat mult pentru drepturile religioase de la noi din ţară” povestea tatăl meu. În 1928, la Congresul de la Curtici, leagă relaţii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai târziu a ajuns preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o dată pe lângă autorităţile din România pentru drepturile religioase.

A fost mult implicat în viaţa cotidiană, cunoscând tot ce se întâmpla în lumea întreagă. A fost foarte pasionat de tehnică şi mecanică, apreciind mult inestimabilele descoperiri ale vremii. A avut o mare admiraţie pentru Thomas Edison, la moartea lui în 18 octombrie 1931, Ioan Chişmorie trimite o scrisoare de condoleanţe doamnei Edison, la West Orange în New Jersey, iar doamna Edison îi răspunde. Printr-o altă scrisoare de mulţumire şi apreciere, că este alături de ei la marea lor pierdere. În 1932 dedică un marş domnului Loyd George (fost prim ministru al Angliei), de la care a primit cuvinte de apreciere. Printre scrisorile primite, mai avem de la Nicolae Iorga pe care a avut plăcerea de a-l cunoaşte la Arad. Lui Octavian Goga, îi compune o melodie pe versurile poeziei „Rugăciune”, care se află înrămată la castelul de la Ciucea. Veturia Goga, soţia poetului şi ministrului, purtând corespondenţa cu compozitorul, păstrează scrisoarea prin care îi mulţumeşte şi îl asigură că acea donaţie a compozitorului va rămâne în muzeu, în salonul de donaţii.

La 33 de ani, în 1937, publică prima carte de cântări „Cântările Armoniei” cu 64 de cântări. Continuă să compună cântări tot mai complexe, în ideea de a publica volumul II al „Cântărilor Armoniei”, dar evenimentele politice ce au avut loc în acea vreme s-au dovedit a fi mai vitrege decât dorinţa autorului.
A doua conflagraţie mondială l-a aruncat în vâltoarea sa şi pe Ioan Chişmorie, care fiind comandant de grupă, a participat cu unitatea sa la bătăliile de pe frontul de est, la asediul Odesei şi Sevastopolului. Fiind pe front la 12 octombrie 1941 trimite o scrisoare familiei. Fiind cenzurată, a fost reprodusă şi publicată în gazeta „Timpul Transilvaniei”, atât pentru calităţile literare, cât şi pentru patriotism. A fost rănit în timpul războiului iar statul român l-a onorat cu decoraţia „Bărbăţie şi Credinţă”. Suferinţele şi viaţa grea de pe front îl inspiră pe Ioan Chişmorie la noi compoziţii. Odată cu capitularea Germaniei este lăsat la vatră în 1944.

În 1950 se căsătoreşte cu Maria Chirla din Tulca şi împreună au avut 4 copii: Stelian, Felix, Saintclaire, Eleonora. Continuă şi după aceea să călătorească prin toată ţara, vizitând aproape toate bisericile neoprotestante, organizează cursuri de 20-25 de zile de cor, de fanfară şi orchestre, făcea cursuri de dirijori, învăţând pe toţi care îsi doreau să exceleze în organizarea de coruri. În afară de compoziţii mai scrie piese religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugăciuni şi un oratoriu „Iosif în Egipt”.

La Sinaia, la castelul Peleş, îi oferă regelui Mihai valsul „Flori de la Sinaia” iar „Imnul Regal”, deşi compus în anul 1930, este înmânat personal regelui de către unul din fiii lui, Stelian, abia în anul 1996 la palatul Elisabeta, după aproape 70 de ani.

România, deşi condusă de autorităţi comuniste în acea perioadă, menţine o vie prietenie prin corespondenţă cu toţi colaboratorii lui care mai devreme sau mai târziu au părăsit ţara. În Franţa îl avea pe Ieremia Hodoroabă, pe Lado Joseph în Suedia, în SUA îi avea pe A. Lucaciu, T. Talpeş, P. Truţa, A. Popovici, P. Popovici, în Australia pe E. Wostok.

Bătea drumuri de noapte, cu viscol şi ploi, în sate pe care nici astăzi nu le găsim pe harta ţării, ca să poposească, după nopţi nedormite şi drumuri de noroaie la câte o biserică şi să aibă puterea să aducă un mesaj sau o cântare, să facă din acea clipă cu cei ce-l ascultau un moment de sărbătoare. Apoi urma drumul de revenire spre casă, poate tot aşa de anevoios, la fel de lung şi obositor. Vă imaginaţi ce greu era drumul de întoarcere, de cele mai multe ori pe jos, cum arăta el după atâtea calătorii (şi au fost numai cu sutele), cum apărea un om în pragul casei, plin de noroi, plouat uneori, înfrigurat, flămând sau însetat, şi care spunea plin de voioşie: „Slavă Domnului! am bucuria să trăiesc încă o clipă de fericire pentru ceea ce am făcut şi de data aceasta, spre Slava Domnului! ”

Majoritatea melodiilor compuse nu au fost compuse în stări de bucurie. Totuşi avea puterea să cânte de fiecare dată când îl vizita cineva. Cânta cu atâta zel, cu atâta bucurie şi dragoste: „Eu niciodată nu am plâns”. Privea clapele pianului iar la cuvintele „…Spune-I Lui durerea ce o ai… privea o clipă departe, apoi închidea ochii…” Asemenea, la „Oile mele” sau la… „În fiecare seară” (cântare ce a fost compusă în carul cu boi, seara când se întorcea de la adunatul fânului) şi la „Ai fost tu să-L vezi…” Se transpunea în cel vinovat de ceea ce s-a întâmplat cu Domnul Isus, în implorarea supremă din „Cobori, cobori la noi…”, în groaza apocaliptică a căderii în păcat cu pedeapsa din „Va fi o zi când arde cerul…”, în mijlocul bucuriei renaşterii primăverii întru slava Creatorului în „Aud un cor de mii de păsărele”, (cântare ce a fost compusă într-o seară pe dealul Măgura de la marginea Coşteiului de Sus, fiind împreună cu prietenul lui fr. Laurenţiu Tuţac) sau în singurătatea şi blândeţea din „Am întâlnit un trist Păstor” sau în speranţa nemuririi şi în triumful vieţii veşnice în „O ţara mea”. În cântarile sale compozitorul se face părtaş la suferinţele Mântuitorului însoţindu-L la Golgota, la Cana Galileii, în Gheţimani, la fântâna din Samaria, la botez, la pogorârea Duhului Sfânt, la intrarea în Ierusalim…. În majoritatea cântărilor descria cerul cu splendoarea sa, cu îngerii şi cu marea sărbătoare care ne este pregătită.

Prigoana şi hărţuirile securităţii din acea vreme s-au accentuat tot mai mult în ultimii ani de viaţă ai compozitorului. După avertizări multiple şi ameninţări, i s-a interzis să mai organizeze cursuri de orchestre, fanfare sau coruri cu tinerii din bisericile neoprotestante. A fost acuzat de mobilizare în masă a tineretului şi nu de puţine ori şi-a petrecut nopţile pe la posturile de miliţie.

Ioan Chișmorie impreuna cu fratele Ieremia Hodoroaba si nepotul lui, prof. universitar Gheorghe Fratila in curtea Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti (aprox 1971)

În toamna lui 1972 este chemat în Maramureş să facă o orchestră. Pleacă cu acelaşi avânt care l-a însoţit întotdeuna când făcea vre-o lucrare de laudă a Tatălui Ceresc. La două săptămâni de la sosirea lui acolo, este silit să renunţe la ceea ce şi-a propus, căci apar ca din senin mari probleme de sănătate. El, care nu a fost bolnav niciodată, este sfătuit să se interneze în spital la Cluj. După evaluări medicale efectuate la Arad şi apoi la Timişoara, neputândui-se da un diagnostic precis, a fost adus acasă, la Măderat, în satul pe care l-a iubit atât de mult, în locul în care a adus multă cinste consătenilor lui. Acolo, la Maderat, în casa părintească, a aşteptat măreaţa şi glorioasa zi a plecării.

Era primavară… perii din curtea casei părinteşti înfloriseră din nou; parcă mai frumoşi ca niciodată, printre ramuri se auzea un cor de mii de păsărele… Perii plantaţi şi altoiţi de Ioan Chişmorie înfloreau pentru ultima dată pentru el… Era dimineaţa zilei de 25 aprilie 1973 când Dumnezeu a hotărât să îşi cheme acasă robul care i-a fost bun şi credincios până la capăt.

Astăzi, în urma celor 4 copii, Ioan Chişmorie este reprezentat de 10 nepoţi. În România de 6 (Cristian, Simona, şi Amadeus Chişmorie), (Lawrence, David, şi Matei Chişmorie) iar in Chicago de 4 (Raul Caraba), (Anna, John şi Sarah Chişmorie).

La Măderat, pe 2 septembrie 2012, Domnul a chemat acasă pe Maria Chişmorie, cea care a fost pentru Ioan Chişmorie un ajutor şi un sprijin nelipsit, şi impreună sunt înmormăntaţi în cimitirul de la marginea satului.

Ioan Chişmorie a fost şi va rămâne un exemplu de slujitor al Domnului, un om cu o credinţa profundă în Domnul, care a lăsat creştinismului evanghelic o bogată zestre, inestimabile lucrări care trebuie să le transmitem mai departe celor care vor veni după noi şi care vor continua să-L preamărească pe Dumnezeu.

Saintclaire Chişmorie chismorie@yahoo.com

Observații:

* Everett Gill a fost director onorific cf. Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989

* Sunt interesante relațiile lui Ioan Chișmoaie cu Nicolae Iorga și Octavian Goga, personalități marcante ale culturii române. am citit că Iorga nu agrea confesiunile evanghelice, deși a recunoscut impactul pozitiv al baptiștilor.

Istorie Baptistă: Edward Millard 1822-1906


Edward Millard  a fost un om a lui Dumnezeu care a lucrat mult pentru slava lui Dumnezeu și extinderea Împărăției Lui. El a slujit ca lucrarea Domnului să depășească granițele țări sale și cuvântul Domnului să ajungă și la poporul Român. A contribuit la tipărirea în limba româna a primei Biblii din 1873 la Pesta.

Citește restul biografiei aici: https://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2017/01/edward-millard-1822-1906.html

Maxima zilei – 2 ianuarie 2017


Timpul nu moare niciodată numai oamenii mor.
Louis Ferdinand Celine, Călătorie la capătul nopții.

Apariţii editoriale (44) – Bogdan Emanuel Răduţ, Eroii unei generaţii. Mesaje biblice din cartea Daniel


Bogdan Emanuel Răduţ, Eroii unei generaţii. Mesaje biblice din cartea Daniel, Prefaţă de Dr. Lewis H. Worrad, Jr, Postfaţă de Pastor Daniel Brânzei, Editura Sitech, Craiova, 2016, 100 pag.

img_1339

Pentru comenzi: emy_radut@yahoo.com

John Bunyan, Cum să te rogi după voia lui Dumnezeu


Într-o vreme când un lucru atât de special precum rugăciunea, este transformat într-o batjocură la adresa creștinismului și a lui Dumnezeu, a cunoaște ce este, în esență, rugăciunea și cum ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu după voia Lui sunt lucruri absolut vitale pentru o viață de credință autentică, scripturală.

Scrisă în perioada când se afla în închisoarea Bedford, cartea „Cum să te rogi după voia lui Dumnezeu” este, într-un fel, strigătul de protest al lui Bunyan împotriva formalismului și a lipsei de autenticitate în rugăciune. Întemnițat tocmai pentru opoziția lui deschisă față de formele religioase și cărțile de rugăciuni impuse credincioșilor, Bunyan ne învață, cu acuratețe scripturală, ce este rugăciunea și cum trebuie să ne rugăm înaintea lui Dumnezeu într-un mod biblic.

Concentrat pe îndemnurile și trăirile inimii, Bunyan scria: „Rugăciunea care este caracterizată doar prin niște cuvinte, chiar dacă ar fi numeroase, este o rugăciune săracă. Un om care se roagă cu adevărat nu va fi niciodată capabil, după ce și-a rostit rugăciunea, să exprime cu gura sau în scris dorințele de nedescris, simțămintele, dragostea și tânjirea care au fost îndreptate către Dumnezeu în acea rugăciune.”

–-
John Bunyan (1628-1688) a fost un predicator și scriitor baptist, foarte cunoscut cititorilor pentru capodopera sa, Călătoria Creștinului, cea mai citită carte din toate timpurile, după Biblie. John Bunyan a fost adesea persecutat atât de autoritățile civile, cât și de cele religioase, pentru vederile și scrierile sale non-conformiste, dar profund biblice.

Preț: GRATUIT
Format: electronic, Acrobat Reader PDF, E-PUB, MOBI.
Nr. pag: 112
Descărcați cartea de pe www.coresi.org

București, 5 decembrie 2016:  Prof. Paul Fiddes at the 4-th International conference on Ecclesiology and Ethnography of the Center for Faith and Culture


For more details see Facebook page Centrul de Cercetare pentru Credință și Cultură – Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București

Oradea, 29 noiembrie 2016 – lansarea cărții Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989)



https://www.facebook.com/librariascriptum

TheGospelCoalition.org : 9 Things You Should Know About C. S. Lewis


File:CSLewisPlaque.jpg

Wikimedia Commons

Today (22 November) is the fifty-third anniversary of the death of Clive Staples Lewis, one of the most well known, widely read, and frequently quoted Christian authors of modern times. Here are nine things you should know about the author and apologist who has been called “The Apostle to the Skeptics.”

1. Lewis is best known for his seven children’s books, The Chronicles of Narnia. But he wrote more than 60 books in various genres, including poetry, allegorical novel, popular theology, educational philosophy, science-fiction, children’s fairy tale, retold myth, literary criticism, correspondence, and autobiography.

2. Lewis’s close friend Owen Barfield, to whom he dedicated his book The Allegory of Love, was also his lawyer. Lewis asked Barfield to establish a charitable trust (“The Agape Fund”) with his book earnings. It’s estimated that 90 percent of Lewis’s income went to charity.

3. Lewis had a fondness for nicknames. He and his brother, Warnie, called each other “Smallpigiebotham” (SPB) and “Archpigiebotham” (APB), inspired by their childhood nurse’s threat to smack their “piggybottoms.” Even after Lewis’s death, Warnie still referred to him as “my beloved SPB.”

4. In 1917, Lewis left his studies to volunteer for the British Army. During the First World War, he was commissioned into the Third Battalion of the Somerset Light Infantry. Lewis arrived at the front line in the Somme Valley in France on his 19th birthday and experienced trench warfare. On April 15, 1918, he was wounded, and two of his colleagues were killed by a British shell falling short of its target. Lewis suffered from depression and homesickness during his convalescence.

5. Lewis was raised in a church-going family in the Church of Ireland. He became an atheist at 15, though he later described his young self as being paradoxically “very angry with God for not existing.”

6. Lewis’s return to the Christian faith was influenced by the works of George MacDonald, arguments with his Oxford colleague and friend J. R. R. Tolkien, and G. K. Chesterton’s The Everlasting Man.

7. Although Lewis considered himself to an entirely orthodox Anglican, his work has been extremely popular among evangelicals and Catholics. Billy Graham, who Lewis met in 1955, said he “found him to be not only intelligent and witty but also gentle and gracious.” And the late Pope John Paul II said Lewis’s The Four Loves was one of his favorite books.

8. After reading Lewis’s 1940 book, The Problem of Pain, the Rev. James Welch, the BBC Director of Religious Broadcasting, asked Lewis to give talks on the radio. While Lewis was at Oxford during World War II he gave a series of BBC radio talks made between 1942 and 1944. The transcripts of the broadcasts originally appeared in print as three separate pamphlets—The Case for Christianity (1942), Christian Behaviour (1943), and Beyond Personality (1944) — but were later combined into the book Mere Christianity. In 2000, Mere Christianity was voted best book of the 20th century by Christianity Today.

9. On November 22, 1963, exactly one week before his 65th birthday, Lewis collapsed in his bedroom at 5:30 p.m. and died a few minutes later. Media coverage of his death was almost completely overshadowed by news of the assassination of President John F. Kennedy, who was killed less than an hour earlier. In 2003, Lewis was added to the list of saints commemorated on the church calendar of the Episcopal Church.

https://www.thegospelcoalition.org/article/9-things-you-should-know-about-c.s.-lewis?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=tgcblog#When:2016-11-22T06:02:00+00:00

Sensul cuvântului „Domnul” în vremea lui Isus


De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne! ” şi nu faceţi ce spun Eu? Luca 6:46

 *

Domnul nu mai înseamnă astăzi ceea ce a însemnat pe vremea lui Isus. Pe vremea aceea, cuvântul însemna autoritatea supremă, cel dintâi, cel aflat deasupra tuturor, stăpânul întregii creaţii. Cuvântul grecesc kurios („domn”) scris cu litere mici era apelativul cu care sclavii se adresau stăpânilor. Dacă acel cuvânt era scris cu literă mare, el putea fi folosit pentru o singură persoană din Imperiul Roman. Cezarul Romei era Domnul. De fapt, când funcţionarii de la curte şi soldaţii se întâlneau pe stradă, trebuiau să se salute spunând „Cezar este Domnul!” Răspunsul standard era: „Da, Domnul este Cezar!”

Prin urmare, creştinii aveau o problemă. Când erau salutaţi cu „Cezar este Domnul!” ei răspundeau: „Nu, Isus Cristos este Domnul”. Acest răspuns le aducea probleme. Nu pentru că Cezar ar fi fost gelos pe acel nume. Era mult mai mult decât atât. Cezar ştia ce spuneau de fapt creştinii, şi anume că ei erau devotaţi unei alte autorităţi, iar în balanţa vieţii lor, Isus Cristos ar fi cântărit mai mult decât Cezar.

Ei spuneau de fapt: „Cezar, poţi conta pe noi în anumite privinţe, dar dacă ne obligi să alegem, Îl vom alege pe Isus, pentru că Lui ne-am dedicat Vieţile. El este primul. El este Domnul, autoritatea supremă din Viaţa noastră.” Nu e de mirare că Cezar i-a persecutat pe creştini.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, pp. 15-16.

Maxima zilei – 19 noiembrie 2016


A-L urma pe Cristos înseamnă a-L recunoaște ca Domn, înseamnă a-I sluji ca niște sclavi. Mai înseamnă totodată dragoste și laudă.
Juan Carlos Ortiz, Ucenicia, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014,  p. 13.

%d blogeri au apreciat asta: